Foto: Inquam Photos
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vrea ca absolvenții români să „returneze ce le-a dat statul” în cazul în care pleacă să lucreze în străinătate imediat după terminarea facultății.
„Şi eu am fost student, chiar dacă de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus şi nu o să spun niciodată ceva împotriva unui principiu european, un principiu de bun simţ. Eu întotdeauna nu mă uit doar la litera unei legi, pentru mine contează şi spiritul acelei legi. Cele patru principii al Uniunii Europene nu vor fi niciodată încălcate de mine, oricând ar încerca unii să-mi pună în cârcă acest lucru. Nu vrea nimeni să ţină pe nimeni legat de glie.
Doar am ridicat acea problemă a unui sistem pe care alte state din Europa îl practică. Chiar am rugat-o aseară pe fata mea să-mi trimită şi mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectivă din ţara respectivă, să văd ce scrie. Ce te angajezi să faci, pentru că statul îţi dă un împrumut să faci respectiva universitate...
Eu n-am spus altceva decât ce Europa practică astăzi. Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa, în lume, dar dacă primeşti din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care acele lucruri pe care statul ţi le-a dat să returnezi, aşa cum se întâmplă în Europa", a spus joi Teodorovici la o conferinţă cu tema „Situaţia forţei de muncă în România”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca asa o lege se va da, nu va face decat sa motivezi si mai tare pe cei capabili sa plece. Atunci cand un student va sti sigur ca este legat de glie 4 ani dupa ce termina facultatea se va gandi un pic mai bine daca nu cumva poate aplica la o bursa in strainatate.
Daca vreti legarea de glie, asta nu se poate, nici prin masura asta si nici prin alta, e nelegal, ar trebui sa intelegeti.
Daca nu mai aveti bani si vreti sa reduceti cheltuielile cu intatamantul universitar, e simplu, reduceti subventiile acolo. Dati-le doar cat credeti ca merita, doar ati urmat cursurile unei universitati, ceea ce e un lucru bun la orice varsta, intelegeti fenomenul si puteti aprecia cata nevoie e de subventiile Dvs.
Ca urmare a unei asemenea masuri, universitatile vor fi obligate se pregateasca contracte, sa le semneze cu studentii si sa ceara plata in timpul derularii cursurilor. In felul asta pot include in contracte toate clauzele din lume, urmeaza sa vada cine le semneaza si cine mai face scoala in Romania. Daca Dvs. Ca stat vreti sa acordati credite de studii, astea sa fie separat, cu garantie guvernamentala, prin banci.
Cu o masura de genul asta veti reusi sa:
1. Eliminati din programa universitara toate traznaile care nu au relevanta pe piata muncii,
2. Cresteti spiritul critic al studentilor, atat fata de Dvs. cat si fata de impostura din universitati,
3. Contribuiti in mod direct la falimentul sistemului universitar caruia i-ati elimina practic subventiile, nereformandu-l in prealabil,
4. Enervati pe toti parintii care isi vor vedea copiii chinuindu-se sa plateasca, sau renuntand la studiile universitare, sau plecand din tara mai repede,
Si altele, lista e mai lunga.
Domnule EOT, o universitate din top 100 sau 500 poate sa ceara taxe, pentru ca ofera performanta, dar aici? Daca vreti cu adevarat sistemul ala aici, atunci faceti intai curatenie in Universitati, ajutati-le sa ajunga in top, restul va veni de la sine!
Puteti incepe cu verificarea tezelor de doctorat si reducerea graduala a subventiilor, pastrand subventionat doar ceea ce se solicita in piata muncii (va spune ANOFM, ca au situatii lunare cu angajarile pe posturi noi, pe coduri COR).
Daca faceti asta trebuie sa va asigurati ca universitatile nu sunt duse la faliment (de exemplu prin plata salariilor excesive) si nu sunteti apoi pus in situatia de a plati pentru a le scoate de acolo, aveti deci nevoie de controlori financiari delegati ai ministerului la autorizarea cheltuielilor. Iar asta nu se impaca cu autonomia universitara. Asa cum dealtfel nu se impaca nici subventiile statului catre Universitati cu regulile privind ajutorul de stat, nu? Complicat, nu-i asa?
Nu statul plateste de fapt invatamantul asa incat absolventul nu-i dator statului .
Imi place si asta cu " patriotii si nationalistii romani " de la PSD care toti au copiii la studii in Occident .Pe care dealtfel il injura toata ziua .
Iar dna Dancila care vorbea de solutii pt ramanerea tinerilor in tara probabil la aceasta solutie se gandea : un contract care sa-i oblige sa stea aici .
Hai sa fim un pic analitici . Discutam pe medii .
Un student are 2 parinti , in medie activi . O familie are in medie 2 copii .
Un sal mediu in Ro este cca 5100lei / luna . Statistica spune ca in Ro un cetatean munceste mai bine de 1/2 din an pt stat . Taxe , impozite , tva , accize , etc .
Taxa de scolarizare ( plata scolarizarii ) universitare la noi este intre 3000lei si 22000 lei/an .
Inmultiti 5100 cu 1/2 an( 6 luni ) si rezulta cca 30600 lei /an .
Sa luam in medie o taxa univ /an de 10000lei ( in majoritatea cazurilor este mult mai mica ) . Deci de 3 ori mai mica decat contributia parintelui catre stat in anul respectiv . Viata activa ( de platitor la stat ) a parintelui este in medie de 40 ani . Deci plateste inca 36 ani la stat peste timpul cat fii'su a stat la scoala . S-o scurtez : 3x9 = 27 ( 3 pt ca 30600 vs 10000 este 3 si 9 pt ca 36 vs 4 = 9 ).
Adica parintele plateste acest invatamant de stat de 27 de ori in viata lui pt copil si vreti ca si copilul lui sa-l mai platesca de cateva ori cat va fi legat de glie cum cereti . Adaugati ca unii mai si lucreaza in timpul studiilor si platesc taxe statului sigur mai mari decat ii da statul lui .
Iar daca statul nu mai finanteaza nici minimul invatamant pe care-l face si nici minima sanatate pe care mai mult o mimeaza ca o sustine decat o si face , atunci de ce sa mai dam taxe catre el ? Pt functionarii din primarii care convertesc totul in salarii ( plus credite si subventii ) ? Pt Jandarmeria care te bate cum deschizi gura si spui ca un condamnat penal nu poate sta in fruntea tarii ? Pt Politia care iti lasa copilul sa fie omorat de catre criminali ? Pt Procuratura care il lasa pe acelasi copil sa fie omorat ? Sau care nici dupa 30 ani nu a lamurit cine a omorat 1400 oameni in '89 ? Pt pensiile speciale ? Pt politicienii care au facut praf toata averea piblica a acestei tari ?
In Ro taxele pe munca sunt de 41.5% din salariu . Cele mai mari din Estul Europei . Stiti vreo tara din acesta zona ( multe cu taxe mult mai mici ! ) care procedeaza cum cereti ?
Cu respect .
Asta da strategie de dezvoltare durabila. Acum cred ca ar trebui sa consideram ambele variante .
De exemplu societatea ar fi fost mult mai cistigata, daca Teodorovici ar fi plecat imediat dupa terminarea facultatii din tara . Sunt convins ca bilantul era pozitiv si daca statul i-ar fi platit cheltuielile de deplasare.
Pentru tinerii interesati de start-up-uri , va recomand suluri de hirtie igienica pe care sunt tiparite ideile economice ale lui Orlando si/sau cugetarile Vasilicai Dancila.
Dle Teodorovici, treci pe la mine ca iti returnez totul cu dobanda!
Ați omis doar abuzul psihic constant pe care majoritatea profesorilor îl practicau, prin umilirea studenților în special la examene, care aveau ca scop nu verificarea cunoștințelor, ci să-ți demonstreze ca ei sunt mari și deștepți iar u esti mic și prost
De asta lor nu li se pare o restricție insuportabila ci o cerință justa.
Nu sunt informata, fata domnului Teodorovici unde studiază? Mă gândesc ca nu în Bulgaria, ci tot prin occidentul ăla cu tendințe colonialiste. Nu cred ca o supără tare sa rămână acolo sa lucreze. De ce nu o fi studiat ea în România? Acum s-ar fi bucurat de masurile luate de tatal ei.
Chiar asa...de ce fii-sa nu invatza la o fac din Ro?
Si dupa aia are grija ta-su s-o propulseze...
Teodorovici asta ori e cretin ori ne ia de prosti