Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

O şansă de dezvoltare durabilă vom avea numai dacă vom scăpa de iluzia că am putea însemna în ochii lumii mai mult decât înseamnă educaţia în ochii noştri

Aşadar, cum să topim decalajele dintre România şi ţările dezvoltate? Cum să redobândim locul nostru de drept în ierarhia economică a Europei?

Ceauşescu văzuse soluţia în acumularea de 30-33 la sută, cuplată cu un avânt impus al clasei muncitoare. O iluzie. Nicio ţară din lume nu a înaintat – şi încă în competiţie cu ţările dezvoltate – întinzând coarda acumulării atât de mult încât consumul populaţiei să scadă dramatic, aşa cum s-a întâmplat în România anilor 1980. Iar dacă admitem că, în urma unor relative relaxări ideologice de după 1968, s-a trecut treptat la admiterea în rândurile clasei muncitoare a inginerilor, proiectanţilor şi chiar a directorilor din industrie, avântul aşteptat nu a putut fi obţinut doar cu apeluri la morală. Deşi, în nenumărate împrejurări, însufleţirea clasei muncitoare n-a lipsit, acumularea forţată a tăiat aripile dezvoltării. N-au mai fost bani (valută) nici pentru absolut necesarele retehnologizări, nici pentru cumpărarea de informaţii tehnico-ştiinţifice. Mai ales că, începând din 1982, Ceauşescu a forţat inadecvat şi inutil plata anticipată a datoriei externe.

Astăzi, am scăpat de această povară: acumularea forţată. Dar, analizând dinamica formării capitalului fix şi a contribuţiei acestui indicator la creşterea valorii adăugate, vedem că deşi acumularea este acum un proces cu desfăşurare firească, nu a atins încă un nivel optim. PIB-ul nostru mizează mai mult pe consum decât creşterea investiţiilor şi ofertei interne de bunuri fizice şi servicii. Or, fără un PIB cu o structură nouă, bogat în valori adăugate născute preponderent din investiţii şi produse noi, care să genereze sustenabilitate procesului economic şi bunăstare pentru o masă critică a populaţiei, nu va fi posibil ca topirea decalajelor ce ne despart de ţările dezvoltate să ajungă la un grad adecvat.

Ca să reuşim, ar trebui ca întreaga noastră societate să fie antrenată într-o competiţie acerbă. Sigur, ar fi o marfă scumpă. Atenţie însă: societatea românească e prea săracă să nu plătească preţul. Căci, fiind săracă, are nevoie nu de câteva retuşuri, de câteva ajustări, ci de reforme cu efecte durabile. Altfel, mizând doar pe remedii ieftine, va constata în cele din urmă că plăteşte un preţ mult mai mare, fiindcă vor fi necesare alte şi alte ajustări costisitoare, fără ca să fie obţinute efectele dorite.

Ce ne învaţă istoria? Că numai comunitățile umane înțelepte, care s-au străduit şi au reuşit să adune laolaltă elite şi mase educate să răspundă la provocări, au durat acte dinamice în stare să le schimbe radical, dinspre rău spre bine, cursul existenţei lor. Iar în decursul evoluţiei civilizaţiilor, de la cea sumeriană până la cea occidentală modernă, eşecurile au fost tocmai ale acelora care s-au lăsat să cadă pradă împrejurărilor. Pentru ca rezultatul, deci, să fie dezvoltarea durabilă – şi nu eşecul – două condiții sunt fundamentale: 1) o atitudine demnă în fața provocărilor, oricât de groaznice ar fi; 2) pregătirea comunităților lovite de urgii pentru a-și folosi mintea cu înțelepciune. În tabelul lui Toynbee, al istoricului englez Arnold J. Toynbee, creierul e trecut ca principală resursă a dezvoltării. Marele istoric îşi probează judecata cu un lung șir de cazuri, adunate în decursul a mii de ani, în care educația s-a dovedit a fi resursa principală pentru creşteri economice aducătoare de prosperitate.

Semnificativ în acest sens este şi faptul că, astăzi, teama cea mai mare a ţărilor dezvoltate este că pierd cursa pentru educație. Iată o realitate ce face subiectul unor mari dezbateri şi analize şi dă tema unor valoroase cărţi apărute în anii din urmă. Fără educaţie adecvată, fără cultură, care să deschidă ochii cât mai multor oameni, nu putem nici noi să sperăm că vom ajunge la maximizarea factorilor producători de dezvoltare durabilă: resursele naturale, capitalul, munca, întreprinzătorii şi ştiinţă.

Dacă în cei 27 de ani şi jumătate, care au trecut de la 22 decembrie ’89, societatea românească n-a atins acest pisc, motivul este că ne-am rătăcit în iluzia că am putea însemna în ochii lumii mai mult decât înseamnă educaţia în ochii noştri. Pentru că asta s-a întâmplat: educaţia a scăzut mai întâi în ochii societăţii; şi apoi, pierzându-şi prestigiul, şi-a pierdut rolul de factor de schimbare.

Următorul comentariu: “Cum a reuşit societatea românească de la cumpăna veacurilor XIX şi XX să topească în numai 54 de ani patru secole de înapoiere.”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O noua zi , propaganda d-lui Vasilescu continua .
    • Like 0
  • Este lăudabilă preocuparea dumneavoastră pentru identificarea unor soluții pentru mult așteptatul salt înainte, problema este lipsă de resurse umane, în primul rând. Si nu pentru că invătământul românesc ar produce tîmpiți, ci pentru că mediul economic si social viciaza tot. Avem nevoie de niste reforme care să așeze instituțiile pe făgașul lor normal. Ar fi un început. Avem nevoie de legi clare si pe termen lung. Dar pentru asta trebuie sa identificam persoanele capabile să facă față unei asemenea provocări.
    Personal, prin prisma rezultatelor si al curajului, un singur om mi-a atras atenția: Eduard Helvig. Îl urmăresc cu atenție pe dl Tudorel Toader. Domnul Isărescu m-a dezamăgit in 2010, atunci când Băsescu a tăiat salariile, desi nici măcar FMI-ul nu a recomandat asa ceva. Fostul sef al FMI-ului a simtit nevoia să o spună public. România a făcut un pas înapoi iar seful BNR a tăcut complice. Băsescu avea nevoie de miliarde de euro pentru despăgubirile de la ANRP si pentru mofturile domnitei Elena.
    Cum spuneam, Eduard Helvig mi se pare un personaj interesant de care ar trebui sa auzim si pe viitor. Să scoți SRI-ul din câmpul tactic, intr-un timp relativ scurt, nu cred că a fost usor. Asta apropo de resursa umană. Eu cred că mai sunt si alții, trebuie să îi găsim.
    • Like 0
    • @ Constantin
      Bre Tov Costel da Big Daddy din Teleorman , idolul matali ce face cu bani ciorditi , ca văd ca de basescu și ăilalți știi totul .
      • Like 0
    • @ Pinalti Gheorghe
      Eu cred că trebuie să aflăm adevarul despre toate averile suspecte, dar trebuie început in ordinea prescrierii faptelor.
      Deci, trebuie început cu Băsescu. Eu observ că unii dintre voi ati vrea să se facă un salt de la A.Nastase la L.Dragnea, ocolindu-l pe Băsescu si asta nu mi se pare în regulă. Adevarul este că pe Băsescu îl ocolește doamna Kovesi si cred că o să scape.
      M-a uimit însă domnul Andrei Pleșu care este interesat doar de casa domnului Dragnea, nu si de averile lui Băsescu. Si de la domnul Plesu aveam pretentii.
      Ocolindu-l pe Băsescu, luptă anticorupție este compromisă total . In condițiile astea vorbim despre poliție politică si nu de anticorupție. Ce-i asta? Condamnam doar pesedisti ?
      • Like 0
  • check icon
    Guvernantii nostrii,cu intelepciune,au luat deja exemplul Indiei.Cu toate ca in India coruptia este in floare,economia la negru functioneaza ireprosabil,exista un sector economic,sustinut sau mai degraba lasat in pace,care trage toata economia Indiei in sus...sectorul IT.In urmatorii ani componenta IT din economia romaneasca va insemna 25% din PIB-ul tarii.Pe fondul acestei cresteri spectaculoase a sectorului IT, vom putea avea si o crestere sustenabila a coruptiei in celelalte domenii ale economiei romanesti, beneficiind in acelasi timp de crestere economica spre bucuria tuturor.
    • Like 2
  • invatamantul ar trebui sa inceapa cu urmatoarea fraza: suntem romani,traim si muncim in Romania deci trebuie sa promovam tot ce este romanesc. dupa asta ar urma punerea in practica :incepand cu institutiile statului si pana la ultimul asistat social sa achizitionam doar produse fabricate in Romania (cand acest lucru este posibil).daca noi importam in nestire de la automobile la chiloti iar industria autohtona moare nu vom ajunge nicaieri.
    • Like 0
  • Eu cred ca invatamantul, sufera de fapt din lipsa de libertate. Este un domeniu monopol de STAT si cam aici poate fi incheiata discutia. Va rog sa observati ca toate off-urile noastre, sunt cauzate de domeniile administrate de catre stat: invatamant, infrastructura, incl. CFR, sanatate. Dupa 50 de ani de superstatism (comunism) sunt oare oamenii capabili sa conceapa si ceva diferit de lucrurile cu care s-au obisnuit deja? Am vazut cu totii exemplul Romtelecom, cum arata Internetul in Romania, inainte si dupa ridicarea monopolului. Ati vazut ce institute de cercetari erau in anii 80-90. In momentul in care s-a putut, toti oamenii educati de acolo au plecat care pe unde a putut (Canada). Nimeni nu vrea sa lucreze la Stat daca are o alternativa. Profesorii si medicii sunt captivi in sistem si nu au unde sa plece pentru o viata mai buna. De ce nu observa nimeni ca inginerii au fost mai norocosi? S-au desfiintat institutele so fabricile de stat, a inceput sa functioneze si piata, iar apoi salariile au crescut. Un inginer bun, poate sa castige mai mult decat presedintele tarii. Sunt curios cat poate sa castige un medic bun, sau un profesor bun? Care domeniu face mai multa performanta? IT-ul, sau sanatatea / invatamantul? Puteti sa ingropati cati bani vreti voi in educatie, sau invatamant, atat timp cat nu exista o reala concurenta intre scoli, sau spitale, nimic nu va merge.
    • Like 2
  • O sansa de dezvoltare durabila vom avea cand vom scapa de iluzia ca singuri(adica cu conducatori autohtoni) reusim sa facem ceva bun in tara asta! Din istorie se vede ca doar cu monarhie (germana) si intelectualitatea vizionara romana s-a putut face ceva bun in Romania.
    • Like 1
    • @ Mihai Ducu
      Toti regalistii pe care i-am cunoscut au fost oameni cititi si capabili de dialog. Eu nu cred ca monarhia este in avantajul meu pentru ca nu imi doresc sa fiu supusul unui monarh, nici macar formal. Sunt responsabil pentru propriul meu destin. Nu am nevoie de un erou, un big daddy, care sa ma inspire si care sa imi dea o falsa impresie de siguranta.
      • Like 1
    • @ Sergiu Mureșan
      Nu vad cum un monarh va poate influenta destinul,ba cred ca intr-o monarhie se pot realiza mai usor idealurile.Romania a avut cea mai mare dezvoltare sub domnitor si regi.Cat despre "falsa impresie de siguranta",priviti cum merge Printul Charles prin tara si cum s-a furisat (daca a fost) la vanatoare un fiu de presedinte(chiar american).
      • Like 1
  • check icon
    Cine ar putea ghici, citind acest articol, că autorul său a dat un Bac ”ceaușist” (adică înțelege situația actuală!), că Bac-ul actual începe astăzi (de ani buni!) cu adunări și scăderi (!), că are în componență (cam) aceleași „probleme” (!) de ani buni (!!) și că autorul va scrie și peste 25-50 de ani aceleași texte ?

    D-le Vasilescu, ce s-ar fi întâmplat în RSR dacă vreun ministru al învățământului ar fi permis un Bac la matematică precum cele actuale ?

    Ceaușescu și „comuniștii” nu au spus nici pe departe (probabil nici mintea nu-i ducea) adevărul despre ce poate face (și zice) Democrația.

    Vi se pare plauzibil ca vicele guvernator să uite să spună că în condițiile economice existente nici măcar Sfinții Petru și Pavel n-ar mai avea motiv să se țină de carte ? Vi se pare plauzibil să uite să spună în câte alte țări de pe mapamond situația este aceeași ?

    D-le Vasilescu, în recent încheiata OIM de la Rio de Janeiro, Finlanda și-a reconfirmat (constant, de pe la 1989 ...) valoarea în învățământ, clasându-se dincolo de locul OPTZECI! Cum explicați că Finlanda nu reușește să găsească ȘASE elevi care să o mai scape de ridicol ?
    • Like 1
    • @
      check icon
      PCRoberts (alintat „PCR” de admiratori) le amintește compatrioților săi destul de des:

      It is hopeless trying to make someone understand something, especially when his salary depends on his NOT UNDERSTANDING IT.

      Asta o înțelege și d-l Vasilescu.

      Întrebarea nu este cât a beneficiat România de olimpicii săi, ci cum de nu produce (nici măcar din întâmplare!) țara celui mai faimos învățământ din lume - nici măcar o dată la câțiva ani buni - și o echipă de olimpici care să o scoată în afara ... bănuielilor.

      Întrebarea este retorică: Finlanda trebuie că are învățământ bun doar când acesta este măsurat după standardele PISA! O simplă privire la testele PISA ne lămurește.
      • Like 0


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult