Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Imaginați-vă o țară în care 50% din codul fiscal s-a schimbat în ultimii 7 ani, cu 554 de modificări fiscale (în medie 6-7 / lună), dar procentul veniturilor colectate în PIB rămâne la același nivel, adică cel mai scăzut din UE .Această țară există, se cheamă România. O țară unde nu avem predictibilitate fiscală, dar vrem să atragem investiții străine și să stimulăm dezvoltarea micilor afaceri. Este concluzia principală a unui excelent inventar al modificărilor fiscale din perioada 2015-2022, pregătit și prezentat vineri de Tax Institute la sediul BNR, la care am fost invitat.
Aș fi vrut să adresez două întrebări „decidenților politici”, dar aceștia s-au retras imediat după mesajele de introducere …
- Cine plătește? S-a vorbit mult despre echitate, despre distribuirea în mod egal a sarcinii fiscale între diferite categorii sociale și sectoare de activitate. Dar NU s-a vorbit despre „PENTRU CE PLĂTIM?” … privatul nu se va conforma cât timp nu există încredere în cheltuirea banului public într-un mod corect și transparent. Reducerea risipei din sectorul public (nu se cheamă austeritate) trebuie făcută simultan și proporțional cu modificarea taxelor pentru sectorul privat. Statul să funcționeze după posibilitățile economiei, nu după nevoile sau dorințele unora.
- Aplicabilitate și pragmatism. Aici nu vorbim de cele mai bune teorii și formule de echitate fiscală, dacă aceste modificări fiscale nu conduc la conformare și la o mai bună colectare a taxelor. Nu vrem să facem o operație reușită, dar pacientul să fie mort. Exemplul concret este al microîntreprinderilor, care sunt acuzate că au paradis fiscal, dar ele generează 10% din veniturile tuturor afacerilor (230 din 2230 mld lei) și 10% din impozitul pe profit (2,6 mld din 26,5 mld lei) în 2022. Deci, își achită partea. Unde este paradisul? Apoi, taxarea acestora cu 16% impozit pe profit nu va duce cumva la efectul advers (adică sume mai mici încasate la buget) din cauza diminuării artificiale a profitului cu tot felul de cheltuieli personale încărcate pe firmă? Istoria ne arată că este foarte posibil … iar ANAF nu va putea verifica conformarea în lipsa unor algoritmi depersonalizați care să identifice automat cazurile de evaziune.
Concluzia? Taxe mărite pentru majoritatea, vedem apoi cine le (mai) plătește … căci despre cheltuirea banului public nu putem vorbi de corectitudine și transparență. Iar „austeritatea” este un cuvânt interzis, cel puțin până la terminarea alegerilor …
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bugetarii sunt 1.278.000 de persoane. Cu salarii bune, multe drepturi, sporuri si altele. Un sistem incarcat, supradimensionat, plin de incompetenti, pile, relatii. Zilele trecute mi-am amintit, plecand de la o intamplare, de legea 241/2023. Ce spune ea? Daca ai copil/copii cu varsta de pana la 11 ani, beneficiezi de 4 zile pe luna in care poti munci de acasa. Si de data asta salariatii de la stat vor beneficia de cele 4 zile libere. Pentru ca asta sunt: 4 zile libere. De inmultit cu 12 luni egal 48 de zile plus cele 21 de zile de concediu plus sarbatori legale plus weekend-uri ...
De ce sa ne prefacem ca nu stim? Nimeni nu lucreaza de acasa. Cine va sta sa verifice daca se lucreaza sau nu? Dar eu pariez pe orice ca nimeni nu lucreaza. Apoi nu inteleg: aceste zile pot fi luate chiar daca celalalt parinte e casnic? Daca mama copilului sta acasa de ce tatal isi mai ia cele 4 zile? Apoi daca e copilul la gradinita spre exemplu, unde orarul e de la 7 dimineata la 6 seara de ce sa-ti mai iei cele 4 zile din moment ce copilul nu e acasa? Sau poate e in vacanta la bunici? Iti iei cele 4 zile oricum. Pentru ca nu e nimeni sa verifice (i-am mai plati si pe acestia) o lege proasta. Bugetarii vor beneficia din plin. La fel si cu zilele-punte. Cine mai recupereaza acea zi libera?
Din 1.278.000 de angajati la stat, cred ca doar jumatate are ce face prin birouri si cred ca doar un sfert e competent si bine pregatit. In rest bate vantul, iar noi platim.
O teză periculoasă. E ca și cum i-ai spune unui neajutorat: “Mori, bă!” Nevoile sau dorințele “unora” sunt, de fapt, nevoile sau dorințele celor mulți.
Nu, nene Iancu, statul trebuie să asigure condiții minimale, ca să nu zic decente, tuturor cetățenilor săi. Adică sănătate, educație, apărare, siguranță publică etc. Asta ar fi cerința de bază. Dacă nu poate, să se ducă la plimbare, să angajăm o conducere competentă, începând cu capul. Dar pentru asta ne-ar trebui un nou Ion C. Brătianu...
Să le mărească taxele pe proprietate bătrâneilor cu pensie de 1000-1500 lei care nu își mai permit să ia nici medicamentele "compensate"?
Hai mai bine să comparăm cât costă alimentele de bază, că unele au ajuns mai scumpe la noi decât în vestul Europei.
Cât despre autoritățile locale, ar face bine să aibă o structură mai robustă și să nu mai angajeze toate rudele și prietenii celor de la "butoane".