foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
M-am gândit de multe ori dacă să încep să scriu despre asta. Nu doar atât, ci m-am gândit și de unde să o iau, cum să o aștern pe foaie și cum să cuprind astfel de gânduri și de trăiri într-un text. Așa mă gândesc de fiecare dată când aud vorbindu-se de acest personaj al politicii românești și, ca acum, când stau în fața laptopului meu încercând să îmi adun cât mai concret ideile, mă întreb ce aș avea de spus și, per total, ce ar fi de spus.
Majoritatea românilor îl cunosc pe George Simion ca politician, ba chiar ca liderul locomotivă din capul unui partid cel puțin controversat, care a intrat în Parlament după alegerile din 2020, fiind o mare surpriză. Mulți l-au aclamat pe la întâlniri de partid, pe la școli politice, pe la conferințe sau prin piețe publice. Au fluturat steaguri în numele lui și și-au pus încrederea în el. Alții l-au văzut la televizor și i-au analizat declarațiile, văzând cum devin din ce în ce mai extreme și mai problematice. I-au judecat mișcările și luările de poziție, iar asta pe bună dreptate. Au făcut glume care au devenit virale pe seama unor promisiuni sau a unor fapte de-a dreptul jenante. Iată, jenant – acesta poate ar fi un cuvânt bun pentru cum l-aș defini eu pe George Simion. Dar prefer să spun că este, simplu, cea mai mare dezamăgire din viața puțină pe care am trăit-o până acum.
Eu îl cunosc pe George Simion de dinainte de a face parte din „arena mare” a politicii. Înainte de a deveni la fel de parșiv ca toți ceilalți, poate chiar mai mult de atât. El a apărut în universul idealurilor mele prin dezideratele pe care le avea de când eu eram un copil și-l auzeam la televizorul bunicilor mei vorbind despre unirea cu Basarabia, despre Roșia Montană sau despre cum România încă e condusă de comuniști. Când spunea lucrurile acestea, avea vârsta pe care o am eu astăzi, sau poate cu puțin mai mult decât atât.
Peisajul politic era unul arogant, distant sau zeflemitor. Îi văzusem pe Năstase, pe Ponta, pe Tăriceanu, chiar și pe Băsescu. Liberali, social-democrați sau extaziați suveraniști precum sunt și astăzi. George Simion era ca o sumă a tuturor lucrurilor ce lipseau din comunicarea politică de la vremea respectivă: a apărut ca un tânăr smerit, onest, angajat într-o luptă sisifică pentru dreptate. Avea o carismă aparte și purta pe vremea aceea un aer care te făcea să te întorci, în sinea ta, la originile noastre calde, frățești și bune. Îndrăznesc să spun că așa era, și nu că așa era creionată imaginea lui; nu știu dacă fac bine sau fac rău cu asta.
Pe când politicienii stăteau în turnurile lor de neatins, pe după perdelele de catifea groasă ale jocurilor de putere, George Simion ieșea pe stradă și aduna lumea în jurul lui ca un adevărat lider. Făcea marșuri pentru unire, strângea mii de semnături din întreaga țară pentru asta, umplea rafturile bibliotecilor școlare de peste Prut cu cărți românești, făcea tabere la Roșia Montană, lua vechii nomenclaturiști ajunși în Parlament la întrebări și comemora mineriadele, făcând apel la justiția românească în ceea ce privea pedepsirea vinovaților pentru măcelul acela. Pe vremea aceea vorbea frumos de Uniunea Europeană; dădea unirea germanilor de exemplu, spunea că noi suntem europeni și frații noștri de peste Prut trebuie să fie, împreună cu noi, parte din UE. Era un om viu, iar asta era ceva rar. Dar ce s-a întâmplat între timp?
Uneori mă gândesc că nu timpul l-a schimbat pe George Simion, ci mai degrabă felul în care s-a lăsat el atins de timp. Într-o clipă anume, a deschis o ușă greșită și s-a găsit într-o cameră fără ferestre, unde nu mai exista lumina unui deziderat onest, ci doar ecouri care-i hrăneau egoul și îl adulau, făcându-l să creadă că asta e puterea. Un soi de abur gros, de mister tulbure, a început să se adune în jurul lui, ca o ceață care nu mai pleacă. Și, cu fiecare apariție, cu fiecare discurs, am văzut cum din băiatul cu brațele pline de idealuri s-a făcut bărbatul cu mâinile în buzunare, căutând firmiturile unei retorici goale de ură și dezbinare.
Nu e o transformare bruscă, ci mai degrabă una aproape imperceptibilă, asemenea unei fisuri fine în sticlă, care, în timp, o să o spargă cu totul. A început să vorbească altfel. Să nu mai rostească numele Basarabiei cu aceeași căldură, ci ca pe o monedă politică. Acum nu-l mai spune deloc. A început să se încline nu spre valorile pentru care luptase odinioară, ci spre niște simulacre – poate chiar pentru opusul lor. Și poate că, în sinea lui, încă se vede același om. Poate că, privind în oglindă, încă își repetă că face toate astea pentru popor. Un fel de replică goală a unei marionete dintr-un spectacol trist, în care păpușarul e propria sa vanitate. Și nu pot să nu-mi amintesc de chipul lui dintr-un interviu vechi, când îi tremura vocea vorbind despre eroii Revoluției. Acum, aceeași voce laudă liderii regimului comunist și iese în stradă pentru candidați îndrăgostiți de Rusia.
Azi, în locul acelui om, avem un politician care vorbește mult, dar nu spune mare lucru. Care pare mereu în campanie, dar niciodată în guvernare. Care promite, dar nu construiește. Care știe să se facă auzit, dar nu mai e demult ascultat cu încredere.
A devenit ceea ce părea să urască. Un lider care nu mai caută punți, ci granițe; care nu mai adună oameni în jurul unui vis, ci adună în jur tot felul de personaje dubioase care să-i întrețină iluzia. Nu mai este vorba de iubirea pentru țară, ci de un soi de exclusivism agresiv: „cine nu e cu noi, e trădător”. Din vocea tânărului care spunea că „Basarabia e România” cu ochii umezi, a rămas doar un ecou în vocea liderului care azi spune că „UE ne vrea sclavi” și „străinii ne fură țara”, folosind aceleași metafore obosite ca acei politicieni pe care odinioară îi înfrunta. Azi, când spune „România”, vocea lui nu mai sună ca o chemare la unitate, ci ca o amenințare. Când spune „trădător” nu o face cu durerea celui care a pierdut o valoare, ci cu ura celui care a găsit un dușman de care să se folosească. Deși ani la rând vorbise despre „frații noștri de alte etnii care iubesc această țară”, acum preferă să-i numească altfel: „străini” și „hoți”, pentru că trebuie să livreze românilor un vinovat universal și este de preferat unul care vorbește altă limbă. De fapt, oricine nu îi cântă în strună este un dușman al poporului: ONG-urile sunt ale lui Soroș, profesorii sunt spălați pe creier de ideologia woke, medicii sunt manipulați de Big Pharma, iar presa – „presa plătită” – e un cancer. Fără nuanțe: doar alb și negru. El – eroul, restul – inamicii.
În Parlament, promisiunile s-au transformat în circ. Discursurile – în atacuri la persoană. Rareori l-am auzit argumentând pe fond; în schimb, l-am văzut de prea multe ori provocând, întrerupând, strigând. Iar atunci când a fost întrebat ce soluții are pentru economie, educație, sănătate – adică pentru lucrurile care dor cu adevărat – răspunsurile au fost vagi, învăluite în slogane. Filmările live, cu telefonul în mână, în care dă buzna peste oameni sau instituții, prezentând totul ca pe o luptă eroică, dar fără niciun rezultat concret, în afară de viralizare. Totul pentru show. Pentru aplauze, pentru vizualizări. Pentru trib. Un lung șir de derapaje care conturează imaginea unui personaj toxic al populismului, care aduce a doua oară în Parlament oameni îndoielnici în compania cărora ar fi trebuit să se simtă rușinat, nu mândru. Nu să le ofere o scenă. Nu să-i promoveze.
A început să-și ajusteze discursul în funcție de ceea ce „prinde” mai bine. De la unionismul sincer de altădată, a trecut la suveranismul agresiv. De la idealurile europene, la euroscepticism. De la echilibru, la aluzii toxice și periculoase la adresa minorităților, a jurnaliștilor, a oricui nu se aliniază mesajului. Iar în spatele acestui derapaj, nu e greu să vezi o foame de putere, de influență, de validare – același tip de foame care a distrus, rând pe rând, orice promisiune sinceră din politica românească.
Ce te-a schimbat, George Simion? Ai fost așa din totdeauna? Nu mă frustrezi, așa cum frustrezi oamenii verticali, oameni morali și educați din jurul meu. Nu mă amuzi și nu râd de tine așa cum o fac colegii mei de generație. Pentru mine ești ceva mai rău și mai grav decât atât: ești o mare dezamăgire de neiertat. Un lider eșuat al unei țări care, din nou, n-a fost să fie. Nu mă doare ceea ce ești astăzi, ci mai ales ceea ce ai risipit. Și asta cred că este, cu totul, irecuperabil.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Simion nu s-a schimbat, doar si-a aratat adevarata fata, domnuca draga !
Ce S-a întâmplat cu george simion? Nu s-a întâmplat mare lucru. A pornit modest pentru a se face cunoscut și sub îndrumarea unui mentor, foarte priceput în formarea de cadre, mentor școlit, probabil, la Lomonosov, a fost crescut în pepiniera de cadre de nădejde a kgb-fsb. Și, pe lângă multe "calități" i-a fost inoculata și iluzia de a fi conducator. La un moment dat, formatorii lui au adus pe unul mai mare, mai școlit și cu state vechi de serviciu, un "profesor" pe nume georgescu. Lui simion i s-a "recomandat" să stea o tură, două și să se pună în slujba lui, cu promisiunea că, dacă iese totul bine, el va avea un cv stufos și șanse de a-i urma georgescului. Foamea de putere și incapacitatea de a face altceva l-au determinat să se conformeze.
Nu ne spuneți ce școală și câta are, dacă are pe bune.
Iar faptul că stă cu telefonul mobil în mâna permanent și filmează tot este pentru a-i vedea "activitatea" și auzi cei ce-l susțin si-l plătesc. Toți "parlamentarii" aur, pot, sos sosoaca au aceiași stăpâni și raportează permanent prin intermediul camerei de pe telefon ce fac. Sunt marionetele destabilizatoare ale lui putin și mai nou trump. Toți au aceiași dușmani: soros, woke, neomarxisti, progresisti, intelectualitatea, presa neprietena. Aceiasi susținători și aceiași stăpâni, pe care îi schimbă după "cum bate vântul " și după propriilor interese uneori.
Asta "s-a întâmplat" cu simion. Nu-i greu de înțeles. Un "politician", nu mai zic de Dâmbovița caci văd, pe zi ce trece, că pretutindeni sunt la fel. Poate diferă doar la nivel de instruire și....... educatie. Trebuie să fii alcatuit dintr-un "aluat" aparte pentru a putea să-ți câștigi existența si din politică. Nu-i pentru oricine. Ca și afacerile. Dacă nu ai "stofă" te compromiti sau dai faliment sau și una și alta.
Dar acum trecând peste caracterizara lui Mucușor, situația e cam complicată pentru tine. Tu l-ai fi votat pe Mucușor (nu te interesa că e rece de felul lui, în fine...) și îl înjurai pe Căcărău. Dar acum vine idolul tău CTP, care e și portavocea sistemului mafiot pe care tu îl iubești și îl sprijini din tot sufletul și îl scoate în față pe Căcărău, ca fiind omul providențial al lor, deci implicit și al tău. Tu ce faci acum? Îți menții opinia anterioară nealterată, sau asculți ordinul pe unitate? Acum să te văd :-) :-)
Observ că ești și fan vipera firea. O parafrazezi cu insistență.
Nu-ți mai argumentez ce a făcut Nicușor, spre deosebire de primarii psd. Dealtfel rezulta și din faptul că a ingenuncheat-o pe nemernica firea de două ori în alegeri. Faptul că au murit doi bătrâni asfexiati cu gazele de la aragaz să știi că nu mă impresionează nici pe mine. Sunt pensionari, cu pensii mari, care nu dau drumul caloriferelor, care caută să întârzie, daca se poate chiar să sisteze caldura pe toată durata iernii, nu din sărăcie, și știu bine ce afirm, ci din avaritie și au chiar satisfacții dacă nu au căldură ceilalți. Si aleg să se încălzească cu aragazul. Costurile sunt la comun, la grămadă,
pausal. Asta este hoție, gainarie, meschinarie. La fel fac și cu apa, la picatura. Îi aud în drumurile mele laudandu-se că nu au pornit căldura toată iarna și sunt nemulțumiți că trebuie să plătească părțile comune. Așa că las-o jos cu empatia și alte baliverne. Ce vină are Nicușor că au survenit avarii pentruca doi borfași psd au furat și au neglijat o problemă acută a Bucureștiului. Și nu sunt singurii primari "lipsiți de empatie" față de dependenții de încălzirea centralizată. Cred că ți-am răspuns dilemelor și apasarilor tale.
PS Încă o dată nu înțeleg de ce dacă încălzirea e la paușal unii aleg (zici tu, în transă fiind, probabil) să NU dea drumul la calorifere și să se încălzească la aragaz?!?!? Că nu-i ajută asta deloc. Poate cei 2 care au murit aveau dimpotrivă, pensii mici, erau contorizați și nici prea aveau agent termic corespunzător. Și de aia au dat drumul la aragz. Încă o dată îți spun: ce suflet ai tu și ce e cu tine dacă preferi să-ți faci în minte scenarii în care de vină că au murit sunt chiar amărâții ăia, iar Nicușorul tău e impecabil? Ia imaginează-ți că cei 2 morți ar fi fost pe vremea lui Firea. Ai mai fi scris bazaconiile astea în care să o exonerezi pe Firea? Înțelegi ce-ți spun? Că ești subiectiv până la demență? Orice ar face Firea bun-rău, pentru tine e rău. Și orice ar face Mucușor, bun-rău, pentru tine e bine!!!! Un subiectivism politic care te împiedică, uite, să mai fii chiar un om normal, cu suflet și empatie.... Că de rațiune.... nici nu mai vorbesc.
PPS Crezi greșit despre mine că aș fi bulversat și că nu aș ști cu cine să mai votez. Dimpotrivă, pentru mine alegerea e extrem de simplă: dacă nu e Georgescu, e Simion. Nu-mi trebuie niciun ordin, nicio propagandă, asta e opțiunea mea și a rămas neschimbată de la început, fără confuzii. Numai să-l lase ăștia pe Simion în pace să fie ales de oameni... Că mă aștept la orice din partea sistemului mafiot, ăsta pe care îl susții tu...
Referitor la cazul celor doi bătrâni, nu am zis că încălzirea este la pausal ci că consumul de gaze în marea parte a blocurilor este la pausal. Multe asociații de proprietari/locatari se opun contorizarii individuale a gazelor tocmai pentru a nu plati gazele consumate pentru încălzire, o treabă riscantă pentru toți, dar un obicei împământenit pentru mulți. Mai ales în blocurile cu mulți bătrâni. Nu ești din București, deci nu ești în temă, nici cu asta nici cu activitatea lui Nicușor. Abtine-te de la considerații.
Pe firea nu aș fi exonerat-o de nimic. A făcut numai rău.
Pentru tine alegerea e simplă. Oricine numai "suveranist" să fie. Asta e. Nu ești singurul trădător inconștient. Sper să nu iasă ca voi. Este singurul lucru care mi-a rămas.
- Vor să rămânem în UE și NATO. Consideră asta ca un obiectiv de maximă importanță pentru țară, DAR.... nu ca slugoi ai altor țări din UE care sunt foarte bucuroase să cultive neocolonialismul. Iar conducătorii noștri de până acum au ASERVIT țara intereselor străine, pentru a-și realiza propriile interese personale și de grup / gașcă / partid. Deci DA, în UE și NATO, dar NU ca până acum, ci cu capul sus. Fiindcă felul cum ne situăm în UE și NATO (mai ales în UE) depinde mult mai mult de atitudinea noastră decât de dorința altora de a stăpâni colonii în stil modern. Dacă noi ne ținem în picioare, verticali, atunci nimeni n-are ce să ne facă. Dar dacă noi luăm chiar inițiativa de a fi slugoi, atunci proști ar fi cei puternici din UE să nu profite de fraieri ca noi.
- În economie se va stimula producția proprie și capitalul românesc. Nu vor fi persecutate alte capitaluri, dar e important să se reechilibreze balanța dintre capitalul românesc și cel străin. Iar asta din 2 motive: unul este că dacă tot importăm de toate și nu exportăm decât foarte puține lucruri, dacă tot ce consumăm vine din afara țării, atunci asta e calea sigură către împrumuturi continue și falimentul economie naționale. În momentul de față suntem mai mult piață de desfacere decât o economie solidă. Iar al doilea motiv e mai subtil și l-a expus foarte bine regretatul economist Ilie Șerbănescu. El spunea, pe bună dreptate, că într-o țară politicul este cumva (direct sau indirect) comandat de către economic. Iar buba e că într-un stat care are în marea majoritate capital străin, statul respectiv NU poate avea așa cum dorește și decizia politică. Deci conducerea statului, administrația, va ajunge să fie tributară intereselor externe. Asta e marea problemă.
- Suveraniștii vor ca UE să revină la ideea sa de început și anume o uniune de state suverane (cu doar ceva suveranitate cedată către Bruxelles, dar puțină) care să aibă ca scop comerțul liber și deplasarea liberă a persoanelor. Atât, nu ce se dorește acum, adică un stat federal, cu atribuții naționale din ce în ce mai reduse și o autoritate exagerată a Comisie Europene. Iar instituțiile europene și atribuțiile lor ar trebui regândite, fiindcă uitați ce avem acum: o clică de birocrați NEALEȘI DIRECT, ci prin negocieri (a se citi mișculații) în spatele ușilor închise.
- Apoi, ideologia promovată de Bruxelles (că s-a ajuns și aici, la impunerea unei ideologii comune) este una de sorginte progresistă / neomarxistă / climatico-marxistă. Ni se impune tuturor țărilor ateismul. Nu neapărat direct, ci indirect, insidios. Când ești obligat să accepți genul ”X” pe cărțile de identitate, când ești obligat să acorzi un drept oficial la căsătorie sau parteneriat civil persoanelor LGBT (că altfel statul poate pierde procese la CEDO), când ți se impune (cel puțin la sediul instituțiilor UE) folosirea unor pronume ce țin de bazaconiile LGBT, când ești atenționat că e mai bine să nu vii cu o cruciuliță la gât la ședințele PE sau CE că sunt ”simboluri” și nu sunt agreate (dar probabil că ar fi agreat un curcubeu-simbol), când se recomandă să nu se mai spună ”Crăciun fericit” sau ”Paște fericit” ci ”sărbători sezoniere fericite” etc etc deci când avem toate astea, deși se spune că e garantat dreptul la credința creștină, vedem totuși că ni se impune, indirect, ATEISMUL progresist. Pentru unle țări o fi OK, nu știu, dar pentru România e o mizerie impusă. Deci încă un motiv pentru a milita împotriva federalizării UE, și pentru o uniune cu respectarea legilor și tradițiilor și culturii fiecărei țări.
Altă politică tâmpită și nefastă a CE este Green Deal-ul. Pornind de la utopia ideologică progresistă a luptei cu schimbările climatice, s-a ajuns la impunerea de măsuri (anti)economice care au distrus practic economia europeană fără nicio noimă. Nu mai intru în detalii că deja mă enervez.
- Suveraniștii mai vor răscumpărarea (nu naționalizarea prin rapt, atenție!!!) a resurselor naturale ale solului și subsolului și creșterea capitalului românesc în domeniul energiei, plus atingerea independenței energetice a țării, cu prețurile la energie reglementate de piața internă sau autoritatea națională în materie (ANRE).
- Multe, multe altele, dar n-are rost să scriu romane pe aici, că vă plictisiți și nu le mai citiți. Dar ce am scris până acum ar trebui să fie suficient pentru nu vă mai prefaceți că nu știți ce vor suveraniștii.
P.S. Încă ceva. Cred că e inutil să mai repet că suveraniștii n-au nicio treabă cu Rusia, așa cum sunt acuzați aiurea de propagandă. Cine e suveranist pune interesul României mai presus de interesele oricărei alte țări, indiferent că se cheamă Rusia, SUA, Germania, Franța, China, Congo, Tanzania etc etc ați prins ideea....