Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Gândurile mele de militar către domnul Daniel Barbu, fostul meu profesor: „Vă invit să facem un schimb de joburi”

Domnul senator Daniel Barbu a fost profesorul meu la facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti. Ca aproape întreg corpul didactic, era (şi ar fi în continuare, dacă ar mai preda) un profesor extrem de bine pregătit, cu doctorat veritabil, autor al unor cărţi interesante, la ale cărui cursuri veneam cu plăcere şi, lucru rar, nu reuşeam să mă plictisesc. Personalitate cu o cultură vastă, găseam fascinantă uşurinţa şi limpezimea cu care putea aborda orice subiect inclus în tematica cursului, sau de politică internă şi internaţională.

De curând, însă, am citit o declaraţie a sa – rostită din postura de senator – care m-a consternat prin stupiditatea şi lipsa ei de realism: „Meseria de politician e cea mai grea, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan.”

Am asistat de-a lungul vieţii la câteva ieşiri în scenă, la comentarii şi luări de poziţie din partea unor persoane demne de toată consideraţia care, absolut gratuit, lansau afirmaţii compromiţătoare pentru statutul intelectual pe care îl deţineau. Nu înţelegeam motivul pentru care o făceau, căci afirmaţiile în cauză îi descreditau nu prin curajul de a-şi fi asumat o poziţie incomodă, ci prin inconştienţa cu care ele sfidau logica. Poziţiile respectivelor persoane te năuceau prin aberaţia conţinutului punctelor de vedere exprimate, ce te făcea să te întrebi dacă, la urma urmei, oamenii în cauză sunt sănătoşi la cap sau o piuliţă discretă le-a descentrat weltanschauungu’ mioritic pe linia trasată de proverbialul bun simţ.

Zi de zi, dacă eşti dornic, poţi citi pe internet sute de comentarii ale unor oameni care nu pricep, efectiv, miza unui eveniment şi comentează o tragedie sau un act de corupţie în termeni puerili, dar nu ne mirăm, nu-i aşa, căci, dacă ar fi să ne luăm după Socrate, „când e vorba să se delibereze despre organizarea cetăţii, se ridică şi îşi dă cu părerea atât dulgherul, cât şi fierarul şi curelarul,..., bogatul sau săracul, nobilul sau umilul”, iar asta fără ca vreunul din ei „să fi învăţat de undeva sau să fi avut un dascăl” care să-i educe „priceperea în treburile de interes public”.

Cunoaşteţi, bineînţeles, acest citat faimos. Face parte dintr-un dialog al lui Platon între Protagoras şi Socrate, unul din primele texte în care se încearcă înţelegerea comportamentelor oamenilor în calitatea de fiinţe circumstanţiate de polis. 

Care e rostul acestui text aici, domnule Barbu? Pentru a scoate în evidenţă că dvs. aţi fost/sunteţi însuşi dascălul care, asumându-şi meseria de profesor în ştiinţa politică, „promite să facă din oameni buni cetăţeni” (Socrate). Ceea ce face cu atât mai izbitoare afirmaţia că „meseria de politician e mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”. De ce? În primul rând pentru că amestecă mere cu pere, în al doilea rând, fiindcă nimeni nu se aşteaptă ca un intelectual de calibru să rostească vorbe-n vânt, aruncând în derizoriu nişte sacrificii reale.

Înţeleg dacă susţineaţi această opinie din postura unui politician care, la o adică, asemenea premierului Benjamin Netanyahu sau senatorului american John McCain, o lungă perioadă ar fi activat în armată, cunoscând privaţiunile militarului pe propria piele. Dar, din câte îmi amintesc, nu prea e cazul.

Îl stimez – vreau să accentuez asta – pe profesorul Daniel Barbu, însă politicianului Daniel Barbu îi rezerv o doză de scepticism şi, mai mult, în virtutea celor declarate, acestuia din urmă i-aş recomanda să meargă în Sudan unde să trăiască pe cont propriu, aşa cum am făcut-o eu şi alţi colegi din Armata României: vreme de un an, patru inşi într-o cameră cu gratii la ferestre, fără apă curentă şi fără electricitate, pe nişte călduri inimaginabile (ce înmuiau bordul Nissanurilor mai vechi în orele de vârf). Fără internet, constrâns a te mişca majoritatea timpului pe câţiva kilometri pătraţi, mergând în patrule istovitoare şi dormind sub cerul liber, fără posibilitatea de a-ţi procura alte alimente în afara strictului necesar. Dând ochii zilnic cu o mizerie, o sărăcie şi un afront adus vieţii celei mai nepretenţioase în a căror existenţă nu crezi până nu le vezi cu ochii tăi.

Dacă socotiţi, prin urmare, riscurile unui militar echivalente cu cele la care se expune un politician, cu dragă inimă vă ofer un schimb temporar de joburi: bănuiesc că ar fi reciproc avantajos. Fireşte, între noi fie vorba, aş fi în pierdere, căci opinia publică, din câte remarc, nutreşte o părere neortodoxă despre clasa politică şi sigur aş ieşi dezavantajat din această asociere, însă, „dacă meseria de politician e mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”, de ce nu ar avea şi un militar curajul să îşi asume „greaua” meserie de politician?

Revenind la dialogul platonician, „meşteşugul” pe care Protagoras, unul din retorii faimoşi în ştiinţa politică a vremii sale, şi-l recunoaştea era „priceperea în treburile cetăţii”, mai exact „modul în care le-ar putea face faţă şi cu fapta, şi cu cuvântul, în cele mai bune condiţii”.

Cuvântul, pe care vi-l admiram atât de mult când asistam la cursurile pe care le predaţi, a trădat de această dată o latură dezamăgitoare a gândirii dumneavoastră, fiindcă, oricum am interpreta realitatea, niciodată greutăţile şi riscurile pe care le întâmpină cele două categorii sociale, militarul şi parlamentarul, nu au fost mai divergente ca acum.

Voi încheia cu acelaşi Socrate, cel care, îndoindu-se de tot ce mişcă e lumea asta, se îndoia inclusiv de faptul că arta guvernării ar putea fi învăţată sau că ar fi neapărat folositoare cetăţii: când e vorba de construit ceva în cetate, zicea el, sunt chemaţi ca sfetnici arhitecţii, când e vorba de corăbii, sunt chemaţi constructorii de corăbii... Mai mult, adăuga, dacă cineva apreciat ca nemeseriaş într-o problemă încearcă să sfătuiască, atenienii râd şi fac larmă, până ce nechematul renunţă să vorbească sau e dat jos de la tribună cu ajutorul arcaşilor, din porunca pritanilor (cei care prezidau, prin rotaţie, adunările publice).

Sincer, domnule senator Barbu, acum aţi vorbit ca un „nemeseriaş”, unul care, de-ar fi trăit pe vremea lui Pericle, ar fi primit interdiciţia să mai vorbească.

C-aşa se întâmpla cu „nechemaţii” în îndepărtatele vremuri ale înţeleptei Elade.

Toate acestea, o spun cu mândrie, le-am învăţat chiar la facultatea unde dvs eraţi rector, mai exact, la primul curs de politologie.

Şi, totuşi, ce gust amar mi-a rămas !

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Schimb de slujbe! Ce mama dracului, e chiar atât de greu?
    • Like 0
  • tot respectul D L MARIUS APOSTOL
    • Like 0
  • check icon
    Eu nu-l cunosc pe acest nene (nici el pe mine). Nu știu ce a profesat, am aflat acum. Sincer nu mă interesează. Vorbind despre declarația acestui om, pot spune că este de o fractură logică (vorba d-lui CTP), pe care nu o pot face nici măcar copiii. În concluzie, creierul acestui domn, dacă a putut screme acea declarație, este defect pe partea de logică. În concluzie, eu nu pot să validez o gândire a unui om care nu are capacitatea să evalueze și să pună în comparație corespunzătoare concepte foarte simple. Deci pentru mine acest domn este un ratat, cu toate titlurile și decorațiile lui de "intelectual". Un exemplu pur a "elitei", care rostogolesc în minte și în gură tot felul de cuvinte minunate, bune de uimit prostimea. Din când în când răzbate însă realul, modul în care aceste "elite" raționează. Și eu am crezut ca prostul, că coana Leana era o infatuată. Se pare că nu, coana avea dreptate. "Colegii" ei 'telectualii sunt cam de același calibru. Le doresc din inimă acestor "elite" și "'telectuali", deveniți politicieni (a fi parlamentar este o meserie !!??) câte un IED sub șezut.
    • Like 0
  • cred si eu ca si autorul textului ca dl Barbu a fost sau poate mai este un bun profesor.
    Dar cred ca nu am inteles noi suficient de bine la ce se referea, defapt la ce a dorit sa se refere. Sensul dumnealui de soldat/armata era comparativ cu generalul Oprea. Doar asa se poate explica, munca unui politician este mai grea decat armata facuta de generalul Oprea, aici s-ar putea sa aiba oarecum dreptate, dar evident nu este o regula. Cred si eu ca anumiti politicieni , destul de putini e drept, au o munca ceva mai grea decat a avut generalul Oprea ca si militar.
    • Like 0
  • Domnul ex-ministru este un gafeur prin excelenta ( comparatia cu banii pt HIV l-a costat demisia de la Cultura), nu merita atata zarva. Ultima cu Afganistanul i-a pus definiv capac, cred ca si Tariceanu s-a plictisit de el si nu mai pupa el senator in vecii vecilor! Inca un veleitar dispare din scena ucis de propria naivitate.
    • Like 0
  • check icon
    Am găsit o ştire care ar putea să-l intereseze pe domnul senator Daniel Barbu: "Patru militari din Batalionul Protecția Forței «Rechinii Albi» au fost răniți duminică, 25 septembrie, în jurul orei 10:30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan, informează un comunicat de presă al MApN." [sursa: Agerpres > https://goo.gl/7D4Dtl] O întrebare retorică (cum spuneam în intervenţia anterioară nu cred că domnul Barbu se apleacă să citească inernetul... dar, touşi...): "Domnule Barbu, v-a speriat cutremurul de ieri? Nu? Înseamnă că sunteţi un om curajos. Sunt sigur că pe dumneavoastră nu v-ar speria nici o glumiţă de bombă afgană care face praf pe drum. Chiar nu vă surâde un Afganistan all inclusive? Insurgenţii mai au şi alte surprize, nu numai IED-uri. E ca la parcul de distracţii! Senzaţii tari, domnu' Barbu."
    • Like 0
  • check icon
    Domnule Rudoiu, aţi vorbit astfel încât să poată înţelege şi domnul Barbu! Dar nu cred că dumnealui se coboară în imundul internet să citească textele... fie şi ale unor foşti studenţi. Însă ceea ce aţi scris este cea mai bună dovadă că între teorie (Daniel Barbu – profesorul) şi practică (Daniel Barbu – senatorul) este o mare, mare, foarte mare prăpastie!
    • Like 0
    • @
      Oricum ar fi, imaginea sa publică este îngenunchiată...personal nu l-am auzit ori văzut pe Barbu asta să iasă public și să aibă minimul grad de decență în ași cere scuze public pentru gafa monumentală făcută...măcar atât.
      • Like 0
  • ,,...ca un intelectual de calibru să rostească vorbe-n vânt,,? Pofitm? Intelectual de calibru? Cine joacă rolul unui intelectual de calibru în această situație? Dl. haideți să dăm Cezarului ce este al Cezarului și haideți să nu supraestimăm un material care este doar un bun de casat. Un om sănătos la cap nu și-ar fi permis o astfel de afirmație încununată de o tărășenie ieșită din comun. Haideți să nu punem egal între intelectual de calibru și omul asta, că domn nu îl pot numi. Nu vor degetele a tasta asta!
    • Like 1
  • Dl Daniel Barbu s-a referit la Adevaratul om politic, nu la înlocuitorii de, la nechezoli. Erou si sub tirania marxist-ceauşistă, istoric de arta care impreuna cu Radu Ciuceanu si Octavian Roske a intocmit studiile Conditia monumentului sub regimul comunist si Va supravietui Bucurestiul pana in 1984?, difuzate de Europa Libera in 1981 si 1985. Pesemne ştie că neinvestind în tineret 15% din pib pt EduCultura, RO nu prea are viitor şi că alegem demagogi care nu risca martiriul ce ar urma la aşa Proiect de Ţară. TVR Cultural şi ICR cum au fost, initiere TVR Didactic in slujba Diasporii, Arte TV si RAI 5 preluate in RO, Muzeu de Istorie functional, noul Muzeu al Literaturii si, poate, mansardele memoriale bucurestene Eminescu, Iorga si Eliade, plus biblioteci de cartier bine dotate, macar pt pensionari.
    • Like 1
  • Domnule M.Rudoiu, îmi este greu să mai adaug ceva la postarea dumneavoastră. Respect şi Preţuire!
    • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult