Într-o sâmbătă am descoperit o pată de sânge. A urmat o experiență care m-a învățat cât de important este curajul de a acționa rapid

foto: Profimedia

A fi sau a nu fi malign. Aceasta este întrebarea.

Probabil una dintre puținele întrebări cu adevărat importante ale unei vieți. Și eu m-am confruntat cu această întrebare de curând și, ca să reduc încă de la început suspansul inutil, în cazul meu a fost, din fericire, o leziune benignă. Nici nu m-aș fi apucat vreodată să scriu despre ce mi s-a întâmplat, dacă nu mi-ar fi apărut de curând în feed-ul de Facebook un articol din Republica din 2019 (!!) (las link aici, ca să știți să vă apărați de astfel de situații). Mi s-a părut o coincidență mult prea mare ca să o ignor, așa că m-am apucat să scriu povestea mea – ca o pledoarie pentru prevenția sănătății sânului și o încurajare de a face analizele necesare, inclusiv o biopsie atunci când situația o cere.

Pentru că sânii mei au o structură fibrochistică, fac controale regulat și eram relativ liniștită, știind că analizele făcute cu un an înainte (mamografie și ecografie) erau în ordine. Doar că, într-o seară de sâmbătă, după ce întreaga zi m-am simțit inconfortabil într-un sutien nou, am observat pe interiorul uneia dintre cupe pete de sânge. Mi-am analizat sânii și mi-a fost clar: scurgere mamelonară sanguinolentă unilaterală (red flag), spontană (red flag), provenind dintr-un singur duct la presiune externă. Am știut imediat: aveam o leziune în interiorul unui duct lactifer (canal galactofor). Cel mai probabil era un papilom intraductal (benign, dar care poate prezenta sau nu atipii, iar atipiile sunt cu risc de transformare malignă), un carcinom ductal in situ (cea mai incipientă formă de cancer, fără invazie, localizat strict la nivel ductal) sau, mai puțin probabil, un cancer ductal invaziv, cea mai agresivă formă. Statistic, aveam șanse bune, dar cine se gândește la statistici când e vorba de propria viață? Nimeni nu ar trebui să facă asta.

Frica care apare atunci este o frică nouă, dintr-un alt registru... Și vă recomand să o folosiți la maxim pentru a vă mobiliza să vă faceți toate investigațiile necesare cât mai repede. Prin povestea mea vreau să vă încurajez să simțiți frica, dar să nu o lăsați să vă anestezieze sau să vă facă să bagatelizați prin ce treceți. Lăsați-o, în schimb, să fie motorul care vă pune în acțiune.

În acea seară de sâmbătă am stat până la 2 noaptea căutând online medici pentru săptămâna următoare. Locuiesc în Franța, unde nu cunoșteam pe nimeni în domeniu, iar eu aveam urgent nevoie de specialiști în senologie (specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sânului – medic imagist senolog, chirurg senolog, oncolog senolog). Zilele care au urmat au fost pline: drumuri, trimiteri, analize. Pline de teamă, dar și de speranță – o speranță care mă liniștea, pentru că știam că fac tot ce ține de mine pentru a afla ce se întâmplă cu corpul meu.

• A doua zi, duminică, aveam deja prima programare în regim de urgență la un ginecolog de gardă. Aveam nevoie rapidă de trimiteri la radiologie și nu mi-a păsat că nu era specializat în sănătatea sânului. Mi le-a dat. A fost și prima dată când, în timpul consultului, văzând din nou sânge, am recunoscut: „Mi-e frică.” 
• A treia zi, luni, eram deja în cabinetul radiologului. Mamografia și ecografia arătau bine, fără rezultate patologice. Mi-a făcut și o citologie (examenul citologic constă în colectarea secreției pe lame, fixarea lor și citirea de către anatomopatolog; poate indica prezența celulelor canceroase, dar adesea probele sunt insuficiente și un cancer poate trece neobservat). Rezultatele urmau să vină în aproximativ două săptămâni. 
• A patra zi, marți, am fost la chirurgul senolog. M-a trimis a doua zi la un radiolog din echipa lui pentru un RMN de sân, pentru a depista eventuale leziuni mici, invizibile la mamografie. Dacă apărea ceva suspect, urma să fiu programată pentru biopsie. 
• A cincea zi, miercuri, eram la radiolog și discutam despre faptul că leziunea vizibilă la RMN va trebui biopsiată. 
• A șasea zi, joi seara, la ora 19:00, treceam prin prima mea biopsie. Ca radiolog, am făcut multe – dar întotdeauna altora. Până atunci nu simțisem niciodată ce înseamnă pe propria piele. Biopsia sânului, vă pot spune, nu doare. Doare doar anestezia, mai ales dacă este aproape de mamelon, zona cea mai sensibilă. În cazul meu (biopsie cu ac gros) s-au prelevat 3 probe, apoi mi s-a pus un pansament compresiv/hemostatic, ce previne sângerarea și hematoamele, pe care trebuia să-l îndepărtez după 2 zile. Totul a durat cam 10-15 minute. Rezultatele urmau să vină în 7–10 zile.

Am făcut tot ce era de făcut. Nu-mi rămânea decât să aștept.

Rezultatul: o leziune benignă (papilom ductal, fără atipii). Cel mai bun scenariu. Nefiind o urgență, mi-am programat operația de excizare pentru viitorul apropiat, după care întreaga leziune va fi analizată anatomopatologic – pentru a exclude complet prezența atipiilor sau a celulelor canceroase. Operația va dura sub o oră, fără spitalizare. După câteva ore de supraveghere în clinică, voi merge acasă.

Durere există, atât după biopsie (eu am simțit câteva zile o înțepătură persistentă, dar rezonabilă în intensitate), și mă aștept să fie și după operație. Dar sunt dureri rezonabile. Mult mai ușor de dus decât durerea de a afla că ai lăsat o leziune să devină malignă, doar pentru că ți-a fost frică să faci o procedură suportabilă.

Povestea mea nu s-a terminat. Urmează operația, apoi controalele anuale. Și, în general, o atenție crescută asupra sănătății mele.

Ce am învățat din această experiență:

1. Frica este bună. Poate fi un motor puternic, dacă o lași să te ghideze spre soluții rapide și clare. Tergiversarea și amânarea nu sunt o opțiune acceptabilă. Dacă știi asta cu fiecare fibră din tine, vor realiza asta și cei cu care vii în contact, fără să spui prea multe cuvinte.

Când accepți și spui cu voce tare că îți e frică, deschizi poarta empatiei — mai întâi față de tine însăți și apoi în cei care au grijă de tine.

2. Creierul și corpul pot acționa ca două entități total diferite în fața necunoscutului: deși creierul meu era adesea liniștit, pentru că știam că există mari șanse să fie doar ceva benign, corpul meu tremura de la stres sau, adesea, era traversat de un fior de teamă ca un fier încins. Am acceptat această frică ilogică drept normală, fără să o înăbuș, pentru că trupul nu trebuie să fie logic, ci e în regulă să se manifeste atunci când îi este frică. Dacă nu aș fi lucrat în ultimii ani atât de mult cu mine însămi, cu tendințele mele pesimiste, mintea mi-ar fi alunecat ușor într-o depresie. În schimb, am putut să mă bucur de o scurtă vacanță și chiar să amân câteva zile deschiderea rezultatului sosit pe e-mail — pentru că oricum chirurgul era în concediu și nu se putea face nimic imediat. Să-mi stăpânesc curiozitatea și să reușesc să-mi țin mintea departe de obsesie a fost, poate, cea mai mare reușită a verii mele.

3. În astfel de situații, contează enorm calitatea omului lângă care alegi să-ți trăiești viața. Suportul și iubirea partenerului pot fi vindecătoare. Și totuși, în cele mai intime momente, rămâi doar tu cu tine. Atunci devine esențial să-ți fii tu însăți un partener loial și iubitor. Aceasta e, de fapt, cea mai profundă formă de vindecare.

4. Biopsia leziunilor de sân nu este un proces dureros. Doare doar anestezia, ca o simplă înțepătură. În zilele următoare pot apărea ușoare momente de disconfort, dar nimic ieșit din comun sau care să nu poată fi ameliorat cu un analgezic obișnuit. Biopsia îți poate salva viața, nu o amâna din teamă. Complicațiile serioase sunt rare, iar mitul că biopsia „trezește” tumora sau accelerează metastazele este complet fals și fără fundament științific. (Detalii utile găsești și aici.

5. Pentru o persoană confruntată cu posibilitatea unei patologii serioase, calitatea umană și profesională a medicilor întâlniți contează enorm. Cu siguranță mă voi gândi la asta în rolul meu de radiolog.

6. Nu trebuie să treci prin ceva foarte grav ca să îți dai seama că sănătatea ta e cea mai importantă, că e baza pe care îți clădești viața. Și că ea depinde de obiceiurile tale: contează să mănânci mai sănătos și mai cumpătat, să te miști mai mult, să ai un somn odihnitor. Să-ți faci din minte un aliat, nu un dușman. Și, poate cel mai important, să nu iei personal ceea ce e rău, dar să lași bucuria să devină cât se poate de personală atunci când îți este bine.

Vă îmbrățișez și vă doresc sănătate din plin! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp