De mai bine de cinci ani, la Fundația Comunitară București, rolul meu este să pun împreună oamenii care vor să se implice în comunitate și proiectele care au nevoie de implicarea lor. Comunitățile noastre pot să fie mai bune numai dacă aceste două lumi, cea a donatorilor și cea a organizațiilor nonprofit, devin una singură.
Până la urmă, interesul nostru este comun și foarte concret – vrem îmbunătățirea educației sau a sănătății, a mediului sau a responsabilității politice în România. Putem să funcționăm bine numai dacă înțelegem cu toții ce ne motivează, ce avem nevoie, fiecare separat și toți împreună.
În articolele mele, am vorbit de multe ori despre organizațiile non-profit și de ce este vital pentru întreaga comunitate să le sprijinim într-un mod inteligent și regulat. De fiecare dată, am primit și comentarii critice despre organizațiile nonprofit. Aceste comentarii nu sunt scrise numai de dragul de a critica, așa că e important să ne uităm și la cum se văd lucrurile, cu adevărat, din partea celor care dau bani pentru o cauză.
Emilian Nedelcu se supără, motivat, într-un comentariu la un articol: „Donatorul nu trebuie doar descoperit, ci întreținut. Informează-mă, ține-mă la curent, spune-mi povești, înduioșează-mă, fă-mă să nu te uit, fă-mă să intru într-o relație cu tine. De cele mai multe ori, asta se traduce din partea fundațiilor în cereri, mai mult sau mai puțin inspirate, în momente mai mult sau mai puțin inspirate. Nu e vina oamenilor că multe fundații, deși fac lucruri minunate, au ajuns să fie considerate SPAM, pentru că nu știu să comunice.”
Iar Ioana Tetelea scrie într-un alt comentariu: „Din punctul meu de vedere, și mai important este ca aceste costuri să fie comunicate transparent de către ONG-uri încă de la începutul unei campanii de fundraising. Dacă prin mesajul campaniei un ONG îi creează impresia donatorului că banii vor merge doar spre cauză și evită să menționeze și costurile adminstrative, donatorul se va simți înșelat când va afla dintr-un raport al organizației că lucrurile nu stau chiar așa.”
Adevărul este că, și în percepția oamenilor, și în realitate, organizațiile non-profit (inclusiv cea pe care o conduc eu), mai au de lucru în ceea ce privește transparența și comunicarea deschisă către susținătorii lor.
Toate aceste lucruri costă. Să angajezi un om care postează pe Facebook și face rapoarte de activitate costă. Să mergi la traininguri și să cumperi instrumente de project management costă. Să organizezi evenimente pentru donatori costă. Sigur că toate astea pot fi obținute și cu resurse pro bono, dar și pentru asta ai nevoie de un fundraiser sau un project manager care să le obțină. Iar fundraiserul costă.
Atunci când am pornit Fundația Comunitară București, am făcut-o și pentru că eram exasperată de lipsa de transparență a organizațiilor pe care le sprijineam. După ce făceam o donație, primeam mulțumiri și, mult timp mai târziu, o nouă cerere de donație. Nu știam ce se întâmplă din banii pe care îi dădusem, fie că era vorba de 50 de lei ai mei sau 50.000 de dolari ai companiei unde lucram. Mi-am promis că, încă de la primii donatori, voi mulțumi și voi vorbi de impact, indiferent de valoarea donației primite.
Și apoi m-am pomenit prinsă în proiecte care veneau unul peste altul, peste capacitatea noastră de reacție și care ne-au paralizat, pentru o vreme puterea de comunicare. După un timp, în care am greșit consistent, am început să revenim la principiile de comunicare de la început.
Totuși, realitatea de la început a fundației noastre este realitatea altor organizații de zi cu zi. Cu prea puține resurse, financiare și umane, din care abia reușesc să acopere nevoile din comunitate, ele intră în cercul vicios al organizațiilor care nu pot strânge bani pentru că nu comunică, și nu pot comunica pentru că nu au resurse.
Dincolo de transparență, organizațiile nonprofit se luptă și cu capacitatea redusă de management a resurselor sau proiectelor. Multe organizații nonprofit sunt născute dintr-o pasiune foarte mare, sau dintr-o nevoie foarte ardentă. Cele mai multe organizații sunt tinere și pășesc pe un teritoriu complet nou. Mai mult de două treimi din organizații nu au angajați, conform Atlasului economiei sociale din 2014. Iar pasiunea nu presupune, implicit, și cunoștințe de management. În fundație, finanțăm de multe ori proiecte pasionate, dar care nu știu să construiască un buget sau să își construiască un plan de proiect. Lucrăm cu ele de multe ori să le îmbunătățim capacitatea, dar acest lucru este doar o picătură într-un ocean foarte mare.
Uneori acest lucru se rezolvă cu sprijinul unui voluntar foarte motivat. Alteori, organizațiile au acces la un donator vizionar, care înțelege nevoia nu doar de costuri care acoperă proiectele de zi cu zi, ci și cele de comunicare sau dezvoltare. De cele mai multe ori însă, acest lucru nu se întâmplă. Donatorii vor să dea bani „pentru ursuleți” și apoi se miră că nimeni nu le trimite e-mailuri. E simplu – ursuleții nu știu să trimită e-mailuri.
Toate aceste lucruri costă. Să angajezi un om care postează pe Facebook și face rapoarte de activitate costă. Să mergi la traininguri și să cumperi instrumente de project management costă. Să organizezi evenimente pentru donatori costă. Sigur că toate astea pot fi obținute și cu resurse pro bono, dar și pentru asta ai nevoie de un fundraiser sau un project manager care să le obțină. Iar fundraiserul costă.
Așa că vă propun să ne facem fiecare partea. Unii dintre noi – să învățăm să vorbim mai bine despre impactul nostru și să ne străduim să o facem mai eficient, din resursele pe care deja le avem. Și ceilalți – să ne gândim de două ori la impactul donațiilor și la cum putem sprijini mai eficient cauzele în care credem.
Dacă ne uităm mai mult la rezultatele noastre comune și mai puțin la limitările relației dintre noi, vom fi mai puțin două lumi și mai mult o comunitate, cu aceeași viziune și aceleași interese.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.