Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Azi am fost să ne facem cumpărăturile și iarăși toate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități erau ocupate ce șoferi ce nu aveau dreptul să parcheze acolo. În timp ce traversam parcarea, ne-am întâlnit și cu Ghiță, unul dintre membrii grupului DizAbil.eu – Vrancea care, de asemenea, fusese nevoit să-și lase mașina la mare distanță de intrarea în supermaket.

Întrebat când va sesiza CCR cu privire la legile justiției, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a arătat deranjat că oamenii nu vorbesc despre alte lucruri de care se ocupă instituția. Înșirând domeniile care intră în atribuțiile sale, Ciorbea a făcut o declarație deplasată referitoare la persoanele cu dizabilități. (Foto: Inquam Photos)

„ - Iuliana, ce fac, ne mai dau banii? Eu am doi copii cu retard psihomotor grav și crize de epilepsie. Îi țin cu scutece. Ce mă fac dacă primăria nu va avea bani și nu mai primesc salariul de asistent personal?” (Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru)

- Nu. Nu-l mai fac anul ăsta. Dacă l-aș face, ar trebui să-l țin până în primăvară că nu-l mai pot scoate din casă, îmi răspunse și m-am văzut nevoită să cobor cu picioarele pe pământ. (Foto: Guliver Getty Images)