Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Încercați să vă imaginați un Georgescu cu putere!

Călin Georgescu cu ochii închiși

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Sunt foarte curioasă dacă ați văzut declarația lui Georgescu astăzi, la ieșirea de la urne… Ați văzut că zgomotul celorlalți îl deranjează atât de tare, încât închide ochii? Îl irită orice zgomot care se suprapune vocii lui. De fapt, nici nu se poate abține să își exprime disprețul față de oameni. De asta stă în sufragerie și ține discursuri de acolo!

Nu pentru că se teme pentru siguranța lui, așa cum cu emfază dragnistă ne spunea în singurul interviu pe care l-a dat cuiva după ce s-a poziționat pe primul loc în turul întâi. De asta singurul interviu pe care îl suportă e ăla pe care i-l ia propria soția. Omul e atât de intolerant, încât nici nu poate să mimeze toleranța. 

Scurta declarație a lui Călin Georgescu după exercitarea votului în ziua parlamentarelor e imaginea clară a disprețului. Nu vă mințiți că acest dispreț este îndreptat strict împotriva jurnaliștilor, care l-au perturbat fonic și acum, și altădată! Căci disprețul față de oameni e ori o trăsătură de caracter, ori nu e deloc.

Așa că mâine, orice voce care va perturba discursul sau planul lui Georgescu ar putea deveni ținta lui. Și nu uitați că azi Georgescu nu are deloc putere. Are doar un pic de vedere la ea. Imaginați-vă ce face cu puterea un om care nici măcar nu poate mima toleranța într-o competiție politică! Serios, încercați să vă imaginați un Georgescu cu putere!

Îmi amintesc, când eram eu mai la început în profesia asta de jurnalist, că m-am dus într-un an la un eveniment electoral al unui politician. Și era candidatul printre oameni. Candidatul fiind un fost pedelist, o mizerie de om politic care n-a făcut decât rău în toată cariera lui. Și se pupa cu bătrânele prezente la eveniment, lua în brațe copilașii și se lua în brațe cu oamenii ăia în stare de ebrietate. Apoi s-a dus la mașină.

Întâmplarea face că eram aproape de mașina lui, așa că am surprins un moment care avea să-mi formeze o imagine foarte clară a politicianului rău: iese șoferul și îi înmânează o loțiune de mâini dezinfectantă. Și îi zice: “Merci, Radule, dar tre să mă duci oricum până acasă, că mă simt infect!”

Georgescu de azi m-a dus acolo, cu cinsprezece ani în urmă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    Domnul Georgescu dorește să devină președintele României, dar le întoarce spatele unor ziariști înainte de a ajunge la Cotroceni. Nu vă pune pe gânduri atitudinea lui?

    Pe mine da! Abia am scăpat de unul care a refuzat sistematic, vreme de 10 ani, dialogul cu presa și cetățenii...
    • Like 3
    • @ Francisc
      Cu ce ați spus, luat separat, aveți dreptate, DAR....
      Am văzut-o și pe Lasconi fugind de ziariști, parcă ieri. Iar azi echipa de la România TV a fost oprită de a intra în sediul USR, deși alte televiziuni au fost primite fără probleme. În plus, România TV a fost primită la toate sediile celorlalte partide unde a vrut să intre pentru a-și face pur și simplu meseria de a informa publicul, nimic altceva. Vedeți, asta se cheamă la Dvs - și la alții din aceeași tabără politică - subiectivism total și radical. Adică fiecare vede doar ce vrea să vadă. Faptele care nu se mulează pe ideile preconcepute nu se văd, nu se aud, nu interesează, nu există....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Nicu check icon
      Greșiți d-le Cojocaru , România TV nu și-a propus niciodată să informeze.
      • Like 4
    • @ Nicu
      Asta e o apreciere subiectivă. Dar să presupunem că ați avea dreptate. Indiferent de direcția editorială a unei televiziuni, de cât de profesionistă este sau de cât de senzaționalistă, tabloidă etc, asta nu ar trebui să determine restricții pentru reporterii de teren. Mai ales într-o zi ca asta. Deci aici nu e vorba de cât ne place sau nu RTV, ci de cât de antidemocrați și ipocriți pot fi cei din partidul USR, deși ei fac cel mai mult pe lupii moraliști și democratici.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Francisc check icon
      Dacă vreți să mă lămuriți că domnul Călin Georgescu e președintele de care are nevoie România în acest moment, atunci cântați-vă serenadele la alt balcon, domnule Cojocaru...

      Mi-am exprimat deja alegerea (dacă ați citit comentariile postate de mine pe-aici atunci știți cu siguranță din ce tabără fac parte). În „subiectivismul total” de care mă fac vinovat, cred că Georgescu nu are ce căuta în fotoliul de președinte al României nici acum, nici altădată.

      Dacă majoritatea alegătorilor cred altceva, așa să fie! Nu mă pot opune voinței celor mulți...

      Cât despre România TV, să-mi fie cu iertare: această „instituție de presă” face orice altceva în afară de informarea publicului!

      Mâine aflăm componența noului Parlament. La câți traseiști se află în fruntea listelor de candidați, e greu de spus ce culoare politică va avea următorul for legislativ al țării.

      Nea Iancu a zis că ne trebuie doar puțintică răbdare...
      • Like 2
    • @ Nicu
      Francisc check icon
      Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat indirect, domnule Nicu. România TV nu este o instituție media centrată pe informarea cetățenilor, ci o organizație al cărei singur scop e manipularea în scopuri obscure a celor care îi urmăresc programele.

      De fapt, dacă judecăm drept oricât de strâmb am sta, toate canalele de știri fac asta...
      • Like 2
    • @ Francisc
      Nicu check icon
      Este adevărat dar niciuna nu o face atât de vizibil și grosier.
      Într-o competiție a mâncătorii de rahat cei de la A3 sunt cei care o fac cu ștaif , folosesc baveta și tacâmurile .
      Prin comparație, cei de la RTV duc direct hârdăul la gură.
      Mă rog , fiecare cu publicul lui...
      • Like 2
    • @ Nicu
      Francisc check icon
      E trist că am ajuns să depindem de balivernele transmise de televiziuni, domnule Nicu. Ce blestem ne urmărește de am ajuns să credem în vorbele lipsite de conținut ale aspiranților la ciolan?

      Exit-poll -urile spun că PSD a câștigat alegerile parlamentare, chiar dacă acum o săptămână tovarășul Ciolacu a ocupat cu brio locul trei la prezidențiale, cu tot cu renumărare. Pare-se că românilor le place social-democrația, dar nu le-a plăcut de Ciolacu...

      Noi, alegătorii români, suntem prea mici într-un „război” atât de mare, în care se bat pentru supremație titanii globului. Ne uităm cu gura căscată la ce spun crainicii plătiți de televiziuni ca să ne mintă și credem în „știrile” lor...
      • Like 0
    • @ Francisc
      Nu mă cunoașteți și de aceea probabil aveți impresia că eu sunt cumva vreun dușman al Dvs fiindcă am alte opțiuni politice. Nu, mie îmi plac dezbaterile sincere și argumentate, iar unde văd că mă înșel pot spune și că greșesc. Mi se pare normal să facă asta și interlocutorii. Deci probabil că eu reprezint o categorie de comentatori care nu vrea doar să se entuziasmeze și să se mobilizeze ei între ei. Eu vreau să construim și punți de comunicare între comentatori de opinii diverse, fiindcă așa e și mai interesant și e și civilizat și democratic. Totul se poate dacă există respect mult și îndârjire puțină. Eu sunt un comentator mai vechi pe aici. Nu mă știți fiindcă am făcut un an pauză. Vroiam să mă opresc de tot, dar până la urmă m-a mâncat undeva și am revenit. Un exemplu că se poate ce am zis mai sus este dialogul meu mai vechi cu comentatorul Andrei Tarlea, tot USR-ist trup și suflet și el, dar mult mai deschis la dialog decât Dvs. Cel puțin pâna acum, sper să fie mai bine pe viitor. Dacă aveți chef să citiți texte lungi și dezbateri interminabile (dar uneori și frumoase zic eu), vă dau 2 link-uri ca exemplu. Nu e musai să le citiți dacă vă plictisesc, evident. Nu au legătură cu niciun fel de alegeri, așa cum avem în aceste zile. deci în fervoarea acestor zile s-ar putea să nu vă stârnească niciun interes. Nu-i nimic, nu insist.

      https://republica.ro/sunt-liberal
      https://republica.ro/ce-garanteaza-succesul-unei-casatorii-intre-o-femeie-si-un-barbat-si-de-nu-ar-functiona-o-casatorie-intre

      Sănătate vă doresc.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Francisc check icon
      Nu țin neapărat să intru în contradicții inutile, domnule Cojocaru. În trecerea mea prin trăire am acumulat niște frustrări peste care nu pot trece...

      Cea mai mare este că Ion Iliescu a confiscat o revoluție și minerii care l-au ajutat să-și atingă scopul nu sunt vinovați. Au dat dovadă de o „înaltă conștiință civică”...

      Și eu vă doresc multă sănătate și vă conjur să nu mă condamnați că „țin” cu USR. Am voie să fiu suporterul Elenei Lasconi, la fel cum dumneavoastră puteți susține orice candidat...
      • Like 1
    • @ Francisc
      Am înțeles, am înțeles, nu vreți să vă contrazică nimeni.
      Să știți că nici eu nu sunt vreun tinerel. De exemplu am votat la primele alegeri libere din 1990 (aveam atunci 24 de ani) cu PNL la parlamentare și cu Ion Rațiu la președinție. Iar în acea vreme asta era contra curentului general, care era sus și tare cu Iliescu și FSN. Nici eu nu l-am simpatizat deloc pe Iliescu și pe FSN-ul lui format în mare parte din oamenii vechilor structuri securistoide. Iar împotriva minerilor care au făcut atâtea brutalități și s-au dovedit o gașcă abrutizată, am avut și eu o atitudine fermă. Am rămas de partea dreptei până în 2008 inclusiv. Apoi, când am realizat că dreapta începuse să devină, prin Băsescu și PD-ul lui, mai rea decât stânga PSD-istă, am virat către stânga. De atunci nu am mai votat cam niciodată cu dreapta, deci nici cu Băse în 2009 pentru al doilea mandat, nici cu Johannis niciodată. Nu mai intru în detalii ca să-mi exprim poziția. Ar fi prea lung și plictisitor și oricum ziceați că sunt analfabet funcțional, deci ce rost are. Dar de la Rațiu mi-a rămas în minte definiția comportamentului democratic adevărat: ”mă voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru dreptul tău de a NU fi de acord cu mine”. Văd că și Dvs acceptați și sunteți resemnat în fața opțiunii altora, diferită de a Dvs, dar cu mențiunea că cei de alte opinii, chiar dacă sunt mulți, vorba lui Lăpușneanu, sunt proști. De aici a și pornit micul nostru dialog și ”mângâierea mea” de către Dvs cu apelativul de analfabet funcțional.
      Stați liniștit, că n-o să vă mai deranjez prea mult pe viitor, cu încercarea de a închega dialoguri plictisitoare și amicale, ci doar când consider că se impune acest lucru, din punctul meu de vedere, pentru a pune lucrurile la punct.
      PS Eu nu ”condamn” pe nimeni pentru opiniile politice, deși combat, pe tărâmul ideilor și principiilor, ceea ce consider în neregulă, din punctul meu de vedere. Adversarii politici nu ar trebui să fie dușmani. Învrăjbirea asta oribilă a tuturor contra tuturor se trage de la Băsescu. Iar dacă înțelegem cu adevărat zicerea lui Rațiu înțelegem și că e normal să ne respectăm reciproc opiniile și pe noi între noi.
      • Like 0
  • Eu zic să nu ne panicam și să găsim soluții dacă va fi cazul. Să zicem că tipul ajunge președinte. Nu va trece mult timp și o să dea cu mucii-n fasole. Vreo declarație din aia pro URSS sau contra UE, NATO sau altă organizație din care facem parte. Astfel calcă pe lângă Constituție. Parlamentul îl suspendă și noi la referendum îl demitem.
    Băsescu a fost suspendat pentru mult mai puțin, parcă o dată că avea șapcă și o dată că n-avea șapcă.
    Așa că "no panic", îl rezolvăm noi dacă politrucii și organele de paraziți bugetari pe banii noștri nu au fost în stare să prevină situația.
    • Like 1
    • @ Dan Filip
      Din păcate, optimismul dumneavoastră nu mă poate molipsi. Ce ne-ar face să credem că dacă, Doamne ferește, CG este ales președinte, după ce va încălca anumite prevederi constituționale, la referendumul pentru suspendare aceeași masă de votanți nu îl vor sancționa și îl vor lăsa să își facă mendrele în continuare?
      Mult mai bine ar fi să ieșim toți la vot, să nu ne întoarcem în frig și beznă.
      • Like 0
  • Nu mai încercați să-l linșați mediatic pe Georgescu. Ca îl ajutați!
    Băi, e chiar atât de greu să vedeți chestia asta? S-o fi dat ordin pe unitate: “so pe el!”. E o strategie clar greșită.
    • Like 2
    • @ Bogdan Misaila
      Corina check icon
      Că-l analizează și critică inteligent nu e rău, dar să nu mai împânzească paginile cu pozele lui. A devenit sufocant deja, plus că poate declanșa reacții nedorite, cum bine spuneți.
      • Like 0
  • Corina check icon
    Chiar voiam să cer mai puține poze cu individul, că m-am săturat, dar pentru asta de aici vă mulțumesc. Grăitoare.
    • Like 1


Îți recomandăm

Profesori

Ca om care și-a luat întotdeauna profesia în serios, cu multă pasiune, uneori poate prea multă, cu nopți nedormite corectând teste și realizând câte un raport cu măsuri ameliorative pentru fiecare elev, cu ore întregi petrecute la cursuri de formare, bani cheltuiți pe webinarii și conferințe, cu sute de consultații cu părinții și grelele încercări de a-i face să înțeleagă unde trebuie lucrat, exersat, cu timpul meu liber spulberat pe a face zeci, sute de fișe de lucru personalizate, aplicate lacunelor specifice ale copilului. Cu toate acestea și multe altele, domnule ministru cu prea puțină viziune în preuniversitar, mă simt profund jignit de declarațiile dumneavoastră recente.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon bere - getty

Pentru cei neinteresați de cărți, Domnul John (sau George) era doar un cavaler al apocalipsei. La scurt timp după ce se așeza, frații Achim ieșeau pe terasă și treceau pe la fiecare dintre mese cu același text, rupt parcă din Pe aripile vântului: ”Hai, băieți, hai, e și mâine o zi. Hai, mai bem și mâine.” Getty Images

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Bucătărie Dedesign

În fiecare casă există un loc care respiră viață. Pentru unii e livingul, pentru alții dormitorul, dar tot mai des- este bucătăria. Locul în care începe ziua, se adună familia, se spun povești și se împart momente. Iar atunci când designul întâlnește funcționalitatea, bucătăria devine mai mult decât un spațiu utilitar- devine o oază de liniște și stil

Citește mai mult

Elena Costache

Magistratul român nu e preocupat de teancul de dosare care crește în sertarele lui. Rareori spre niciodată se gândește probabil că în vreunul dintre ele o fi destinul unui copil sau durerea de neșters a unei mame care și-a pierdut puiul, dar îi caută dreptatea prin toate locurile și căile corecte. Foto: captură Digi 24

Citește mai mult