La 26 de ani de la căderea comunismului, foarte multe metehne mentale continuă să polenizeze mințile românilor în contradicție cu ceea ce am fi așteptat de la o democrație funcțională. Una dintre acestea este superficialitatea în analiza unor probleme sociale și, decurgând de aici, înclinația spre a dezvolta o fractură socială între diverse categorii de oameni.
În comunism, fractura era marca principală prin care se desfășura lupta de clasă. Sistemul de clase împărțea oamenii pe criterii socio-economice, cu clasa muncitorească aflată la baza societății, asuprită de-a lungul istoriei de celealte clase profitoare. În subteranul comunismului românesc, această luptă de clase s-a transformat într-un sistem rigid de dictatură la negru, în care clasa nomenclaturiștilor domina celelalte pături sociale prin privilegiile oculte de care beneficiau, în timp ce restul populației era lăsată într-o supă primordială a cutumelor sociale pentru a se descurca „pe sub mână”.
Acest model mental al claselor nu s-a pierdut după comunism, ci a rămas viu în tribalismul românesc post-comunist și proto-capitalist, apărând noi clase împărțite după criterii diverse : clasa „privatizaților”, acea parte a populației mult hulită în tranziție, văzuți ca niște oameni periculoși. Sau clasa „intelectualilor”, pusă cu botul pe labe de altă clasă, cea a „minerilor” aduși să pacifice revoltele din București.
Această mentalitate de trib a continuat și la nivel politic, cu clasa„ „băsiștilor” duelându-se cu „useliștii” și „anteniștii”. Într-o orânduire socială teoretic liberă, aceste modele mentale pe care românii le-au îmbrățișat prea ușor s-au transformat într-o nesperată materie primă pentru politicienii manipulatori, dispuși evident fără scrupule să folosească aceste grupuri ca masă de manevră, așa cum erau folosite mitingurile electorale din anii '90, adevărate adunări naționale fremătătoare servind unei cauze sau alteia.
Problema cu această tribalizare a societății românești este că proliferează multe fracturi și puțin dialog. Și mediul online, care înlocuiește din ce în ce mai mult vocea străzii din anii incipienți ai democrației, suferă de acest sindrom al luptei de clasă, între „securiști” și „daci liberi”, între „sorosiști” și „pesediști”, între cei de stânga și cei de dreapta, între „ortodocși” și „homosexuali”. Dialogul nu este căutat, pentru că aparent nu oferă o valoare adăugată și pentru că scopul nu pare a fi un dialog real care să ducă la o oarecare brumă de consens pe orice subiect, ci taberele par că nu urmăresc altceva decât să-și impună propriul adevăr, oricare ar fi acela, prin diverse mijloace, altor oameni. Un impuls pur comunist dar care, iată, subzistă și astăzi.
Un celebru de pe acum reprezentant al clasei „polițiștilor” - o altă clasă binecunoscută în etosul românesc - insistă să ne transmită pe Facebook, în postări succesive, că în Teleorman nu există nicio librărie.
Ce e interesant aici e efectul pe care observația inițială a autorului postării l-a avut, declanșând, ați ghicit, o nouă fractură. Între teleormăneni, percepuți ca inculți, proști - pentru că din moment ce nu au nicio librărie, înseamnă că sunt afectați intelectual - și restul românilor, care se pare că au multe librării, eventual una la fiecare locuitor. Dialogul este și aici greu de găsit și asta pentru că subiectul ales este atât de superficial prezentat, încât nu invită decât la tipul de fractură descris anterior.
Principala miză pentru a avea și la noi o democrație funcțională este ieșirea din această logică a fracturilor sociale, ușor de întreținut, dar cu consecințe greu de estimat pentru viitor și înțelegerea că o comunitate are nevoie de un dialog real, unde toate părțile să poate fi auzite fără teamă de a fi etichetate sau înjosite pentru opiniile exprimate. Iar aici fiecare dintre noi este responsabil, începând cu oamenii politici și până la cei care pot influența opinii în mediile sociale.
De unde și comentariile care se împart în principal în două tabere: cele defensive care încearcă să găsească exemple de librării din județ și cele agresive care categorisesc locuitorii din Teleorman în inculți, proști sau masă de manevră inertă pentru politicieni corupți. Domnul Godină, dacă ar fi fost interesat de o discuție realistă pe temă culturii, ar fi realizat că individualizarea unui singur județ pentru lipsa librăriilor este greșită, din moment ce vânzarea de carte la nivel național este extrem de redusă și în continuă scădere, România aflându-se la acest capitol pe ultimul loc din Uniunea Europeană.
Deci acest fenomen, departe de a fi caracteristic unui singur județ, este din păcate o realitate generală a acestei țări: cu siguranță că și în alte multe regiuni și localități, altele decât cele din Teleorman, nu există librării.
Asta nu ar trebui să-i facă pe teleormăneni să se simtă mai bine față de ei înșiși și nici pe ceilalți să se simtă mai prost, ci e un prim pas în a înțelege care este problema reală : lipsă de interes generală a populației pentru carte, care derivă dintr-un efort educațional redus după 1989 și care nu poate fi schimbat decât printr-o atenție sporită a comunității asupra educației în toate compartimentele de vârstă. În plus, librăriile, cu puține excepții, sunt entități comerciale private care comercializează carte, iar decizia de a deschide sau nu o librărie nu e luată de stat sau de primărie sau de orice autoritate locală, ci de așteptările economice pe piața liberă a comerțului cu carte, inclusiv calitatea și cantitatea cererii. Dacă aceasta lipsește, vor lipsi și invesțiile în librării.
Aceeași superficialitate și lipsă de dialog o întâlnim și în disputa dintre partide în perioada pre-electorală, cu atacuri subterane de o parte și de alta, programe electorale fanteziste sau pompoase, sau decizii populiste în așteptarea voturilor captive. Iar aceste dispute sterile reflectă din păcate mecanimsul de apartenență la trib din interiorul societății românești, exprimat în chestiuni pentru care este cu adevarat necesar un dialog real și nu o etalare de ură oarbă și superficialitate, precum în discuțiile privind familia tradițională, drepturile minorităților sau construcția sistemului public de sănătate.
Principala miză pentru a avea și la noi o democrație funcțională este ieșirea din această logică a fracturilor sociale, ușor de întreținut, dar cu consecințe greu de estimat pentru viitor și înțelegerea că o comunitate are nevoie de un dialog real, unde toate părțile să poate fi auzite fără teamă de a fi etichetate sau înjosite pentru opiniile exprimate. Iar aici fiecare dintre noi este responsabil, începând cu oamenii politici și până la cei care pot influența opinii în mediile sociale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.