INTERVIU. Decizia ENGIE, după ce și-a întrebat clienții și angajații unde să doneze: „Pe partea de sănătate, am ales să susținem Asociația Dăruiește Viața, care construiește spitalul lângă Marie Curie”

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

În România, unde infrastructura critică din sănătate a ieșit din garanție, cetățenii au început să facă treaba statului. Celor 260.000 de români care susțin prin donații construcția primului spital de oncologie pediatrică din România - proiect operat de Asociația „Dăruiește Viață” - li se adaugă și companii românești sau multinaționale. Săptămâna trecută, trupa Metallica a anunțat, cu ocazia concertului din România, că donează 250.000 de euro (50.000 donație directă și 200.000 contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al BCR și Mastercard).

Am făcut acest interviu, a cărui primă parte ați putut-o citi pe 7 august- înainte de anunțul Metallica. Șeful ENGIE România mi-a povestit, în timpul interviului, cum compania a făcut o consultare internă înainte de adoptarea strategiei de CSR, pentru a decide cui să doneze. În urma sondajului, clienții și angajații au identificat două domenii prioritare: educația și sănătatea. „Pe partea de sănătate, am ales să susținem Asociația Dăruiește Viață, care construiește spitalul lângă Marie Curie”.

Din interviu, pe scurt:

România paradoxurilor. Un potențial care ar putea face jocurile în zonă: regiuni cu vânt bun pentru parcurile eoliene, hidroenergie, radiații solare optime pentru instalarea panourilor solare, rezerve de hidrocarburi în Marea Neagră care ar putea alimenta nevoile interne și externe. Și totuși, 40% dintre familii se încălzesc cu lemn din pădure.

Președintele Klaus Iohannis va fi primit în aceste zile la Casa Albă de către Donald Trump, iar pe agenda discuțiilor se află investițiile în energie, un subiect extrem de disputat în ultimii ani, dar aflat într-un blocaj.

De ce a fost celebra OUG 114 un act legislativ care a venit cu un răspuns greșit pentru niște probleme reale? Care este singura opțiune viabilă pentru apa caldă și căldura din București? De ce Ungaria, o țară fără resurse naturale însemnate, are un procent mult mai mare de gospodării conectate la gaz decât România? De ce caută marile companii să formeze viitori meseriași bătând din ușă în ușă în casele de la țară? Cum a ajuns un exercițiu democratic intern să implice o multinațională în construcția spitalului Dăruiește Viață?

Numărul 1 al ENGIE România, Eric Stab, vorbește despre toate acestea în a doua parte a interviului acordat Republica.ro. Prima parte a suscitat foarte mult interes- peste o mie de interacțiuni pe rețelele de socializare și aproape 60.000 de accesări. 

A fost, da, democrație. Nu a fost ca un mare scrutin, dar a fost o consultare în rândul angajaților. Și ei au ales ca priorități educația și sănătatea. De ce? Pentru că asta cred oamenii că e prioritar în țară, că aici sunt problemele: sănătate și educație pe primele locuri. Și răspunsul a fost ceva de genul: ok, dacă tu, ENGIE, vrei să te implici, atunci concentrează-te pe acestea două. Am ales să susținem Asociația Dăruiește Viață, care construiește spitalul pentru copii lângă Marie Curie.

Se folosește România de toate calitățile și oportunitățile pentru a fi verde?

E o temă foarte complexă, iar modul în care este pictat acest tablou nu e de fiecare dată conform cu realitatea. Putem dezbate mult, e mult de vorbit, sunt detalii de care trebuie să ținem cont, pentru că e o întrebare la care se răspunde greu. De fapt, problema care se ridică este- te folosești de toate oportunitățile, având în vedere și consecințele?

Detaliați, vă rog.

Dacă o faci, ce criterii și parametri aplici? Ținem cont de nivelul de maturitate pe care România îl are în comparație cu alte state care stau mai bine? 

Aceasta este situația și astăzi. Care e potențialul?

Uitându-ne la toate aceste aspecte, putem conchide că nivelul de maturitate al pieței locale este încă foarte scăzut. Însă, în același timp, oportunitățile pe care le are România aduc foarte mari avantaje - are resurse de energie regenerabilă foarte mari, zonele cu vânt care poate genera energie eoliană sunt multe. De asemenea, dacă e să ne uităm la nivelul de radiații solare, iarăși, stăm foarte bine. Comparativ cu alte țări, de exemplu cu Polonia, putem spune că România are potențial mult mai mare din punct de vedere al energiei solare. Are mult potențial și pe zona de energie hidro. Toate acestea în condițiile în care crește tot mai mult presiunea la nivel mondial să se renunțe la energia fabricată prin cărbune, de exemplu.

Se vorbește mult despre resursele din Marea Neagră. Cât cântăresc în toată discuția?

Ar putea juca un rol extrem de important în dezvoltarea pieței din România. Exploatarea lor poate aduce beneficii și prosperitate oamenilor. Deci, în concluzie, da, potențial este, mult, pentru că resursele sunt însemnate și ca diversitate, dar și din punct de vedere cantitativ. Însă o altă întrebare care se ridică este cât de mari sunt investițiile pentru a le pune în valoare, pentru a te asigura că sunt eficient utilizate. Este evident că aceste investiții sunt imense și că pentru a investi sume foarte mari, pentru a le pune pe masă, e nevoie de un business plan, de un investment-case. Iar acest lucru, culmea, astăzi este foarte dificil de făcut.

În București, dacă se ia decizia- să presupunem- să nu mai fie deloc susținut sistemul centralizat și fiecare familie să aibă centrala proprie, asta înseamnă că aceste gospodării trebuie racordate la rețeaua noastră de distribuție a gazului. O asemenea schimbare, de o asemenea magnitudine, se poate face, probabil, în 10 ani și 10 ierni. S-ar putea conecta cam 50-60 de mii de gospodării pe an la rețelele de conducte de gaz.

Este valoarea investițiilor o piedică? De cât ar fi nevoie?

Sunt studii și analize în piață. E nevoie cam de 3 miliarde de euro investiții pe an ca România să fie total independentă și să aibă un sistem modernizat din toate punctele de vedere. Nu suntem nici pe departe la un asemenea nivel, chiar suntem cu mult mai jos, din simplul motiv că nu s-au luat măsuri ca să se creeze cadrul unor investiții masive. Se vorbește mult în spațiul public despre explorările și exploatările din Marea Neagră. La fel de bine, o temă foarte importantă este legată de sistemele de încălzire a locuințelor din orașe.

Cum ar fi ELCEN și RADET? Mai au vreo șansă?

Aici, în București, ELCEN și RADET sunt ambele în insolvență, în multe alte orașe din România, situația este aceeași. Trebuie salvate cu investiții? Da, răspunsul este unul singur. Trebuie salvate. Ar trebui să rămână exact în forma în care au funcționat până acum? Nu neapărat. Problema e că avem în București peste 570 de mii de apartamente conectate la infrastructura RADET. Calculând o medie de 2,5 persoane/ familie, rezultă că sunt peste 1,3-1,4 milioane de persoane dependente de sistemul de încălzire central. Nu avem voie să-l lăsăm să intre în colaps. Problema este că trebuie să punem mulți bani pe masă. Și trebuie problema trebuie administrată foarte inteligent și cu tact, ca să aduci îmbunătățiri considerabile pe termen lung. Aceste probleme ar fi trebuit să fi fost rezolvate cu mult timp în urmă. Putem să dăm vina pe conducătorii actuali, ok, însă problemele persistă de 30 de ani și nu au fost găsite soluții. Sunt foarte multe lucruri de făcut.

Nu se poate trece în masă la centralele termice de apartament?

Asta s-a întâmplat în unele orașe. Dar nu e o soluție realistă în Capitală. Avem aproape 600.000 de gospodăriii individuale care sunt racordate la sistemul centralizat. Dacă se ia decizia- să presupunem- să nu mai fie deloc susținut sistemul centralizat și fiecare familie să aibă centrala proprie, asta înseamnă că aceste gospodării trebuie racordate la rețeaua noastră de distribuție a gazului. O asemenea schimbare, de o asemenea magnitudine, se poate face, probabil, în 10 ani și 10 ierni. S-ar putea conecta cam 50-60 de mii de gospodării pe an la rețelele de conducte de gaz.

De ce?

Ca să faci asta, trebuie să spargi multe străzi, iar lucrările ar avea un impact deosebit asupra traficului. Ar trebui, de asemenea, să găsim toate companiile care fac lucrări- și nu mai sunt foarte multe de găsit prin zonă- așa cum știți deja. Așa că e puțin probabil ca aceasta să fie soluția pentru viitor. Trebuie salvat sistemul centralizat, trebuie căutate și găsite soluții, asta ar trebui să știe și liderii de opinie și liderii politici. Ei trebuie să înțeleagă necesitatea salvării sistemului centralizat din București, dar și că acest lucru costă. Trebuie alocate fonduri pentru a o face. Și bineînțeles, e nevoie să cheltuim acești bani într-un mod înțelept.

Foarte mulți au încă sobele, merg și iau lemn din pădure și fac focul în anotimpurile reci. Ei se gândesc așa: mă costă contribuția mea la conectarea la rețea, mă costă sistemul de țevi din casă, mă costă centrala termică pe care va trebui să o cumpăr. Ca medie, toate aceste cheltuieli se pot duce spre 3000 de euro. Și, realist vorbind, mulți oameni nu au acești 3000 de euro la îndemână. Iar aici o altă temă de discuție este dacă se poate da o subvenție pentru cumpărarea unei centrale termice, astfel încât să se poată conecta la rețea.

Deci nu e imposibilă revitalizarea sistemului centralizat de încălzire din București?

E nevoie ca întregul proces să fie foarte bine manageriat. Deci ce ne așteaptă în iarna care va veni? Nu se știe. Ce știm este experiența iernii trecute, când au fost foarte multe probleme și întreruperi la furnizarea apei calde și căldurii. Vă spun sincer că sunt îngrijorat de iarna care va veni. Este dificil să ne dăm seama cât de grea va fi situația, pentru că depinde mult și de cât de aspre vor fi temperaturile. Însă e un fapt că investițiile sunt prea mici, că s-a făcut prea puțin pentru a se preîntâmpina problemele. Așa că singura soluție pe care o vedem acum este un plan de salvare al ELCEN și RADET, care să fie susținut puternic de Guvern, de primar, de Consiliul General și Primărie. Și da, fără să se țină cont de culoarea politică, că sunt de la PSD sau PNL sau USR. Este vorba despre locuitorii Bucureștiului. Iar acesta este singurul drum înainte, numai când privești lucrurile din această perspectivă. Până acum, nu s-a ajuns în acest punct, la o părere unanim acceptată și asumată- că trebuie să se pună în aplicare un plan de salvare. Asta deși situația e grea și s-a acutizat, mai ales în ultimii 4 ani. Sistemul centralizat de încălzire din Capitală este una dintre marile noastre griji.

Ar trebui România să crească subvențiile pentru încurajarea instalării panourilor solare pe acoperișurile clădirilor?

De fapt... întrebarea e: trebuie să fii bogat ca să instalezi pe acoperiș un sistem de captare a razelor solare pentru a produce electricitate? Deci o chestiune de bani sau una de birocrație? În multe țări, schemele de susținere pentru producerea energiei verzi sunt bune, proprietarii sunt încurajați să facă aceste investiții, cu condiția să respecte niște reguli și niște parametri- acest lucru este bun, pentru că trebuie să respecți niște reguli peste tot.

În România e mai dificil ca în alte părți?

Astăzi, provocările sunt mai degrabă de natură birocratică. A fost o problemă la un moment dat, pentru că aveai nevoie de autorizație de construcție dacă doreai să-ți instalezi panouri solare pe acoperiș, deși asta nu înseamna că urma să-ți reconstruiești întreaga casă. Prevederile legislative nu ușurau procesul. Într-adevăr, este nevoie scheme de sprijin pentru a ajuta oamenii să-și pună panouri solare. Dar așa a fost la început peste tot. E nevoie de aceste scheme de ajutor deoarece costul este destul de sus, tinde să fie mai scump decât soluțiile clasice. Obiectivul este acela de a reduce costurile unitare ale acestor tehnologii, astfel încât acestea să devină pe deplin competitive la un moment dat. Și pentru asta, trebuie să se instaleze suficiente panouri, aca oamenii să și le permită. Vom ajunge treptat și acolo. Dar mai este un drum destul de lung de parcurs.

Investim și în educație, la propriu, pentru că știm bine că sunt mari probleme în zona de recrutare. Am lansat aici în București, un program în care avem 60 de elevi care învață cum să devină instalatori și electricieni. Am mers din ușă în ușă în satele și comunele de lângă București și i-am întrebat pe părinți: credeți că ar putea fi interesați copiii dumneavoastră de aceste cursuri pentru instalatori și electricieni? 

Până la panourile electrice instalate pe case sau blocuri mai e rata de conectare a gospodăriilor la gaz. Ungaria, de exemplu, care nu are resursele noastre, stă cu mult mai bine.

În calitate de cel mai mare distribuitor de gaz din România, auzim foarte des această discuție- de ce nivelul de conectare al populației la rețea și ritmul de conectare sunt la nivelul la care sunt. Și de fiecare dată se ridică această întrebare- de ce nu este o categorie mai mare de populație care să se conecteze la rețeaua de distribuție a gazului.

De ce la alții se poate și la noi e mai greu?

E o tematică, din nou, care merită analizată în detaliu, iar oamenii au tendința de a simplifica lucrurile prea tare. Unul dintre motivele pentru care Ungaria are o rată mai mare de conectare la rețelele de distribuție de gaz este pentru că încă din anii 70, adică din mileniul trecut, a implementat niște politici foarte clare și ferme pentru a aduce gazul în casele oamenilor. Și au continuat să facă asta ani la rând. Evident că Ungaria are câteva avantaje care țin de relief, faptul că e mai redusă în suprafață, populația este mai mică și puține familii sunt departe ca spațiu de rețelele de distribuție. Deci este cu mult mai ușor să ai un procent de conectare la rețea mult mai mare. În România, situația este cu mult diferită. Este adevărat că aici producția internă este mult mai mare, e adevărat că este și potențialul rezervelor din Marea Neagră. În același timp, avem o realitate atipică. De unde vine căldura în cele mai multe case din România? Sunt cam 9 milioane de locuințe în țară, din care 3,6 milioane sunt conectate la gaz. Aproximativ 40 la sută, ca să vorbim despre cifre rotunde. Pe lângă acești 40 la sută, avem încă 3,5 milioane de familii care-și încălzesc locuințele cu lemn. 

În ziua de azi, e trendy să te încălzești cu lemn.

Da, în unele țări, această modalitate e considerată foarte trendy, că poluează puțin, mulți spun că e biomasă. Însă e o chestiune despre cum o faci. Aici, pe piața internă, nu e vorba despre a fi la modă, mai ales că mulți își procură cum pot acest lemn din pădure, astfel încât să nu fie nevoiți să-l cumpere, pentru că s-a scumpit. De asemenea, avem încă vreo 1,3 milioane de familii care se încălzesc de la sistemele publice locale de încălzire centralizată, acolo unde acestea există și încă funcționează. Apoi mai sunt celelalte categorii, între care oameni care se încălzesc cu sisteme de conductori de electricitate și tot felul de soluții alternative. Dar principalele surse de încălzire rămân gazul, lemnul și sistemele centralizate.

Nu am să vorbesc acum despre efectele pe care le-a avut OUG 114 asupra industriilor de telecom și bancară. Dar pentru piața de energie, a fost un răspuns greșit la o problemă reală. De ce? Greșit prin modul în care a fost realizată acestă OUG. Fără un studiu de impact, fără consultări reale, astfel încât autoritățile să înțeleagă unde sunt problemele și cum pot să înceapă să le rezolve. Din acest punct de vedere, da, OUG 114 a fost rea pentru industrie. 

De ce e greu să treci oamenii de pe lemn pe gaze?

Întrebarea este dacă vrei să scazi cota celor care folosesc lemnul pentru a-și încălzi locuințele- pentru că la asta se gândesc cei mai mulți politicieni care vorbesc despre creșterea conexiunilor la rețelele de distribuție a gazului. Ok, numai că pentru a face asta, e nevoie de mai multe lucruri care trebuie avute în vedere. În primul rând, trebuie să te asiguri că ai conducte mari care să transporte cantități mari de gaz. În al doilea rând, trebuie să te asiguri că anumite comunități nu sunt la depărtare chiar și de 50 de kilometri de rețea. Sunt situații în care trebuie să fim realiști. Dacă ai o casă situată pe vârful muntelui, să investești ca să tragi până acolo infrastructură nu e fezabil. La finalul zilei, toți ceilalți vor trebui să plătească pentru că tu ești pe vârful muntelui și dorești să fii conectat la gaz.

Ok. Dar nu e imposibil. E o chestiune de investiții asumate

Da, trebuie să ne asigurăm că are sens să aducem conducta până în localitate. Am lucrat la infrastructură prin concesionari, care au tras conductele în sate, însă în unele locuri, după 10 ani de lucrări și investiții, am constatat că s-au conectat la noua rețea 10% dintre cei care urma să fie deserviți și că mai e potențial de câteva procente. Ca să fie profitabil, într-o astfel de comunitate, ar fi nevoie ca mai bine de jumătate dintre familii să se conecteze la rețea. Întrebarea este cum ajungem de la 10-15 procente la 50%? Care este adevăratul motivul pentru care oamenii nu se conectează la rețea?

Nu au bani să o facă? Pentru că foarte mulți se încălzesc încă cu lemn? Pentru că au încă sobele, merg și iau lemn din pădure și fac focul în anotimpurile reci? Ei se gândesc așa: mă costă contribuția mea la conectarea la rețea, mă costă sistemul de țevi din casă, mă costă centrala termică pe care va trebui să o cumpăr. Ca medie, toate aceste cheltuieli se pot duce spre 3000 de euro. Și, realist vorbind, mulți oameni nu au acești 3000 de euro la îndemână. Iar aici o altă temă de discuție este dacă se poate da o subvenție pentru cumpărarea unei centrale termice, astfel încât să se poată conecta la rețea. Acestea sunt programe la care se poate lucra, dacă vrem să-i ajutăm pe oameni să treacă de la încălzirea cu lemne la încălzire modernă cu gaz sau prin alte tehnologii mai noi. Am avut aceste discuții cu autoritățile.

Deci nu este vorba numai despre a trage conducte și țevi?

Dacă nimeni nu e conectat la o conductă, atunci conducta aceea nu are nicio valoare. Aici e mult de muncă și trebuie să fie un efort comun. Vrem să creștem rata de conectare și să ne apropiem cât mai mult de Ungaria, atunci trebuie să avem o strategie.

Sondaj intern Engie: „Și noi vrem să facem un spital”

Ok. Schimbăm subiectul. Cum a ajuns ENGIE să sponsorizeze spitalul Dăruiește Viață, pentru copii cu afecțiuni oncologice?

Așa cum am mai spus, având în vedere că suntem o companie atât de mare, credem că este foarte important și e de datoria noastră să ne implicăm și să întoarcem înspre comunitate prin donații. Când faci asta din convingere, următoarea întrebare pe care ți-o adresezi ție însuți este pe ce te concentrezi- ce poți face și ce nu poți face, cum ajuți eficient. Sunt multe organizații nonguvernamentale în această țară, ai de unde alege pe cine susții. Așa că am decis să-i întrebăm pe clienții noștri și apoi pe angajații noștri: pe ce credeți că ar trebui să ne concentrăm?

Simplu exercițiu de democrație?

Am făcut o listă cu multe arii în care puteam să investim. Iar pe listă erau domenii ca sănătatea, educația, mediul, sportul, cultura- e posibil să-mi scape unele. A fost, da, democrație. Nu a fost ca un mare scrutin, dar a fost o consultare în rândul angajaților. Și ei au ales ca priorități educația și sănătatea. De ce? Pentru că asta cred oamenii că e prioritar în țară, că aici sunt problemele: sănătate și educație pe primele locuri. Și răspunsul a fost ceva de genul: ok, dacă tu, ENGIE, vrei să te implici, atunci concentrează-te pe acestea două. Apoi ne-am uitat cu atenție pe proiectele și oportunitățile pe care le avem la dispoziție și care merită susținute. De fapt, așa ne definim noi strategia de CSR.

Și așa ați ajuns să contribuiți la spitalul Dăruiește Viață?

Așa că acum ne concentrăm în primul rând pe sănătate, educație, sport și eficiența consumului de energie, pentru că așa cum am vorbit mai devreme, consumul eficient de energie este foarte important pentru noi. Cam aceasta este și ordinea în care alocăm fondurile. Pe partea de sănătate, am ales să susținem Asociația Dăruiește Viață, care construiește spitalul lângă Marie Curie.

În educație cum vă implicați?

Suntem toți de acord că întreg sistemul are nevoie de ajutor, pe mai multe paliere. Așa că încercăm să-i facem conștienți pe elevii tineri, de diverse vârste, de școală, cât de importantă este energia din surse verzi și în ce constă. Avem voluntari din companie care merg și vorbesc cu elevii despre asta și despre cum să facă economii. În acest fel, când merg acasă, acești copii le atrag atenția părinților: când ieșiți din cameră, închideți becul, pentru că economisim energie și bani.

Acum investim și în educație, la propriu, pentru că știm bine că sunt mari probleme în zona de recrutare. Am lansat aici în București, un program, în care avem 60 de elevi care învață cum să devină instalatori și electricieni. Am mers din ușă în ușă în satele și comunele de lângă București și i-am întrebat pe părinți: credeți că ar putea fi interesați copiii dumneavoastră de aceste cursuri pentru instalatori și electricieni? Avem în prezent 60 de elevi în București și din octombrie, încă 30 de elevi în Brașov. E vorba despre școală. Acești copii practic merg la școală ca să învețe aceste meserii și să facă multă practică.

Folosim una dintre clădirile noastre care este în amenajare ca loc în care elevii pot învăța de la zero de la angajații ENGIE cum se face această meserie, cum se fac instalațiile. Și sunt plătiți pentru asta, pentru că nu sunt din București. De asemenea, le plătim drumul și cazarea aici. E foarte important să construim generațiile următoare de meseriași- instalatori, electricieni, ingineri. Economia nu are nevoie numai de avocați sau economiști sau ingineri. E nevoie și de instalatori.

Există voci care spun că economia a început să dea semne de oboseală după câțiva ani de creștere susținută. Se văd semnale în consumul de gaze și electricitate?

Nu simțim și nu vedem această tendință, de scăderi, în afară de cele care vin din eficientizări și consum responsabil, pentru că așa cum spuneam, ne preocupă. Pe de altă parte, asta e ceea ce numim noi elasticitatea prețurilor. Pe măsură ce cresc tarifele, tendința este să scadă consumul, în mod natural, pentru că oamenii își spun: factura la curent sau gaz devine mare, trebuie să mai tai din consum. Deci întrebarea este ce trend al prețurilor vom vedea în viitor pe piețele de energie.

Ce se va întâmpla din martie 2022, dacă se respectă calendarul, pentru că prețurile au fost plafonate la 68 de lei per megawatt/ oră? Dacă până atunci se întâmplă- și nu e puțin probabil ca prețurile reale vor fi undeva la 130-140 de lei pe megawatt/ oră- să se dubleze facturile? Așa, peste noapte, vom avea o revoluție? Impactul este imens.

Să vorbim despre impactul OUG 114. Oamenii din industrie parcă au evitat să se exprime

Nu am să vorbesc acum despre efectele pe care le-a avut OUG 114 asupra industriilor de telecom și bancară. Dar pentru piața de energie, a fost un răspuns greșit la o problemă reală. De ce? Greșit prin modul în care a fost realizată acestă OUG. Fără un studiu de impact, fără consultări reale, astfel încât autoritățile să înțeleagă unde sunt problemele și cum pot să înceapă să le rezolve. Din acest punct de vedere, da, OUG 114 a fost rea pentru industrie. De ce? Pentru că înainte de adoptarea OUG 114 și apoi cu 119 puțin mai târziu, am văzut o creștere abruptă a prețului energiei, în special a prețului la gaz. Iar aceste creșteri începuseră să devină nesustenabile.

Detaliați, vă rog.

În 2018, autoritatea care reglementează industria, ANRE, a făcut două majorări de prețuri pentru consumatorul final, de peste 22%. De ce? Pentru că tarifele trebuia să reflecte creșterile abrupte de pe piețele de angro, prețurile care pleacă spre producători. Problema era că 22% tot nu era suficient ca să reflecte cu adevărat creșterea prețurilor la producător în tarifele către consumatori. Le-am explicat această situație autorităților, că trebuie găsite soluții, pentru că nimeni nu este dispus să meargă la nesfârșit în pierdere, să suporte minusul dintre prețul cu care cumpără de pe piață și prețul mai mic cu care vinde spre consumatorul final. Ori închidem afacerea din cauza pierderilor, ori sunt ajustate tarifele. Și aici au intervenit ei, nu neapărat prin cea mai înțeleaptă soluție, prin plafonarea prețului. Deci problema exista? Da, desigur. Este plafonarea aceasta răspunsul corect la problemă? Nu, nu a fost răspunsul cel mai bun. Problema pe care o avem acum și o discutăm cu autoritățile și producătorii este alta: autoritatea a decis să plafoneze prețurile pe următorii 3 ani, până în 2022.

Deci spuneți că s-a amânat rezolvarea problemei.

Ce se va întâmpla din martie 2022, dacă se respectă calendarul, pentru că prețurile au fost plafonate la 68 de lei per megawatt/ oră? Dacă până atunci se întâmplă- și nu e puțin probabil ca prețurile reale vor fi undeva la 130-140 de lei pe megawatt/ oră- să se dubleze facturile? Așa, peste noapte, vom avea o revoluție? Impactul este imens. Ceea ce spunem noi este că aceste ajustări ar trebui să aibă loc treptat, ca să nu fie un șoc pentru toată lumea. Deci aceste probleme trebuie abordate, în primul rând, pentru a se ajunge la cele mai bune soluții. Pentru că, bineînțeles, poate ar trebui să protejăm numai categoriile vulnerabile, dar asta înseamnă să transferi costul către cei care își permit să achite tarifele din piața liberă? Nu este o soluție ideală nici aceasta, pentru că dacă aplici definiția categoriilor vulnerabile e valabilă în alte țări, ar însemna să protejezi numai 30% din populația României. Dar înseamnă acest lucru că restul de populație de 70% este avută își permite să plătească? Răspunsul este că probabil nu,

Și atunci? Care e soluția, de fapt?

Evident că există câțiva ca Țiriac, dar nu poți spune că 70% din populație este bogată. Și atunci, cum faci să nu le creezi un șoc celor 70% după ce expiră perioada de plafonare a prețurilor? Aceasta este discuția în prezent între producători și furnizorii de utilități. Și încercăm să găsim o soluție care să fie și sustenabilă și acceptabilă și pe care să și-o permită oamenii. Ce înseamnă alinierea graduală la tarifele din piață? Ce lipsește azi ca să se facă această trecere? Într-adevăr, lipsește și o schemă de protecție pentru consumatorii vulnerabili. Acest lucru este valabil și pentru gaz și pentru electricitatea obținută din gaz, dar și pentru aprovizionarea centralelor termice publice ale orașelor. Ca să aveți niște cifre: În București, mai mult de 50% din prețul gigacaloriei este subvenționat de la bugetul local.

E mult? E puțin? 

Este discutabil acest nivel. Pe partea de gaz, de fapt, sunt foarte puțini consumatori care sunt protejați prin așa numitele ajutoare pentru căldură, cred că sunt pe undeva pe la 40.000 în toată țara. Iar aceste cifre nu se potrivesc. De ce? Pentru că această nevoie de protecție vine și din faptul că tarifele au fost menținute artificial jos. În ceea ce privește electricitatea, sunt multe probleme, dar nu la fel de multe. Deci este nevoie de o schemă dezvoltată de autorități să-i protejeze pe cei care nu-și permit tarifele normale din piață. Dar e o chestiune de corectă definire a lor. Este și o chestiune de finanțare, care trebuie să fie la dispoziție, deci costă bani. Și mai e o chestiune de implementare corectă.

Asta înseamnă că toți primarii din România trebuie să administreze portofoliul local de consumatori vulnerabili, pe cei care îi ai în această categorie, pe cei care intră din diverse cauze în zona vulnerabilă, pe cei care ies pentru că obțin o creștere de salariu sau de venituri, de exemplu. E nevoie să administrezi asta și aici nu e loc de improvizații. Apoi, dacă ai rezolvat această situație, cum rămâne cu cei 70% care sunt considerați ca nefiind vulnerabili. Nu le poți spune- știți, de mâine, se dublează prețurile. Nu le va plăcea. Dar nu spun că asta nu e imposibil. Ceea ce vreau să spun este că e nevoie de creșteri graduale, suportabile, care să nu fie șocuri pentru nicio categorie. 

Toți trebuie să se concentreze pe ceea ce e bun pentru România și cetățenii ei. Acesta trebuie să fie scopul eforturilor în dezbateri. Este valabil și pentru Casa Poporului, care se vede de aici, din biroul meu și e la fel de valabil și pentru Piața Victoriei, acolo unde se află Guvernul.

Eric Stab, Președinte Director General ENGIE România

Piața funcționează pe principii sănătoase?

Ne întoarcem la subiectul de la începutul discuției- dacă e o piață matură. Trebuie construită și dezvoltată o piață funcțională, lichidă, un loc pentru toți cumpărătorii și vânzătorii de gaz vin cu încredere, un loc unde se tranzacționează volumele necesare, produsele care sunt cerute, o piață unde se poate face hadging. În prezent nu funcționează așa cum ar trebui. Principiile trebuie implementate, va dura ceva timp până când totul va fi funcțional. Pe de o parte avem Comisia Europeană care spune- sunt câteva lucruri pe care le faceți și cu care nu suntem de acord pentru că nu sunt conforme cu regulile din piața unică. Pe de altă parte, situația trebuie atent negociată și administrată, pentru că dacă ajungem să creștem prețurile la niveluri insuportabile peste noapte, nu vrem să avem mișcări de stradă din cauză că oamenii nu-și permit facturile. Dintr-o astfel de situație cei care ar câștiga ar fi numai extremiștii sau populiștii.

Deci creșterea graduală este cea mai potrivită soluție?

Da, de asta spunem că tarifele trebuie aliniate gradual, iar piața angro trebuie dezvoltată. Aici, în România, situația este atipică: există doi mari producători, Perom și Romgaz și sunt peste 30 de furnizori activi. Unul dintre ei suntem noi, dar ca noi, sunt mulți alții, asta în condițiile în care sunt numai doi producători. 30 de jucători vor să cumpere toți de pe aceeași piață, acesta e un dezechilibru. Din această cauză insistăm că e important să existe o piață cu adevărat funcțională, lichidă, care se bazează pe reguli, unde se poate obține un preț competitiv atunci când intri. 

Acestea sunt teme pe va trebui să le dezbatem și cărora să le găsim rezolvare în lunile care vin. Ceea ce este adevărat e că se poate observa un trend de creștere a prețurilor la consumatorul final în viitor. Întrebarea este dacă va fi o creștere abruptă sau una graduală. E dificil de anticipat, mai ales că de la Bruxelles semnalele sunt că nu sunt de acord cu plafonarea prețurilor. Au acceptat-o pentru o perioadă de timp, însă trebuie găsite soluții sustenabile și care să ajute piața să fie competitivă.

De asta insistăm pe ideea că piața nu este matură, că sunt numai doi producători, însă la fel de bine sunt multe oportunități. E adevărat că niște decizii pentru rezervele din Marea Neagră sunt dificil de luat sau că cele luate deja trebuie amendate. E nevoie de investiții enorme. Dar acesta este momentul în care toți trebuie să se așeze la masă și toată lumea trebuie să fie puțin rezonabilă. Nu e poate merge pe principiul acestea sunt condițiile, semnez numai dacă mi se îndeplinesc cererile, altfel nu merge. Trebuie să fi toți rezonabili ca să ajutăm piața să se dezvolte cu adevărat, să ne asigurăm că gazul din Marea Neagră poate fi produs. În același timp, trebuie să avem grijă ca românii să-și permită facturile, dar și operatorii și cei care asigură infrastructura de transport, rețelele de distribuție, să-și permită să investească sume mari pentru a le dezvolta. Dacă nu se va întâmpla așa, nimeni nu se va mai conecta în plus. Trebuie găsit acel reglaj fin, care să păstreze echilibrul, să asigure că lucrurile se mișcă înainte, dar în direcția bună. Nu e ușor. Dar nu e nici imposibil.

Deci secretul este într-un fel de consens?

Se va întâmpla, s-a întâmplat și în alte locuri. Important este ca toată lumea să se așeze calm la discuții, să se termine toate aceste lupte politice, indiferent de partid. Aceasta nu trebuie să fie o temă pentru atacuri, ci o temă pentru populație. Toți trebuie să se concentreze pe ceea ce e bun pentru România și cetățenii ei. Acesta trebuie să fie scopul eforturilor în dezbateri. Este valabil și pentru Casa Poporului, care se vede de aici, din biroul meu și e la fel de valabil și pentru Piața Victoriei, acolo unde se află Guvernul. Deciziile finale sunt, evident, ale celor care dau legi, ale parlamentarilor. Dar este important ca aceste legi să fie adoptate după dezbateri largi, bine documentat. Acest lucru este valabil și pentru Guvern. Sunt foarte multe lucruri de îmbunătățit în țară. Văd asta și din perspectiva activităților mele din Consiliul Investitorilor Străini, nu numai pe tema energiei. E o chestiune de bun simț, se vede cu ochiul liber, iar soluțiile trebuie căutate și găsite împreună. Nu suntem încă acolo, dar să sperăm că dacă ne străduim, vom ajunge unde ne dorim cu toții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp