Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

În marș organizat spre groapă: niciunul dintre antivaxxerii de pe micile ecrane n-o să vină la înmormântarea telespectatorilor lor

Antivaxxerii de la TV

Cum de am ajuns noi în situația asta: cu cei mai puțini vaccinați din Europa, cu cei mai mulți morți, cu spitalele epuizate, cu cozi la cimitire, cu o falie adâncă între vaccinați și nevaccinați, cu haos, frică, degringoladă?

România e bolnavul Europei. Asta am aflat urmărind rețelele de socializare internaționale. Am reușit nedoritul record de a intra în atenția lumii ca fiind cea mai îndărătnică țară. Suntem astăzi fie subiect de îngrijorare, fie subiect de bășcălie peste tot.

M-am pus în mintea unui om simplu care a fost nevoit să treacă prin această perioadă de pandemie, un om fără cunoștințe medicale care își câștigă pâinea în mod onest și a fost prins în războiul ăsta fără voia lui. În prima fază a fost îngrijorat, poate chiar speriat, a stat în carantină, locul de muncă i-a fost amenințat, poate a și pierdut la salariu, asta dacă nu și-a pierdut locul de muncă definitiv. Apoi s-a comunicat oficial că a venit salvarea, vaccinul. Sunt absolut convins că, în prima fază, cetățeanul meu ar fi mers să se vaccineze, dar - și aici e de fapt cheia întregii noastre căderi - au început să apară în public diverse personaje, doctori, politicieni, jurnaliști, preoți și alți atârnători care, în dorința lor de expunere și popularitate, au început să pună la îndoială vaccinul.

Dacă omul meu s-ar fi vaccinat fără probleme în prima fază, în momentul în care a auzit doctori care spuneau la televizor că nu trebuie să facă asta, că este un ser care îl va afecta pe el și pe copiii lui toată viața, în momentul în care politicienii i-au spus că el trebuie să decidă și că are dreptul să nu se vaccineze iar ei îl vor apăra pentru că nici ei nu s-au vaccinat, în momentul în care jurnaliștii i-au arătat la televizor că nici în Occident oamenii nu se vaccinează, în momentul în care preoții i-au spus că împărtășania îl scapă de orice boală și când alte vedete de conjunctură i-au spus că virusul ăsta nici nu există, atunci acest om simplu a rămas pe gânduri și a hotărât mai întâi să amâne iar apoi să nu se mai ducă deloc la centrul de vaccinare.

Ce se întâmplă la noi diferit față de alte state, state mai democratice și mai civilizate decât noi? Am urmărit și eu emisiuni de știri și dezbateri la televiziunile americane, franceze și germane. Acolo nimeni nu a spus că vaccinul ăsta o să producă infertilitate pe trei generații, acolo nimeni nu a spus că o să moară cei vaccinați în trei ani, acolo nimeni nu și-a permis să abereze pe subiectul ăsta extrem de serios. La noi lucrurile au fost luate în bătaie de joc, oricine a putut să vină, și a fost încurajat chiar, să spună cele mai năstrușnice lucruri fără nici cea mai mică responsabilitate. La noi discursul populist și demagogic este apreciat iar vehicularea în public a informațiilor mincinoase e un sport național. Avem o tradiție tristă în direcția asta, începând chiar cu ziarele extremiste apărute imediat după Revoluție tolerate și îngăduite atunci când fabulau și jigneau la grămadă fără niciun fundament. Îmi aduc aminte de celebra televiziune care a spus că vrea să otevizeze toate celelalte televiziuni și chiar a reușit lucrul acesta. La noi niciodată minciuna în public, afirmațiile fără suport, jignirile ofensatoare, isteriile, nu au fost sancționate. În străinătate astăzi nimeni nu-și permite să se gândească măcar să vină la televizor și să facă niște afirmații fără acoperire, în secundă doi ar fi sancționați drastic în mod oficial iar comunitatea i-ar marginaliza definitiv. Asta înseamnă democrație consolidată, pentru că democrația nu înseamnă sat fără câini. Nimeni nu a luat nicio măsură împotriva puhoiului de lături care s-a revărsat asupra noastră în toată perioada asta. Se dau amenzi simbolice iar împricinații recidivează fără probleme de ani și ani de zile.

Că aici totul e la mișto. Cum ar fi să se dea niște amenzi să-și vândă ăia casele și să se lase de meserie, să se apuce de cules căpșuni în Spania? A ieșit Patriarhul în cele din urmă și a spus că enoriașii trebuie să asculte de medici. De care medici? La noi o grămadă de medici sunt antivacciniști, i-am văzut eu la televizor. Eu nu știu ce învață medicii noștri și ce învață medicii lor de au ajuns la concluzii atât de diferite. N-a spus nimic Preafericitul despre necesitatea vaccinării, să facă fiecare ce vrea. Politicienii oportuniști se pun în fruntea maselor și îi îndeamnă să nu se vaccineze, se duc în centrele de vaccinare și opresc activitatea, propun legi pentru protejarea nevaccinaților și se opun oricăror măsuri de sănătate publică.

Suntem într-un moment în care căruța noastră s-a împotmolit într-o groapă, în groapa ignoranței. Toți trag în direcții diferite, nu se vede o soluție, nu există un factor de coagulare, suntem mai dezbinați ca oricând acum când trebuia să fim umăr la umăr. Statul a fost slab, foarte slab. Când trebuia să ia măsuri ferme, drastice, chirurgicale, a ezitat, când a trebuit să încurajeze a fost ocupat cu altceva. Acum am ajuns un caz în Europa și în lume. Când vorbesc de stat nu mă gândesc la un guvern neapărat, mă gândesc la structura administrativă a statului care trebuie să funcționeze și să reacționeze indiferent dacă politicienii se ceartă sau nu. Legea privind zădărnicirea combaterii bolilor există și trebuie aplicată. Niciun politician, jurnalist, doctor, preot, sau orice altceva, nu a fost sancționat pentru minciunile și instigările făcute. A fost arestat și condamnat la închisoare un tânăr cu dizabilități pentru că s-a deplasat în timpul carantinei. Jalnic.

Numărul morților crește, molima se întinde, sistemul sanitar e în comă, Șoșoaca urlă, suntem în țara absurdului cronic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu sunt provaccinare, dar nu pot accepta să se pună eșecul vaccinării pe seama încăpățânării românilor și nici pe opiniile logic explicate ale unor medici etichetați (de cine?! de jurnaliști superficiali și de inși fără gândire proprie!) drept antivacciniști. De ce nu vă trece prin gând că explicațiile date de autorități la întrebările „încăpăținaților” sunt slab argumentate?! Chiar credeți că 70% dintre români sunt toți proști?! Treceți sub tăcere că infectările cu SARS-CoV-2 au crescut enorm și în țările campioane la vaccinare, dar vă grăbiți să subliniați că la noi sunt mai mulți la ATI și la morgă. Nu vă trece prin cap că românii au din start sănătatea șubredă din cauza politicii statului în domeniul sănătății și din cauza nivelului de trai foarte scăzut. Asta explică rezistența redusă la infectare și pierderea luptei cu boala. Numai vaccinarea nu-i suficientă pentru a ține România în viață! Continuați să contați doar pe muștruluirea nevaccinaților și vă garantez că România va continua să ocupe locuri codașe în clasamentele care vă plac așa de mult.
    • Like 0
  • Nu ca n-as fi de acord cu fondul articolului, dar îmi place sintagma provinciala “in străinătate” ca sa definească lumea civilizata. Adică înțeleg ca autorul ne spune ca Burkina Faso, Afganistan, Congo, Haiti, etc sau alte zeci de tari “din străinătate” unde statul este gluma sunt “democrații consolidate” de la care ar trebui sa luam exemplu. Ma mir ca Republica nu filtrează conținutul pe care-l publica.
    • Like 0
  • Un articol foarte bun! Promovarea de informatii false, fara dovezi ar trebui sanctionata sever si cat mai repede. Ar fi pasul normal pentru o societate care se ghideaza in mare parte pe informatiile din media, fara discernament din pacate.
    • Like 0
  • De mult nu am mai citi un așa articol bine scris , felicitări !!! ba chiar m-am logat cu fb ca sa pot comenta acest aspect :) FELICIRARI ! și foarte bine sintetizată problema general .
    • Like 0
  • sa ajuns aici pentru ca exista diferite lumi paralele in rOmania.
    exact asa cum exista diferite moduri de a tasta.*in functie de limba si de unde ai cumparat tastatura(
    Tocmai incercam sa pun o liniuta la locul ei si nu gasesc combinatia >>>
    Noi toti incercam sa trimitem un mesaj si nu stim tastele, pentru ei...
    Unde sa apasam ca sa fie bine.



    • Like 0
  • CNA-ul,este primul responsabil de "magariile"televiziunilor,CNA-cu nume si prenume a membrilor care trebuie lipite pe toate portile spitalelor si a cimitirilor.\,ca Justitia nu si face datoria cu cei care zadarnicesc lupta contra pandemiei,incepand cu medicii batuti in cap(adevarat putini dar exista),apoi cu Teodosie acela scelerat,Sosoaca,plus toti din poza aratata mai sus.
    • Like 8
  • S-a ajuns aici fiindcă prostia și incompetența sunt promovate. Promovate agresiv, mai ales în media.
    Însă nu numai la noi se întîmplă. La noi fenomenul e evident. E copleșitor. E demolator.
    Dar peste tot în lume mediocritatea tîmpă asaltează redutele puterii. A oricărui fel de putere.

    Și poate că expresia cea mai elocventă a acestui asalt este rețeaua de socializare. Rețelele. Care sunt astfel făcute încît să asigure supremația imbecilității. A prostiei fudule.
    • Like 5
    • @ Nelu Mares
      Felicitari pentru comentariu ! Aţi concentrat în câteva fraze o realitate evidentă.
      Aveam şi înainte proşti , dar nu aveau "voce publică", dar acum o au şi sunt, conform cărturarului: "... proşti, dar mulţi ! ... "
      • Like 1
  • Suntem tara cu un popor care isi este propriul sau dusman. Si nu de azi. Si asta din cauza prostiei caracteristica, a autoritatilor tradatoare, puturoase, lacome de bani si titluri primele sabotoare a celor care incearca ceva bun. Ticalosie izvorata din prostie si primitivism. Nu mai repet ce am "spus' intr-un articol de mai sus, "profesor peste o clasa de prosti" al dlui. negrutiu.
    • Like 4


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult