Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Faţă în faţă cu un om care donează un milion de lire sterline pe an: „Afacerea mea a fost de succes pentru că am donat”

1.064 de americani, 298 de britanici, 208 de chinezi, 128 de cetăţeni din Hong Kong, 74 de ruşi, 34 de cetăţeni din Orientul Mijlociu, 22 de cetăţeni din Singapore şi 19 cetăţeni din Africa de Sud au donat, fiecare, anul trecut mai mult de 1 milion de lire sterline unor cauze sociale. În total există date precise despre 1.847 de oameni care donează în fiecare an cel puţin 1 milion de lire din averea lor personală. 

Numărul acestora e cu siguranţă mult mai mare, având în vedere că nu există date care să acopere toate ţările din lume şi că mulţi dintre cei care fac astfel de gesturi doresc să rămână anonimi.

Mă aflu în casa din Londra a unuia dintre cei 1.847 şi mă gândesc că mi-ar plăcea ca în următorii 3-5 ani să ajung să îi cunosc pe cel puţin 100 dintre cei care compun lista. De ceva vreme mă gândesc ca mi-ar plăcea să scriu o carte despre cei care, având tot ce le trebuie şi trăind o viaţă bună, decid să facă lucruri bune pentru alţi oameni, pentru animale şi pentru planetă. Dacă e să judec după experienţa lui Frederick Mulder, gazda noastră, atunci cartea asta va fi extrem de interesantă. 

Fred s-a născut în Canada, într-o regiune foarte izolată, la o distanţă de 40 de km de primul drum asfaltat, în casa unui fermier sărac, care a mai şi murit în cel de-al doilea război mondial. Mama lui s-a recăsătorit, aşa încât Fred a dobândit un tată vitreg şi câtiva fraţi. De mic a avut o atitudine înreprinzătoare: la 10 ani confecţiona şi vindea felicitări de Crăciun din casă în casă, iar părinţii îl încurajau să doneze 10% din venituri, pentru alţi copii mai săraci. Zeciuiala era un principiu religios pe care părinţii îl luau foarte în serios, ca toate celelalte principii penticostale.

Devenind adult, Fred a renunţat la religie şi pentru o perioadă a uitat şi de zeciuială. Într-o zi, a auzit la radio că în fiecare an mor 35.000 de copii din cauza sărăciei extreme. S-a gândit că asta înseamnă un avion plin de copii în fiecare zi şi i s-a părut ruşinos să nu se implice.

Fred îşi câştigă banii din artă. În 2007 a vândut un Picasso, La Minotauromachie, cu suma de 3.5 milioane de lire şi a donat 75 % din profit către fundaţia pe care a creat-o în 1986. Apoi în 2012 Fred a vândut o colecţie Picasso, în care investise 10 ani din timpul său pentru a o crea. 20 de milioane de lire. Dintre care jumătate le-a donat către fundaţia sa.

Fred are 72 de ani, gura până la urechi şi o freză de bunic modern. Ne arată încântat câteva din lucrările lui Picasso pe care le are în casă. Fenella, prietena lui, deschide mereu uşa de la grădină pentru câinele lor care vrea ba afară, ba în casă. La un ceai, Fenella, ea însăşi donatoare şi consilier pentru donatori, ne spune că asta e cu siguranţă cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. 

Are aproape 70 de ani şi se simte mai bine şi mai împlinită decât oricând. Împreună cu Fred ajută mulţi oameni, dar cel mai mult îi intereseazăsă găsească soluţii împotriva schimbărilor climatice şi a fluxurilor financiare ilicite. La un moment dat, Fred spune ceva de genul (explicaţia era complexă şi nu am notat exact): ‘Adevărul e că oamenii bogaţi îşi fac banii pe cheltuiala planetei şi a oamenilor săraci. Asta nu poate să dureze la infinit. În viitor o să vedem dezechilibre uriaşe. O să vorbim de refugiaţi climatici. Ce vedem acum cu Siria o să fie la ordinea zilei dacă nu gândim soluţii sustenabile’. 

Dar cea mai surprinzătoare afirmaţie a lui Fred a fost (şi asta e o traducere exactă din limba engleză): „Afacerea mea a fost de succes pentru că am donat”. Am crezut că nu am înţeles bine, aşa încât am cerut clarificări. Cu zâmbetul lui larg ne-a dat trei motive: 1.Că filantropia te face o persoană mai bună, cu care cei din jur sunt mai motivaţi să colaboreze. 2. Că oamenii au mai multă încredere în tine dacă ştiu că faci acte de caritate şi te implici social. 3. Că a cunoscut oameni de o altă factură, datorită acţiunilor lui caritabile. Că, mai pe scurt, el a fost mai fericit aşa, pentru că generozitatea asumată produce noi echilibre bio-chimice ale creierului, fiind dovedit ştiinţific că sentimentul de a fi generos produce un surplus de endorfine şi serotonină, care sunt substanţe responsabile cu generarea senzaţiei de a fi fericit.

România, la fel ca multe ţări din Europa de Est nu excelează în ce priveşte nivelul de fericire. În 2015, Raportul Fericirii Mondiale (World Happiness Report) plasează România pe locul 86 din 158 de ţări în care a fost studiat nivelul de fericire. Nu este surprinzător că topul e condus de ţări ca Norvegia, Suedia şi Danemarca. Dar este interesant de observat că stau mai bine ca noi ţări precum Nigeria, Belarus, Peru sau Uzbekistan, dar şi ţări mai aproape de regiunea noastră precum Moldova, Croaţia, Polonia şi Lituania. Stau mai prost ca noi ţări precum Serbia, Portugalia şi Ungaria. 75% din scorul fiecărei ţări e explicat de un grup de şase indicatori cheie: PIB, sprijinul social (să ai pe cineva pe care poţi conta la greu), speranţa de viaţă sănătoasă, libertatea de a lua decizii de viaţă, corupţie şi… în mod surprinzător: generozitatea, măsurată pe baza întrebării: „Aţi donat bani către o organizaţie în ultima lună?”.

Foto: Guliver Getty Images

Cercetările recente arată că generozitatea şi, în general, actele de binefacere sunt strâns legate de nivelul de fericire şi, de fapt, îl pot chiar determina.În ultimii 20 de ani, în cadrul uneia din cele mai noi ramuri ale psihologiei – psihologia pozitivă – fericirea a devenit ea însăşi obiect de studiu. Întâi timid, cu cercetători care au avut de înfruntat oprobriul colegilor care le reproşau că fericirea nu poate să fie obiect de studiu, fiind prea subiectivă, prea intimă. Era vremea pe când şi Bhutan-ul, prima ţară care a introdus conceptul de Fericire Internă Brută în locul Produsului Intern Brut, era privit ca un experiment ciudat. Mai recent tot mai mulţi încep să ia aminte la experienţa Bhutan-ului, iar fericirea e tot mai acceptată ca domeniu legitim de studiu.

În laboratorul său universitar, cercetătoare americană de orgine rusă, Sonja Lyubomirsky, a identificat şi testat 12 activităţi care pot aduce fericirea. Una dintre acestea se referă la actele de binefacere. Studiul ei a fost primul în lume care a arătat că o strategie de creştere a situaţiilor în care te comporţi amabil este o modalitate eficientă pentru a fi mai fericit. Ulterior, ea a pus la cale mai multe experimente, care au explicat şi motivele pentru care actele de binefacere aduc fericirea. Ea a demonstrat că e vorba de un mix de beneficii, precum: impactul pe care actul binefacerii îl are asupra modului în care te percepi pe tine însuţi; descoperirea de noi talente şi abilităţi ascunse; declanşarea unei cascade de consecinţe sociale pozitive; diminuarea simptomelor depresive (mai ales prin voluntariat), etc.

În Raportul Fericirii Mondiale din 2015 feliuţa care reprezintă generozitatea în cadrul celor şase indicatori care construiesc 75% din fericirea noastră, e extrem de subţire. Abia dacă se vede. Aproape că îl poţi auzi pe Ioan Niculae, unul din cei mai bogaţi oameni din România, spunând: "E o tâmpenie! Donezi cui? Celor care nu vor să muncească ?Noi nu avem forță de muncă pentru unitățile noastre și trebuie să aducem din alte țări, în același timp să-i donez cui, acelora care nu vor să muncească, acelora care fură, care îți dau în cap?! E o prostie!".

În 2016, feliuţa generozităţii din România a fost un pic mai substanţială. Probabil va mai trece un pic de timp până când vom avea primul român care donează milionul (de lire, euro, dolari sau orice altă valută forte) pe an, dar între timp cred că începem să înţelegem că asta ar fi un lucru bun. Nu doar pentru cei care au nevoie de el, dar şi pentru cei care îl vor dărui. 

Notă: Participarea mea la întâlnirea cu Frederick Mulder a fost facilitată de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare – ARC, ca activitate în cadrului unui program de formare de consilieri în domeniul filantropiei, din care fac parte. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E imbucurator faptul ca exista asa oameni cu inima mare. Miar placea sa cunosc si eu in real asa persoane.. Bravoo !
    • Like 0
  • As dona dacă aș avea dar sunt un pensionar care mai face taximetrie pentru ami plăti facturile
    • Like 0
  • Încearcă sa donezi și după aceea mergi la anaf și întreabă de ce acte și de câte acte ai nevoie.
    • Like 0
  • check icon
    Desi nu-l cunosc pe Nicolae ( si nici cum a facut banii, sau care-s principiile sale de viata); subscriu celor afirmate de el;
    Si completez: oricum tara asta a ajuns sa fie plina de "asistati social"...
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult