Foto: Alexandra Pandrea/Inquam Photos
Ca mulți alții, o urmăresc de ceva vreme. Am urmărit evenimentele recente: meciurile, revenirea acasă, aducerea cupei pe arenă, declarațiile ei, încercarea de confiscare politică a victoriei, gâlceava noastră...
De la finală și până la momentul scrierii acestui articol am tot încercat să mă concentrez pe bucurie, pe extaz, pe satisfacție. A ei, a altora și a mea. Dar nu mi-a reușit. Nu am simțit-o. Nici la ea nu am văzut-o. Sau nu a fost așa pură și la cote maxime cum m-aș fi așteptat. Și cum Simona cu prisosință ar fi meritat.
De ce oare?
Am găsit două motive.
Primul: prăpastia dintre noi și Simona.
Noi ne ducem viețile în țara lui „nu se poate” , „merge și așa“, „cutare e de vină“, iar ea în cea a lui „dacă vrei și nu renunți vei reuși“, a cizelării continue și a propriei puteri;
Noi, amețiți cel mai adesea, naufragiați în propriile vieți, iar ea căpitan cu destinația stabilită de la 5 ani, de care s-a apropiat cu fiecare futună;
Noi, bâjbâind în fața propriilor abilități, ea maestră a minții și corpului propriu;
Noi, acoperindu-ne cu scuze pentru care NU putem, NU îndrăznim , NU reușim, iar ea sfidând șansa cu: DE CE SĂ NU pot, îndrăznesc, reușesc;
Noi, abandonând la primul obstacol, ea perseverând pentru mai bine de 20 de ani pe același drum.
Câtă vreme nu ne intersectăm, ea fiind acolo, pe ecran, pe teren sau undeva nevăzută antrenându-se și noi ducându-ne viețile așa cum putem, este în regulă. Depărtarea asta ne convine.
Însă când ea vine între noi, purtând cupa victoriei, diferențele dintre aceste două lumi ne stau în gât.
Pentru că undeva în adâncul nostru știm prea bine că diferența dintre țara în care trăiește Simona și cea în care trăim noi, este dată de atitudinea ei, îndrăzneala ei de a visa, perseverența cu care și-a urmat visul.
Tot în această Românie trăiește și ea! A non-valorilor ridicate la rang de cinste, a trândăvelii ridicate la rand de virtute și a pilelor ridicate la rang de atu al reușitei în viață. În timp ce ea a reușit muncind asiduu, de una singură în mare parte!
Uite-așa ajungem la motivul al doilea:
Simona, ne faci să ne simțim prost!
Tu ne arăți că forța interioară depășește orice obstacol. Că munca asiduă aduce succesul. Că ce e înăuntru atârnă mai mult ca ce e în afară. Că nu contează sărăcia materială, ci bogăția credinței în tine, că soarta îți este în propriile mâini, că dacă ai un scop pentru care muncești 20 de ani vei culege roadele, că dacă muncești, dacă perseverezi, vei fi apreciat, remunerat, aplaudat!
Nu ne mai lași loc să ne lamentăm, să dăm vina pe alții, pe țară, să căutăm scuze în afara noastră pentru care noi suntem așa departe de a fi grozavi.
Iar atunci când ai atins succesul, drumul pe care ai ajuns ajuns acolo te-a transformat în acest om așa grozav, că medaliile sau cheile orașelor pălesc pe lângă modestia omului și bucuria din ochii tăi!
Și apoi vii și spui că „succesul e a al tuturor”. Tu o spui pentru că ești un om decent, însă noi știm că succesul e doar al tău!
Ți-ai îndeplinit visul în pofida acestei țări, nu cu ajutorul ei! Singurul sprijin pe care ți l-am acordat a fost cel emoțional. Și nici pe acela convinși. S-au tot găsit diverse voci care odată ajunsă sus, la prima stângăcie susțineau ba că nu ai stofă, ba că e un noroc trecător că ai ajuns până acolo!
Știm că nu suntem părtași la succesul tău. Ba chiar ne simțim un pic cu musca pe căciulă, că nu te-am sprijinit suficient.
Și nu știu dacă suntem pregătiți să ne asumăm lecțiile pe care le aduce victoria ta.
Sper că da. Sper că ne vom folosi de acest moment, de lecțiile aduse de el, ca să ne construim o viziune nouă despre ce înseamnă succesul și cum se atinge el.
Sper să ne asumăm propria soartă pentru a clădi o țară care își sprijină și apreciază valorile! Să tranformăm țara noastră în țara Simonei. Una în care oamenii ating excelența, performanța și își îndeplinesc visele nu în ciuda neajunsurilor cu care se luptă, ci cu sprijinul oamenilor din jurul lor!
Până una alta, pentru tenisul de mare clasă, dar mai ales pentru lecțiile de viață, pentru decență, simplitate și modestie îți mulțumim, Simona!
Când ne facem mari, visăm să fim ca tine!
Articol publicat pe blogul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mie imi place foarte mult Simona, pentru ca mi se pare ca seamana cu noi, cei care ne bazam pe faptul ca muncind intelegent, consecvent ajungem unde vrem. Intr-adevar, ea e inaintemergatoarea noastra. Ea deja a ajuns acolo.
Samabata, in dupa amiaza Victoriei, m-am gandit ca vor iesi oamenii in strada si in orasul meu, sa o sarbatorim.
Am scris pe o foaie mai mare, Bravo Simona, si m-am dus in centrul orasului.
Am fost singura.
Mie nu imi place extraordinar articolul din motivul prezentat si nu mi-a placut niciodata incurajarea unuia dandu-l exemplu pe altul: nu e pozitiva si nu produce efectele scontate ba chiar intr-un spirit de contra ar putea sa il traga in jos pe cel caruia i se adreseaza!
Ceea ce mi se pare minunat la momentul asta in anul in care ne pregatim pentru celebrarea marii uniri este ca avem un conducator neamt asa cum a fost si cel care a contribuit la acea mare unire si uite ne-a adus in tara gloria-victoria o macedoneanca! Care este lectia? Tocmai asta: a nu mai tine cont de etnie, religie etc. a nu mai face discriminari ci a vedea omul si contributia lui pentru umanitate!
Ne luptam noi toti cu discriminarea in tara noastra dar sa mai fii de alta etnie, religie minoritara etc. As putea sa ii felicit de exemplu pe tigani-romi ca inca mai au o doza de integritate atunci cand ajung maturi si nu innebunesc de-a binelea gandindu-te ce traiesc din frageda pruncie: traiul intr-o familie cu violente, dezorganizata si mai apoi discriminarea si marginalizarea celorlalti!
De ce am adus in discutie subiectul? Pentru ca am vazut imaginea unui om pe arena nationala in timpul intonarii imnului national care exprima tocmai aceasta stare de ridicare asupra discriminarilor la care a fost supus poate de-a lungul vietii si pe care poate le-a facut si e la randul lui. Si nu o spun ca si o critica sau pentru a strica imaginea ci ca o lectie pentru noi toti! Da, este vorba despre tatal SH! Si tin sa spun toate acestea pentru ca am trait in Constanta si am simtit pe propria piele aceasta ruptura intre oameni- ei macedonenii care se unesc parca impotriva romanilor care poate i-au discriminat la un moment dat si ajungem astfel sa diseminam raul in cea mai urata forma!
Nu stiu de ce dar imi amintesc acum cand la un loc de munca o doamna venita de la Garda Financiara in control i-a spus patronului care se tot lauda: "domnule nu este firma dvs.". Atunci mi s-a parut o aberatie dar ideea tocmai asta este de a renunta la aceste apartenente, merituri etc. Nu este nimic al nostru cu adevarat si poate disparea intr-o secunda si nu stim niciodata al cui este meritul pentru o victorie la un moment dat! Da poti spune parintii sunt stalpul, echipa isi aduce aportul dar scanteia, ajutorul spiritual poate veni de pe drum, intr-o secunda si nici macar nu cunosti sau recunosti persoana respectiva!
Nu intelegeam niciodata de ce este atat de rea barfa, ca pe langa partea asta ca distrugi imaginea omului pe care il barfesti, il ucizi spiritual, nu stii ca poate tocmai acelui om tu ii datorezi viata ta si te mai miri de ce te loveste nenorocirea!
Asa ca si laude exagerate si barfe gratuite nu ar trebui sa isi aiba locul pe acest pamant! Poate SH prin lupta ei nu a facut decat a-i spala niste pacate si aceasta victorie adusa tarii poate este doar o rascumparare dar a vorbi despre lucruri spirituale, profunde la momentul asta poate parea la fel de ciudat ca domnul acela care aduce critici-laudele sunt intr-adevar mai la indemana in momentul asta! Cine poate intelege sa inteleaga!