Am multe amintiri din această perioadă, însă cea care-mi revine cel mai des este ziua în care unul din copii m-a tras de-o parte și a scos din buzunar o poză cu el, pe la vreo 2-3 ani, într-o cadă plină cu spumă alături de fratele lui mai mare. Tristețea din privirea lui mi-a invadat sufletul și, fără să-mi spună vreo vorbă, am înțeles instant că fratele lui normal a rămas în familie, iar el a ajuns în centru din cauza handicapului, alături de alți copii rupți și ei de familiile lor. Foto - Marko Volkmar/ Panthermedia/ Profimedia

Îmi aduc aminte când, în studenție, am fost nevoiți să facem voluntariat. Prima formare fiind în economie, am fost repartizată la o primărie. Nimeni nu ne-a făcut turul instituției, nimeni nu ne-a întrebat nici măcar cum ne numim, nimeni nu ne-a dat ceva de făcut. Stăteam pe un scaun 6 ore, citind și lucrând la referatele pentru facultate. Nu am învățat nimic bun din acea experiență (sfârșitul anilor ‘90). Foto - Inquam Photos

Am plecat din România când eram tânără și răzvrătită.

„Ne dorim un Spital de Pediatrie nou - inexistent în acest moment în Arad. Nu Secții destinate celor mici, împrăștiate prin diferite părți ale orașului”, spune Anamaria Popa.

1000 a fost numărul zilei: 600 de porții de mâncare au fost distribuite către cămine de copii și bătrâni, 300 de porții au fost servite în cantină pentru oamenii nevoiași, și 100 de porții au fost livrate la domiciliile unor persoane nevoiașe nedeplasabile.

„Pe o strategie pe termen lung, avem nevoie de aparatură bună, pentru diagnostice mai clare. Mai avem nevoie de ecografe, de ecografe pe partea de ginecologie, de RMN, de tomograf, de un frigider mortuar. Toate ne urcă, la prețurile pe care le-am văzut noi pe piață, către 700 - 800.000 de euro”, spune primarul.

„Noi vedem, zi de zi, din ce în ce mai mult gunoi aruncat la întâmplare și autoritățiile cu competențe în această speță nu par să aibă vederea la fel de bună”.

Am stat puțin pe gânduri. Mai întâi, pentru că nu am experiență să strâng bani singură pentru o cauză. Apoi pentru că nu eram convinsă că cei din jurul meu vor mai găsi resurse suficiente să doneze și pentru campania mea, chiar dacă e o cauză extraordinară, care ajută persoanele cu dizabilități să își recâștige independența și autonomia.

„Primele care au cerut acest lucru au fost chiar mamele. Unele dintre ele lucrau chiar în prima linie și au cerut sprijin pentru spitalele lor”, spune Atena Boca, fondatoarea comunității online La Primul Bebe.

La capătul a 18 zile în care au tratat pacienți italieni infectați cu coronavirus, medicii și asistenții români care au fost voluntari în Lombardia s-au întors acasă. cu un avion militar. Aceeași a adus și ventilatoarele și materialele sanitare pe care Papa Francisc le-a donat, „ca o îmbrățișare pentru România”, spitalului Județean din Suceava. (Foto: Digi24)