După cum am scris aici, la Sibiu a început celebrul Festival Internațional de Teatru, fiindcă vorbim despre Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național Radu Stanca, cel care nu a acceptat ca lumea să se oprească, în cazul lui, în loc. A reușit în 67 de zile să facă imposibilul și a adus spectacole uriașe din lume pe care le vedeți pe patforma FITS
L-am întrebat despre acest efort, despre frica de boală, despre pandemie și cultură, despre familia sa și despre soarta teatrului în viitor.
Domnule Chiriac, sunteți un om de spectacol și spectacolul presupune că totul este posibil și că imaginația este infinită. Și, totuși, ceea ce ni s-a întâmplat tuturor în aceste luni a depășit mintea unui om de spectacol. Ce ați simțit când a început pandemia și lumea s-a închis?
Eram într-o perioadă de final de călătorii, era pregătit festivalul live, 585 de evenimente din 75 de țări, era totul urcat pe site, erau gata toate pregătirile, biletele gata de a fi puse spre vânzare, urma să fie o mare ceremonie în 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. În 10 martie am jucat ultimul spectacol al Teatrului Radu Stanca, aveam biletele vândute până în luna august în fiecare zi și a venit decizia din 14 martie prin care totul se oprea! Și am spus și acum ce facem?
Gândiți-vă că, la o ediție de festival, lucrăm cam cu 15 000 de propuneri de spectacole și niciodată o ediție a unui festival de anul viitor nu este pregătită de anul ăsta. Ea este pregătită cu 5 ani înainte. Marile nume nu vin dacă îi contactăm acum și anul viitor sunt gata. Este o muncă uriașă și continuă. Ei bine, ne-am trezit cu această nebunie, cu spectacolele blocate… Și am zis „Haideți să facem ceva”. Nu putem să așteptăm mila, întâmplătorul, pronia și așa mai departe. Și ne-am gândit ce putem face acum pentru spectatorii noștri care aveau atât de multe bilete cumpărate. Nu am întins mâna, nu am spus nimănui, știți că o să jucăm mai târziu, așa că am comunicat celor care și-au cumpărat biletele că pot primi banii înapoi, pentru că nu dorim să ținem banii spectatorilor. E adevărat, au fost mulți care au spus nu, dar a fost decizia lor, nu i-am influențat în niciun fel. În același timp am hotărât imediat ca, din toată bogăția noastră, să transmite zilnic, din 21 martie, o conferință extraordinară a festivalului. Avem mii de conferințe înregistrate. E adevărat că multe dintre ele erau în engleză sau germană. Și am pornit o muncă sisifică, în condiții de izolare, vă dați seama, fiecare lucrând de acasă, a fost o muncă incredibilă și, în fiecare după amiază, am transmis o conferință. Când am văzut că la conferința cu Părintele Necula am avut 69 000 de vizualizări, am spus că nu cred!
Și am continuat această nebunie și am decis ca toți actorii teatrului național, la ora 9 seara, să facă fotoliul cu poezie și povești. Și seară de seară, actorii au venit online prezentând ce au crezut ei de cuviință mai bun. Să nu credeți că nu am vizionat tot ce au propus. În același timp, am spus că avem în repertoriu 121 de spectacole, nu știu dacă toate teatrele din București la un loc au suma asta de spectacole. E adevărat că nu toate au fost bine înregistrate și am început să vizionăm, să vedem unde sunetul este foarte bun și am hotărât să dăm câte 4 spectacole pe săptămînă, de asemenea actorii secției germane au hotărât să facă și ei câte un program în limba germană pentru spectactorii din Sibiu, România și din lume.
Din 21 martie, până în 1 iunie, când am împlinit 232 de ani de existență a Teatrului din Sibiu - care a fost primul teatru construit din Estul și Centrul Europei de Martin Hochmeister, un vrednic primar al Sibiului care a costruit atunci un teatru cu loji de lemn de trandafir și cu un săptămânal teatral în limba germană - am difuzat spectacole. Trebuie să realizați că tot ce am construit de-a lungul timpului la Sibiu, pornind de la festival, până la singurul Teatru Național în subordine locală (nu a ministerului). E cea mai sănătoasă soluție ca un teatru trebuie să dea socoteală comunității de care aparține, nu unei structuri politice undeva la București, deci tot ce am făcut de-a lungul timpului, am făcut împreună cu comunitatea. Am dezvoltat un program de voluntari prin care alegem 600 de voluntari din 15000 care se înscriu, care lucrează cu noi pe perioada festivalului.
Așadar, din 21 martie până la 1 iunie am avut 3 milioane de vizualizări, ceea ce reprezintă un număr uriaș.
Într-o discuție pe care o aveam cu Thomas Ostermeier (care va fi prezent în festival cu două spectacole, unul de la Moscova, unul de la Schaubühne) îmi spunea foarte mândru în conferința pe care o vom prezenta, (sunt 12 conferințe extraordinare pe care le vom prezenta în cele 10 zile de festival), îmi spunea deci „Constantin, festivalul de la Schaubühne a făcut 1.400.000 de vizitatori”. „Hello Thomas, eu am 3.000.000”. „Ești nebun! Nimeni din lume nu poate așa ceva”.
Uite că se poate!
Asta ne-a dat încrederea și determinarea de a munci de 4 ori mai mult, ca să facem această ediție online, muncind e 67 de zile. Avem 138 de evenimente, din 30 de țări ale lumii, pe 16 secțiuni. Vor fi 12 canale prin care transmitem, în română și în engleză. Trebuie ținut minte doar atât www.sibfest.ro
Nu uitați un lucru, toate marile festivaluri de la Edinburgh la Avignon s-au anulat, nu s-a pus nimic în loc, dar ce facem cu artiștii care au stat ca în închisoare, care stau în continuare, care nu au bucuria comunicării, a șansei de a merge în fața publicului cu inima în palme și de a arăta creația lor, felul lor de a visa, felul lor de a se exprima?
Toți ne așteaptă, iată ce solidaritate extraordinară de pretutindeni am primit, vă citesc un text de acum 3 zile trimis de Peter Brook, cel mai mare regizor al lumii: „Dragi prieteni, ce inițiativă minunată de a menține și de a face formidabilul vostru festival, în ciuda tuturor obstacolelor cu care ne confruntăm. Vă felicit din inimă. The show must go on! Vă transmit urările mele cele mai calde tuturor pentru reușita evenimentului unic pe care îl oferiți. Semnat Peter Brook”
Domnule Chiriac, v-a fost frică de boală?
Am trecut, probabil, prin cele mai grele momente pe care le-am avut vreodată. Sunt profesor în 16 universități din lume, am călătorit până acum în 162 de țări, în unele și de 100 de ori. Gândiți-vă că atunci când am fost membru în juriul pentru capitalele culturale europene al Comisiei Europene, am avut și 274 de zboruri pe an. Și brusc, din 11 martie, nu am mai ieșit din casă. Am slăbit vreo 8, sau 10 kg, m-am trezit cu tot felul de nebunii în suflet, în creier, cu nevoia de a comunica, am început să urăsc telefonul, am avut momente cumplite, dar văzând reacția fabuloasă la tot ceea ce gândeam ziua și noaptea împreună cu oamenii mei, că nu vă imaginați ce muncă a fost ca în 67 de zile… Iată că Cel Senin atunci când ne-a învrednicit să punem tema festivalului Puterea de a crede a anticipat dimensiunea celor ce se vor întâmpla.
Ultimele teme ale festivalului au fost Arta de a dărui, a fost Construind încredere, a fost „Pasiune și iubire”
Dacă punem cele 4 teme la un loc, născocim cea mai intersantă frază care dă justificarea a ceea ce înseamnă un mare eveniment într-o țară în lume.
Din iubire, cu pasiune construim încredere pentru a putea dărui.
Când ne-am gândit la ceea ce înseamnă a dărui, ne-am gândit la soarele care ne răsfață cu lumină și căldură, dăruindu-le fără a cere nimic, la Cel Senin care ne-a dat Viață prin jertfa Fiului Lui, fără a ne cere nimic. Ei bine, dacă noi, oamenii, am învăța să dăruim fără a aștepta nimic în schimb, probabil că am dormi noaptea mai liniștiți, am trece mult mai ușor peste toate. Această pandemie a fost un prilej de a închide în închisoare o întreagă omenire, este cel mai dificil moment al omenirii chiar mai mare decât al Doilea Război Mondial, mai mare decât pandemiile, care au decimat o treime din populația globului, pentru că a adus frica, neputința de a ne întâlni, de a dialoga, de a spera, de a merge în continuare împreună.
A adus multă manipulare, ură, dar a adus și regăsire. Sunt convins că familia va fi gândită altfel, ca și iubirea, că tot ceea ce înseamnă a dărui și a gândi pentru mâine va fi altfel. Mai sunt convins că vrând nevrând, onlineul ne va schimba viața. În bine, în rău, dar ne-o va schimba.
Din această cauză am gândit că este necesar să creăm această solidaritate și mai ales să pot să aduc spectacole pe care nu aș fi putut să le aduc niciodată la Sibiu, cum ar fi Mesia al lui Robert Wilson care a fost prezentat anul trecut în premieră absolută la Salzburg, un festival care are un buget de 10 ori mai mare decât bugetul festivalului de la Sibiu, chiar dacă el, ca număr de spectacori și complexitate, ca număr de spectacole, țări participante sau locații de joc, este inferior celui de la Sibiu! Ca să pot aduce un astfel e spectacol cu aproape 400 de muzicieni într-un cor, să pot să aduc o orchestră filarmonică de aproape 180 de persoane, 40 de soliști pe o scenă care oricum nu există în România, m-ar fi costat aproape un milion de euro. Așa, iată l-am putut aduce cu o sumă infimă. Voi aduce Lacrimile Sfântului Petru de Peter Sellars, un spectacol fâcut într-o catedrală acum 3 ani în Statele Unite cu 120 de muzicieni, unul și unul, pe care e foarte greu să-i aduci laolaltă, cu 90 de dansatori pe care, de asemenea e foarte greu să-i aduni, care se poate acum vedea gratis la #fits. Am adus-o pe Angela Gheorghiu de la Covent Garden cu Adriana Lecouvreur atât de râvnită și rar prezentă în România, reușesc să-l aduc pe Silviu Purcărete cu Tokyo Metropolitan cu Richard al III-lea cu cel mai mare artist de film al Japoniei. Sold out la toate spectacolele! Vedeți cum toate aceste prietenii excepținonale, care s-au făcut în timp au născut această solidaritate nemaipomenită. Sibiul este un loc central în clipa asta al solidarității internaționale.
La Teatrul Radu Stanca din Sibiu am achiziționat aparatură de streaming, cea mai bună de înregistrare pentru că trebuie să ne gândim la o formulă Netflix în ceea ce privește spectacolele.
Ce nume mari vin, ce spectacole?
Peter Stein cu „3 surori”,un spectacol antologic, Declan Donnellan cu „Măsură pentru măsură”, Pippo Delbono cu „După Bătălie”, Lev Dodin cu „Frați și surori”, „Paradisul” lui Eimuntas Necrosius, Miss Julie cu Evgheni Mironov, aducem Eugenio Barba cu Hamlet, Singur în Berlin în regia lui Luc Perceval, Mascarada, aducem “Francezii/The French”, regie Krzysztof Warlikowsk
pe Silviu Purcărete cu „Povestea prințesei deochiate”… Facem în premieră un serial cu Andreea și Andrei Grosu după Niel LaBute care va avea 7 momente din 14- 21 iunie cu câte o secvență în fiecare seară, iar după festival vom începe vânzarea online pentru 5 spectacole la care lucrăm.
Înseamnă că sunteți pregătit și pentru septembrie, dacă va fi un al doilea val, Doamne ferește?
Am achizionat aparatură de streaming, cea mai bună de înregistrare pentru că trebuie să gândim la o formulă Netflix în ceea ce privește spectacolele. Nu ne mai putem permite să fim luați prin surprindere, am gândit conferințele speciale care să fie mai dese, spectacolele lectură, în așa fel încât să avem această tranziție de normalitate până la finalul anului, vom transmite în fiecare sâmbătă din lună câte o zi din festival, în așa fel încât cei care nu vor avea șansa să vadă în timpul festivalului, să poată să se bucure de aceste spectacole gratuit până la final de an. Este grație parteneriatelor pe care le-am făcut cu toate structurile cu care lucrăm. Să nu uităm că este singurul Teatru Național subordonat comunității locale, ceea ce a făcut ca investiția în cultură să fie foarte mare, iar grație agendei culturale de fiecare dată aducem 4 procente în plus, iată ce înseamnă investiția vizionară în calitate, cultură.
De ce modelul acesta din Sibiu nu s-a repetat, copiat peste tot?
Ați spus un cuvânt cheie. Din păcate, s-au copiat evenimente, dar lucrurile nu trebuie gândite așa, trebuie plecat de la comunitatea căreia îi aparții și dezvoltat un program coerent și în linie cu ceea ce reprezintă acea comunitate. Nu ai cum să gândești specacole în toate bisericile din București în condițiile în care nu ai gândit o specificitate a acelei comunități.
Gândiți-vă că Sibiul are pe o singură stradă biserici pentru ortodocși, catolici, protestanți, are sinagogi. De aici am plecat când am făcut capitala europeană în 2007, apoi am creat platforma doctorală, aleea celebritrăților care a dat credibilitate acestui oraș și a tot ceea ce construim, avem deja un studiu de prefezabilitate pentru noul teatru, dar și noul centru de congrese, și noul Institut de Cercetare în Artele Spectacolului și Management Cultural. Sunt parteneri pe care îi avem și care contribuie la bunul mers la festivalului de la începuturi și până acum, sunt nenumărate bănci, sunt nenumărate structuri care se implică în zona dansului, nu uităm Mitropolia prin proiectele pe care le-am dezvoltat împreună.
Vă mai dau un exemplu: acum câteva luni au venit niște oameni frumoși și mi-au zis, domnule Chiriac ce frumos zâmbiți, haideți să vedem ce probleme aveți la dinți. Mi-am zis „e o prostie, stau destul de bine, dar nu am timp pentru asta”. „Am putea să facem la 10 actori pe care îi alegeți dvs și care au probleme mari cu dantura, ceea ce este necesar pentru ca ei să fie bine”. Și așa am făcut un proiect coerent cu Dent Estet. Un proiect care e o mică picătură din sutele de proiecte pe care le dezvoltăm cu atât de mulți parteneri. De fapt, este vorba despre prietenie.
Gândesc deja pentru anul viitor o secțiune specială online a festivalului și va trebui să gândim și felul în care ne apropiem de spectatori.
Domnule Chiriac, ați dezvoltat o adevărată școală de management cultural. Vin către dvs oameni care vor să învețe și pe care apoi să-i regăsim pe teritoriul României?
Am făcut propuneri către comunitățile locale, avem programe de voluntariat, v-am spus alegem 600 din 15000 care aplică, toți cei care sunt în jurul meu și-au dat doctorate la școala de teatru de la Sibiu, Vă dau un exemplu: asistenta mea își dă un doctorat în felul în care faci altfel un festival, ce înseamnă să stai în spatele unui director de festival care gândește altfel decât toți directorii de festival din lume. Ea știe care sunt vitezele, care sunt secretele, care sunt provocările, care sunt inițiativele care se nasc brusc. De obicei, în perioada festivalului, în perioada live, eu am de la 9 la 12 noaptea, la fiecare sfert de ceas o altă întâlnire esențială și în acele întâlniri reușim să facem proiecte unice, mă angajez în proiecte incredibile.
Eram o dată la Paris acum 3 ani și am decis un proiect cu Teatre du Soleil și Ariane Mouschkine și împreună cu Wajdi Mouawad și Robert Lepage, doi monștri sacri. Wajdi Mouawad a fost la Sibiu cu un spectacol, „Surori”, el are 5 surori, și a venit Lepage și a zis, Wajdi, hai să facem un specatcol Frați, eu am 5 frați și Ariane a spus eu îl produc, și eu am spus eu îl co-produc și îl aduc la Sibiu. Și abia în 2025 în funcție de calendarul lor, va fi acest proiect.
Despre asta vorbim: despre asumare, despre puterea de a zice da, și după aia de a căuta soluții. Eu am o regulă. Studenții mei, cei care vin să-mi propună un proiect știu că eu le dau un sfat tuturor celor care lucrează cu mine. Când vine cineva să-ți propună un proiect, nu spui niciodată nu, pentru că dacă spui nu, s-ar putea să închizi o ușă care nu se va mai deschide niciodată. S-ar putea să nu spună bine proiectul, s-ar putea să fie emoționat, dar s-ar putea să fie interesant. Pe urmă nu spune niciodată da nemotivat, pentru că dacă spui da, este numele tău/nostru în joc, și trebuie să facem proiectul, oricât de greu ar fi. Trebuie să spui „poate”, după care faci o evaluare după care spune nu ritos sau da ritos.
Teatrul va fi din ce în ce mai necesar, pentru că onlineul ne aduce ce este mai încântător în casele noastre, dar nu și emoția vie a comunității. S-ar putea ca în viitor să existe departajări, separări și s-ar putea ca, la un moment dat, spectacolele live să coste mult mai scump.
Cu cine semănați din familie?
Am avut o familie incredibilă. Tata a avut 16 frați, bunica din partea tatei a făcut 17 copii, ultimul când ea avea 58 de ani și bunicul 78. El a trăit 104 ani, ea 109. Bunica din partea mamei a făcut 16 copii și a avut doi bărbați, unul a murit în război și unul a murit înecat. Venea de la muncă și era înfoerbântat, s-a aruncat într-un lac și a murit. Și ea a crescut singură 16 copii. Credeți-mă că dacă îmi adun toate rudele, toate neamurile, sunt în Parlamentul României pe viață! Dar de semănat, semăn cu mama, Avea o voință extraordinară.
Ce păcat că nu vreți în Parlamentul României. Un om ca dvs ar trebui să fie Ministrul Culturii, Președinte…
De 5 ori mi s-a oferit această șansă și niciodată nu am putut să spun da, pentru că nu spun niciodată da când gândesc nu și nu spun niciodată nu când gândesc da. În același timp, credeți-mă că, dacă eram în Parlamentul României, probabil că mă îmbolnăveam de nervi. Nu făceam mare lucru, pe când aici, în tot ceea ce fac, da-ul meu este da împreună cu toți partenerii pe care îi am. Oamenii mă cred. Am primit zeci și zeci de recunoașteri oficiale, de distincții, am avut șansa să primesc în 2015 din mâna actualului Împărat, atunci succesor, cea mai înaltă distincție a Japoniei. Ei bine, să știți că nu m-a uitat și, după ce anul trecut i-am trimis o scrisoare de felicitare pentru întronare, mi-a răspuns personal. Pentru proiectul pe care l-am dezvolat cu Japonia- am dus până acum 89 de spectacole și am dezvoltat unul dintre cele mai coerente programe pe teritoriul Japoniei, grație acestui voluntariat, Nihon University a făcut o evaluare și a ajuns la concluzia că s-a redus suicidul cu 0,93 la sută, am primit cea mai înaltă distincție a Împăratului și a guvernului, Steaua Sorelui Răsare. Am primit multe distincții, numai anul acesta am primit 2 din partea Franței, și Legiunea de Onoare și Cavaler al Artelor și Literelor, dar toate astea sunt pentru Festival.
Dar cea mai importantă distincție pe care o primesc foarte des, este noaptea târziu când sar într-un taxi ca să mă duc acasă. Mi s-a întâmplat de atât de multe ori să bag mâna în buzunar și să mi se spună, domnule Chiriac, dumneata nu trebuie să plătești.
Pandemia i-a dat un alt rol culturii?
În mod cert da, pentru că toată lumea are nevoie de emoție și dacă ne uităm roată în jurul lumii, toți artiștii, disperați în felul lor, conducătorii de instituții au căutat formule prin care cei însingurați să primească mângâiere, visare, speranță. Sunt convins că, dacă mâine brusc acest virus ar dispărea, vreo 2 luni nimeni nu se va mai uita în televizoare și computere. Ar fi un refuz organic. Lucrul ăsta nu se va întâmpla. Gândesc deja pentru anul viitor o secțiune specială, online, a festivalului și va trebui să gândim și felul în care ne apropiem de spectatori.
Teatrul există de 3000 de ani și nu a murit în perioadele cumplite ale omenirii. Nu cred că această formă înaltă de emoție și comuniune care este teatrul va dispărea vreodată. Va fi din ce în ce mai necesară, pentru că onlineul ne aduce ce este mai încântător în casele noastre, dar nu mai și emoția vie a comunității. S-ar putea ca în viitor să existe departajări, separări și s-ar putea ca, la un moment dat, spectacolele live să coste mult mai scump.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.