Wurm și Loch. Doi sași care au venit cu sute de ani în urmă în Transilvania și au înființat un sat la 50 de kilometri de Sibiu. Copiii ne povestesc cu mândrie despre întemeietorii satului lor, Valea Viilor sau Vorumloc. Sunt cu o echipă de documentariști într-o călătorie de o sută de ani, pe urmele fotografului german Kurt Hielscher care, invitat de Regele Carol al II-lea, a străbătut România Mare pentru a realiza unul dintre cele mai frumoase albume de țară din acele timpuri.
- Sașii au construit biserica evanghelică fortificată ca să-și protejeze familiile când erau atacați. Știți cum au construit-o? Când trecea cineva prin sat, ei cereau cărămizi, piatră și lemn pentru biserica lor.
Larisa se grăbește să ne spună tot ce știe. Sebastian, fiul preotului ortodox din sat, e mai emoționat, dar cunoaște și el toate poveștile despre satul în care s-au născut. Etnografi de la Muzeul Astra din Sibiu au avut inițiativa genială de a-i transforma pe copiii din Valea Viilor în mici ghizi turistici. Au venit dotați cu aparate de fotografiat și cu reportofoane, pe care le-au pus la dispoziția copiilor, și au descoperit împreună istoria și legendele satului. Au învățat să privească ulițele și casele prin obiectivul istoriei, au cules mituri și povestiri de la bunici, au încărcat cu sens și cu mândrie locurile unde bat mingea în fiecare zi.
- Ce-ți place cel mai mult la satul tău, Larisa?
- Îmi place că e în aer liber și că e vechi. Când o să fiu mare, mă fac ghid turistic ca să le vorbesc oamenilor despre el.
- Am învățat multe lucruri despre sat, sare și Rebeca. Și când o să fiu mare, vreau să le știe și fata mea!
De pe dealul unde ne-au condus ca să vedem mai bine biserica și valea lor încărcată de istorii pitorești, copiii ne arată casele lor și ne povestesc despre ultimii doi copii sași care au rămas în sat.
- Bunica mi-a spus că, înainte să vină Wurm și Loch, aici erau numai șerpi. Și ei așteaptă să plece oamenii ca să fie din nou stăpâni aici.
- Și tu vrei să pleci din sat, Rebeca?
- Nuuu, eu vreau să mă fac muzeograf!
Ioana de la Muzeul Astra zâmbește pe ascuns. Acum are certitudinea că trecerea lor prin această vale nu a fost în zadar. Au sădit în sufletele copiilor o mândrie autentică și sinceră, îndemnându-i să descopere singuri cine sunt și de unde vin, împletind istoria cu evocările subiective și poveștile din bătrâni.
- Îmi iubesc mult satul, spune Larisa natural și fără patos, cu firescul cu care vorbește și despre Selena Gomez.
Crescută în vremuri în care mândria națională era materie obligatorie, impusă din vârful clasei de chipul prea iubitului conducător din tablou, am încă momente în care mi se par oarecum desuete declarațiile de iubire față de țară și de neam. Dar pe dealurile dintre vii, mustind de candoare și de voioșie, cuvintele copiilor au sunat dezarmant de simplu și de onest, ca un imn înălțat spre cer cu speranță la un protest.
După atâtea decenii de comunism, tânjim încă după o identitate care să ne permită să ridicăm capul, să ne elibereze de povara de a fi român, să ne unească într-un fior autentic de mândrie. Bântuim ca niște umbre fără corp în niște surogate de Românii pe care ni le-am construit ca să putem merge înainte. Speranța noastră sunt acești copii care nu au nevoie de un centenar sau de un 1 Decembrie ca să-și amintească cu ciolanul în bot că sunt români. Pe acești copii trebuie să-i modelăm, să-i ocrotim și să-i prețuim înmiit pentru că ei sunt ambasadorii speranței și în ochii lor se conturează identitatea noastră.
Sașii au plecat din Valea Viilor, copiii români își propun deocamdată să ducă istoria mai departe. Odinioară, aici se construiau ziduri de apărare în fața invadatorilor. Astăzi, avem ziduri de dărâmat pentru a-i apăra de noi înșine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.