Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Pe timpuri femeile se adunau seara la clacă și, acolo, în timp ce lucrau la lumina opaițului, depănau povești și aflau despre câte în lună și în stele. Fusul torcea, vârtelnița se învârtea nebună, acul făcea modele ireal de frumoase pe ii și în același timp râsul și vorba se luau la întrecere cu toate obiectele ce lucrau mânuite de brațe harnice și tare mi-e teamă că întotdeauna erau mai harnice vorba și râsul decât lucratul.
Împletite cu lucrul se spuneau șoapte despre vrăji de dragoste și povești despre și dintr-o lume apusă.
Era Postul Crăciunului. O tânără a mărturisit la o astfel de clacă că îi este drag un flăcău și tare ar vrea să se mărite cu el. Au ascultat-o, au tachinat-o, dar i-au și sărit în ajutor tovarășele de clacă. Claca era internetul acelor timpuri, unde găseau răspuns la orice.
- Peste câteva zile e seara Sfântului Andrei. Dacă te duci cu o lumânare de la Paști, cu care ai adus acasă lumină de la Înviere, la miezul nopții și te uiți în fântână îți vezi ursitul, așa știu de la bunica, i-a spus una dintre fete.
- Dar mi-e frică! Cum să merg eu la miezul nopții singură la fântână? a răspuns îndrăgostita, deși deja îi dădea brânci nevoia de a vedea dacă în fântână se va arăta chipul celui drag în noaptea magică.
- Merg eu cu tine! s-a oferit chiar fata ce îi vorbise despre ritual.
Până la sfârșitul clăcii era totul hotărât: se vor întâlni în noaptea de Sfântul Andrei și vor merge amândouă cu lumânarea aprinsă la fântână.
- Dar oare îl voi vedea?! a mai întrebat, înfiorându-se fata îndrăgostită înainte de a pleca acasă.
- Eu nu știu, dar bunica mi-a povestit că fetele în trecut așa își vedeau ursitul. Nu cunosc pe nimeni care să îl fi făcut. Știu de un alt obicei pe care sigur că l-au făcut mai multe fete din sat. Au mers noaptea spre un gard cu ochii închiși și au numărat nouă pari din locul de unde au ajuns la gard și pe al nouălea l-au legat cu un șnur sau i-au pus un semn, ca să îl recunoască pe lumină. A doua zi se uitau și dacă era neted parul, apoi și ursitul urma să le fie tânăr, dacă era cioturos – mirele urma să fie bătrân, dacă avea un lăstar, însemna că e un vădoi cu copii, dacă era strâmb, așa urma să fie și bărbatul...
- Eu nu vreau să știu asta! Tot ce vreau este să aflu dacă va fi el sau nu!
- Atunci nu ne rămâne decât să mergem noaptea la fântână și să te uiți în luciul apei.
Gata, au stabilit și a rămas bătut în cuie că peste câteva seri, în noaptea Sfântului Andrei, vor merge împreună să caute ursitul în fântână.
Sfatul lor de la clacă îl știa a doua zi tot satul. Povestea a ajuns și la urechile băiatului ce trebuia să apară ca ursit pe luciul apei și acesta s-a sfătuit cu niște prieteni și așa cum fetele și-au făcut un plan, și băieții și-au făcut unul.
A venit noaptea mult așteptată. Fetele s-au furișat din casă, s-au întâlnit și au plecat spre fântâna din răscrucea drumului, căci atunci lumea era săracă și nu exista fântână în fiecare curte.
Era întuneric beznă. Sufla un vânt tăios ce le străbătea hainele și ajungea până în oase. Toate poveștile cu vrăji pe care le auziseră pe la clăci despre această noapte le făceau să tremure și le amplifica starea de frig. Trăiau amestecate frica și frigul ca pe o singură stare fără nume. Chiar îndrăgostita s-a speriat și a vrut să renunțe.
- Aud șoapte. Ceva foșnește. Știi că în noaptea asta ies strigoi în răscrucile drumului... Ai auzit și tu ce povesteau fetele la clacă! Mai bine ne întoarcem. Mi-e frică!
- Mai avem doi pași până la fântână! Hai înainte, dacă tot am ajuns până aici! i-a făcut curaj prietena de clacă și tovarășa de umblat noaptea pe drum la căutat ursiți prin fântâni.
Au ajuns la fântână. Tremurau amândouă. Îndrăgostita a scos de sub bundiță lumânarea. Cealaltă a scos din sân cutia cu chibrituri. Tremurau ca varga și le clănțăneau dinții în timp ce încercau să aprindă lumânarea pe care le-o tot stingea vântul. Până la urmă au reușit să o aprindă și îndrăgostita s-a apropiat cu ea de fântână, ținând-o în căușul palmelor ca într-o cupă. Printre degete lumina se cernea ca o ploaie de aur. Au dat să se aplece amândouă peste ghizdurile fântânii, dar au tresărit speriate și au scăpat lumânarea din mâini.
- Ai auzit și tu?! Cineva a râs... S-au auzit niște bufnituri.
- Am auzit. E noaptea de Sfântul Andrei. Suntem la o răscruce de drumuri. Loc unde... Mai bine să fugim acasă. Nu mai vreau să văd niciun ursit.
Deși îi tremura inima ca varga și neîndrăgostitei, și-a făcut curaj și a zis:
- Dacă tot am ajuns până aici e păcat să ne dăm bătute. Auzi?... Nu se mai aude nimic. A fost vântul... Ni s-a părut... Eu aprind iar chibritul. Tu ține lumânarea. Mai încercam încă o dată, apoi plecam. Mor de curioasă să văd dacă o să îți vezi ursitul pe luciul apei!
Ca în transă, înghețate și de frig și de frică, cu dinții clănțănindu-le au aprins iar lumânarea și s-au aplecat peste marginea fântânii.
Au țipat de mirare și își lungeau ochii privind chipul ce le privea din fântână undeva de deasupra apei.
Îndrăgostita era să moară de fericire. Nu mai simțea nici frigul nici frica.
- E chiar el! Uite cum mă privește! Sunt ochii lui! Mă privesc țintă! Doamne...
Un zgomot, o pală de vânt, un strănut, un chicotit – ceva ce nici ele nu știau bine ce a fost – le-a făcut să sară speriate de la marginea fântânii. Lumânarea iar s-a stins. Le era frică de mureau. În miez de noapte, la răscruce de drumuri, în noaptea de Sfântul Andrei, noaptea vrăjilor – au realizat brusc și au luat-o la fugă spre casă de le săreau opincile din picioare.
Îndrăgostita țipa fugind: L-ai văzut și tu?! Era clar. Avea ochii mari și exact cum e el! Parcă era chiar el în fântână.
...
În urma lor au început a foșni și vorbi strigoii că doar era noaptea Sfântului Andrei, când ei umblă bezmetici pe la răscruci. Unul țipa din fântână:
- Veniți mai repede și mă scoateți!
Alții doi – strigoi, doar cine?! - au fugit de după un pâlc de copaci, râzând ca nebunii și au început să scoată cu greu găleata din fântână. Au scos ursitul din fântână și - mirare sau vrajă - acesta era viu-viuț, vorbea și râdea:
- Am înghețat. Dacă mai stăteau un pic și se uitau la mine nu mai puteam sta cu ochii fixați, clipeam și mă pufnea și râsul.
A doua zi o parte din sat știa că fata și-a văzut ursitul în fântână și că ritualul din acea noapte chiar e cu folos.
Altă parte din sat știa că doi băieți l-au coborât pe ursit în fântână bine prins de lanț deasupra găleții.
...
După o așa poveste cum să nu crezi în vrăji de dragoste?! Cum să nu crezi în strigoi?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.