Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
După ce Mircea Dinescu a atacat-o pe Ana Blandiana, care a publicat recent un volum ce conține pasaje critice la adresa poetului, filosoful Gabriel Liiceanu, care deține editura unde a fost publicată lucrarea, îl atacă dur pe Dinescu.
„Când spun «pedagog valah», am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic «Sudul») printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de «simbol al revoluției» dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca « jumătatea funestă» a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puțini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, ființa morală a românilor, sădind în ei credința că sunt condamnați să trăiască într-un univers pocit și populat cu oameni scălâmbi”, scrie Liiceanu într-o opinie publicată de contributors.ro.
„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?
Odată ajuns «simbol» surpă tot ce putea deveni reper în noua societate, tot ce se contura public ca valoare, caracter și ținută umană. E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul și Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbește N. Steinhard pentru cei care vor să învețe «meseria de om în lume» , ci doar Academia de Studii Politice «Ștefan Gheorghiu» de pe lângă Comitetul Central, ai cărei absolvenți, sub Ceaușescu, au umplut rândurile DIE, iar după ʼ90, au dat miniștrii, prim-miniștrii și afaceriștii de top ai României”, scrie Liiceanu.
Gabriel Liiceanu continuă caracterizările la adresa lui Mircea Dinescu.
„Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină «unde trebuie» pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării.
Senzația pe care ți-o lasă această «silabă imprimată pe dos» din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică. În timp ce o colegă de breaslă făcea «Memorialul Sighet» , el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocănițe și sfeclă în cârnați țărănești.
Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură”, scrie Liiceanu într-un text publicat pe contributors.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
“ Pamfletul vitriolant al lui Gabriel Liiceanu la adresa lui Mircea Dinescu reprezintă o veste cît se poate de îmbucurătoare: la aproape 80 de ani, directorul editurii Humanitas nu a pierdut nimic din spiritul său combativ. Cînd e rost de scandal, hop și el.
De altminteri, imprecațiile sale împotriva lui Dinescu exprimă o veche antipatie. Am regăsit chiar unele cuvinte pe care le folosise încă din toamna anului 1988, după ce Securitatea dejucase proiectul unui protest al intelectualilor. Vinovat era "golanul" de Dinescu, care ne trage după el într-o nebunie. Pînă la urmă, Dinescu a fost curajos de unul singur și s-au solidarizat cu el cei care au crezut de cuviință. A fost curajos și pentru cei care tremurau de frică epilogînd heideggerian despre ființa întru moarte.
În privința episodului care a generat polemica dintre Ana Blandiana și Mircea Dinescu mi se pare cît se poate de limpede că acea comparație dintre UTC și Hitlerjugend era o glumă care nu viza în nici un fel diminuarea eroismului de care dăduseră dovadă tinerii în decembrie 1989. Poate că era mai bine dacă Mircea Dinescu spunea scurt: "Sărumîna, nășică, nu te-ai prins, hai să-ți explic gluma."
Dar ce ne-am face fără scandalurile dintre intelectuali? La noi orice fleac are intensitatea Afacerii Dreyfus. Și cred că e bine să-i respectăm pe fiecare dintre protagoniștii acestor comicării pentru indeniabilele merite proprii.”
Tocmai el, un împroprietărit în zorii revoluției cu fosta Editură Politică(!!!) a PCR (pentru mai tinerii cititori - partidul comunist, de dinainte de 89) și un lingău continuu și insistent pe lângă diferiți mai mari ai vremurilor pentru diverse avantaje, care i-au adus și lui o bunăstare pe care o critică fariseic la Dinescu.
Părinții tăi or fi primit vreo hidrocentrală în 1990, dacă ți se pare că fosta Editură politică, cea mai bine utilată editură din epoca comunistă era un ... nimic, primit, ce să vezi, de-a moaca de nen-tu Liiceanu de la prietenul să Pleșu.
Invidiosul Liiceanu, spumegă fiindcă crâșma lui, cu nume fițos franțuzesc de-abia i se târăște, dinainte de pandemie, în timp ce lui Dinescu îi merg și cramele, viile, Castelu, ogoarele etc. dar și emisiunile televizate.
Cine-i de vină (ghici liichene, ce-i?) dacă nu prea cumpără lumea fois gras oxidat și cărți plictisitoare în care se laudă Liiceanu cu ce alifii își dă pe meclă și corp înainte de a savura zumezetul motorului de BMW!?
Știu de el de la începutul lui 1989, de când a dat interviul la Liberation, prezentat la Europa Liberă, în care critica deschis regimul ceaușist. După 89, a înființat și condus reviste, a fost și este încă un producător de emisiuni cu succes și invitați din elita societății românești.
De Liiceanu sunt legate pe lângă însușirea fostei edituri politice, numeroase plagiate și atitudini dizgrațioase de milogeală și lingușire a mai marilor din aceste vremuri, începând cu aciuirea pe GDS-ul creat de comunistul Silviu Brucan, căruia îi duce mai departe plăsmuirea (asta dacă tot vorbim de rusofili).
Aceste personalitati, si exemple pentru multi, nu de putine ori in intimitate, te socheaza, adica manifesta niste comportamente si apucatori, care sfifdeaza orice logica, si te face sa te intrebi care e scopul sau care este obiectivul acestei persoane, din moment ce exista o mare diferenta ... intre ceea ce sustine public si motivatia din spatele acestui demers.
Si aici pot sa enumar narcisisti, extremisti si de-a dreptul si monarhisti isterici, care te hartuiesc in privat si te aduleaza in public, exact rolul de bigot, sau de crestin zelos, care n-a inteles diferenta intre credinta si religie.
Exact cum se pune problema educatiei, sau inteligentei informationale, adica cunoasterea calculatorului, ca pe tine insuti. Sau in aceeasi masura in care se pune problema inteligentei emotionale, tot asa se pune problema, inteligentei politice. Multe din demersurile publice, sunt, legate direct proportional de inteligenta politica, pentru inteligenta emotionala sau toleranta religioasa, sau inteligenta artificiala, tine mai mult loc, sau caldura, in alte spatii decat sa spunem in spatiul public.
Exista si reversul acestei critice, in sensul in care Domnul Dinescu ESTE, adica poezile sunt geniale, emisiunile le urmaresc cu placere, el este un OM, ca si multi alti, de exemplu domnul MIrcea Diaconu este alt OM, spre deosebire de Liiceanu, sau Ana Blandiana, sunt institutii nu oameni, care sunt foarte greu sa citit sau de inteles, si mai mult decat atat, sunt sunstinatori a altei institutii care tind sa bage in sclavie oamenii, sa manipuleze si sa instaureze tot felul de micro-dictaturi, si micro-intreprinderi de editura si media, care nu au obiective politice transparente si democratice, nu sunt pentru oameni, ci mai mult pentru elite, pentru ei, si pentru altii ... toti morti, si ingropati, care reprezinta istoria.
Nu cumva aceasta re-inventare a isotrie, pe care multi oameni obsedati sau posedati de tot felul de alternative publice duce la o suprimare a drepturilor si libertatiilor cetatenesti, castigate cu sange.
Daca esti romantic in societatea romaneasca risti sa fi linsat public de catre cei 10.000 de specialisti, care fiind casatoriti si realisti, sunt gata sa treaca din partidul comunist in cel regalist. Asta in caz ca esti ateu.
ps: este adevarat ca impartirea stiintelor in cele sociale, formale si naturale se face cel mai bine intr-o monarhie.
Imperiul inteligentei emotionale este legat de a fi crestin pana la urma, poate chiar a fi monarhist, dar idea de supunere a omului fata de om si nu fata de Dumnezeu mie nu imi place.