Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Cine sunt acești români?!”

Suporteri Munchen

Nici nu visam în anii 90 situația în care azi mă decid să merg la meci în Germania, mâine îmi cumpăr bilet, avion și hotel și poimâine sunt în Marienplatz cu o halbă de bere bavareză în mână. La campionatele mondiale și europene „de pe vremea mea”, aveam echipă, aveam valoare, dar românii din tribune erau puțini. La un salariu lunar de 100 de dolari pe lună, nimeni nu-și permitea să meargă după echipă, suporterii din tribune fiind în general români stabiliți înainte de 89 sau imediat după în țările unde se desfășurau meciurile.

La Munchen, am văzut acum pentru prima dată „la ai noștri” ce invidiam pe atunci la alții: prosperitatea. Zeci de mii de români au inundat străzile orașului, venind din țară și din toate colțurile Europei. Pentru majoritatea, a fost un efort, inclusiv financiar, însă unul pe care și l-au permis. Drumul a fost greu, am pornit de jos de tot, am îndurat umilințe și am strâns din dinți, dar am reușit cumva să ajungem la liman. Unii vor spune că românii de la Munchen nu sunt ilustrativi pentru românul „obișnuit”. Am văzut oameni care au venit cu avionul sau cu mașina, care au venit pentru o noapte sau care stau la toate meciurile sau chiar la tot Campionatul European, plimbându-se dintr-un oraș german în altul, m-am întâlnit cu români din Timișoara (mulți), din Cluj, Craiova, București, Spania, Franța, cu „italieni” sau „britanici” de-ai noștri. A fost o ocazie unică pentru românii din toate Româniile să-și dea întâlnire într-un singur loc, iar impresia pe care le-au făcut-o străinilor - vechea noastră obsesie - a fost una foarte bună. Localnicii i-au privit pe românii din Munchen cu simpatie, deși cu oarecare mirare. De unde au apărut oamenii aceștia? Da, se așteptau la scoțieni să le umple orașul și buzunarele și să le golească rezervele de bere, dar nu la români.

Ca să citez o replică de film, de bine, de rău, o ducem bine! Ne-a luat 35 de ani ca românii să nu mai fie desculții Europenelor. Să-ți permiți să mergi la meci pe banii tăi, fără vize și fără să te simți sărac este o mare realizare a generației mele. Orlando Nicoară îmi amintește că, prin anii 90, unul dintre locurile comune în comentariul sportiv de la noi era că România nu e dorită în fazele finale ale diverselor competiții pentru că „nu are putere economică”, altfel spus avea echipă, dar n-avea suporteri care să plătească pentru bere. Acum, dacă fiecare român dintre cei 30.000 (numărați de UEFA, eu cred că au fost mai mulți) a cheltuit în medie 1000 de euro în această deplasare, asta înseamnă 30 de milioane de euro „investiți” de români în Germania la un singur meci. Minimum 3 meciuri câte vom juca sigur asta înseamnă 90 de milioane. Germanii au toate motivele să ne dorească să rămânem cât mai mult la acest campionat.

România nu este doar un teritoriu definit geografic. România este o idee. Cu cât românii cred mai tare în această idee, cu atât țesătura națională e mai puternică. România este, de fapt, suma tuturor întâlnirilor bune pe care le au cei care se numesc și se recomandă fără rușine români. România celor rămași în țară și România celor plecați în străinătate s-au întâlnit într-o zi de vară la Munchen, s-au îmbrățișat, au dansat Ciuleandra în Marienplatz și au cântat de 100 de ori „Deșteaptă-te, române!” 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitări, domnule Negruțiu. Ați scris materialul acesta ca un bun și mândru român. Emoționant! Sper să-l citească și Dl. Ciolacu. Poate chiar va lăcrima. O parte din românii de acolo au plecat din țară. Sunt emigranți. Mulți au trimis-o pe Șoșoacă și pe cei din Aur în parlamentul european. Mulți din românii de acolo vorbesc deja o română stâlcită iar mulți copii ai românilor de acolo nu vorbesc românește. Dar e bine, ai noștri „au făcut istorie”.
    • Like 0


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult
Text: Florin Negruțiu/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon