Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Hulitul credit și „odioșii” bancheri

Moft sau necesitate? O familie, astăzi în România, numai în mod excepțional își poate acoperi, din veniturile ei, cheltuielile curente. Deseori nici pe acestea în totalitate. Pentru bunuri de folosință îndelungată, mai ales pentru case – unica soluție este creditul. Râvnitul și, deopotrivă, hulitul credit. Necazul este că, în materie de creditare, ce vedem în analizele de piață este total diferit de percepția publică. 

Adevărul este că, din 2004 până acum, din cele 7,4 milioane de români care au luat credite, doar 400.000 dintre ei s-au împrumutat pentru case. Sub 20 la sută! Un procentaj mult-mult mai mic decât în Polonia, Cehia sau Ungaria. Și nu pentru că s-ar fi acoperit nevoia de case în România (avem un deficit de peste un milion de locuințe), ci pentru că suntem încă sufocați de neputințe financiare. Cauza? Mecanismele care generează venituri foarte mici în România! Și cercul se închide vicios. Veniturile mici impun în continuare ca soluție, creditul - un bun public care trebuie să fie bine administrat.

Paradoxul este că oamenii au cea mai mare nevoie de credite când le merge greu, iar băncile se înghesuie să dea credite când oamenilor le merge bine. Așa a fost de când se dau credite în lume și probabil că așa va fi mereu. Iar când intervine și o criză care răvășește și veniturile, și sursele de finanțare din bănci, și încrederea, atunci incertitudinile, riscurile și vulnerabilitățile iradiază toată societatea. Afectați cu deosebire sunt cei cu veniturile amputate și cei pe care criza i-a transformat în datornici insolvabili. Pe ei toți, statele au obligația să îi ocrotească. Dar fără legi adecvate, intențiile și declarațiile rămân vorbe în vânt.

Din această perspectivă, „darea în plată” merita să fie apărată și susținută. Cu o condiție: dacă sub protecția ei ar intra doar cei care nu pot, nu și cei care nu vor să-și onoreze datoriile. Singură însă, o lege nu are cum norma și normaliza o realitate atât de vastă, de complexă și de sensibilă cum este piața creditelor. Acesta este și punctul nevralgic nominalizat în Directiva Europeană nr. 17/2014. Document prin care forurile UE somează cele 28 de state ale Uniunii: umanizați pieței creditelor! Ceea ce, potrivit atât literei, cât și spiritului actului normativ european, nu se poate rezolva cu o singură lege, fiind nevoie de un întreg pachet de legi.

Nici un paragraf, nicio frază, nici un cuvânt nu sugerează că li s-ar întinde un colac de salvare și celor care nu vor să plătească. Se impune ocrotire numai și numai pentru cei ce nu pot să plătească. Iar, de regulă, cei care nu pot să plătească sunt persoane care și-au cumpărat și au ipotecat o locuință familială. Așadar, a veni să dea casa băncii – cu beneficiul de a scăpa de restul de datorii, desigur – ar însemna să-și semneze autoevacuarea.

UE impune indulgență rezonabilă. E o cerință stringentă deci, și nicidecum un moft, ca România să dobândească repede un pachet de legi prin care toți consumatorii de servicii financiare să fie protejați. Consumatorii, deci – definiți ca „persoane fizice care acționează în afara activității lor comerciale, afacerii și profesiei lor”, și nu firmele, companiile, care sunt datoare să-și angajeze specialiști în analize de risc și să se ocrotească singure. Iar informațiile bancare ce urmează să ajungă la toți consumatorii, inclusiv prin publicitate, trebuie să se refere preponderent la riscuri de creditare, valutare, de piață și la modalități de evaluare corectă a bunurilor imobile. Ceea ce înseamnă că legile, cele din amintitul pachet, ar urma să oblige băncile să țină seamă de toate circumstanțele practice și de toate nevoile rezonabile ale traiului zilnic al împrumutatului.

Sigur, în derularea unui contract de creditare pot interveni momente dramatice, se poate ajunge la încetarea plăților. Directiva cere ca, în situații limită, dacă se ajunge la executarea silită și consumatorii rămân cu datorii neachitate, statele trebuie să le asigure debitorilor protecția unor condiții minime de trai și să instituie măsuri pentru a facilita plata creditelor și evitarea îndatorării excesive pe termen lung. Iar în caz de execuție silită și vinderea imobilului ipotecat, statele sunt obligate să încurajeze creditorii (băncile, deci) să ia măsuri rezonabile pentru a obține cel mai bun preț pe bunul imobil executat.

Directiva pune accent pe măsuri de asigurare. Ce fel de măsuri? Creditorii să fie obligați să „exercite indulgență rezonabilă și să facă încercări rezonabile de a soluționa situațiile ce apar prin alte mijloace înainte de executarea silită”.

Revine, ca un laitmotiv, cuvântul rezonabil. Un cuvânt-cheie al Directivei 17/2014. Venind să sublinieze că statele membre, prin legi complexe, au obligația să imprime în întregul sistem bancar, ca expresie a umanizării pieței creditelor, o judecată sănătoasă, rațională, conjugată cu o atitudine cumpănită.

Soluția nu este... să rămâi cu familia în stradă. Subliniez. Directiva europeană se referă la ajutorarea oamenilor ce nu-și pot achita creditele. Nici un paragraf, nicio frază, nici un cuvânt nu sugerează că li s-ar întinde un colac de salvare și celor care nu vor să plătească. Se impune ocrotire numai și numai pentru cei ce nu pot să plătească. Iar, de regulă, cei care nu pot să plătească sunt persoane care și-au cumpărat și au ipotecat o locuință familială. Așadar, a veni să dea casa băncii – cu beneficiul de a scăpa de restul de datorii, desigur – ar însemna să-și semneze autoevacuarea.

21 martie 2016 bate la ușă. Este data până la care Directiva în cauză pretinde celor 28 de state UE – inclusiv României, deci – să-și armonizeze legislația națională în scopul umanizării pieței creditelor. Iar cum cerințele Directivei sunt exprimate în adnotări cu sensibilă încărcătură psihologică – și anume casa familială, un bun de preț, de cele mai multe ori obținut cu un credit ce angajează munca de o viață a familiei – este limpede că se întinde o mână de ajutor și celor ce sunt aproape să-și piardă această avuție.

Întreb și eu, retoric: câte zile mai sunt până la 21 martie? Și ce și cât din acest complex pachet de legi avem până acum? Căci Directiva la art. 42, al.1 stipulează: „Statele membre adoptă și publică până la 21 martie 2016 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică deîndată Comisiei textele acestor acte.” Urmând ca începând cu 22 martie 2016 să fie aplicate.

Repet: nu o lege, ci mai multe legi, în care să fie cuprinse toate detaliile procesului amplu, complex, greu și îndelungat privind umanizarea pieței creditelor.

Desigur, pachetul de legi nu va fi gata până la 21 martie. România a ratat acest termen. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Creditul nu este un bun public, nu stiu cum s-ar putea argumenta asa ceva. Bunurile publice au doua caracteristici: non-exclusivitatea si non-rivalitatea. Nici una nu e indeplinita de credit. Non-exclusiv inseamna ca nu poti sa impiedici pe nimeni sa aiba acces la credit, sub nici o forma.Iluminatul public e non-exclusiv, are acces la el si platitorul de taxe si neplatitorul. La credit trebuie, sau ar trebui sa aiba acces cei ale caror proiecte se califica. Non-rivalitatea inseamna ca daca ii oferi bunul lui Ion asta nu inseamna ca nu-l mai poti oferi lui Vasile. Creditul, din contra se acorda in urma unor analize, nu exista credit nelimitat care sa ajunga pentru toata lumea. Creditul este o resursa rara care se acorda pentru proiecte viabile in detrimentul celorlalte. Creditul nu trebuie vazut ca o masura de politica sociala, este complet neeconomica o astfel de viziune, si foarte deficitara pe termen lung. Imprumuturile si creditele fara suport economic vor crea dezechilibre majore (vezi subprime) sau crize regionale (vezi Grecia)
    • Like 1
  • M-am luat cu vorba despre toate relele astea si am uitat si partea buna, doar anuntata. Daca creditele sunt un "bun public", ne dati si dividende? Noua, publicului. Sau sunt bun public numai intr-un sens? Ca nu se intelege prea bine...
    • Like 0
  • Am luat un credit de, sa zicem, 300000 euro. Pe linga asigurarea de viata (sa nu ramana banca in minus daca dau coltu') am platit TOATE celelalte comisioane, taxe, etc., etc. Am ipotecat in favoarea bancii bunuri in valoare, ATENTIE, de 600000 euro (evaluarea facuta de expertul bancii), asa mi s-a recomandat, cu cat valoarea ipotecii e mai mare, cu atat va fi mai usor sa dobandesc creditul. Am paltit vreme de 8 ani cam 300000 euro, ratele stabilite. Nu mai pot sa platesc, criza ne-a lovit pe toti (mai putin pe banci). Criza a lovit si valoarea bunurilor ipotecate. Daca banca, din executarea ipotecii, nu-si va recupera cele, sa zicem, 250000 cat mai am de platit (ipoteca nu mai valoreaza 600000 euro, ci doar, sa zicem, 200000 euro), banca ma va urmari pentru diferenta de 50000 euro. Mai mult decat atat, la momentul pornirii "executarii silite" banca blocheaza toate conturile, fara sa astepte valorificarea bunului ipotecat care poate dura luni bune, ani. Unde ziceti, Domnule Vasilescu, ca e UE cu directivele ei despre "umanizarea pieței creditelor" in acest scenariu?? De altfel, ma si surprinde obiectivitatea UE cu aceasta formula "umanizarea pieței creditelor", atat de sincera si sintetica ; da, piata creditelor din Romania nu este umana!!! Doar daca bancherii sunt umani, iar noi ceilalti, vorba unui vajnic parlamentar, suntem "non". PS Chiar mi-ar placea sa primesc un raspuns......
    • Like 0
  • Domnule Vasilescu, am încetat de mult timp să vă mai urmăresc argumentările incoerente şi superficiale. Unde aţi fost când românii erau păcăliţi de aceşti aşa-zişi bancheri pe care azi îi apăraţi contra legii dării în plată? Parlamentul are aceeaşi responsabilitate pe care o are şi BNR. Numai că BNR lucrează pentru...altcineva, nu-i aşa? Tocmai l-am auzit la televizor pe dl. Florin Georgescu deplângând soarta macrostabilităţii economice a României! Dar în urmă cu 10 ani nu v-a interesat acest lucru! De ce? Desigur, aveţi răspunsuri care vă convin numai dumneavoastră, le ştim pe de rost. Nu vă chinuiţi să le mai repetaţi. Românii au înţeles ce se întâmplă! Pensie lungă vă dorim! Poate totuşi mai lăsaţi şi tinerii să se ocupe de destinele finanţelor bancare româneşti, ce spuneţi?
    • Like 0
  • Visan check icon
    Nu stiu ce tupeu aveti sa comentati, amandoi, diverse subiecte, cand nu stiti gramatica limbii romane. Cu asta trebuie sa incepeti, apoi sa va dati cu parerea din materii care se predau mult mai tarziu. Poate faceti un bine si apasati in acelasi timp butonul.
    • Like 0
  • check icon
    "O familie, astăzi în România, numai în mod excepțional își poate acoperi, din veniturile ei, cheltuielile curente. Deseori nici pe acestea în totalitate. Pentru bunuri de folosință îndelungată, mai ales pentru case – unica soluție este creditul." O contradicție logică mai mare nici că se poate. Adică eu nu am bani cu care să-mi acopăr necesitățile zilnice de trai (hrană, haine, utilități) dar iau credit ca să-mi cumpăr bunuri de folosință îndelungată! Păi, domnule, de unde plătesc eu creditul ăla dacă nu-mi ajung banii să trăiesc? De unde dau eu la bancă creditul plus dobânda? Orice om logic și normal face credit ca să se dezvolte, nu ca să trăiască. dacă face credit pe termen îndelungat înseamnă că are un un venit suplimentar față de cheltuielile uzuale, astfel încât să-și poată plăti rata plus dobânda. E logic. Vrei bani de casă sau apartament, îmtrebarea este, îți permiți să dai lunar din veniturile tale costul ratei casei/apartamentului plus dobânda? Dacă da, atunci banca își face datoria, dacă nu, banca care acordă un credit în astfel de circumstanțe este un cămătar ordinar. Și asta este starea băncilor din ziua de azi. Cămătărie ordinară, guvernate de lăcomie, cu vânzări de "produse" finaniciare - (aberații pentru proști). De aia se duce dracu' de râpă to în jurul nostru. Toți vor să obțină banul ca scop, nu să-l utilizeze ca un mijloc. De aia se întâmplă domnule, Lehman Brothers. De aia se întîmplă domnule, Enron. De aia se întâmplă Dieselgate. Singurii care mai fac treabă sunt chinezii ținuți cu mână de fier (mai bine zis cu glonțul de plumb) de Partidul Comunist Chinez. Apropo de chinezi, au depășit ca număr de miliardari SUA, iar Beijingul a devenit orașul cu cei mai mulți miliardari depășind NYC. Felicitări Partidului Comunist Chinez care ne învață cum e cu capitalismul. Încet, încet ne vor învăța și cum e cu băncile, doar ei au inventat biletele de bancă, numai că prostimea occidentală a uitat.
    • Like 0
  • D-le Vasilescu aveti in textul dvs urmatoarea afirmatie: "creditul - un bun public"
    Poate aveti si amabilitatea sa ne explicati si noua mai in detaliu acest concept care mie la o prima lectura imi suna foarte comunist. Adica noi toti (ma rog, aproape toti, experienta arata ca de fapt clasa de mijloc preia de obicei asemenea povara) sa fim facuti responsabili si sa preluam "burn-ul" cauzat de creditele neplatite ale celor cu venituri mici ? creditul facut de unul cu venituri mici si neplatit, devine o sarcina publica, a noastra, a cetatenilor ? eu unul sper din tot sufletul ca in spatele afirmatiei dvs nu stau asemena aberatii, asa ca mare expert de pe la BNR.
    • Like 1
  • Alex check icon
    Stimate domnule Vasilescu,

    Nu mă pricep la sistemul bancar, mă voi limita doar la câteva observații care sper să vi se pară logice.
    "O familie, astăzi în România, numai în mod excepțional își poate acoperi, din veniturile ei, cheltuielile curente" -ar însemna că toate familiile, mai puțin cele excepționale s-ar îndatora din ce în ce mai mult, lună de lună (eu înțeleg prin cheltuieli curente cele necesare vieții ,alimente, curent, încălzire etc) concluzia: într-un timp relativ scurt băncile și România ar da faliment !
    "creditul - un bun public" mi se pare o afirmație periculoasă din parte unui strateg al BNR( prefigurează o revenire la comunism) pentru că induce ideea că toți suntem responsabili de credit, valabil în acel regim. Cu excepția băncilor de stat celalte credite sunt un bun privat, cu beneficii și riscuri, cel puțin în capitalism.
    Referitor la legea dării în plată soluția de bun simț este limitarea sumei la 120-150.000 euro și să se refere doar la cei care locuiesc în casa respectivă din momentul finalizării construcției, dacă se merge pe aplicare la toate contractele în derulare. Cel mai corect ar fi totuși aplicarea la viitoarele contracte, pentru că nu poți modifica trecutul printr-o lege și contractul de creditare s-a încheiat în anumite condiții. Ce se poate face însă, este puricarea contractelor și eliminarea tuturor clauzelor abuzive conform legislației în vigoare la data încheierii contractului.
    Sunteți printre puținele persoane publice care sunt pe merit pe locul pe care îl ocupă și vă mulțumesc pentru modul în care vă faceți treaba.
    Sănătate și spor la strategii.
    Alex
    • Like 0
  • petru475 check icon
    Mda, cum se face ca BNR (organ de reglementare și supraveghere al sistemului bancar) are inevitabil poziții favorabile doar băncilor (sa ne aducem aminte de clauzele abuzive din contractele de credit: "Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in urma cu o luna ca clauzele abuzive reclamate de debitorii bancilor sunt cuprinse in contracte pe care clientii le-au semnat si pe care trebuie sa si le asume, aratand totodata ca atat stabilitatea sistemului financiar-bancar, cat si deponentii trebuie protejati"). Cred ca trebuie odată pentru todeauna clarificat rolul BNR: fie e o instituție care face loby pentru bănci și atunci pozitile sale sunt normale, fie e o institutie de reglementare și supraveghere a sistemului bancar și atunci trebuie sa protejeze sistemul bancar de abuzurile interne (ale bancilor) cat și de cele externe și atunci pozitile BNR sunt o forma de șantaj, trafic de influenta etc. Sa ne amintim ca OUG 50/2010 nu a produs trambitata prăbușire a sistemului bancar ci doar a forțat băncile sa muncească. Economia și capitalul romanesc nu au nici o șansă atâta vreme cât BNR e doar o asociație profesionala a băncilor, costul și posibilitatea finanțării în România face produsele românești necompetitive atât pe piața internă cat mai ales pe piața comuna și pe ce internațională.
    • Like 1
  • check icon
    Opinie strict personală. /// Dl Vasilescu este un om pe care îl stimez. /// N-o fi perfect, nici eu mirositor exact de nuanțe ale domeniul înfățișat de dînsul, dar mă animă încredere legată de dînsul. /// Știu că-i... șocant, a vorbi de bine. Idem, a puncta că asta nu ți-l face zeu, pe acela.
    • Like 0


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult