Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

EXCLUSIV. Corpul de control al premierului a trimis în 2015 la DNA și Parchet dosare cu 219 posibile fapte penale

Corpul de control al primului-ministru a trimis în 2015 la DNA și Parchet dosare cu 219 posibile fapte penale, reiese dintr-un document obținut de Republica.ro.

Principalele constatări menționate în rapoartele de control desfășurate de Corpul de control al premierului în 2015 au vizat:

• Atribuirea și încheierea unor contracte de achiziție publică cu încălcarea dispozițiilor legale

• Exercitarea defectuoasă a atribuțiilor în legătură cu execuția bugetului de venituri și cheltuieli

• Plata contravalorii unor bunuri, servicii sau lucrări fără ca acestea să fi fost livrate /prestate/executate sau fără a se verifica realitatea furnizării bunurilor, prestării serviciilor sau executării lucrărilor

• Nerealizarea /realizarea necorespunzătoare a unor obiective de investiții finanțate din bugetul de stat

• Nerespectarea normelor legale și/sau a normelor interne în procesul de inițiere, elaborare, avizare, prezentare și adoptare a unor acte normative

În cursul anului trecut Corpul de control al premierului Ponta a finalizat și transmis organelor de urmărire penală sau autorităților competente să dispună măsuri administrative un număr total de 67 de acțiuni de control la instituții publice, companii de stat, autorități.

Majoritatea rapoartelor de control au fost înaintate către Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cele mai multe posibile fapte penale – în număr de 24 - au fost sesizate în urma unui control făcut la Direcția Silvică Mararamureș, raportul fiind înaintat către DNA.

Între instituțiile verificate se numără CNADNR, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, direcții silvice județene, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Compania Națională de Investiții, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Compania Națională a Imprimeriilor „Coresi”, ANRM, autorități publice locale, inspectorate de construcții, Agenția Domeniilor Statului, Garda Națională de Mediu, Complexul Energetic Hunedoara. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Munci ceva corpul ăsta de control, consumă ceva hârtie. Felicitări.
    • Like 0
  • Corpul de control al cărui prim-ministru? Ponta, sau Cioloș? Dacă adunat, cât de la unul, cât de la celălalt?
    • Like 0
    • @ Octavian Ungureanu
      check icon
      corect se numeste : Corpul de Acoperiri al oricarui prim-ministru ! se ocupa cu acoperirea urmarilor mizeriilor facute de prim-ministru si gasca din jurul lui :) cine nu crede poate sa citesca macar titlurile controaleleor facute de CCPM :)
      • Like 0


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult