foto: facebook Observatorul bihorean
Pentru mine, muzica folk românească nu e doar un gen muzical. E o formă de rezistență. O atitudine. O declarație de independență.Nu neapărat pentru că versurile vorbesc despre „caii și flintele haiducilor”, ci pentru că, într-o societate în care majoritatea se lasă purtați de valul comercial – cu manele, dance, pop și remixuri fără mesaj – a asculta muzică folk autentică devine, în sine, un gest rebel.
E ca și cum ai refuza să te conformezi. Refuzi zgomotul. Alegi să simți.
Iar rebeliunea asta tăcută e sănătoasă. Avem nevoie de ea. Fiecare dintre noi ar trebui să păstrăm, undeva în suflet, o doză de rebeliune.
Pentru că, dacă nu ne împotrivim măcar din când în când curentului, sfârșim prin a fi înghițiți de el. Ne trezim obosiți, epuizați, pierduți în ritmuri care nu ne mai aparțin, plângându-ne de lumea în care trăim și de conducătorii pe care-i avem (meritat sau nemeritat).
A asculta muzică folk – profundă, sinceră, vie – devine astfel un act de reconectare. Cu tine. Cu rădăcinile. Cu firescul.
Și e poate chiar un mic act de curaj.
Astăzi, tot mai multe melodii ajung hituri fără să spună mare lucru. Versurile?
Adesea sunt doar onomatopee pe note muzicale, dar care îți rămân în minte imediat după prima ascultare. Rampapam (Minelli), Ra-ra-ah-ah-ah, roma-roma-ma, gaga-ooh-la-la (Lady Gaga), Waka Waka (Shakira), Ma-ya-hi, ma-ya-hu (O-Zone).
Dacă te-ai surprins deja fredonându-le în cap, nu e vina ta.
Sunt doar o explozie de sunete fără să însemne ceva. Aceste melodii sunt ca niște dulciuri pentru creier – energizante, dar goale.
Lumea le ascultă hipnotizată, dansează pe ele, dar aceste melodii nu ne provoacă nicio întrebare. Nu trăim nimic pe interior. Doar... ne oprim din gândit pentru trei minute și ceva.
Melodiile actuale vorbesc despre confuzie, rătăcire, oboseală și lupta cu sinele, adesea într-un ton resemnat sau tensionat: „Sunt imperfect și tot ce fac e să greșesc” (Carla's Dreams). Transmit stări de fragilitate interioară: „Mi-e frică să nu pierd și puținul ce-a rămas din mine” (Alina Eremia) sau „Fac slalom printre demoni / Într-o lume-n care toți avem nevoie de psihologi” (Deliric x Silent Strike).
În contrast, muzica folk respiră claritate, curaj și verticalitate. E despre a rămâne în picioare, despre libertate, rezistență și identitate:
„Suflet fără chei
Ce nu vrea să stea-n cușcă,
Nu-și găsește loc,
Doar în zbor trăiește viața.” (Ducu Bertzi)
Sau
„Să nu te-ndoi niciodată că drumul tău nu-i bun,
Că nu-i ușor, că doare… Dar tu rămâi pe drum.” (Vasile Șeicaru)
Versurile folk nu doar exprimă durerea, ci o transcend – transformă suferința în forță și resemnarea în act de demnitate:
„Dorul calului de munte
Nu se stinge, nu se frânge,
Chiar de-l leagă, chiar de-l bate,
Tot spre munte el răzbate.” (Tudor Gheorghe)
Vorba cântecului cu influențe balcanice: una te ridică, alta te coboară – așa aș rezuma diferența dintre folk și hiturile contemporane.
În România, muzica folk încă trăiește și înflorește, datorită unor oameni cu suflet mare care nu renunță. Avem concerte, festivaluri și tabere dedicate tinerilor talentați, nu pentru că ar fi ușor de organizat, ci pentru că există oameni care, an de an, își asumă lupta din culise: cer sponsorizări, bat la ușile primăriilor și consiliilor locale, obțin autorizații, găsesc locații și resurse pentru a acoperi costuri importante – onorarii, cazare, masă pentru artiștii care adună în jurul lor oameni și emoții.
Cei care fac toate acestea rămân adesea în umbră. Sunt cei care duc greul: birocrația, logistica, promovarea online. Nu-i vedem pe scenă, dar fără ei scena nici n-ar exista.
În weekendul 21–22 iunie, pentru al optulea an consecutiv, muzica folk a vibrat din nou în Bihor, prin Felix Folk Festival. Băile Felix, care de câțiva ani găzduiește evenimentul început în Cetatea Oradea, a devenit o nouă casă pentru acest gen muzical.
O mână de oameni – voluntari și organizatori din echipa Fan Media Oradea și asociația Terra Gloria – au reușit să adune peste 1.500 de oameni, turiști și localnici, într-o atmosferă caldă de prietenie și de emoție.
Astăzi, când tot ce e vechi pare a fi dat la o parte prea ușor, există încă oameni care cred. „Și totuși există iubire”, cum spunea Tatiana Stepa. Și atât timp cât vor exista astfel de oameni, folkul nu va muri. Pentru că spiritul lui nu stă doar în melodii, ci în acțiune, comunitate și iubirea de semeni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am urmarit in ultimii 25 de ani un post de radio romanesc de prestigiu, poate cel mai ascultat post privat (nu-i scriu numele aici), si am vazut cum se strica lucrurile. De vreo 2-3 ani difuzeaza tot mai multa mizerie de-asta, cica "sa promoveze muzica romaneasca". Asa ca am cam schimbat directia spre alte posturi care inca nu au "virat" in directia aceea. Sper sa n-o faca.