Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Evanghelia pe dos sau de ce râdem când vedem copii morți? Răspunsurile lui Vasile Bănescu și Francisc Doboș

Vasile Banescu - Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ultimii ani ne-au pus, în repetate rânduri, în fața unor reacții ciudate ale unora dintre semenii noștri. În mod normal, ele n-ar avea de ce să ne deranjeze prea tare, căci sunt doar… râsete. Care se manifestă cu precădere în mediul online. Doar că, de la pandemie încoace, trecând prin tragedii, incendii și, mai ales, printr-un război în țara vecină, acești semeni ai noștri au făcut din râsetele online un fel de agresiune separată. Căci mulți dintre ei râd la imagini cu personalități decedate, cu istorii ale unor tragedii, cu urme ale unor bombardamente și, adeseori, cu copii morți. De ce au apărut aceste reacții și ce spun ele despre noi? 

Ei bine, niște răspunsuri au încercat să dea părintele Francisc Doboș și fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, actualmente membru CNA, Vasile Bănescu, invitați amândoi într-o ediție specială de Paște a emisiunii În Fața Ta. Jurnaliștii Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru au întrebat, firește, de unde vin aceste reacții și ce înseamnă ele, de fapt. Iar răspunsurile au fost unele clare, indicând cauze interesante, care necesită, totuși, un proces de introspecție.

Mi-e greu să găsesc un cuvânt, încerc să evit cuvântul ”silă”, pentru că nu vreau să spun așa ceva, dar este o formă de dezgust pe care involuntar o resimți atunci când vezi că există oameni care îl au pe Dumnezeu pe buze, care rostesc incontinent formula ”Doamne-ajută”, chiar la sfârșitul unor incitări la ură, la violență, cu care ne confruntăm zilnic unii dintre noi. Este o reacție de repulsie. Repulsia cred că este firească în măsura în care deasupra unei imagini a unei mame care își ține copilul sfârtecat de o bombă de Florii există oameni care se apleacă rânjind, nici măcar râzând. Rânjind…

M-ați întrebat ce arată lucrul acesta. În primul rând, cred că indică o conștientă sau inconștientă abdicare de la umanitate. Există o formă de demisie morală pe care unii dintre oameni o folosesc sau aderă la ea fără niciun fel de problemă.

De ce-au ajuns aici? În contextul în care vorbim eu cred că sunt victimele nu chiar nevinovate ale unei propagande pe care au ajuns să o internalizeze și să și-o manifeste inclusiv prin gesturi, unele de violență, precum acele emoticoane râzând puse la un comentariu legat de moartea unui copil, care sunt, după părerea mea, la fel de grave ca o violență consumată pe stradă. De fapt, chiar mult mai grave. Așadar, abdicarea de la umanitate, ruperea legăturii cu credința sunt cauze. Un om care crede în Dumnezeu nu are cum să adere într-un mod altfel decât tulburat la o astfel de dramă care se consumă lângă noi. S-a ajuns la sădirea în mulți oameni din România a unui resentiment, a unei detestări față de alții. Este exact răsturnarea viziunii creștine. Este o Evanghelie pe dos” - a precizat Vasile Bănescu. 

La aceeași întrebare a răspuns și părintele Francisc Doboș, care remarcă faptul că râsetele în fața agresiunii sunt, în esență, tot o agresiune:

E o complicitate morală aceea de a tăcea în fața unei crime, aceea de a te face că nu vezi, de a încerca să o justifici. Toate sunt forme de complicitate morală, în funcție de capacitatea de înțelegere a lucrurilor din partea acestor oameni. Dar complicitatea morală e realmente sintagma care definește cel mai bine situația.

În fața misterului Răului nu poți doar să rămâi indignat sau să hrănești sentimentul de neputință și de furie. Cei mai mulți se întreabă ce pot face cu toate aceste nenorociri provocate de alți oameni? Evident că sentimentul este acela de răbufnire interioară, de nedreptate. Până și rugăciunea noastră devine ca un strigăt în fața lui Dumnezeu, așa cum a fost și rugăciunea lui Hristos pe cruce. Nu pot s-o spun imediat, așa cum a zis-o Hristos: ”Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!„

Uneori ei știu ce fac sau poate că nu știu cui s-au vândut, așa cum nici noi uneori nu ne dăm seama de planurile care sunt în spate, de cine ne strunește uneori și ne păcălește. Care este sistemul meu interior de introspecție, de analiză a vieții oamenilor? Eu cum pot contribui la pace? Asta e normal să te întrebi. Dar a reacționa astfel la rău este un alt tip de agresiune. E o formă de agresivitate care devine agresiune față de mintea oamenilor. Care speculează că poate agresorul nu e atât de rău, poate are alte intenții, că voia să aducă flori, nu bombe și că noi nu înțelegem bine ceea ce se întâmplă. Nu știu cât de mult înțeleg oamenii intențiile din spate, dar în fața bombelor, a celor care sunt uciși, astea nu sunt reacții firești. (...) Și nu e niciun război sfânt, că nu există niciun război sfânt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Problema e mai gravă și mai importantă decât pare iar articolul nu spune totul. Ideea e că oamenii, din firea lor au în suflet și binele și răul. Important e ce se educă, ce se stimulează prin educație și prin propria observație și gândire. Copiii sunt mai ”necopți”, mai neformați într-un sens sau altul, de aceea se manifestă uneori cu o cruzime șocantă. Dintotdeauna am știut toți că există acte de cruzime ale copiilor la adresa animalelor, să nu fim ipocriți și să ne facem că nu știm. Dar într-o societate normală, în care educația e solidă, odată cu vârsta, cruzimile din suflet se estompează sau chiar dispar. Și nu e o simplă cenzură sau o ipocrizie, ci chiar se diluează sau dispar acele răutăți din suflet. Dar societatea noastră modernă (și nu numai cea românească, ci toată societatea prezentului) NU e o societate normală, ci una bolnavă, aflată într-o criză morală profundă. Iar asta (ȘI) fiindcă e dominată de extrema stângă neomarxistă / sexomarxistă / globalistă / materialistă / etc Această ideologie malefică în loc să cultive educația adevărată, inclusiv lupta cu răul nostru intern, ea propovăduiește în mod inconștient EXPRIMAREA DEPLINĂ a eului, considerând că orice constrângere morală e neavenită. În plus, societatea modernă e pur materialsită, s-a depărtat de ideea de Dumnezeu și de dumnezeire din noi. Astfel, reperele morale dispar în timp ce ispitele și presiunile societății moderne alienează sufletele oamenilor și în special cele ale tinerilor, care sunt, evident, cei mai vulnerabili. Într-o societate în care contează numai să pozezi în om fericit și încadrat în șabloanele sociale cu orice preț, în care dacă ești credincios ești considerat prost și înapoiat, într-o societate care consideră lăcomia de bunuri și avere ca fiind legitimă și chiar dezirabilă, într-o societate care te stimulează să-ți exprimi orice bazaconie apare din mlaștina sufletului neformat și neîndrumat către lumină etc etc etc deci într-o astfel de societate malformată și alienată ne mai mirăm că răul din noi în loc să se atrofieze, el dimpotrivă se hipertrofiază? Eu zic să gândim mai bine, mai profund fiecare dintre noi și, ca societate, să ne punem întrebările care trebuie dacă vrem să rezolvăm ceva...
    • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult