Oricât de tare mă doare, e un fleac pe lângă ce simte acum Simona. Știu cum e asta, tăcută, ascuțită și perversă ca o durere de măsea a sufletului, după un meci pe care l-ai pierdut când ai fost atât de aproape să-l câștigi...
Mats Wilander a declarat: „Ostapenko i-a furat victoria din mâini. Halep trebuia să câștige acest meci”.
Până la 6-4 și 3-0, Simona a jucat mizând pe regularitatea și capacitatea ei de a scoate „torpilele” Jelenei, forțând greșeala impetuoasei letone. Tactică stabilită împreună cu Darren Cahill și care se dovedise până atunci cât se poate de eficientă. Ratările lui Ostapenko erau sensibil mai multe decât reușitele. Comentând la ProTV, spuneam: „E momentul de care mă tem, când Ostapenko își zice Chiar nu mai am ce pierde, și va ataca și mai agresiv, dacă așa ceva este posibil”.
Simona nu a sesizat descătușarea de „fie ce-o fi” a adversarei și a menținut jocul de provocare a greșelii. Aici, cred că nu avea o apărare mai bună decât contraatacul, ar fi trebuit s-o „desumfle” pe bombardieră, asumându-și niște lovituri înțepate. În special pe serviciul 2 al lui Ostapenko, moale și nesigur, punctul ei clar vulnerabil, Simona a preferat să trimită în exces retururi tactice, pe centrul terenului. Letona a zis mersi, a izbit și i-a intrat...
În setul decisiv, povestea s-a repetat aproape identic. Simona a condus cu 3-1, și din nou n-a sesizat declanșarea atacurilor „sinucigașe”, ca să le preîntâmpine atacând ea prima, și se putea, căci Ostapenko a continuat să servească greșit cu primul și foarte atacabil cu al doilea serviciu.
S-a ajuns ca totul să depindă de un milimetru, de o fracțiune de secundă, de hazard. La 3-3, letona a făcut break cu una dintre cele mai fantasmagorice mingi pe care le-am văzut într-o jumătate de veac de tenis: a trimis cu reverul lung de linie pe o traiectorie care mergea la peste 1 (un) metru în afara terenului. Mingea a lovit banda fileului, aproape de stâlp, și a deviat inimaginabil, cu aproape 2 (doi) metri spre dreapta, picând, ca un măr putred, la o palmă în terenul Simonei... Ostapenko a ridicat brațele cu racheta în semn de scuză, uluită, nevenindu-i nici ei să creadă ce vedea... Așa ceva poate frânge și psihicul unui bivol.
La sfârșitul meciului am spus că nu am ce să-i reproșez Simonei, ca atitudine. A luptat din toate puterile, cu mijloacele de care dispune, până la ultima minge, dar a dat peste o adversară aflată într-o stare de grație, în „zonă”: nu-mi amintesc când am văzut ultima dată o jucătoare care să trimită într-un singur meci atâtea mingi pe tușă, pe jumătate, pe un sfert de tușă, razante cu fileul la câțiva milimetri...
Indiscutabil talentata, dar care mai are multe de îmbunătățit dacă vrea să ajungă și să rămână la vârf, Jelena Ostapenko a învins meritat, pentru că a fost mai curajoasă, mai incisivă. „Meciul l-a câștigat Jelena, nu l-am pierdut eu”, a recunoscut Simona cu un fair-play desăvârșit.
Bineînțeles, puhoiul de vorbe de dispreț și injurii la adresa Simonei Halep s-a pornit instant pe internet. Nu mă voi adresa niciodată acestor specimene malformate sufletește, care și-ar dori s-o vadă lăsându-se de tenis. Vă spun însă dumneavoastră, cititorilor de bună-credință ai Republicii, că, totuși, Simona Halep e o învingătoare. Se întâmplă să-mi aduc aminte cum era prin iarnă, când nu știa ce o doare mai tare, genunchiul, sau tratamentele dure la care era supusă pentru vindecare. Și se întreba, bântuită de gânduri negre, dacă mai are un viitor în tenis...
De acolo, din pasa aceea neagră, a plecat ca să ajungă, muncind pe brânci asupra ei înseși, în semifinală la Stuttgart, câștigătoare la Madrid, finalistă la Roma, finalistă la Roland Garros și, din nou, a 2-a jucătoare în clasamentul WTA, una dintre cele mai cunoscute și apreciate sportive care au reprezentat vreodată România.
Mental schimbată în bine, cu glezna care a rezistat la Roland Garros, cred că Simonei nu-i rămâne decât să digere cât mai repede amărăciunea, să-și îndrepte eforturile și, împreună cu noi, speranțele către Wimbledon...
P.S. Eram conștient, când am acceptat invitația ProTV de a comenta în direct finala, că, dacă Simona pierde, lăturile mă vor lovi și pe mine. Pe lângă cretinetzi și netandertali, arătându-se, în premieră absolută, interesat de tenis, fostul președinte Băsescu îmi aruncă un șir de injurii bazate pe niciun argument, în legătură cu calitatea mea de comentator de tenis. Face o mică pauză și apoi mai scrie pe facebook: „Sper că CTP-ul va comenta și meciul de fotbal Polonia-România, dacă se pricepe la toate”.
Dl Băsescu, așa cum a procedat când mă acuza, fără să clipească, cum că aș fi lucrat la Scânteia, fără a se interesa în legătură cu faptul că n-am lucrat nicio zi, în niciun ziar, înainte de `89, nu are minima decență să se informeze că subsemnatul refuz să comentez fotbal de mulți ani de zile, de când am propus desființarea echipei naționale. Pe manipulatorul murdar îl preocupă doar să arunce asupra mea și previzibila înfrângere a băieților care dau cu piciorul în minge cu tricolorul pe ei.
Are treabă cu sportul T. Băsescu, cât am eu cu mitropolia. Cât privește meciul Simonei, tenisul și comentariul de tenis, sunt gata să accept că dl Băsescu este un fin specialist și eu un ignorant. Asta însă nu schimbă cu o iotă ce-am spus joi seara la Digi24 și a declanșat, de fapt, flegmele de ultimă oră aruncate de distinsul: că președintele Iohannis a fost, la Washington, primul președinte al României care vorbește o engleză civilizată și nu miroase a comunisto-securist. Ceea ce subîntinde faptul că dl Băsescu vorbește englezește meltenește, în băsic ingliș, emană o duhoare de dihor securisto-comunist și s-a afirmat ca tată și protector al hoților, mai ales al hoațelor cu tupeu cât cuprinde.
Asta va consemna istoria într-o notă de subsol, despre dl Băsescu, oricâte insulte va continua să-mi adreseze.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
