Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Impertinența de serviciu a intrat în stagiunea politică de toamnă

V. Ponta, moțiune

Foto: George Călin/Inquam Photos

Noua stagiune de toamnă de pe scena teatrului politic este mai altfel ca niciodată, pentru că „niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru...” poftitor de oportuniști, impostori, impertinenți. Ne plac oportuniștii și impertinența și îi votăm pentru că ei poartă în ei spiritul lui Mitică... adică al băiatului bun, dar cu defecte. Mai pe scurt, este de-al nostru, îl iertăm, îl tolerăm și, mai apoi, îl adorăm pentru că „nici alții nu sunt mai buni”. Impertinența și frivolitatea în spațiul politic devin încet și sigur „calități” ale personajelor noastre publice.

Impertinentul în dimensiunile lui fizice, adică la scara 1:1, este un ins ceva mai înalt, bine hrănit, cu ochii fixați într-o privire ironic-glumeață, cu un colț de gură marcat de ură și dispreț, ce amușină și sare, precum la coșul de baschet, la gâtul adversarului sau neprietenului, ori de câte ori i se ivește ocazia. Are școală superioară, dar și-a deversat-o într-un plagiat de doctorat la fel de impertinent, plagiat ce a făcut obiectul unor dezbateri publice și academice jalnice și, deopotrivă, jenante pentru un om politic care a ajuns prim ministru al României.

A fost educat, lansat, dar mai ales impus în politica mare de un părinte academico-politic la fel de impertinent, bășcălios, cu mentalitate păguboasă de premiant, cu domiciliul în mahalaua parveniților. Om de stânga, spune el, A. Năstase, părintele profesor, trăiește „pe dreapta”, cu apucături de aristocrat rafinat, iubitor de artă și de cărți, de opulență și stare de bine, eupraxist ca toți liderii de stânga și de sindicat de după 1989, aflați în prelungirea vieții luxoase a șefilor comuniști, aciuați în apartamente luxoase și în conace de tipul dacha (case la țară) a elitei bolșevice din URSS. Este vorba în acest caz de o impertinență specială, de bunăstare la nivelul de sus, în comparație cu lumea de jos, muncitoare. Este impertinența celor „mai egali dintre egali”, extrasă din retorica colectivistă și egalitaristă a stângii dintotdeauna. Acest profesor de impertinență, spilcuit, studiat în livrarea lui publică, încremenit într-un seducător fără vârstă al poporului pesedist, coboară uneori din izolarea sa olimpiană în scena publică, cu panseuri facile, mai ales calambururi ce evidențiază o inteligență din „vârful limbii”, irelevante și mai ales bășcălioase. Când a fost prim-ministru, abuziv și discreționar în atitudine și decizii, l-a „decretat” pe impertinentul de serviciu drept „un mic titulescu”, dar cu un... mare plagiat. Pentru ca ridicolul situării impertinente să fie dus până la capăt, profesorul-părinte politic, într-un moment neplăcut al biografiei sale, și anume, când urma să fie arestat, cu caraliii la poartă, și-a trucat sinuciderea cu un pistol cu tiribombe simulând dorința de a-și pune capăt vieții, în sensul onoarei pierdute, sau mai exact, de a ieși „eroic” din scena publică. A fost o mică isterie tragicomică a grandorii pierdute. O scenă jucată prost și încheiată lamentabil în ipostaza de pușcăriaș. Cu toată această „bărbăție” afișată își atacă criticii și adversarii cu zeflemeaua din aceeași mahala, pozând într-o virilitate fără seamăn de „taur” urbarial și cerând impertinent în declarații publice să i se numere... ovulele.

Discipolul impertinent, după un eșec din poziția de prim-ministru, încearcă să se recupereze sau să se reinventeze ca lider politic salvator al pesedismului, dar a eșuat într-un narcisism păgubos, narcisism alimentat de vechi companioni, precum grupul zalmoxian de la Cluj, privit ca „rezervor” de înțelepciune și intelecțiune al marelui partid de stânga.

Asemănător maestrului său în ale curajului, discipolul Victor Ponta, într-un moment mai dificil al poziției sale de premier, fuge... ortopedic la Țarigrad, precum fugeau odinioară voievozi intriganți și perdanți ai tronului din Țările Române.

În această toamnă politică și electorală se poziționează într-o bravadă impertinentă – crezând că devine un mare „jucător” pe scena politică – de a nu vota noul guvern de dreapta penelist, deși a votat moțiunea de cenzură. Face caz de virginitatea sa politică, adică de a fi un consecvent și convins om de stânga, deși a avut un „raport” politic savuros cu PNL condus de Crin Antonescu, în mariajul destrămat al USL-ului. Abil manipulator al memoriei publice, survolează acel jumelaj cu un partid de dreapta (PNL, ALDE) cu aceeași impertinență patentă. Culmea intelectuală a impertinenței acestui lider siropos de stânga îl constituie plagiatul tezei de doctorat pe care a susținut-o sub coordonarea aceluiași profesor de impertinență, A. Năstase.

Pentru astfel de inși, a fi plagiator și impertinent este un lucru firesc, ei fiind extrapământeni și invulnerabili. Oare profesorul coordonator de doctorat nu are nicio responsabilitate în cazul plagiatului discipolului? Cred că impertinența își face și în acest caz rolul ei de a aplatiza și marginaliza orice reguli și norme de etică profesională. Există și o altă funcție a impertinenței și anume aceea de a se substitui responsabilității și confruntării cu „fața la vânt”. În unele situații impertinența, care nu poate ascunde lașitatea și noncombatul, îl poziționează pe insul respectiv într-un secondant „onorabil”. Astfel, există politicieni care își etalează și savurează pasiuni în ipostaze de copilot. Este de analizat și rolul copiloților în lumea bărbaților politici din România postcomunistă (V. Ponta, C.P. Tăriceanu etc.) și de ce nu, a foștilor tineri manechini care au devenit oameni politici la vârful scenei publice (M. Oprișan și C.P. Tăriceanu).

Impertinentul intră întotdeauna în conflict cu onoarea. Mai pe scurt, în cazul impertinentului nu există demisia de onoare care, ca act sau decizie personală, trebuie făcută public, asumată și recunoscută drept consecință a unor erori de neiertat. Nu există în Constituția noastră „instituția” demisiei de onoare, după cum ar spune un jurist-senior și emerit precum Augustin Zegrean, unul dintre părinții spirituali și juridici îmbățoșați ai băsismului, adică ai acelui comportament politic când „băieții mai plâng câteodată”.

În sfârșit, impertinentul se consumă în mari frustrări și, deopotrivă, în mari răzbunări. Discursul lui V. Ponta în Parlament în ziua moțiunii de cenzură a mitraliat-o, cu jigniri și apelative greu de suportat, pe fosta colegă de partid și fosta opțiune a impertinentului pentru numirea ca europarlamentar a Vioricăi Dăncilă. Impertinentul este neiertător și tăios chiar și față de o femeie. El nu are respectul de gen și minima politețe de conveniență. Ulterior, doamna prim-ministru, virusată de impertinența foștilor lideri pesediști, dar și de echipa de clovni impertinenți de azi ai pesedeului, precum S. Nicolae, E. Nicolicea și F. Iordache, înveninați și încremeniți în ipostură și malefecțiuni, își etalează înfrângerea ca pe o victorie și incompetența ca pe o virtute „electric” pesedistă. Și peste toate astea, impertinentul de serviciu își face imperturbabil „rondul” de toamnă în noua stagiune politică și electorală.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dincolo de afinitățile politice, e fascinant în cât de multe cuvinte aruncate absolut degeaba ați reușit să spuneți că nu vă plac V. Ponta, A. Năstase și alte câteva personaje... E de înțeles opinia și clar poate fi ușor împărtășită, dar e fascinantă zbaterea pentru a nu transmite, de fapt, nimic.
    • Like 0
  • Acest mic ”Titulescu” mizeaza ca avem memoria scurta si am uitat cate minciuni a spus de cand a intrat in politica .
    • Like 0
  • Adica Ponta e obraznic ca nu voteaza guvernul Orban. Pai, baiatul a zis ca face guvern cu PSD fara Viorica inainte de votarea motiunii. Macar a fost corect fata de ceilalti care au venit cu pretentii dupa motiune.
    Acum sa ai pretentia sa sustina guvernul lui Iohanis dupa ce a primit o bata-n cap de la acesta e cam mult tupeu. Poate voi ati uitat de crimele de la Colectiv, dar Ponta nu va uita pentru ca tot atunci a murit si bunicul lui de infarct. Eu am ceva dubii cu infarcturile astea in cazul Pruteanu, Vadim, chiar si Andrei Gheorghe.
    In fine, puteau sa faca motiunea pe 27 Mai dar au asteptat sa vina alegerile, ca au nevoie de un impuls cum a fost si referendumul de atunci.
    Ce nu stiu PNL-istii, Iohanis si USR este cata ura au obtinut anul trecut cand au boicotat referendumul contra gay-ilor. Stiu oameni care nu au mai votat de 20 de ani si acum sunt ferm hotarati sa voteze contra lui Iohanis.
    • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Domnule Ciobanu, Ponta este prost crescut și lipsit de bun simț pentru că așa este el! Nu poți spune despre cineva că este corect atunci când este plagiator dovedit și când minte în situații dintre cele mai serioase și grave pentru România....decât dacă și mata ești la fel de ”corect”.
      • Like 0
  • Nume check icon
    Un articol foarte bun care descrie exact situatia sociala in Romania in acest moment,
    Clasa politica este o reprezentare fidela a societatii noastre prin urmare, chiar daca incercam sa ne detasam de ei, in realitate nu putem pentru ca noi,i-am pus acolo., Noi, vajnicul popor roman, cei mai frumosi si cei mai destepti, cei mai descurcareti si inventivi oameni, familia traditionala, daca nu erau vecinii rai eram departe,
    Ce mai, noi, poporul ales al lui D-zeu si a lui Zamolxe am ales in fruntea noastra o pe aceesti impertinenti. Dupa chipul si asemanarea noastra, ca nu cred ca i-am ales ca nu ne-au placut.
    Iar acesti impertinenti sunt in continuare promovati de toate canalele de media pentru ca ne reprezinta, cel putin asa zic ei...
    Prin urmare numai noi putem sa ii schimbam folosind stampila de vot in casuta care trebuie, Daca nu, nu trebuie sa ne plangem pentru ca este democratie. Avem de ales sa inghitim sau plecam...
    • Like 3


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult