Absolvenții de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, la proba de limba română de la Evaluarea Națională, cerințe pe baza a două texte suport: Cireșarii”, de Constantin Chiriță. și „Portret”, de Cella Delavrancea, scrie Edupedu.
Elevii au primit exerciții în care să valorifice informații din textele primite și li s-a cerut, între altele, să redacteze o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să îl caracterizeze pe Tic, personajul din textul lui Constantin Chiriță. Totodată. ei au trebuit să să prezinte un element comun al celor două texte primite, să asocieze textul „Cireșarii” cu o altă operă literară citită, prezentând o valoare comună, și au fost întrebați dacă ei consideră că este plăcut să își petreacă vacanțele în compania prietenilor. La această cerință, răspunsul trebuia motivat cu secvențe din textul Cellei Delavrancea. În plus, copiii au avut de rezolvat mai multe exerciții de gramatică.
Subiectele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate oficial de Ministerul Educației după ora 15:00. Tot atunci, Ministerul va publica și baremul la Evaluarea Națională 2024, pe subiecte.edu.ro.
Cătălin Zaman, profesor de limba și literatura română și director al Școlii Gimnazială „Înv. Nicolae Ispas” din Clondiru, județul Buzău, a analizat pentru Republica subiectele. Premiat în cadrul proiectului Merito. Cătălin Zaman a făcut în acest an pregătire gratuită pentru Evaluarea Națională cu peste 300 de elevi din toată țara.
„Subiectele din acest an au comportat un grad un pic mai mare de dificultate”, crede profesorul, deși structura lor este foarte similară cu cea de anul trecut.
„De exemplu, primele șase exerciții sunt aproape la indigo cu anul trecut. La primul câmp lexical, acum al naturii, anul trecut al fructelor, exercițiile 2, 3, 4, 5 sunt la fel. La 6 aveau de identificat figurile de stil, la fel ca anul trecut. Și la compunere au avut anul trecut caracterizare de personaje, ca și anul acesta. Prin urmare, nu cred că au fost surprize.”, explică profesorul. Cu toate acestea sunt exerciții care pun dificultăți de fiecare dată. „Exercițiul 8, cel cu forma corectă a cuvintelor, pune mereu probleme. Și din raportul prezentat de Minister pentru simulare rezultă că 80 % dintre copii nu au reușit să rezolve în întregime corect subiectul. E un semnal de alarmă pentru noi, profesorii, pentru ceea ce avem de făcut mai departe”, crede Cătălin Zaman.
Foto: Edupedu
Au existat cerința puțin mai dificile la partea de gramatică, unde elevilor li s-a cerut ca verbul „a avea” la infinitiv să aibă funcție de atribut, dar și să identifice o subordonată care putea pune dificultăți. „Aceste subiecte îi avantajau pe cei care au învățat și cred că de această dată se va face o departajare mai bună între copii”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Departajarea ar trebui să vină din subiectele de creație. Și în special din acel subiect care cere o paralelă între textele date și unele din lectura suplimentară. Care lectură, că parcă nu citesc copiii? Și totuși, nimeni nu se plânge de acea cerință. Mare mister!
Subiectele fiind pe tiparul cunoscut, nu ar trebui să avem surprize. Adică rezultatele vor fi ca de obicei.
Problema de bază e că, deși au aceleași cărămizi din care sunt construite, ele au un număr diferit de ore. Limbii române îi sunt alocate mai multe ore (ceea ce e logic), în timp ce limbii străine mai puține. Există riscuri? Evident, riscuri imense. Dacă la română învățătoarea poate să procedeze metodic, în trepte de timp, la limbă străină bazele sunt devansate mult prea devreme, intrând chiar probleme complexe. Ce să mai înțeleagă copilul? Absolut nimic.
Educația românească nu este un sistem, ci o colecție de piese puse într-un sac. Imaginați-vă un ceas mecanic, dar nu unul funcțional, ci unul care vi se înmânează piesă cu piesă într-o pungă.
Cauzele? Multiple. Nu înseamnă că alte sisteme de educație nu fac greșeli. Un caz concret: o școală din afară trimite editurii un manual în care s-au strecurat erori. Editura retrage tirajul și corectează erorile.
Se poate face așa ceva în sistemul românesc? Și dacă autorul are o funcție înaltă? Cine îl trage de mânecă? Plus cine ar încerca așa ceva, știind din start că nu funcționează?
Știm foarte bine cum funcționează societatea românească. De ce ar fi învățământul altfel?
Când îți pui în gând ca într-un întreg ciclu școlar de gimanziu să înghesui materia de la A la Z, bazele oricărie discipline sunt împinse cu mult sub vârsta de înțelegere a copilului. Ca urmare, majoritatea materiilor din sistemul nostru sunt clădite pe nisipuri mișcătoare, ca o casă fără fundație.
Sistemele performante de educație procedează ca în medicină:
- programele și manualele școlare sunt făcute doar de cei care au lucrat cu copii;
- orice școală are dreptul să ceară retipărirea unui manual cu probleme;
- sunt folosite studii psihopedagogice care leagă un anumit conținut (de ex. verbul) de grupa de vârstă respectivă;
Ca în medicină. De aceea se și numesc sisteme performante de educație.
În sistemul nostru de educație accesul la manuale, programe școare și subiecte de examen este permis și celor care n-au lucrat niciodată cu copii.
Și dacă autorul manualului are și o funcție în sistem, cine îl poate confrunta?
Și ne mai mirăm că sistemul nu funcționează. Cum să funcționeze un sistem centralizat și politizat până în măduva oaselor?
CE TREBUIE FĂCUT?
Pași mici. Ca de exemplu:
1. Participarea în comisiile de programe școlare, manuale școlare sau examene școlare să fie condiționată de o perioadă de predare de minimum 10 ani la grupa de vârstă respectivă (adică n-ai lucrat cu copii, n-ai ce căuta în echipă). Nu se vrea acest lucru.
2. Funcțiile deținute în sistem să fie considerate conflict de interese atunci când vine vorba de manuale care intră în licitație, participarea în echipele de programe școlare etc. Nu se vrea acest lucru.
D-aia n-are ursul coadă.
După 89, sistemele comuniste au avut anumite grade de corupție, care au cuprins și educația. România a devenit cel mai corupt, iar această mașinărie sovietică n-a putut fi dezasamblată. În locul unei reforme de la zero, s-au împrumutat o mulțime de elemente care - deși performante în multe sisteme (educația bazată pe competențe, împărțirea anului școlar în 5 module etc.) - nu se potrivesc unui sistem de proveniență sovietică.
Suntem cu siguranță singurul sistem educațional de pe planetă în care bubele sistemului apar chiar în manualele de pedagogie. Cu alte cuvinte, cei care aspiră la titlul de profesor învață din start că vor face parte dintr-un sistem defect.
Iată câteva pasaje dintr-un manual de psihologia a educație, disciplină inclusă în modulele pedagogice. Problema dublării conținuturilor și a încărcării programelor școlare este expusă foarte bine în acest manual:
"Fiecare disciplină este și se vrea importantă, ceea ce conduce la multiplicarea unor conținuturi care ar fi putut fi corelate în cadrul unor sinteze interdisciplinare, cu mai multe beneficii și în plan formativ. În al doilea rând, continuă să funcționeze ideea că o școală bună este aceea care dă cât mai multe sarcini cognitive elevilor. În școală și în afara ei elevii trebuie să fie cât mai ocupați, pentru că această situație aduce disciplină, rigoare, angajare totală, ceea ce întărește autoriatea profesorului și mărește spațiul discreționar al acțiunilor acestuia. Funcționează aici o ideologie școlară autoritaristă, care poate contribui la supraîncărcarea informațională a elevilor și la insuficienta exersare a competențelor cognitive" (Sălăvastru, D. Psihologia educației, 2004, Polirom)
Ideologia autoritaristă provine din concepția lui Anton Makarenko, impusă întregului lagăr sovietic. Cât despre supraîncărcare, a existat o inițiativă a Ministerului Sănătății care limita temele elevilor pe motive concrete, dar a fost înlăturată ulterior de către cei din educație.
Materiile care realizează sinteze interdisciplinare sunt caracteristice sistemelor performante de educație (printre care se evidențiază acum cel lituanian). Există o piesă de teatru, intitulată Steaua fără nume, scrisă în 1944 de Mihail Sebastian. Aici avem două personaje: profesorul Miroiu și o profesoară numită Domnișoara Cucu.
Primul personaj preda matematici și astronomie, iar cel de al doilea o materie intitulată fizico-chimice (fizică și chimie). Două discipline, o singură materie.
Comunismul a segmentat excesiv curricula, în parte și pentru a-și asigura clientelă politică. Rezultatul a fost un aparat greoi, un fel de uzină socialistă, cu multe materii și mulți profesori. Aparatul sovietic convine mai mult clasei politice. Un sistem performat, economic și ergonomic, n-ar mai fi pe placul politicului. Așa că este menținut acesta.
Blocul comunist și-a reconectat educația la cea vestică după cum a putut, în funcție și de rădăcinile pe care această tumoră inventată de sovietici le-a implantat în fiecare țară în parte. Unele țări au avut parte de un socialism mai blând, și aici reforma a fost mai ușoară pentru că a existat mai puțin balast de aruncat peste bord. După avântul fulminant din 68, când România urma să devină cea mai democratică țară din lagărul socialist, a urmat o întoarcere bruscă spre un stalinism de cea mai joasă speță. Cancerul și-a înfipt adând rădăcinile în sistemul de educație, și nu e de mirare că după 89 singurele mișcări care s-au putut face au fost adoptarea unor metode din sistemele vestice, împrumutate și implementare complet aiurea (sistemul vestic al educației bazată pe competențe și modulele care au înlocuit trimestrele și semestrele).
Referitor la Spiru Haret, există referințe în manualele de specialiate, după cum există și o formațiune aflată pe Lună care îi poartă numele. Rolul său a fost cel pe care ni-l dorim astăzi, și anume conectarea educație românești cu cea vestică. Haret a aruncat peste bord o educație prusacă în favoarea celei franceze, francezii fiind finlandezii acelor ani. Și da, după ce comunismul și-a început teroarea, mulți pedagogi au reușit să ajungă în vest și au dus cu ei anumite principii din sistemul lui Haret. Nu multe, dar sunt câteva.
P.S.: Mea culpa, premiera piesei a avut loc în 1944.
Înțeleg că dvs. aveți o anumită nostalgie după sistemul impus de sovietici. Mi se pare normal. A fost un sistem bun sau rău? Nu e nevoie să apelăm la pedagogie că să înțelegem un lucru elementar: fiecare sistem de educație este legat de sistemul economic în care se naște, pentru că este gândit pentru ACEL sistem.
Sistemul sovietic a deservit o economie centralizată și planificată, în timp ce sistemul educațional vestic a fost gândit pentru o economie de piață. Un simplu raționament logic arată că un sistem educațional gândit pentru o economie centralizată - cum a fost cea socialistă - nu poate funcționa într-o economie capitalistă, la fel cum nu mai poți asculta o placă de patefon folosind un calculator actual. Este scos din uz. A fost bun la vremea lui pentru mediul în care a fost gândit. E drept că ne leagă multe nostalgii (da, și eu le am), dar nostalgia și funcționalitatea nu sunt sinonime. Estul își reformează sistemul de educație și îl aliniază cu vestul. Unele țări mai repede (Letonia) altele în pas de melc (România). Cu siguranță că generațiile viitoare vor fi mai rapide, pentru că nu sunt legate nostalgic de trecut.
2. Zisul "manual" nu are nicio relevanta. E scris de o tanti nimeni (cum de a ajuns profesor la universitate fara lucrari in reviste de specialitate indexate e una din minunile tranzitiei in Romania). In stiinta nu conteaza pareri, ci fapte ce pot fi demonstrate. In cazul psihologiei, demonstrate prin studii statistice relevante.
3. Nu stiu ca URSS sa fi impus ceva in educatia romaneasca din anii 70-80-90. Dupa cum nu stiu nici ce intelegi dumneata prin comunism (nu ca mi s-ar parea relevant)
4. Educatia din Estul Europei in anii 50-90 nu doar ca a alfabetizat populatia cu resurse finaciare ridicol de mici, ci a si produs mii de specialisti de top. Nu am intalnit institut de cercetare ori universitate buna care sa nu aiba cercetatori, respectvc profesori veniti fix din Estul Europei. Faptul ca oamenii formati intimpul Razboiului Rece in Est s-au descurcat (profesional vorbind) foarte bine in Vest infirma orice idee a educatiei doar pentru un anumit sistem de productie. Dar dumneata nici nu ai avut de-a face cu insitute de cercetare, nici cu universitati de top, asa ca habar nu ai despre ce vorbesti.
5. Ultimul lucru pe care il scriu in topicul asta. Nu scriu pentru "Valentin" (m-am lamurit ce poate si ce nu poate pricepe) ci pentru posibili alti cititori. Diferenta dintre educatia in anii 70-80 (prin inertie si din anii 90) si ce a de acum nu e data de vreun sistem ori masterplan, ci de resursa umana. In anii 70-80 un post in invatamant era o slujba foarte buna si atragea absolventi excelenti. Dupa 2000, nu mai e cazul. Dupa cum nu poti bate cuie cu un burete (Anton Pann), nu poti face multe cu resursa umana de acum. Asta e.
2. Nu este singurul manual de pedagogie în care există asemenea luări de poziție. Sunt nenumărate. Și este o lucrare științifică. Lista dascălilor care au luat atitudine este impresionantă și include nume sonore, recunoscute atât pe plan local cât și în afară. Nu neg că un anumit manual poate avea hibe, mai ales în lumina celor afirmate la punctul 1, dar văd că vă lansați într-un joc în care toate manualele care nu respectă punctul dvs. de vedere sunt eronate. Sau mă înșel?
3. Începând din Antichitate și până în anii 40, educația s-a bazat pe principiile filozofiei. Fie că vorbim de Aristotel, fie că vorbim de Jean Jacques Rousseau sau Henri Bergson, educația s-a născut din conceptele filozofice. Începutul anilor 20 aduce o preocupare a filozofiei față de felul în care funcționează creierul (intuiționismul lui Bergson) și are ca urmare desprinderea din corpul acestei discipline a unei ramuri noi. Această ramură - intitulată PSIHOLOGIE - devine autonomă și capătă caracterul unei științe. Psihologia este bazată pe studii și operează cu toate uneltele științei. În anii 40 se pun bazele acestui domeniu, cu nume ca Jean Piaget sau Erik Erikson.
Excepție o face blocul comunist, al cărui sistem educațional va merge în continuare pe mâna filozofiei, mai precis pe principiile enunțate de filozoful german Karl Marx.
Marxismul a văzut în psihologie un inamic de temut. Spre deosebire de psihologie, marxismul nu cere studii pentru că nu este o știință, ci o doctrină. Relația psihologiei cu Partidul Comunist Român a fost una tensionată. Dacă în anii 50-60 psihologia era privită ca o anomalie capitalistă, anii 70 au făcut imposibilă ignorarea noului domeniu. Pactul a fost simplu: voi vă vedeți de treaba voastră, noi de a noastră. În final, singurul institut de cercetare în educație a fost desființat la începutul anilor 80.
Educația comunistă nu a fost o bazată pe principii și metode științice, ci doctrinare. De aceea nu veți vedea nici acum programe școlare care să aibă atașată și o bibliografie solidă. Toate programele școlare sunt total opace, nu au studii atașate care să le confirme valabilitatea din punct de vedere științic. Și nu mă refer că ar cuprinde erori pe anumite domenii, dar au numeroase hibe pedagogice. A preda nu înseamnă doar a fi bun la domeniul din care faci parte, la fel cum în fotbal un jucător genial nu este automat și un bun antrenor. Poate fi un jucător bun, dar un antrenor prost. Un principiu de bază al pedagogiei este ca programele școlare, manualele sau subiectele de examen să fie făcute de persoane care au lucrat cu copii. Ca în cazul medicilor: nu orice medic poate trata un copil. Doar un pediatru poate. Și, ca analogie, medicul trebuie să urmeze o perioadă de lucru cu pacientul înainte de a profesa (rezidențiat), ceea ce nu se întâmplă în sistemul nostru educațional.
Din păcate nu se vrea acest lucru, pentru că ar ieși din schemă multe persoane care stau în acele comisii de ani de zile. Eficientizarea sistemului educațional nu este dorită, pentru că ar limita drastic - dacă nu cumva chiar ar elimina - implicația politicului.
4. Funcția educației nu este doar profesională, ci și socială. În educație - și mă refer aici ca principiu de bază, în orice țară din lume - intențiile unui sistem educațional sunt incluse în lege (legea educației), în câteva paragrafe care definesc ceea ce putem nimi rolul social al sistemului (termen de specialitate - idealul educațional). Educația sovietică și cea a fostului bloc comunist nu s-a preocupat niciodată de țesătura socială. Nici nu era nevoie, pentru că blocul comunist era un lagăr din care nu aveai voie să evadezi.
Funcția principală a educației este de a pregăti o societate, iar o societate nu se compune doar din vârfuri. Da, Uniunea Sovietică a dat specialiști de top, dar ca liant social a fost zero. Nu vorbim de sisteme care să fabrice societăți sănătoase, ci doar de uzine de export pentru vest. Testele PISA arată o realitate cruntă, o prăpastie între puținele vârfuri și o societate în prag de abrutizare. Din fericire oamenii încep să-și dea seama că nu toți suntem genii care să lucreze la Microsoft. În plus tot mai mulți părinți vor să-și aibă copii în țară.
5. În anii comunismului banii nu contau prea mult. Conta să ai în clasă copilul responsabilului de aprozar, pentru că îți punea deoparte legume sau fructe, sau carne atunci când "se băga la magazin". Rudele de la țară erau foarte apreciate, pentru că puteai trece clasa cu niște brânză și ouă. Pare stupid astăzi, dar în comunism nu prea găseai nimic în afară de picioare de porc în vitrine și creveți vietnamezi pe raf. Magazinele erau goale.
Faceți o greșeală reducând totul la salariu. Educația nu este un domeniu al salariilor mari în nicio țară din lume. Când vorbim de salariu, trebuie să ne raportăm la sistemul economic al țării respective, la cheltuielile pe care un profesor le are.
Respectul pentru profesori este altul în vest. În mare parte pentru că în vest profesorii de la catedră sunt cei care fac programele școlare. Sistemul nu este centralizat, ca în fostele țări comuniste. De aici și eficiența sistemului, dovedită de testele PISA.
La noi educația este făcută de persoane despre care nimeni nu știe prea mult. Implicația politicului în actul educațional este de notorietate. Nu profesorii de rând sunt cei care fac educația. Majoritatea nu sunt implicați politic. La vârf lucrurile stau altfel.