Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Epics, clujenii care aduc „cabina de făcut amintiri” la petreceri private și evenimente corporate. GENERAȚIA B

Totul a început cu o întrebare: De ce nu există cabine de fotografii instantanee care să le amintească vizitatorilor unui obiectiv turistic sau participanților la un eveniment de experiența de acolo? „Un coleg care lucra în industria nunților a ridicat această problemă în 2013, am stat și am discutat un pic și am spus: Hai să facem”, își amintește Cătălina Gal, cofondatoarea Epics.

Au început să se documenteze, au construit o cabină foto deschisă, au cumpărat o imprimantă și un soft și au început să meargă la primele evenimente. Însă misiunea s-a dovedit a fi grea la propriu. Cabina era mare și pătrățoasă, cântărea mult, era dificil de transportat și utilizat. „Cel mai amuzant lucru era că avea un blitz care funcționa pe baterii și în timpul unui eveniment schimbam 100 de baterii. Asta însemna să mă urc pe scăunel, pentru că nu ajungeam la el, luam de sus blitz-ul, îi puneam bateriile și continuam sesiunile foto. Find orientați spre îmbunătățire continuă, n-am stat foarte mult așa”, povestește Cătălina Gal. 

Epics

„Omulețul” care creează amintiri

În toamnă, pe când discuta la masă cu soțul și cu partenerul său de afaceri a prins contur, pe un meniu de restaurant, ideea unei noi cabine foto deschise.

„A apărut forma asta care este cunoscută astăzi, „omulețul de zăpadă”. De ce l-am construit așa? Pentru că trebuia să fie atât de ușor și așa de compact la final, astfel încât și o fată să îl poată asambla. Trebuia să pot să ridic și eu fiecare segment și să îl pot monta, iar toată aparatura să fie înăuntru și să fie în așa fel legată una de alta încât să nu mai fiu nevoită să mă urc pe scăunel. Am folosit alt material și a apărut prima cabină îmbunătățită, V2, foarte frumoasă. Lucea”, spune antreprenoarea. Tot atunci i-a venit și ideea numelui, devenit marcă înregistrată în Uniunea Europeană: Epics. Printre primii clienți care i-au contractat au fost două firme de IT din Cluj, care i-au chemat la petrecerile lor de Crăciun. Pentru Revelionul 2013-2014 trebuiau să fie prezenți în trei locuri diferite, între care un mare hotel din oraș. Cum aveau doar două cabine au fost nevoiți să o construiască pe a treia într-un timp record. 

La început, lucrau până la trei dimineața înaintea unui eveniment

Își amintește că în primul an, lucrau până la trei dimineața pentru a pregăti un eveniment. „Pe atunci, softul era extrem de înapoiat. Tu făceai un eveniment și îmi spuneai cum vrei să arate poza. Urmau testele, iar software-ul de la Photo Booth nu mă lăsa în timp real să văd ce modificări fac. Trebuia să printez, să văd cum iese fotografia, să îmi dau seama dacă trebuie mutat textele mai la dreapta sau mai la stânga. Și ne apuca trei dimineața”, spune Cătălina Gal. 

La început, oamenii nu știau despre ce e vorba să confundau cabina cu un bancomat sau cu un automat de cafea. Pentru a se extinde, au hotărât în aprilie 2014 să facă, timp de șapte nopți în șapte cluburi din Cluj. „Acolo era publicul nostru țintă ni s-a părut. A fost un tur de forță: dimineața făceam layout-ul, noaptea eram în club, dimineața la ora 8 trebuia să trimitem fotografiile. Acum se trimit automat, atunci nu și trebuia să stăm, să le alegem, să le punem într-un folder. În a șaptea zi, nu mai eram buni de nimic”, continuă ea.

„Am vrut să fii tratat impecabil de la cap la coadă și să nu simți niciun moment că nu ți s-a răspuns la întrebare sau că ai cerut ceva și nu ai primit”

După acest tur, au avut nevoie de un angajat să facă față comenzilor. Astăzi Epics are 18 cabine, 6 angajați permanenți la sediul din Cluj, 10 asistenți part-time care sunt prezenți la avenimente și câteva francize în țară. Firma care s-a pus pe picioare cu 8.000 de lei are acum o cifră de afaceri de 120.000 de euro.

La finalul anului 2014, cineva i-a întrebat dacă nu vând cabine, așa că au avut de luat o decizie: „Vindem sau mergem în alt sistem? Scopul nostru este să oferim servicii impecabile. Să fii tratat impecabil de la cap la coadă și să nu simți niciun moment că nu ți s-a răspuns la întrebare sau că ai cerut ceva și nu ai primit. Din cauza asta, și ofertele noastre erau foarte bine scrise, întrebam mereu clienții: Înțelegeți? E ok? Totul a fost testat până am definitivat cum să arate un mail de ofertă, cum să arate oferta respectivă. Ca să putem păstra controlul calității, am decis să oferim francize”, spune ea. Prima franciză a fost dată în urmă cu trei ani pe județul Mureș și a doua pe București. Apoi a urmat o pauză: „Voiam să fim siguri că sistemul funcționează, că fac profit. Dovada faptului că funcționează și că a meritat este că după cei trei ani, au semnat continuarea francizei”. Așa că recent, au mai acordat trei noi francize și vor să extindă sistemul la nivel național. 

Cum au evoluat cabinele

Între timp, cabinele, construite 100% în România, au evoluat. Nu mai sunt lucioase, ca să nu se zgârie cu ușurință, și sunt făcute dintr-un material mult mai ușor și rezistent. Anul trecut, în timpul furtunii din Vestul țării, au avut două cabine la un eveniment în aer liber din Arad. Au fost dărâmate, dar nu s-au stricat, spune Cătălina Gal. 

În prezent, cabinele sunt folosite în proporție de 65-70% la evenimente private, iar restul la evenimente corporate. Pentru că sunt modulare, pot fi micșorate și amplasate le petrecerile pentru copii. 

Însă în viitor vor să se concentreze, odată cu creșterea numărului de francize, mai mult pe clienții corporate. „Pentru clienții foarte mari, care fac activări de brand vrem să devenim singura soluție viabilă pentru activări de brand care să acopere toată țara”, își dorește cofondatoarea Epics. 

Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte faina ideea. In ritmul acesta, se pot extinde si in afara tarii in curand.
    • Like 0
    • @ JohnKelheim
      Nu stiu, tinand cont ca e relativ simplu sa-ti faci si singur o "cabina" daca ai: o camera foto, o tableta, o imprimanta, un set de lumini, un fundal, accesorii. Par multe, dar un fotograf profesionist probabil le are deja pe cele scumpe, iar cele ieftine le iei din Jumbo sau Lidl. Da, n-o sa ai carcasa aia frumoasa dar butucanoasa.
      • Like 0


Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult