Sub învelișul de plastic al unei hale de producție se ascunde o fabrică unde se face mai mult decât mobilă: se nasc planuri îndrăznețe și se învață continuu.
E o după-amiază târzie de sfârșit de octombrie și, dacă ai fi într-unul dintre aeroplanele care alunecă fără zgomot pe cerul periferiei Clujului, ai vedea de sus zecile de mașini care merg pe centura ocolitoare a orașului, furnici preocupate de importanța treburilor lor neștiute. Când gravitația te-ar aduce lin mai aproape, ai vedea mai clar mașinile trecând printr-un petic de pădure, apoi printre dealurile cu verdeața pierdută, pe lângă o groapă de gunoi și oamenii care trăiesc la marginea ei, spre aeroport.
Ai vedea cum una dintre mașini, ceva mai mare decât celelalte, o ia la un moment dat la stânga, pe lângă clădiri industriale decrepite, depozite, macarale și stații de betoane, trece pe lângă un șir de adăposturi improvizate și intră în curtea prăfoasă a unei foste antreprize de construcții. Apoi, după un slalom știutor prin curtea pietrișului, nisipului și betonului, se oprește în fața unor hale alb-gri.
Claudiu Man, un bărbat de 35 de ani, se dă jos din mașina de teren în fața halelor în care compania lui produce mobilă. Majoritatea angajaților a plecat, dar el mai are treburi de rezolvat înaintea plecării în delegație de a doua zi. Man trece de arborele tuia stingher în curtea cu paleți, cherestea și mașini de marfă pe care scrie „Zigman – mobilier la comandă, proiectare, design interior”, deschide ușa de PVC și intră.
Birourile firmei Zigman, care produce mobilă din 2002, sunt în aceste hale de mai puțin de un an, iar Man crede că ar fi trebuit să se mute mai devreme aici, lângă utilajele și oamenii care le manipulează, pentru că productivitatea a crescut cu cel puțin 30% de atunci.
Dincolo de ușa anonimă a halei e o recepție care îmbină mobilierul modern, deschis la culoare, cu multe curbe, în combinație cu elemente de verde pal și cu lemn vechi. Pe pereți sunt expuse scule clasice de tâmplărie – rindele, metri și strângătoare – iar încăperea e dominată de scara de lemn masiv care duce la etaj, unde e și biroul lui Man. Biroul e lung și îngust, dar mobilierul deschis la culoare se potrivește perfect în spațiu: o bibliotecă pe care sunt diplome și câteva fotografii cu familia, biroul cu laptop și, perpendicular pe el, o masă din furnir curbat, pe care sunt câteva mostre de materiale, iar lângă perete alte câteva rindele cu rol decorativ încadrează un televizor plat, dinspre care se aude muzică ambientală, calmă.
Tot ce a învățat însă, a învățat făcând, din greșeli și succese, și a crescut împreună cu oamenii cu care lucrează. Și directorul tehnic și directorul de producție au fost, la început, tâmplari în firmă și Man spune despre ei că sunt bine pregătiți și atașați de ceea ce fac. „Nu-i chem eu sâmbăta, vin când văd că e nevoie”, spune Man despre șefii departamentelor din fabrică, care sunt stimulați cu bonusuri în valoare de 1–2% din valoarea proiectului. Deciziile mari nu le ia singur, ci împreună cu echipa de conducere, pe care o consideră a doua familie.
În 2002, Claudiu Man și soția lui, Maria, au început să facă mobilier la comandă, sub umbrela unei firme mai vechi a tatălui lui (Zigman vine de la Zigler și Man, cei doi foști asociați). Amândoi erau încă studenți – Man la științe economice, soția lui la design de produs – și ideea de a face mobilă la comandă a venit firesc. La început făceau biete „cutii” din PAL și MDF, pe care le tăiau și le căntuiau la un alt atelier, pentru că ei nu aveau utilajele necesare. Aveau trei scule de mână și un angajat. Într-o perioadă în care Clujul era în avânt imobiliar, era nevoie și de mobilă și afacerea a mers. Man râde când își aduce aminte că erau convinși că, pentru o afacere completă, nu le trebuie nimic altceva decât cele două mașini (de tăiere și căntuire). Au reușit să și le cumpere și totul mergea strună.
Atunci când a apărut ocazia de a importa și a vinde la Cluj mobilierul unor firme mari, Nobilia și Nolte, au început s-o facă. Prima oară au mers în vizită la Nobilia, în vestul Germaniei, în 2006, dar ce au văzut acolo a schimbat felul în care își vedeau afacerea. Nobilia, cu o istorie de 150 de ani, avea o fabrică de 13.000 de metri pătrați și producea zilnic 3.500 de bucătării la comandă, pe care le distribuia prin 700 de dealeri din toată lumea.
„Ne-a dat peste cap”, spune Man, care s-a gândit în momentul acela că poate ar fi mai bine ca Zigman, o furnică în lumea uriașilor de pe piața mobilei, doar să vândă ce produc alții. Între 2006 și 2010, când puterea de cumpărare era mare și capacitățile tehnice ale fabricii erau modeste, producția a avut o pondere mai mică în afacerile firmei, accentul fiind pe importul de mobilă de calitate. Apoi, criza a provocat scăderea puterii de cumpărare și închiderea mai multor fabrici de mobilă clujene. Cifra de afaceri a lui Zigman s-a redus și totul s-a schimbat.
Experiența marilor producători și a marilor designeri de mobilier văzuți la târgurile de mobilă din străinătate a fost un reper important. Perspectiva unei afaceri cu adevărat de succes o are de la Nobilia, de unde spune că a învățat multe.
Anii hotărâtori pentru Zigman au fost între 2010 și 2012, după ce piața de mobilă se contractase, odată cu balonul imobiliar. „Când lucrurile merg bine nu mai ai atenție la detalii; când scârțâie, pui accent și pe cele care nu merg, ești mai atent la cheltuieli”, spune Man. Văzuse în Germania care sunt standardele în materie de tehnologie (furniruirea era foarte cerută, iar la noi nu prea existau fabrici care să poată face asta) și a înțeles că trebuie să investească în utilaje, pentru a putea produce mobilă de calitate, la prețuri mai mici decât cea importată.
A început să obțină finanțări europene pentru cumpărarea de utilaje și s-a orientat către o altă nișă de piață, cea a comenzilor personalizate de volume mari, în special în străinătate. A mobilat întregi hoteluri Ibis, în Franța, dar și cămine studențești și sedii de firme. Din 2012 lucrează constant cu două companii din Franța. Man are o amintire din 2010 care îl face și acum să zâmbească, legată de primul CNC (mașină cu comandă numerică, un utilaj care își primește instrucțiunile printr-o interfață computerizată). Era împreună cu un colaborator la târgul de mobilă și utilaje de prelucrare de la București și trebuia să cumpere un CNC. Nu știau nimic despre astfel de utilaje și singura metodă de a alege între oferte a fost să o caute pe cea cu lista cea mai bogată de caracteristici. Fiecare dintre ei stătea cu o listă de specificații în față și bifau: „Are funcție de întoarcere?”. „Are!”.
„YouTube m-a învățat foarte multe”, spune Man fără ironie. De altfel, nu se ferește să spună că a învățat – și învață – continuu. A avut în casă exemplul de antreprenoriat al tatălui său, care are și studii economice și de drept și care a lucrat pe cont propriu în anii ’90, iar acum este director într-o companie mare de construcții. Și astăzi se consultă cu el în anumite decizii de afaceri. „Este mândru de ceea ce facem. Nu ne-o spunem, dar e clar.”
Experiența marilor producători și a marilor designeri de mobilier văzuți la târgurile de mobilă din străinătate a fost un reper important. Perspectiva unei afaceri cu adevărat de succes o are de la Nobilia, de unde spune că a învățat multe. A învățat cât de importante sunt seriozitatea și ținerea cuvântului dat din experiența contractului cu RCS-RDS, pentru care Zigman, în șase luni, a dezvoltat și a executat mobilierul tuturor showroomurilor Digi din țară. Tot seriozitatea elementară – a răspunde la telefon când ești sunat – crede el că a fost cea care a păstrat firma pe linia de plutire în perioada de criză.
Seriozitatea elementară – a răspunde la telefon când ești sunat – crede el că a fost cea care a păstrat firma pe linia de plutire în perioada de criză.
Tot ce a învățat însă, a învățat făcând, din greșeli și succese, și a crescut împreună cu oamenii cu care lucrează. Și directorul tehnic și directorul de producție au fost, la început, tâmplari în firmă și Man spune despre ei că sunt bine pregătiți și atașați de ceea ce fac. „Nu-i chem eu sâmbăta, vin când văd că e nevoie”, spune Man despre șefii departamentelor din fabrică, care sunt stimulați cu bonusuri în valoare de 1–2% din valoarea proiectului. Deciziile mari nu le ia singur, ci împreună cu echipa de conducere, pe care o consideră a doua familie.
Familia lui Man e plină de întretăieri cu viața profesională. Mama lui e persoana de încredere de la Zigman, care se ocupă de finanțe. Soția lui, partenera lui de afaceri, conduce departamentul de design al firmei. Au ales să nu lucreze în același loc, biroul ei fiind în oraș, deasupra showroomului de pe strada București. Împreună au două fiice, una de nouă ani, mereu curioasă printre mesele de finisaj din fabrică, dar interesată de partea de creație, ca și mama ei, și una de trei ani, care deja pare să aibă ceva din determinarea tatălui. Dacă în copilăria timpurie a fiicei celei mari Man a lipsit destul de mult de-acasă, acum, cu a doua fiică, încearcă să recupereze, mai ales că a învățat să delege și să construiască o ierarhie. Nu mai e la curent cu problemele tuturor angajaților, mai ales că acum sunt 100, și muncitorii nu vin la el pentru o cerere de concediu, ci merg la superiorul direct.
Știe, totuși, ce fac angajații lui. Pe peretele din dreapta biroului are trei monitoare. Pe unul e o hartă cu localizarea prin GPS a mașinilor de marfă ale firmei, pe unul sunt imagini filmate de camerele de supraveghere ale posturilor de lucru din halele din jur, iar pe al treilea sunt imagini din hala pe care firma o are la Sâncraiu de Mureș. Forța de muncă insuficientă din Cluj l-a determinat să deschidă un punct de lucru în Mureș, unde, datorită tradiției, se găsesc mai mulți tâmplari.
Tot ce a învățat însă, a învățat făcând, din greșeli și succese, și a crescut împreună cu oamenii cu care lucrează. Și directorul tehnic și directorul de producție au fost, la început, tâmplari în firmă și Man spune despre ei că sunt bine pregătiți și atașați de ceea ce fac. „Nu-i chem eu sâmbăta, vin când văd că e nevoie”, spune Man despre șefii departamentelor din fabrică, care sunt stimulați cu bonusuri în valoare de 1–2% din valoarea proiectului. Deciziile mari nu le ia singur, ci împreună cu echipa de conducere, pe care o consideră a doua familie.
Familia lui Man e plină de întretăieri cu viața profesională. Mama lui e persoana de încredere de la Zigman, care se ocupă de finanțe. Soția lui, partenera lui de afaceri, conduce departamentul de design al firmei. Au ales să nu lucreze în același loc, biroul ei fiind în oraș, deasupra showroomului de pe strada București. Împreună au două fiice, una de nouă ani, mereu curioasă printre mesele de finisaj din fabrică, dar interesată de partea de creație, ca și mama ei, și una de trei ani, care deja pare să aibă ceva din determinarea tatălui. Dacă în copilăria timpurie a fiicei celei mari Man a lipsit destul de mult de-acasă, acum, cu a doua fiică, încearcă să recupereze, mai ales că a învățat să delege și să construiască o ierarhie. Nu mai e la curent cu problemele tuturor angajaților, mai ales că acum sunt 100, și muncitorii nu vin la el pentru o cerere de concediu, ci merg la superiorul direct.
Știe, totuși, ce fac angajații lui. Pe peretele din dreapta biroului are trei monitoare. Pe unul e o hartă cu localizarea prin GPS a mașinilor de marfă ale firmei, pe unul sunt imagini filmate de camerele de supraveghere ale posturilor de lucru din halele din jur, iar pe al treilea sunt imagini din hala pe care firma o are la Sâncraiu de Mureș. Forța de muncă insuficientă din Cluj l-a determinat să deschidă un punct de lucru în Mureș, unde, datorită tradiției, se găsesc mai mulți tâmplari.
Maria Man a pornit întregul concept de design al noilor birouri Zigman de la o masă de tâmplărie veche, o piesă spectaculoasă, masivă, brăzdată de fibra lemnului și de munca unor generații de tâmplari și ucenici. A extins-o cu piese de verde pal, pe care sunt expuse burghie și rașpeluri vechi, a montat peste ea o bucată de sticlă și a transformat-o în masa de consiliu de pe același etaj cu biroul soțului ei. În jurul acestei idei s-au ordonat birourile și dulapurile moderne, verzui, și sculele clasice de tâmplărie care azi au doar rol decorativ. Maria s-a ocupat de design și Claudiu de amenajare. „Facem o echipă bună”, spune el.
În jurul bătrânei mese se strâng, o dată pe săptămână, directorii fabricii, într-o ședință operativă în care completează graficele de folosire ale tuturor utilajelor, astfel încât ele să fie folosite cu eficiență maximă, fără timpi morți și toată lumea să știe ce are de făcut. Productivitatea e o preocupare constantă a lui Man și faptul că ea a crescut, după ce conducerea fabricii s-a mutat lângă halele de producție, i-a dat satisfacție. Monitoarele de pe perete nu-l țin departe de contactul direct cu fabrica. Coboară din biroul cu muzică ambientală în zgomotul frezelor pentru două ore pe zi și merge la fabrica din Mureș de două-trei ori pe lună.
Chiar și în seara de vineri de la sfârșit de octombrie sunt muncitori în hale, deși schimbul doi e mai puțin numeros și zgomotul e mai redus. De la o hală mică, de 300 de metri pătrați, cu o mașină de găurit și una de filetat, halele fabricii au azi 3.500 de metri pătrați și adăpostesc o vopsitorie, utilaje care folosesc laserul și trei CNC-uri dintre care unul poate lucra pe șase axe și poate produce, de exemplu, un bust uman din lemn, după o scanare în puncte. „Putem să facem lucruri fabuloase”, spune Man.
Unul dintre cele mai noi proiecte este cel pentru executarea unor standuri pentru Fitbit – printre cei mai mari producători de gadgeturi pentru monitorizarea activității fizice – pentru magazine din toată Europa. „Produsul zero” se află în hală, după ce a fost trimis în Germania spre aprobare și s-a întors cu observații și semne făcute cu markerul de clienți, în locurile unde e nevoie de îmbunătățiri. Zigman urmează să livreze 200 de bucăți. Proiectul major al anului 2016 urmează să fie, însă, 10.000 de dulapuri de șantier, comandate pentru un constructor francez de autostrăzi. Dacă în 2014 cifra de afaceri a lui Zigman a fost de 1,6 milioane de euro, 2015 promitea o cifră de aproape trei milioane, iar pentru 2016 existau deja comenzi pentru de două ori mai mult.
Zigman lucrează de aproape un an la implementarea unui software de proiectare și execuție de mobilier numit imos, bazat pe AutoCAD, care va duce fabrica în aceeași eră cu marii producători. Un alt software, de gestiune a afacerii, va moderniza evidența stocurilor și contabilitatea. La începutul lui 2016 au depus un proiect de finanțare europeană pentru a cumpăra software și hardware de proiectare. Man își dorește ca, în viitor, proiectarea să fie făcută de o societate separată, specializată, care să dețină toate licențele și computerele pe care până acum Zigman nu și le-a permis. În curtea cu praf postcomunist a vechii antreprize de construcții, Man plănuiește pentru viitorul apropiat un showroom unde clienții – din Franța, Germania și cei cu dare de mână din România – să poată veni să vadă ce poate face fabrica. Rindelele vor fi doar decorative.
Articolul face parte dintr-un proiect despre afaceri antreprenoriale românești de succes, dezvoltat la inițiativa BRD Groupe Société Générale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.