Fake news și cultura ostilității

(Foto Guliver/Getty Images)

Nu au trecut decât trei ani de la momentul lansării masive și intense în spațiul public a noțiunii de fake news, lansare petrecută în timpul campaniei prezidențiale din SUA și constatăm că există deja o adevărată istorie ... epocală a acestei noțiuni. Este vorba de o istorie care a contractat și concentrat un timp cât o epocă datorită comprimării temporale produsă de comunicarea online, de noile tehnologii ale informației care pun în discuție în mod alert axele referențiale de timp și spațiu. Există, așadar, o înlesnire a difuzării „în linie” a știrilor și informațiilor false, iar rapiditatea lor inhibă tentativele critice sau de contracarare a acestora prin fact checking, adică prin fapte și evenimente verificate.

Analiza și dezbaterea în publicații de prestigiu precum „Le Débat”, „Science”, „The New York Times” a fenomenului știrilor false ca actor în lupta pentru putere politică și economică a parcurs achiziții și etape relevante, dar mai ales încurajări și fertilizări dinspre marile curente și confruntări politice, ca de pildă extensiile și teritoriile câștigate de populismul din spațiul european. Elaborarea și transmiterea de fake news, dincolo de intențiile lor, asumă un raport fructuos de reciprocități între emițătorul și receptorul știrilor false. Mizele succesului fake news vizează în primul rând tendința dominantă ca acestea să capteze atenția receptorului, gestionând interesul pentru senzațional al receptorului ca un element primordial al adeziunii publice la știrile false și, prin urmare, există o cerere masivă de astfel de știri. Aceste știri sunt puse sub sloganul lansat de Cambridge Analytica în cazul campaniei electorale, și anume Data drives all we do, adică știrile și informațiile transmise „ne conduc în tot ceea ce facem”.

Știrile false sunt interiorizate în cadrul mecanismelor de „autopersuasiune” a partizanilor sau nepartizanilor unuia sau altuia dintre competitorii campaniilor electorale. Într-a altă secvență evolutivă a fenomenului fake news se vizează conturarea și aprofundarea identităților opozante, colective și individuale, până la ireconciliabilitatea lor. Ele generează o adevărată cultură a ostilității și prin această cultură adversarul devine dușman, iar rațiunea combatanților este înlocuită de emoția dușmăniilor și de isteria colectivă. Un impact deosebit îl are, însă, regizarea verosimilității prin mecanismul „quid pro quo”. Astfel, substituirea unei realități cu alta pentru a produce efecte manipulatoare este des întâlnită în construcția știrilor false. Este redată în acest sens, ca exemplu, o secvență video în care un om, definit drept emigrant, agresează o infirmieră într-un spital francez, secvență vizionată de 13 milioane de ori, cu predilecție de partizanii extremei drepte. În mod real, însă, respectiva scenă de violență s-a petrecut într-un spital din Rusia. Conform unor studii realizate de revista „Science”, știrile false au 70% șanse de a fi mai răspândite decât știrile verificate și, prin urmare, adeziunea la astfel de știri este una învingătoare. Ele măsoară confruntarea radicală dintre diferitele grupuri de convingeri, dar mai ales de prejudecăți dobândite sau înnăscute întrucât informația, chiar și falsă, este prizată voluptos, iar verificarea este înlocuită cu adeziunea și conformarea necritică la aceste grupuri sau la alcătuiri politice de partid. Informația - conformarea - adeziunea formează așteptările și aproprierile fake news-urilor. În plan politic, înlocuirea adversarului cu dușmanul apelează adeziunea gregară la un partid sau la un lider politic.

Cauzele succesului fake news sunt legate, pe de o parte de perfecționările continue în mijloacele de comunicare online, iar pe de altă parte, sunt legate și de radicalizarea spațiului public în competițiile democratice, în condițiile în care oferta de confruntări și dezbateri este subjugată zeităților zilei, și anume marketingului succesului, câștigurilor de tot felul și mai puțin recunoașterii învingătorului prin confruntări ideologice și doctrinare atât de importante și dominante în secolul XX. Confruntările doctrinare și ideologice au reprezentat corolarul spiritual și de idei al competiției democratice, pe când azi dominante sunt pasiunile și partizanatele de „stadion” radicale și neconcesive. Lipsa confruntărilor ideologice lasă loc, prin urmare, știrilor false, astfel încât confruntarea și competiția democratică sunt sufocate de aceste știri. În egală măsură, se constată dispariția conștiinței sensului comun al umanității care nu poate fi nici pe departe echivalat de globalizare. Sensul comun și conștiința lui asumă aceleași scopuri ale disputelor pluripatite, dar pe căi și mijloace diferite.

Fake news-urile celebrează resentimentul ca „formă de adevăr”, iar adevărul ca post-adevăr. Proximitățile dintre cele două noțiuni, știri false și post-adevăr, sunt evidente întrucât post-adevărul se naște în circumstanțele în care faptele obiective influențează mult mai puțin modelarea opiniei publice dacât apelul la emoții, păreri personale și resentimente.

Transferul de la cultura dezbaterii și confruntării, la cultura ostilității se face într-un mod eficient prin fake news. Un exemplu de fake news este cel care l-a profilat pe Iohannis ca traficant de copii și achizitor suspect de șase case (în condițiile în care V. Dăncilă are șase case reunite doar într-o vilă de la munte), aspect ce poate reprezenta o primă fază a adversității politice care speculează derapaje funcționale și de comportament, după care s-a trecut la cultura ostilității în care adversarul devine dușman. Competitorul, sau adversarul politic este personificat și personalizat în etichete stigmatizatoare, precum cele în care K. Iohannis a devenit „dictator”, „stăpân de scavi”, „șef de lagăr de concentrare”.

Așadar, știrile fase sunt germinate de lupta pentru putere, de nevoia de autoreprezentare și de autopersuasiune a grupărilor și simpatizanților politic și de înlocuire a criteriilor raționale cu iraționalitatea emoției și a pasiunilor. Miza câștigului competitor este prin urmare substituit cu miza câștigului fraudulos și lipsit de regulile jocului democratic. Din acest motiv, falsul se substituie adevărului, iar dușmanul se substituie adversarului, toate înscrise într-o cultură tentaculară a ostilității.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp