Extremiștii care se supără că le zici extremiști.
Primarul din Izbiceni, o comună din Olt de care nu auzise nimeni până săptămâna trecută, a făcut un lucru banal: a publicat niște fotografii. În unele, târgul de legume în varianta lui obișnuită. În altele, târgul de legume în varianta specială, montată pentru vizita Voievodului, cu comercianți aduși de prin Mureș și Bistrița, cu legume aduse de acasă, cu aplauze livrate la pachet. Și a zis: comparați și judecați singuri.
Atât. N-a înjurat pe nimeni, n-a jignit pe nimeni. A pus poze una lângă alta.
Răspunsul: sute de amenințări. Cu moartea, ca să fie clar. Pe WhatsApp, pe telefon, pe TikTok, pe rețele de care omul uitase că le are. Iar primarul face o observație care mi se pare cea mai importantă din toată povestea: 99% dintre cei care-l atacă nu spun că minte. Nu-i contestă pozele. Se supără doar că l-a "denigrat pe Mesia".
Adică faptele nu se mai discută. Se pedepsește blasfemia.
Și acum partea care mă amuză de fiecare dată. Aceiași oameni fac spume când îi numești extremiști. "Cum îți permiți? Noi suntem patrioți! Suveraniști! Oameni cu frica lui Dumnezeu!" Bun. Hai să recapitulăm: un primar de comună a publicat niște fotografii, iar voi i-ați promis moartea. Nu i-ați răspuns cu alte fotografii, nu i-ați demontat argumentul, nu l-ați dat în judecată pentru calomnie. I-ați promis moartea.
Exact ca prostul care se supără că-i zici prost, dar refuză categoric să facă vreun lucru deștept. Ține la etichetă mai mult decât ținem noi.
Există, totuși, o metodă simplă și verificată prin care scapi de acuzația de extremism: nu ameninți oameni cu moartea pentru niște poze. Atât se cere. E un test cu o singură întrebare.
L-ați picat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un vânt a sărăcie...
De un’-să iau pitacii să-mi cumpăr două pâini
(de vreau un kil de carne îmi trebuie miare!)
Când până la chenzină mai sunt trei săptămâni
Şi-un vânt a sărăcie îmi bate-n buzunare?
Calic ca cel mai calic calic dintre calici
(n-am bani să beau o bragă, nici de duhan n-am bani)
Eu dau cu tifla soartei şi blestematei frici
Ce azi ne-o vâră-n suflet tot felul de tirani.
Nu-mi pasă dacă „legea” mă bagă-n puşcărie
(pentru ce am în suflet, pentru ce am în gând)
Fiindcă minciuna-i cu mine-n duşmănie
Cât timp nefericirea mi-o târâi pe pământ.
Nu-mi trebuie avere, de-onoruri n-am nevoie
Şi nici vreo aprobare nu cer de la stăpâni
Ca slobodele-mi gânduri să rătăcească-n voie
Prin locuri interzise de „zâmbitori” păgâni.
Cuvântul meu e slobod să zboare unde vrea
Şi liber îmi e gândul ca pasărea pe cer;
Vreo botniţă la gură nu poate nimenea
Să-mi pună. Şi-aprobare eu n-am de gând să cer...
Dreptatea şi-adevărul sunt singura „benzină”
Ce-alimentează încă speranţa-n bunăstare...
Trei săptămâni imense mai sunt pân-la chenzină
Şi-un vânt a sărăcie îmi bate-n buzunare...
O „poezie” la care țin foarte mult:
RUGĂ…
-la mormântul „seniorului”, acest Cristos al vremurilor noastre… -
Ai preschimbat o viaţă pe-o idee
Şi ţi-ai lăsat o viață-n puşcării
Azi eşti pământ… Noi suntem (încă) vii
Dar viaţa noastră fără tine ce e?
Mai marii zilei ţi-au săpat mormântul,
Bieţi politruci, prea jalnici farisei
Ce-onoarea şi-au vândut-o pe doi lei
Şi-au murdărit cu umbra lor pământul…
Viaţa ta întreagă – doar prestanţă
Şi bătrâneţe făr-de tinereţe…
Eu, mai sărac cu încă o speranţă
Şi mai bolnav cu încă o tristeţe
Deşi tardiv, umil îţi cer iertare
În numele acestui biet popor,
În numele nădejdii-n viitor,
În numele speranţei ce nu moare,
În numele ideii de dreptate
Şi adevăr, ce încă e pribeag,
În numele martirilor ce zac
Fără de cruci în locuri neumblate
Iartă-i Cornele! Iartă-i pentru toate,
Iartă-i, Cornele!... N-au ştiut ce fac…
Bai, baieti. Dar voi nu aveti ce face? Eu zic sa o lasati cu "jurnalismul" si sa va cautati si voi o meserie serioasa. Ceva care sa fie de voi
E mai degrabă vorba de un déjà vu... dacă aveți ani suficienți pentru asta.