Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ilona Brezoianu, atunci când nu râde: „Mi se pare că trăim într-o lume fake. Am revelația asta. Încep să nu mai am încredere în oameni, mi se pare că toți vor să profite de tine, dacă văd că ai potențial”

Ilona Brezoianu

Am remarcat-o, am urmărit-o și am constatat că mă inspiră. Actrița Ilona Brezoianu are un umor frust, care te face să râzi înainte chiar să arunce poanta. Și mai are ceva: o naturalețe neobosită, un fel de a te privi cu ochii ei imenși, albaștri, în care vezi sclipirea autoironiei, dar și inocența jucăușă a unui copil rămas acolo, undeva, care nu a reușit să fugă la timp atunci când maturitatea a dat să-i ia locul.

Ilona Brezoianu, ești una dintre figurile proaspete, puternice și totuși atât de sensibile ale showbizului de azi din România. De unde ai „căzut” printre noi?

Din Giurgiu, dintr-un oraș mic cu perspective puține, unde am studiat la un liceu de limbi străine. Am dat și Bacul la engleză, dar nici nu știu cum l-am luat, că nici acum nu vorbesc bine engleză… M-am pregătit un an pentru UNATC, am picat, am vrut să mă căsătoresc și să fac copii, mă bucur că m-am răzgândit. M-a ajutat mama să nu renunț la visul ăsta.

De ce din Giurgiu tocmai la teatru? Ai văzut acolo ceva, te-a inspirat ceva?

Da, mergeam mult la teatru acolo, mă impresiona foarte tare, nu înțelegeam de multe ori poveștile care se petreceau pe scenă pentru că nu urmăream întotdeauna spectacolul, mi se părea fascinantă mai ales emoția care se crea între spectactatori și actori. Îmi plăcea lumea teatrului, îmi plăcea mirosul din teatru foarte mult, îmi plăcea tot. Și sufeream foarte tare dacă eram dusă cu liceul la teatru și colegii mei nu erau atenți, vorbeau sau făceau comentarii proaste la adresa actorilor. Sufeream foarte tare pentru lucrul acesta.

Cum ai fost educată?

Mama era mai docilă, mă lăsa să fac multe lucruri, dar la un moment dat al vieții mele am fost destul de obraznică, răsundeam urât, aveam personalitate (de mică o anunțam), ceea ce a făcut-o pe mama să mă mai altoiască uneori, fiindcă nu ascultam, pur și simplu. Răspundeam la orice, îngânam, vorbeam urât. Tata în schimb, care era inginer constructor de nave, era mai strict, mă obliga să învăț matematica, voiau de altfel ai mei amândoi să învăț bine.

Mi se pare că trăim într-o lume fake. Am revelația asta. Încep să nu mai am încredere în oameni, mi se pare că toți vor să profite de tine, dacă văd că ai potențial.

Ești singură la părinți?

Nu, mai am o soră mai mare cu 10 ani, care era un pic mai rebelă și nu a fost întotdeauna cel mai strălucit elev, și din cauza asta pe mine m-au presat mai mult ai mei să învăț bine la școală. La noi în casă, mama era cu zona artistică, iar tata era cu matematica și eu trebuia să le învăț pe toate. De aceea tata nu a fost prea încântat de ideea de a da la teatru, dar nici nu s-a opus. Mi-a spus să fac ce vreau, dar crede că nu voi avea bani.

Și a avut dreptate?

Nu. În ultimii ani am câștigat chiar mai bine decât. Am făcut și o reclamă de curând cu tata. Am luat niște bani buni și așa a înțeles și el ce înseamnă industria asta.

Dar cum este această industrie? E mai dură pentru femei decât pentru bărbați?

Din păcate, da. Sunt mai puține roluri pentru femei, de aceea ele sunt și într-o competiție acerbă. Pentru că sunt roluri puține și actrițe multe.

Îmi plăcea lumea teatrului, îmi plăcea mirosul din teatru foarte mult, îmi plăcea tot. Și sufeream foarte tare dacă eram dusă cu liceul la teatru și colegii mei nu erau atenți, vorbeau sau făceau comentarii proaste la adresa actorilor. Sufeream foarte tare pentru lucrul acesta.

Și cum ai intrat la facultate?

M-am pregătit un an în București, am făcut naveta până aici, mi-a dat mama mașina ei. Veneam o dată pe săptămână, sau de două ori, și mă pregăteam și, la un moment dat, m-am luminat, fiindcă nu știam dacă vreau să fac teatru sau doar îmi place să văd teatru…

Și ai ales comedia, sau comedia te-a ales pe tine?

Nu-mi dau seama, eu nu am ales nimic… Pur și simplu am văzut că în jurul meu oamenii se distrează foarte tare când zic ceva și sunt un fel de clovn al tuturor găștilor în care sunt. Dar joc și dramă, am avut roluri, nu m-aș axa doar pe comedie. Ca să faci comedie, ar trebui să fii un om destul de trist. Sau poate nu trist, dar nici vesel.

Te-ai împrietenit foarte mult cu Marius Manole. Cum?

Noi ne-am cunoscut foarte bine când am jucat la „Viforul”. Prima dată ne-am întâlnit când am jucat amândoi în „Două loturi”, dar nu-mi aduc aminte să se fi legat atunci ceva. La „Viforul”, noi având rolurile principale și jucând soț și soție, am repetat destul de mult timp împreună, vorbeam destul de des la telefon, mai mergeam să mâncăm împreună, am avut o vară în care ne și vizitam, mai beam un vin și am început să ne împrietenim și să ne dăm seama că ne potrivim într-un cuplu scenic, pentru că suntem compatibili.

Și în pandemie vi s-a deschis apetitul pentru o emisiune online…

Și dinainte de pandemie făceam niște story-uri în care aveam un schimb de replici și apoi am zis „hai să facem și o emisiune”, i-am dat și numele de Welcom as in aor hom, care a ajuns să aibă 40 000 de vizualizări pe episod, bine, depinde și de invitat, bineînțeles. Am cunoscut oameni tare frumoși.

Pe actori îi schimbă în timp rolurile jucate?

Eu cred că da. Maturizarea mea și artistică, și interioară a venit o dată cu „Fata din curcubeu” când repetam mult, pentru că ai nevoie de o altă disciplină, ai nevoie de mai multă concentrare, deci e normal că te maturizează fiecare rol pe care îl faci.

Dar o replică dintr-un rol te poate schimba?

Da, te poate. Pe mine m-au schimbat multe roluri, am replici preferate, replici care cad altfel în mine…

Ești un om vulnerabil?

Da, foarte. Foarte. Sunt destul de sensibilă, deși în aparență toată lumea crede că sunt un om puternic, mă lovesc de lumea în care trăim, și ajung să mă consum despre nimicuri. Acum în pandemie, văzând cum se fac lucrurile în online și ce reacții poți avea, mi-am dat seama că mă afectează hate-ul. Marius e mai obișnuit, e mai rodat.

Ce anume te rănește?

Mi se pare că trăim într-o lume fake. Am revelația asta. Încep să nu mai am încredere în oameni, mi se pare că toți vor să profite de tine, dacă văd că ai potențial. Și, de fapt, în realitate ești mai puțin apreciat decât ți se spune. Aprecierea este doar de suprafață, și e menită doar să facă bani..

Ai fi putut face altceva în afară de teatru?

Nu. De fapt, cred că aș fi fi putut face, dar nu cred că aș fi fost talentată… Marea mea calitate este că pot face oamenii să râdă, dar dacă aș fi fost, de exemplu, medic veterinar, probabil că aș fi fost un medic veterinar amuzant… Numai că s-ar fi bucurat de asta doatr cei câțiva pacienți pe care i-aș fi avut.

Sunt destul de sensibilă, deși în aparență toată lumea crede că sunt un om puternic, mă lovesc de lumea în care trăim, și ajung să mă consum despre nimicuri.

Teatrul în online cum ți se pare? Cum este jocul în spații deschise?

Energia de care spuneam la început, se pierde în online și nu cred foarte mult nici în spațiile deschise. Cred că teatrul are nevoie de intimitate, de liniște. Teatrul se joacă foarte greu afară, în zgomot, fără lumini adecvate. Mi se pare că dacă tu, actor, nu reușești să crezi în povestea pe care o joci, nu reușești să-i agăți nici pe spectactori, fiindcă dacă tu nu intri în convenție, nu poți avea pretenția ca spectatorii să intre în convenție, cu atât mai mult cu cât ești bruiat din afară de zgomote, sau de lumini care nu-ți delimitează spațiul de joc.

Te atrag textele clasice, sau cele moderne?

Nu am mai jucat demult un text clasic, nu am prea prins roluri în texte clasice, nici nu s-au mai pus așa de mult. Dar mi-ar plăcea. Sigur, eu joc mai mult teatru contemporan, dar mi-ar plăcea și un text clasic.

Ești activă în timpul zilei?

Eram. Acum sunt un om extrem de leneș, pandemia m-a lenevit și acum îmi este foarte greu să muncesc, m-am obișnuit cu statul în casă, și trebuie să mă motivez ca să redevin activă.

Ați avut invitați importanți la emisiunea voastră online.

Da, e foarte frumos, Marius are și experiență de radio și reușește să țină o anumită atmosferă. Am mai făcut și gafe, dar nu ăsta este rolul nostru, să moderăm emisiuni, avem această scuză. Dar am făcut și muncă de jurnaliști, ne-am documentat, în general.

La 20 de ani ziceam că „merge și așa”. Acum nu mai spun asta și nu mai accept să fac orice, oricum și oriunde.

Care au fost întâlnirile marcante din viața ta?

Teodora Câmpineanu, care m-a pregătit pentru facultate și care râdea mereu la glumele mele dându-mi mereu senzația că sunt cu adevărat amuzantă și că am potențial de… clovn… Fiindcă asta este menirea mea, să fiu un clovn, nu vorbesc de genul acela de clovn cu nasul roșu, dar așa îmi spune și Lia (Bugnar, n.m). Sunt mereu pusă pe șotii, mereu am chef de glume.

Și alte întâlniri?

Cu Lia Bugnar, cu Dabija care mi-a oferit un rol la Teatrul Național când eu eram în anul doi la facultate și nu călcasem până atunci pe scenă. Nici nu știam cum să zic vorbele alea, eram speriată, dar eram așa de motivată, fiindcă voiam să demonstrez oamenilor acelora că sunt bună. Și atunci mă concentram și ieșea, findcă aveam și o problemă de concentrare, toată facultatea am avut. Eu, după două, trei ore oboseam, mă bufnea râsul, nu mai puteam duce exercițiile la final, pur și simplu creierul meu ceda.

Eu am un umor tipic românesc. E ceva pitoresc în umorul meu.

De unde îți iei energia?

De la mare, acolo este încărcarea mea. Și să fie liniște, am trecut de etapa aia în care îmi plăcea bubuiala.

Ai un tip de umor special. Tu vezi lucrurile din jurul tău prin prisma umorului? Râzi și singură de lucruri?

Oh, da! Da, nu știu dacă am mai mult umor, sau mai mult autoironie. Cele mai bune glume îmi ies atunci când le fac la adresa mea. Fiind crescută în respectul față de oameni, mi-e foarte greu să fac mișto de ceilalți. E și o strategie, fiindcă de fiecare dată când începi cu glume despre tine, ai toate șansele ca ceilalți să te accepte mai ușor.

Ce comendian simți? Îmi pari genul Seinfeld, așa… Umorul tău se referă la lucrurile banale ale vieții..

Da, așa mi se pare și mie, Seinfeld este un comedian pe care îl simt…

Genele tale sunt doar românești?

Da, doar părinții bunicii mele au fost unguri.

De aici Ilona?

Nu, de la o colegă de facultate a mamei mele.

Îți place numele tu?

Da, foarte mult, nu vreau să-l schimb niciodată.

Vrei să faci copii?

Aș vrea, da…

Dacă te-ai fi născut într-o altă parte, ai fi putut fi o actriță la fel de bună?

Nu. Deloc. Aici mă simt cel mai bine și mi se pare că eu am un umor tipic românesc. E ceva pitoresc în umorul meu. Eu mă leg de tot ce se întâmplă în jurul meu este și fac destul de multă improvizație…

Ai făcut stand up?

Nu, este ceva extrem de greu de făcut și nu am curaj, pentru că dacă mă simt penibil, nu mai pot merge a doua zi pe scenă. Am vorbit cu colegi de-ai mei care fac stand up și care scriu materialele, le testează apoi pe public, sunt showuri la care nu se râde, sau se râde mai puțin, eu asta nu aș putea suporta.

Ți-e frică de penibil?

Foarte. Și cu vârsta îmi este din ce în ce mai penibil. Când aveam 20 de ani nu-mi era așa de frică. Acum sunt foarte selectivă în ceea ce fac, cu spațiile în care joc. Atunci ziceam că merge și așa. Acum nu mai spun asta și nu mai accept să fac orice, oricum și oriunde.

Actorii au în alte părți echipe care au grijă de ei. Aici lipsesc. Ai avea nevoie de ele?

De la un punct încolo poate că da. Dar la nivelul la care sunt eu nu cred. Mie de fapt mi-ar plăcea să rămân mai nișată, să nu fiu chiar peste tot. La noi industria asta nu merge pe oameni de calitate foarte mult, merge pe alt filon, vedete și așa mai departe.

Nu ești o vedetă?

Nu cred. Mă cunoaște lumea pe stradă, dar nu în așa fel încât să nu mă pot duce la magazin și mi se pare că, cu cât intri mai mult în industria asta și în televiziuni, te lovești cu capul de foarte multe lucruri pe care eu nu vreau să le duc.

Nu-ți place celebritatea?

Aș fi ipocrită să spun că nu-mi place, dar nu sunt dispusă să plătesc orice preț pentru ea. Cred că am obosit, nu știu de ce…

Poate pentru că te afli înainte de vacanță?

Da.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult