Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Era bâjbâielilor

santier -

Foto: Sergii Petruk / Alamy / Alamy / Profimedia

Unii dintre noi am trăit două vieți. Una până în 1989, când am parcurs ultima etapă a unui regim, și anii de după, în care am fost contemporani cu implementarea democrației.

Au trecut deja 34 de ani. Au fost deschise multe drumuri și fiecare se află în diferite stadii de „construcție”.

S-a privatizat industria, așa cum s-a făcut. Au apărut investiții private noi. Rămășițele vechilor întreprinderi încă nu au dispărut. Sunt în evoluție. Multe dintre ele demolate și fără a se pune ceva similar în loc.

Încă bâjbâim în a ne adapta la actualul mers al lumii și a ști clar ce domenii strategice ne sunt importante pentru a ne descurca și singuri în vremuri de criză. Avem resurse naturale de tot felul, dar nu avem încă un drum.

Construim infrastructura. Greu și poticnit. Încă nu am trecut Carpații cu o autostradă. Bâjbâială și aici la ea acasă. Nu un plan coerent și, mai ales, urmărit coerent.

Agricultura și turismul – două domenii în care potențialul nostru natural este teoretic benefic. Dar nu este destul. Bâjbâim și aici în a ne decide ce vrem și ce facem.

Educația – o „reformă” continuă și totuși neschimbată fundamental. Fantomele trecutului sunt prezente. Iar subiectele publice nu sunt pe reforma curriculei și pe adaptarea învățământului și a efectelor lui asupra nevoilor noastre strategice. Pentru că e clar că de fapt nu avem nicio strategie. Doar bâjbâială și cârpeli.

De aceea nu mă miră că se discută despre câte mandate are un rector sau de ce profesorii au intrarea separată în școli. Mai mult, din bâjbâiala trecerii la democrație cât mai repede, studenții au voce în consilii profesorale. Mai mult, votul lor înclină balanța către cine este decan sau nu. Dar nu pe criterii de percepție generală a studenților, ci pe interes individual al reprezentanților lor. Ce profesor e mai de gașcă, a ieșit cu ei în club, au mai stat la o bârfă prin școală și nu sunt nici foarte exigenți, merită susținuți.

Au intrat de fapt în jocuri de culise politice, care, de bună seamă, le plac și care i-au făcut să se simtă puternici fără efort. Au uitat de ce sunt acolo, iar sistemul democratic le permite asta.

Bine ar fi să facă școală cum trebuie, să poată duce mai departe România prin competență, nu prin jocuri și combinații învățate, culmea, tot în școală.

Și uite așa, din bâjbâială în bâjbâială, nu facem progrese mari. Nici în administrație, nici în legislație, nici în digitalizare, nici în reformarea instituțiilor unui stat democratic, populate însă cu oameni și metehne vechi.

Câteva generații vom trece resemnați până la urmă prin aceste bâjbâieli. Cu speranța că va trece cândva perioada de început etern și va intra și țara asta pe un drum de schimbare.

Pregătim oare cum trebuie tinerii pentru acest pas pe care ei, devenind adulții societății, să îl facă?

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

1000 de angajați ai șantierului naval Damen Mangalia își așteaptă concedierea, strigând și plângându-și de milă, cu acompaniamentul țiparnițelor tv. Un spectacol mișcător; dar ce-au făcut acești oameni în cei aproape 2 ani de când șantierul este în insolvență? Nu era clară probabilitatea ridicată a declarării falimentului? Nu vedeau ce se întâmplă la locul lor de muncă? Ba da, dar n-au mișcat un deget.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Florin Negrutiu in Columbia

Columbienii pe care i-am întâlnit în călătoria mea au avut necazuri ceva mai mari decât noi, românii mai noi. Imaginați-vă că în anii 80-90, tinerii din Medellin se considerau norocoși dacă treceau de 20 de ani. Copiii și adolescenții erau rǎpiți de carteluri ca să comită asasinate. Fermierii erau executați dacă refuzau să cultive coca.

Citește mai mult

femeie la birou

E o zi de marți obișnuită. O femeie de 46 de ani intră la ședința de echipă, cu dosarele pregătite, prezentarea deschisă pe laptop. Pe la mijlocul discuției, simte că nu mai găsește cuvântul. Îl știe, l-a știut mereu, dar acum nu mai vine. Face o pauză de o secundă, reacoperă cu o altă frază și continuă. Nimeni nu observă nimic. Ea, în schimb, a simțit totul: valul de căldură care a urcat în față, panica de o clipă că mintea i-a stat pe loc, efortul de a face să pară că totul e în regulă. foto Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon PIB Romania istorie / sursa foto: Profimedia

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult