Foto: Focus Images Ltd / Shutterstock Editorial / Profimedia
S-a încheiat și Euro 2024. S-a râs, s-a plâns, s-a strigat, s-a cântat, s-a discutat, s-au enervat, s-a dat drumul și la unele răutăți. Au urmat cronici de dat cu piciorul anunțate sau, după cum ni s-a spus, doar pentru ceva timp amânate. Am lăsat bărbații să se dribleze între ei, că doar ei au inventat fotbalul, deși adevăratul motiv al existenței acestui sport ar putea fi fugitul de corvezile impuse de mame care au făcut imperioasă și apariția mai întâi a unuia, apoi a unei întregi echipe de arbitri. Mi-am văzut de rețetele de zacuscă, dar, acum că bărbații serioși s-au retras în campionatul intern, îmi permit și eu niște modeste observații.
Unul dintre câștiguri a fost că fotbalul s-a jucat mai puțin din culise și mai mult din tribune. Euro 2024 a fost un turneu al suporterilor, suporteri care au devenit al doisprezecelea jucător pentru echipele lor naționale. Atmosfera mi-a adus aminte de Anfield și de suporterii Liverpool-ului, care au reușit de multe ori, prin dorința și credința lor în victorie, să scoată echipa din amorțeală. Fiecare galerie de suporteri a adus cu sine simboluri naționale, înscriind gol după gol în capetele seci ale globaliștilor.
Cine ar vrea să piardă un festival atât de glorios al iubirii de țară și de pământul din care ne-am înălțat până la intelectualismele, pe bune sau pe vrăjeală, ale timpurilor pe care le trăim? Au predominat imnurile naționale, melodii care puteau fi transmise și la televizor, dansuri și jocuri de gesturi și de cuvinte.
Multe din mesajele transmise de suporteri au luat bacalaureatul. Drapelele naționale și tricourile reprezentative au transformat stadioanele în ateliere de pictură. Stadioanele au fost un loc de mers cu familia, cu nevasta și copiii. Chiar și cu bunica. Și în România ar trebui să se renunțe la vulgaritate, poate că galeriașii au învățat și ei câte ceva. Fotbaliștii și-au adus și ei familiile pe stadioane, rețelele sociale fiind pline de filmulețe pline de duioșie. Dragostea suporterilor s-a revărsat peste echipe ca un borcan de miere de albine, și la bine, și la greu. Un alt lucru pe care l-am învățat a fost să fim suporteri, nu „părerologi”.
Am mai învățat că toate meciurile sunt frumoase, nu doar cele ale echipelor noastre. Se tot face comparație cu marii fotbaliști din trecut, cu marile meciuri. E adevărat, însă și pe atunci erau meciuri proaste, meciuri plicticoase. Să nu uităm că jucătorii vin după campionate destul de grele ca efort, dacă nu ca rezultate. Fiind mai mereu luați în cătarea criticilor și a huiduielilor, nu aș spune că au fost chiar motivați. Pentru cine să lupți, pentru mârlanii care suduie în tribune? Dacă ați fi tratați la fel, v-ar sări repede muștarul, nu-i așa?
Noi nu l-am avut pe Maradona, dar i-am avut pe Hagi și pe Dobrin. Care au fost mari și pentru că au jucat cu Popescu, cu Petrescu, cu Lăcătuș, cu Dumitrache, cu Răducanu și cu toată pleiada care a ținut fotbalul românesc viu, chiar și în cele mai mizere condiții. Acum îi avem pe Niță, pe Drăgușin, pe Drăguș, pe Marin, pe Stanciu, pe toți băieții ăștia tineri care au încercat și care încă mai au timp să-și dovedească puterile. Ianis nu e Gheorghe Hagi. Ianis e Ianis și își va face propriul nume în fotbal. Nu mai puneți presiune pe umerii unui copil pentru că v-a copleșit statuia. De când a apărut Hagi în fotbal, invidia a fost hrănită numai cu meniu premium. Nu l-ați lăsat să fie antrenor, nu l-ați lăsat să-și facă treaba, mai opriți-vă și mai vedeți-vă și de viețile voastre, și de copiii voștri! Hagi a făcut și altceva în afară de bla-bla-bla.
La ce mai au suporterii de lucrat? La bun simț. Suporterii care aruncă obiecte pe gazon ar trebui să primească interdicție pe stadion măcar cinci ani. Nu e corect să plătească clubul și tot publicul pentru niște nesimțiți. Nu poate plăti tot orașul pentru că unul e huligan. Toți cei care au fost la putere în ultimii ani au fost interesați mai mult în gadget-uri și supraveghere, decât în industrie și agricultură, domenii care îi vor faulta pe politicieni într-un viitor nu tocmai îndepărtat, și atunci cum de nu sunt depistați cei ce aruncă mizerii și de ce nu sunt scoși de pe stadion, chiar și de către vecinii de scaune? Nemaivorbind, la Euro 2024, de mulțimea de angajați care păreau ca tocmai supravegherea s-o aibă ca obiect al muncii.
Trebuie să se termine și cu invadarea terenurilor de joc. Înțeleg dorința unor fani de a se apropia de vedete, dar apariția lor poate face ca echipa favorită să piardă meciul. Nici copiii nu trebuie încurajați. Rețelele sociale au trezit pofta de faimă, corectez însă: faima trebuie să provină din dovada propriilor calități și a muncii prestate, nu din incursiuni nebunești și lipsite de orice profunzime. Filmulețele de pe rețelele sociale or fi ele înduioșătoare, dar au transmis un mesaj greșit tinerei generații: nu poți face orice dorești, există niște reguli care trebuie respectate pentru ca toată lumea să se bucure de roadele acestei libertăți pe care o trăim, abuzurile nu au dus niciodată la ceva bun. Ar fi ca și cum v-ați lua diplomele cu pile sau cu șpagă, mai ales că la Euro 2024 echipele au fost destul de apropiate de suporteri. Așa cum jucătorii au făcut spectacol, și suporterii au făcut spectacol spre deliciul multor fotbaliști. Am văzut jucători „grei” ai fotbalului englezesc care au devenit suporteri înfocați. În Anglia, meciurile sunt comentate în direct mai puțin de ziariști, mai mult de foști jucători, care știu să fie critici, dar nu nedrepți. Și care încă iubesc culorile naționale și fotbalul.
Spectacolul de pe străzi, după cum am menționat deja, a fost la fel de tumultuos și de sentimental ca cel de pe stadioane. Păcat că a lăsat în urmă mormane de mizerie. Vinovați sunt și cei din vest, și cei din est. Nemții or fi făcut ceva profit din vânzarea de bere, dar în același timp au privit cu durere cum le-a fost întoarsă pe dos lăudata ordine germană. Unii au postat filmulețe sarcastice la adresa vizitatorilor europeni, ziși civilizați. Poate că niște amenzi deloc ieftine sau trimiterea acasă ar mai fi temperat entuziasmul unora. Europa vorbește toată ziua de stoparea poluării și de ‘green deal’-uri, dar nu e în stare să-și educe propriii cetățeni să nu-și mai arunce murdăria pe jos. Nici măcar în lumea considerată cea mai civilizată nu se știe încă la ce folosesc coșurile de gunoi... Ce să mai vorbim de matematică! Matematica însă își bate capul și cu se întâmplă pe terenul de fotbal, schemele de joc nefiind doar niște cifre aruncate la întâmplare, ci definind atari posibilități.
Însă aș conchide prin a spune că în sfârșit meciurile de fotbal au început să semene cu niște momente de tandrețe cu noi înșine și cu țara din care provenim.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Zboară timpul și încă nu și-a făcut propriul nume, oamenii îl știu tot drept fiul lui Hagi.