Maria Olariu, campioană mondială și campioană olimpică la gimnastică, vorbește pentru Republica.ro despre motivele care au determinat-o să scrie „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”.
În această carte, ea vorbește despre bătăi și umilințe îndurate în perioada în care a făcut parte din lotul de gimnastică al României.
Autobiografia Mariei Olaru urmează să fie lansată la Bookfest, chiar de ziua autoarei.
De ce acum?
Eu am considerat, și de aceea tot invit oamenii să citească această carte, că am reușit cât am putut să răspund la toate întrebările care pot apărea. Am preferat ca, în loc să mă duc la biserică să mă spovedesc, să fac o exorcizare intelectuală.
Cum v-a marcat experiența avută în perioada în care făceați gimnastică de performanță?
În foarte mulți ani am reușit să mă detașez de toate aceste experiențe. M-au marcat, mi-au trezit tot felul de întrebări. Este o dorință a mea care mi-a încolțit în minte încă de când făceam gimnastică și am știut că voi scrie cartea aceasta. Și, când mă refer la momentul oportun, vreau să spun și să am timp fizic, și să am starea necesară, dar și să fiu suficient de mulțumită de mine ca evoluție. Nu era același lucru să scriu la 18 ani sau să scriu acum, la peste 30 de ani.
Așadar, vă gândeați de pe vremea când erați în lot că veți scrie o carte despre acea perioadă?
Da, da, da. Am avut și jurnale, îmi puneam gândurile pe hârtie, scriam poezie. Iar după ce m-am lăsat de sport, gândindu-mă că voi scrie o carte, mai adăugam câteva lucruri pe care mi-aș fi dorit să le scriu, ca nu cumva să le omit. Și azi puțin, mâine puțin... Acest lucru s-a materializat în momentul în care am avut o sarcină cu peripeții, cu probleme, situații limită. M-a țintuit la pat și în ultimele trei luni am stat doar în spital. Nefiind un om care să stau, sunt un om activ atât fizic cât și intelectual, am zis că ăsta este momentul. M-am și simțit pregătită și am început să pun lucrurile cap la cap. În 2014 am rămas însărcinată, cartea a fost gata în februarie 2015, iar faptul că se lansează abia acum să nu credeți că a fost un drum ușor. A fost un drum destul de anevoios, editurile au evitat să îmi dea răspunsuri, la fel și aici, foarte puțini au vrut să își asume acest lucru.
Care este impactul pe care credeți că îl va avea cartea, atât în lumea sportivă cât și în afara ei, într-o țară în care violența asupra copiilor este considerată tolerabilă?
Eu trag nădejdea că va avea impact nu doar asupra sportivilor, ci și asupra tinerilor care nu au o viață sportivă. Mi-ar plăcea să cred că pot fi un model pentru tinerii din ziua de astăzi. Eu cred că pot fi un exemplu de viață: ce înseamnă să o iei de la capăt, să treci prin atâtea lucruri și să spui „gata”, iar mâine să tragi aer în piept și să o iei de la capăt și să spui: „merită să încerc”. Să nu te dai atât de ușor bătut, să te lupți cu destinul sau soarta. Sunt lucruri prin care ne este scris să trecem și tocmai de aceea sper ca oamenii să înțeleg că nu mă victimizez și pur și simplu relatez niște lucruri. Îmi amintesc efortul, îmi cunosc valoarea, știu unde îmi este locul, sunt un om de bun simț și, cred eu, și obiectiv. Sunt convinsă că sunt obiectivă. Relatez niște lucruri, nu mă plâng și nu dau în nimeni. Nu este o răfuială cu absolut nimeni. Este pur și simplu o limpezire sau, dacă vreți, o reconciliere. Așa am simțit nevoia acum la maturitate.
Credeți că va schimba această carte niște practici toxice în educarea copiilor, în antrenarea sportivilor?
Aceste practici se schimbă, cred, de la sine. Eu cred că acestă carte mai mult vine în întâmpinarea acestor lucruri, sunt convinsă că ele au început să se schimbe cu ceva timp în urmă. Oamenii au ajuns la concluzia că astfel de practici nu sunt bune și chiar și copiii s-au schimbat, tind să nu le mai accepte.
De ce le acceptau copiii anilor '90?
În orice domeniu vrei să performezi, trebuie să faci sacrificii, dar trebuie să le faci cu măsură. Consider că unele lucruri au fost exagerate. Mai ales că cred că am fost o generație bună, se putea face și cu vorba bună. Știți, vorba dulce mult aduce. Eu cam așa funcționez cel mai bine.
Care au fost reacțiile pe care le-a provocat cartea. V-au sunat cei menționați în ea?
Momentan nu m-a contactat nimeni și nu cred că este cazul, eu mi-aș dori mai întâi să o citească, pentru că îmi arăt și respectul, și recunoștința și, repet, nu e o răfuială cu absolut nimeni. Dimpotrivă, aduc elogii celor care mi-au marcat existența și evoluție. Poate că e mult prea prematur, ca cei care vor să dea în mine, să o facă. Au făcut-o unii deja, probabil, dar nu m-am ocupat cu aceste lucruri, sunt un om care nu citește presa. Sper ca oamenii să citească cartea și să perceapă exact ce am vrut să spun acolo.
Cartea va fi lansată pe 4 iunie la Bookfest.
Da, este exact de ziua mea. Mama a fost prima care citit-o, ea știa suferința mea. A murit între timp. Singurul lucru pe care îl regret este că nu va mai fi la lansare.
Ce a spus mama dvs. despre carte?
A impresionat-o, dar erau lucruri pe care le știa. Am fost un om foarte deschis, vorbeam cu ea orice și despre orice, era înțeleaptă, echilibrată. Nu am judecat-o niciodată, pentru că am înțeles greutățile prin care a trecut, doar că mi-a fost greu să înțeleg de ce a renunțat la ea însăși și nu a putut să lupte (n.r. în carte, Maria Olaru vorbește despre violență domestică, despre sinuciderea tatălui ei și despre problemele acestuia cu alcoolul, despre dependența de alcool a mamei). E peste puterea mea de a înțelege.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De multe ori , la articole ce umpleau de mandrie piepturile romanilor m-am abtinut sa comentez pentruca cunosteam pretul platit pentru acestea .
Romanii simt nevoia de mit , rotundul unei povesti frumoase de succes si la televizor vedeam numai ambalajul stralucitor nu si mijloacele mizerabile prin care
a fost obtinut .
Maria Olaru este un caracter puternic daca a reusit sa treaca pin acest calvar si
sa aiba taria sa marturiseasca adevarul necoafat de duceata succesului .
Avem si noi romanii un cult al eroilor , un cult al valorilor si in numele spargerii
barierii obisnuitului suntem tentati sa inchidem ochii la excesele si suferintele
nenecesare obtinerii lui .
Iata o mostra din gandirea antrenorului : copilul are o frica instictiva fata de o anumita saritura sau exercitiu , dar cand frica de bat este mai mare , o executa cu usurinta .
Sa nu uitam insa ca batul a facut posibile mari performante . Pentru aceeste sa fim recunoscatori nu batului sau abuzatorului numit antrenor ci sarmanilor copii ce au
indurat acest calvar .
TAINA SPOVEDANIEI: "
Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa inviere din morti, când arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 2123). Puterea de a lega si dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat această putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
Recunoasterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului-duhovnic. Păcatul apasă constiinta noastră ca o piatră si o răneste dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se usurează, inima dobândeste liniste, constiinta câstigă împăcare si rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îsi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul se usurează."
Mai mult aici >> http://www.sfaturiortodoxe.ro/invatatura-crestina-ortodoxa/catehism-invatatura-credinta-crestina-ortodoxa-taina-spovedaniei.htm
Atunci cand cineva moare, trebuie sa ii iertam greselile. Definitiv.
Asta inseamna ca nu il vom mai vorbi de rau niciodata.
Maria,... Tu...?
Manjesti in fata lumii (si) amintirea mamei. Asa cum a fost ea, a fost mama ta.
Nici tu nu iesi curata cu cartea asta, sti?