Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Era bâjbâielilor

santier -

Foto: Sergii Petruk / Alamy / Alamy / Profimedia

Unii dintre noi am trăit două vieți. Una până în 1989, când am parcurs ultima etapă a unui regim, și anii de după, în care am fost contemporani cu implementarea democrației.

Au trecut deja 34 de ani. Au fost deschise multe drumuri și fiecare se află în diferite stadii de „construcție”.

S-a privatizat industria, așa cum s-a făcut. Au apărut investiții private noi. Rămășițele vechilor întreprinderi încă nu au dispărut. Sunt în evoluție. Multe dintre ele demolate și fără a se pune ceva similar în loc.

Încă bâjbâim în a ne adapta la actualul mers al lumii și a ști clar ce domenii strategice ne sunt importante pentru a ne descurca și singuri în vremuri de criză. Avem resurse naturale de tot felul, dar nu avem încă un drum.

Construim infrastructura. Greu și poticnit. Încă nu am trecut Carpații cu o autostradă. Bâjbâială și aici la ea acasă. Nu un plan coerent și, mai ales, urmărit coerent.

Agricultura și turismul – două domenii în care potențialul nostru natural este teoretic benefic. Dar nu este destul. Bâjbâim și aici în a ne decide ce vrem și ce facem.

Educația – o „reformă” continuă și totuși neschimbată fundamental. Fantomele trecutului sunt prezente. Iar subiectele publice nu sunt pe reforma curriculei și pe adaptarea învățământului și a efectelor lui asupra nevoilor noastre strategice. Pentru că e clar că de fapt nu avem nicio strategie. Doar bâjbâială și cârpeli.

De aceea nu mă miră că se discută despre câte mandate are un rector sau de ce profesorii au intrarea separată în școli. Mai mult, din bâjbâiala trecerii la democrație cât mai repede, studenții au voce în consilii profesorale. Mai mult, votul lor înclină balanța către cine este decan sau nu. Dar nu pe criterii de percepție generală a studenților, ci pe interes individual al reprezentanților lor. Ce profesor e mai de gașcă, a ieșit cu ei în club, au mai stat la o bârfă prin școală și nu sunt nici foarte exigenți, merită susținuți.

Au intrat de fapt în jocuri de culise politice, care, de bună seamă, le plac și care i-au făcut să se simtă puternici fără efort. Au uitat de ce sunt acolo, iar sistemul democratic le permite asta.

Bine ar fi să facă școală cum trebuie, să poată duce mai departe România prin competență, nu prin jocuri și combinații învățate, culmea, tot în școală.

Și uite așa, din bâjbâială în bâjbâială, nu facem progrese mari. Nici în administrație, nici în legislație, nici în digitalizare, nici în reformarea instituțiilor unui stat democratic, populate însă cu oameni și metehne vechi.

Câteva generații vom trece resemnați până la urmă prin aceste bâjbâieli. Cu speranța că va trece cândva perioada de început etern și va intra și țara asta pe un drum de schimbare.

Pregătim oare cum trebuie tinerii pentru acest pas pe care ei, devenind adulții societății, să îl facă?

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult