Își ascund băncile profitul ca să nu plătească impozite?

(Foto: Guliver/Getty Images)

Datele privind impozitele pe care le plătesc ori nu le plătesc băncile nu sunt ascunse. Sunt toate la vedere – pe site-ul Ministerului Finanțelor – singura instituție a statului obligată și singura îndreptățită să se ocupe de impozite. Inclusiv de cele ale băncilor!

Dacă sunt bănci evazioniste, de cinci sau de zece ani, tot Ministerul Finanțelor rămâne singurul delegat de lege să cunoască realitatea și să răspundă la această întrebare. Banca Națională nu face supravegherea fiscalității. Și nu o face pentru că o oprește legea.

Zicerea că Banca Naţională ar fi în complicitate cu băncile comerciale – tolerându-le ingineriile financiare prin care acestea şi-ar ascunde profiturile ori şi le-ar transfera în afara ţării, ca să nu plătească impozite – este o prostie. Povestea a apărut „pe surse” și a continuat în media. În studiourile televiziunilor şi-au făcut deîndată apariţia parlamentari, miniştri, analişti. Dar nu puține dintre abordările lor au fost fără analize prealabile, fără cunoaşterea exactă a realităţii bancare deci şi, mai cu seamă, fără cunoașterea legilor. Doar așa s-ar putea explica – nu însă și justifica – „agățarea” de subiect și a Băncii Naționale. Fără să fi putut fi invocat vreun temei legal – pentru că nici nu există vreunul; și fără legătură cu practica băncilor centrale.

BNR nu este perceptor

O spune legea 312 din 2004. Lege votată – aşa cum au cerut forurile Uniunii Europene – cu doi ani înaintea aderării României. În corelaţie cu exigenţele unui act normativ modern şi cu bunele practici internaţionale din activitatea bancară. Legea are ca scop primordial întărirea prerogativelor de reglementare şi supraveghere ale Băncii Centrale. Cu severa respectare a principiului separaţiei atribuţiilor în lumea banilor. Adică: problemele de politică fiscală revin în exclusivitate Guvernului, iar cele de politică monetară – Băncii Naţionale. Tot în exclusivitate!

E cât se poate de clar: cei care încearcă să facă Banca Naţională responsabilă pentru o potențială evaziune fiscală, în băncile comerciale desigur, nu cunosc Legea 312 din 2004. Dacă o vor studia de aici înainte, se vor convinge, în sfârşit, că în cuprinsul acestei legi, care consfinţeşte ce are dreptul să facă Banca Naţională şi ce nu are dreptul să facă, niciun articol, nicio propoziţie şi nici măcar un singur cuvânt nu stabilesc pentru BNR nici cea mai vagă responsabilitate privind sarcinile fiscale ce revin băncilor comerciale. Dacă legea i-ar fi dat Băncii Naţionale responsabilităţi în acest sens, Banca Centrală şi-ar fi constituit un departament care să supravegheze acest domeniu; un departament în care ar fi angajat specialişti de marcă și în fiscalitate, și în depistarea evaziunii fiscale. Aşa cum a făcut în toate domeniile pe care legea le-a trecut în răspunderea BNR. Despre autoritatea… autorităților, de a face analize în spațiul în care sunt cuprinse şi interesele depunătorilor, și ipotetica infracționalitate dintr-o bancă, se poate vorbi sau scrie numai cu legea în față.

Dacă nu Banca Naţională atunci cine?

Dezbaterea s-a extins. Ministrul Finanţelor a răspuns la telefon şi a intrat în direct de mai multe ori. Cei care l-au ascultat au reţinut informaţia că trei sferturi dintre băncile româneşti ar fi înregistrat pierderi mari. De ani de zile, a subliniat ministrul, aceste bănci nu plătesc impozite pe profit.

A fost doar un punct de vedere. Poate că unul încă nefinalizat atunci. Pentru că a revenit, nuanţându-şi discursul. Nu este exclus ca, în primele apariţii, presat public să-şi spună opinia, s-a grăbit să exemplifice neinspirat cum băncile folosesc mecanisme prin care transferă profitul în străinătate iar în România înregistrează pierderi; și, cum bănci de la noi ar fi împrumutat bani de la bănci-mamă cu dobânzi de 19 la sută, dând apoi credite în ţară cu dobânzi mult mai mici, generând automat pierderi. Exemplul a trezit discuţii. Au fost făcute comparaţii cu comportamentul unui importator, care aducând în ţară costume bărbăteşti cumpărate de la compania-mamă cu 1900 de lei bucata, le-ar vinde aici cu 1100 de lei; bineînţeles că ar înregistra pierderi în ţară, în timp ce profitul companiei-mamă ar creşte substanţial.

Dar s-a întâmplat tot aşa în cazul băncilor? Când a început criza era tevatură mare; de fapt, ne temeam că băncile cu capital străin vor duce banii afară din ţară. A urmat însă acordul de la Viena şi nouă bănci mari s-au angajat să nu îşi reducă expunerea pe România. Banii au rămas în ţară. Mai mult, băncile au continuat să se împrumute din afara ţării și să dea credite în România. Inclusiv statului. Tratatul a calmat piaţa. Acum însă, după aproape un deceniu, Ministerul Finanţelor afirmă că băncile-mamă au împrumutat subsidiarele din România cu dobânzi prea mari. Banca Centrală Europeană consideră că aceste dobânzi au fost prea mici. Şi, probabil, BCE are dreptate. În toamna lui 2008, ROBORUL ţâşnise la peste 50 la sută iar CDS-ul României (exprimând riscul de ţară) se înălţa până la cer. Atunci, în perioade scurte, este probabil ca unele dobânzi la creditele externe (în lei, căci băncile de afară aveau stocuri de lei) să fi urcat până în jur de 19-20 la sută. În vremea aceea şi creditele date în ţară, de către băncile noastre, înregistrau dobânzi mari. Este însă riscant să judecăm starea de fapt din anii de început de criză, comparând-o cu realităţile de azi.

Băncile trebuie să plătească impozit pe profit. Iar publicul are dreptul să știe cine plăteşte și cine nu. Dar dacă BNR nu are nici prerogative şi, deci, nici logistică pentru analize fiscale, cine să le facă? Și cine răspunde de comunicarea cu publicul în această materie. Insist: întrebarea îşi găseşte răspuns în lege și în practică. Băncile - societăţi comerciale ca oricare alte companii - fac bilanţuri potrivit standardelor internaţionale. Pentru corectitudinea acestor bilanţuri răspund acționarii şi executivii băncilor. În acelaşi timp însă, aşa cum prevede legea, bilanţurile sunt auditate. Patru mari companii – Ernst & Young, PWC, Deloitte şi KPMG –, auditează bilanţurile şi le certifică.

Şi mai departe? Ce urmează – ori ar trebui să urmeze – este o stare de fapt asemănătoare cu funcţionarea calculatoarelor din navele care zboară între stele. Din trei calculatoare, două (banca și auditorii) acţionează în cuplu şi se verifică între ele; iar dacă apar diferenţe de calcul… intră în rol al treilea calculator: Ministerul Finanţelor. Banca Naţională colaborează cu Ministerul Finanțelor, dar fără să-şi poată asuma atribuţii pe care legea nu i le îngăduie.

„…Şi totuşi, Banca Naţională ce naiba face?”

Fiind sunat la telefon de un post de televiziune, şi întrebat ce opinie am în legătură cu disputa fiscală (subliniez: fiscală) între bănci şi Ministerul Finanţelor, am răspuns că neutralitatea Băncii Naţionale în acest domeniu este absolută. Fapt ce nu exclude – repet - colaborarea cu Ministerul Finanţelor. După emisiune, cineva m-a întrebat: „… Şi totuşi, Banca Naţională ce naiba face?” Am răspuns: „Face tot ceea ce-i pretinde legea: asigură stabilitatea financiară și sănătatea sistemului bancar. Dar tot LEGEA o oprește să se amestece în fiscalitatea băncilor.” 

Dacă banca centrală e neutră în legătură cu raportul bănci-Ministerul Finanţelor, privind profitul fiscal şi impozitul aferent, nu la fel stau lucrurile în legătură cu profitul contabil. Cu profitul ori cu pierderea. Dacă, în plan contabil, băncile înregistrează pierderi în loc de profit, iar pierderile mănâncă din capital, BNR nu mai rămâne neutră. Dimpotrivă, are un rol de maximă implicare.

Se mai impune, aici, o adnotare legată de noțiunea de risc. Astăzi, nici țările, nici guvernele, nici firmele, nici gospodăriile populației și, înainte de toate, nici băncile nu mai pot fi în siguranță fără să aibă o percepere reală a tabloului riscurilor ce le-ar putea lovi la un moment dat dacă nu proiectează și ridică sisteme de apărare eficiente. Iar băncile, pretutindeni în lume, au nevoie de cele mai sigure şi sofisticate stăvilare, pentru că ele sunt instituții care fac intermedieri financiare cu banii firmelor și ai populației.

Desigur, riscul e o probabilitate. O bancă nu-şi poate lăsa apărarea la voia întâmplării. Pentru că lovită de un potențial risc, pe care nu l-ar putea gestiona, ar antrena pierderi și altor bănci. Pierderile contabile (şi nu cele fiscale) ale unei bănci fac să crească substanţial „cerinţa de capital”. Iată că Banca Naţională… are ce face. Între multe alte treburi, analizează clipă de clipă realitatea în care băncile își desfășoară activitatea, identifică și clasifică riscurile posibile, calculează forța cu care ar putea fi lovite anumite bănci sau întregul sistem. Și, mai presus de toate, proiectează mecanismele de contracarare a riscurilor de toate felurile, cu deosebire a celor asociate activelor bancare. În această categorie (de active bancare) fiind incluse creditele date de bănci, plasamentele în titluri de stat, banii din casierii, clădirile care asigură funcționarea băncii, tezaurul şi sistemele sofisticate de siguranță, rețelele informatice etc., etc. Pentru că, în ceea ce privește calitatea stăvilarelor ridicate de bănci în calea riscurilor, erorile nu sunt admise.

BNR nu lasă în bătaia riscurilor agoniseala unei mase critice a populației

În consecinţă, Banca Naţională supune deseori băncile comerciale la teste de stres. Pentru a le diagnostica  rezistenţa la şocuri. Aşa cum fabricanţii de automobile fac probele de rezistenţă pe terenuri dintre cele mai accidentate. Pentru că, în practică, băncile se pot lovi oricând de şocuri care să pună la încercare “cerința de capital”, indicator de maximă importanță în complexul deciziilor de prudență bancară.

Astăzi, întreaga creditare din România este susținută de bănci cu bani din economisirea internă a ţării. Iar acești bani, reprezentând agoniseala unei mase critice a populației țării, nu pot fi lăsați la voia întâmplării, în bătaia riscurilor de tot felul. Este obligatoriu să ne raportăm la un tablou amplu al riscurilor – și Banca Națională face acest tablou folosind evaluări multidisciplinare: calcule ale probabilităților, modelări bazate pe analize macroeconomice, statistice, sociologice, psihologice, istorice. Iar dacă pierderile unei bănci cresc – pierderile contabile și nu cele fiscale -, cerința de capital crește corespunzător. În astfel de cazuri se produce o majorare a cerinței de capital, indicând cota până la care capitalul băncii trebuie să urce. Dacă, deci, capitalul e mâncat de pierderi contabile, “cerinţa de capital” trebuie acoperită de acționari. De băncile-mamă, în cele mai multe cazuri. Suplimentând capitalul. În anii din urmă, când au fost înregistrate pierderi contabile mari, care au mâncat din capitalul băncilor, Banca Naţională a chemat acţionarii lor– în cazul filialelor, băncile-mamă – şi le-a cerut să suplimenteze capitalul. Miliarde de euro au fost aduse în țară de către acţionari. De aici o întrebare: aşa stând lucrurile, le convine băncilor-mamă să facă jonglerii financiare cu filialele din România, pentru ca apoi să fie obligate să vină cu bani grei ca să le acopere pierderile?

P.S. In dezbaterea publică, a fost invocat art.153 din Legea31/1990 într-o acuzație adusă Băncii Naționale, că nu a aplicat acest articol potrivit căruia, în urma pierderilor, ori să fie obligate băncile să aducă bani de acasă, ori să fie dizolvate. Dar articolul invocat: 1) Nu se referă la Banca Națională, ci la AGA din orice societate comercială, deci și din bănci; 2) Articolul are în vedere, în exclusivitate, capitalizarea societății comerciale în raport cu diferența dintre totalul activelor și totalul datoriilor acesteia; 3) Când activele societății (averea, deci) ajung să fie mai mici decât datoriile, atunci trebuie ori să fie mărit capitalul de către acţionari, ori să să fie dizolvată societatea. Concluzia. Niciuna dintre aceste situații nu are corespondent în vreo bancă din România. Chiar și băncile cu pierderi au situații foarte bune ale capitalizării, printre cele mai bune din U. E. Nicio bancă din România nu este în situația societăţilor comerciale cu pierderi, în care datoriile devenind mai mari decât întreaga avere a firmei conduc la înregistrarea de capitaluri negative .

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp