Prima călătorie în Apus am făcut-o acum 47 de ani, la începutul lui 1970. Eram jurnalist. Am avut şansa unei documentări în Austria, la invitaţia primarului de atunci al Vienei, Felix Slavik.
Primarul Vienei era un om deschis şi cultivat. Fiind însă social-democrat, îl preocupa cu deosebire traiul zilnic al omului obişnuit. Aşa că la un moment dat, în cursul interviului pe care mi l-a acordat, l-am întrebat: „Ce-i deosebeşte pe austrieci de nemţi?” A zâmbit. „Nemţii, mi-a răspuns, trăiesc ca să muncească. Austriecii, în schimb, muncesc ca să trăiască... Să trăiască bine”.
Primarul Vienei avea un vădit interes pentru finanţarea bunăstării. Citise mult în materie, îi studiase cu deosebire pe sociologii americani şi era adeptul declarat al împărţirii poverii: plata standardului de viaţă din venituri curente, din economisiri şi din credite.
Despre consumul cotidian gândea, asemenea economistului american Samuelson, că dacă o familie, din venitul total, reuşeşte să cheltuiască pentru o hrană consistentă mai puţin de o treime, are condiţii să-şi asigure un trai decent. Pentru că oricât de mare ar fi pofta de consum a familiei, dincolo de cerinţele coşului alimentar, trei sferturi din venit îi ajung ca să-şi achite celelalte facturi. - Şi ca să-şi facă ori să-şi cumpere o casă? – l-am întrebat.
A răspuns după o pauză: „Cu casa e mai complicat. Dar din cele trei sferturi rămase din venit, după ce a rezolvat cu factura alimentară, va putea să-şi plătească şi rata la bancă pentru o casă. Sigur, banca vrea dobânzi şi comisioane. Dar, în schimb, constrânge timpul să alerge repede. Primeşti casa imediat şi plăteşti o viaţă. E mai bine decât să trudeşti o viaţă, economisind, şi să-ţi cumperi casa abia când eşti bătrân”.
Mi-am amintit de întrebarea invocată, şi de răspunsul ce mi-a fost dat, citind în „Republica.ro” comentariul semnat Dee Dee: „Lipsiţi de educaţie financiară sunt tocmai cei pe care îi îndemnaţi să ia credite înainte de a strânge bani, cei pe care nu-i lăsaţi să înveţe pe pielea lor ce înseamnă o decizie capitală care te afectează pentru următorii 20-30 de ani.” Ei bine, tocmai din acest motiv, întâi şi întâi, cred că este importantă educaţia economică, pentru ca omul să nu înveţe dureros, pe propria piele, ci din experienţa altora. Aşa că revin la judecata primarului Vienei, din 1970, privind împărţirea poverii cheltuielilor.
Atunci, în vara lui 1970, lumea nu fusese încă răvăşită de marile crize energetice. Barilul de petrol costa câţiva dolari. Aşa că socoteala ce-mi fusese prezentată putea să aibă acoperire în realitatea acelui timp. O familie care îşi asigura hrana doar cu o treime din venit, în condiţii cantitative şi calitative optime, avea toate motivele să spere în general – şi nu doar în privinţa coşului alimentar – la un standard de viaţă decent. Căci ar fi reuşit, cu celelalte două treimi, să ajungă la un nivel acceptabil al cheltuielilor pentru întreţinerea casei, pentru îmbrăcăminte, educaţie, nevoi culturale şi destindere. Plus restituirea în rate a unui credit pentru casă. Dacă, bineînţeles, trăia într-o casă a cărei achiziţionare fusese finanţată de bancă.
Astăzi însă, într-o lume complicată, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Lumina şi căldura se scumpesc fără încetare. Pretutindeni în lume. Mai degrabă am putea să socotim că unei familii îi este greu să aspire la un credit imobiliar dacă nu-şi acoperă, cu o parte din venit, toate cheltuielile pentru subzistenţă, impozitele şi taxele, alte datorii, pentru ca dintr-o altă parte să-şi achite ratele la bancă. Deşi, în aceste condiţii, bunăstarea e tot mai greu de asigurat fără credite bancare. Mai cu seamă achiziţia unei case. Câţi îşi permit să-şi facă o casă din venituri curente sau din propriile economii?
(Foto Guliver/Getty Images)
La începutul anilor ’70, în plin avânt economic, populaţia Austriei era relaxată în privinţa standardului de viaţă. Şi în nici un caz, pentru austrieci, conceptul de bunăstare nu se reducea la bunurile aflate în rafturile magazinelor alimentare şi la preţurile lor. Bunăstarea constituită din unicate – şi, deci, diversificată, întemeiată nu doar pe bani, ci şi pe imaginaţie, pe rafinament cultural, pe bun gust – nu era deloc o pasăre rară. Deşi o mare parte a austriecilor se bucura doar de o bunăstare de serie. Un stil de viaţă dominat de tipare şi de modă, contribuţiile imaginaţiei individuale fiind minime. Era însă evidentă o puternică tendinţă către diversificare, către unicate.
Ziarele din Austria, care scriau mult şi dens despre bunăstare, adunau sub acest concept hrana, condiţiile de locuit şi de muncă, climatul social, educaţia, sănătatea, timpul liber, circulaţia informaţiilor. Şi locuinţa, desigur. Plecând de la ideea că bunăstarea este o condiţie individuală. Măsurată însă în dimensiune socială. Şi fiind posibilă pe scară largă numai într-o ţară în care mersul economiei face ca partea cea mai mare a populaţiei să trăiască bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bineînţeles, există explicaţii din partea repezentanţilor băncilor, dar astea chiar nu au vreo relevanţă. Adevărul este că niciodată nu ați analizat realist, corect mărimea pieței bancare românești care, chipurile, ar fi prea mică în raport cu cea existentă în țările de origine ale acestor bănci. Aceasta fiind cauza de bază prezentată de bănci, și susținută și de BNR, care ar explica sistemul dobânzilor și comisioanelor aplicat creditelor în România. Dacă ați fi făcut-o poate ați fi ajuns la o concluzie realistă și constructivă pentru înbunătățirea pieței bancare românești, aceea a existenței unui ,,cerc vicios”. Mărimea exagerată a dobânzilor și comisioanelor îi descurajează pe români să acceseze credite. Dacă dobânzile ar fi echivalente cu cele din țările mama, sigur piața bancară românească s-ar ridica, proporțional, la nivelul celei din aceste țări. Cât privește riscul, element cu cu pondere în stabilirea mărimii ratei dobânzii, acesta ar cunoaște, de asemenea, o reducere la un nivel acceptabil.
Dar băncile cu capital strain din țara noastră nu se limitează doar la dobânzi ,, nesimțite”, dimpotrivă nu scapă nicio ocazie pentru a mai stoarce bani de la clienți încălcând principiile morale față de acestia. Aș da un exemplu în acest sens: Grupul BCR care deși a înregistrat în Tr1 un profit de 315 mil. lei nu s-a dat înlături să-i jefuiască pe depunătorii la BCR-BPL cu câte 500 de lei, bani încasați drept comision de deschidere pentru fiecare contract. Deși contractele respective au fost anulate, în urma unui control efectuat în 2016 de către CCR, care a considerat nelegală prima de stat prevazută de bancă pentru acest tip de contract, banca nu a mai restituit suma de 500 de lei. Astfel că BCR-BPL și-a însușit illegal milioane de lei de la zecile de mii de clienți. A intrvenit BNR pentru a le face dreptate acestor depunători?
Creditul exista ca sa-ti aduca aminte ca nu poti, n-ai cum, nu sta in controlul tau, n-ai de unde. Creditul se bazeaza si exista datorita principalei deficiente a omului si anume ca e muritor. Omul daca tot stie ca moare intr-un final, va vrea totul cat mai repede. Face sens pana la urma. Nu vrei sa te dai cu masina pe care ti-o doresti abia peste 10 ani ca poate pana atunci mori de cateva ori. Si atunci cum facem? Pai ca printr-o minune, se coboara banca din cer sa te ajute. Si te ajuta. Nu mai conteaza cum a ajuns banca aia sa aibe banii pe care tu-i vrei si deci si masina pe care tu o vrei. Te ajuta. Pe moment omul uita ca se da cu masina aia in avans. Ca are doar dreptul s-o foloseasca dar nu este de fapt a lui. Totul bine si frumos.
Dar curand otrava incepe sa-si faca efectul. Omul crede ca plateste creditul ala cu bani dar ce nu intelege omul este ca nu cu bani plateste. Banii n-au fost niciodata ai lui. Plateste cu timp din viata lui, deci cu viata insasi. Trage o linie si constata ca se poate descurca de minune muncind 4-6 ore pe zi, dar nu poate. Trebuie sa stea intr-un birou sau prin alta parte, 8 ore sau mai mult. Orele in plus acopera credite. Orele in plus sunt ore in folosul altora. Sunt ore din viata lui care nu mai sunt ale lui. Sunt ore pe care le putea petrece langa copii sau mergand pe munte pe undeva. Sunt ore pe care le-ar fi trait. Si totul pentru ce? Pentru a tine in functiune monstrul finaciar si industrial care tine o planeta inrobita. Orice obiect are inca din faza de design un termen limita de viata pentru a putea lasa loc altui obiect. Nimic nu se face sa tina pentru ca asta ar opri monstrul din a mai exista.
Este la fel si cu locuintele, cu vacantele cu telefoanele, cu tot.
Treziti-va oameni buni!
Ați spus otravă. Perfect spus. Creditul e ca un medicament amar ce funcționează dar are și efecte adverse. În doze terapeutice ajută. În doze mari devine otravă.
Ideea este ca noi ca si popor suntem construiti sa cautam un tap ispasitor pentru esec in loc de a trage concluzii asa ca ar fi o idee sa nu mai lasati asemenea portite de interpretare. Sa nu intelegeti de aici ca as fi vreun fan al conducerii BNR dar nu din cauza politicii sale bancare/financiare ci din cauza supunerii politice de care a dat si da in continuare dovada.
Foaie, pix și scheme sigur găsești, nu trebuie decât puțină voință să ne dai pe spate.
Vezi cum a decurs poezia creditului FMI. Mai întâi Isărescu a spus că n-avem nevoie, apoi Băsescu a hăhăit că nu va contracta împrumut de la FMI, apoi Isărescu s-a răzgândit, ulterior Băsescu răzgândindu-se și el. De data asta, ca orice politruc, nu mai era vorba că nu mai luăm credit de la FMI, ci apelăm la o centură de siguranță. Ionuț Popescu a subliniat că nu plătim niciun leu dobândă la credit și mai departe știm povestea.
BNR a impus politrucilor ce a vrut cu ajutorul cursului EURRON.
Creșterea gradului de îndatorare pentru credite ipotecare, în special în valută, a fost o măsură disperată de a menține prețurile aiuritoare din piața imobiliară. Și n-au reușit. Restul sunt blambureli politice pe care te las pe tine să le mesteci.
Prețurile imobiliare NU sunt aiuritoare. Comparativ, la alții, exact în țările unde credem noi că curge lapte și miere, raportul dintre prețurile caselor și salariul mediu e mai ridicat.
Mii de oameni au contracte de credit. Este asadar o problema ”cu ridicata” adica ceva de competenta BNR. La toate contractele de creditare exista un scadentar. Lecturarea scadentarului releva un fapt comun tuturor contractelor (poate ca or exista si ceva exceptii decare eu nu am auzit), respectiv vedem ca ratele lunare sunt compuse de doua componente mari si late: suma ce se restituie lunar pentru returnarea sumei imprumutate si o alta suma care se restituie cu titlu de costuri ale creditului in care intra bobanda, comisioanele etc. Totul este OK. Insa daca ne uitam in continuare observam ca rambursarea creditului se face la inceput cu un dezechilibru. Mai exact este vorba de faptul ca in prima perioada costul creditului este mult mai mare decat rambursarea sumei efectiv imprumutate. Avem deci doua coloane. Pe prima coloana avem costul creditului si pe a doua suma imprumutata. Costul creditului in prima jumatate de derulare a contractului s-a rambursat in procent de minim 80% in timp ce din suma efectiv imprumutata s-a returnat mai putin de 20%.
Veti spune ca este OK. Nu, nu este OK fiindca in caz de refinantare sau de plata anticipata, sa zicem dupa trecerea a 10 ani din 20, eu voi fi dat bancii costurile acesteia pentru 18 ani.
Asta este furt.
Ar trebui ca in caz de refinantare sau returnare anticipata sa se recalculeze ambele coloane pe perioada in care creditul a fost efectiv folosit. Adica sa platesc la rambursare anticipata dupa 10 ani (intr-un contract pe 20 de ani) costurile pe 10 ani si nu pe 18 ani cum ajung sa platesc fiindca asa vor bancile. Toate. Toate aflate sub obladuirea BNR.
Problema este grava, este cu ridicata si priveste populatia Romaniei. Avanajele acestui sistem intra la beneficiul bancilor. Asta inseamna ca BNR are ca misiune sustinerea bancilor chiar in dauna populatiei. Asta inseamna ca BNR este un sindicat al bancilor si nu o institutie de stat sau ca statul nu reprezinta populatia ci trupe de smecheri chemate sa jecmaneasca populatia.
Asta inseamna ca BNR ori nu cunoaste acest fenomen - dar isi permite sa face educatie financiara, ori tradeaza, la fel ca mai toate istitutiile statului cetateanul pentru avantaje de grup.
Privita din perspectiva asta, vedeti domnule Vasilescu, referirea la moralitate este ...... Da, asa spuneam si eu.
Voi in institutile statului in activitatea voastra ajungeti sa uitati pentru ce existati si fiindca tot statul este compus din institutii autiste, noi nu mai avem nici un mecanism sa ne aparam de ticalosi. Pe cetatean si interesele sale nu-l mai reprezinta nimeni de mult timp.
Totul a devenit o mare operatiune de imagine, mincinoasa si ipocrita. Doar clisee political correcte si in rest o realitate infecta.
Profitul ar trebui sa si-l ia banca din costul creditului pe perioada finantarii si nu din costul creditului pe o perioada mai mare decat cea pentru care s-a acordat imprumutul.
Problema este brutala pentru toate creditele pe termen lung si genereaza saracie prin jenarea circuitul civil al tranzactiilor bancare, in dezacord cu mecanismele economiei de piata.
Este o injustitie care ar trebui sanctionata si o inselare.
Este o incalcare a principiului bunei-credite in contracte si se pune problema leziunii prin contracte impuse si in format monopolizat (cu suspiciuni de intelegeri de tip cartel).
Astazi am ipoteca numai pe 15 ani si negociat cu banca: fiecare 10 lei imi raman mie, sunt ai mei. 15 ani nu e acelasi lucru cu 30 de ani...
Aveti dreptate ca banca ar trebui sa permita si plati lunare egale din principal dar nu foarte multi ar dori asa ceva. Asta deoarece la un exemplu simplu gen 50.000 eur pe 30 ani fara comisioane si dobanda 3% rezulta o rata de 210(cum e calculata acum) vs 263 eur cum e pe parti egale de principal.
210 se compune din 85 principal + 125 dobanda
263 se compune din 138 principal si 125 dobanda
Daca se permite 263 mai bine iei pe o peroiada cu o treime mai mica (20 ani) si dupa 10 ani ramaneti cu aprox 30 mii de plata vs 30 de ani unde dupa 10 ani mai aveti de dat 38 mii
Vedeti teoretic se poate reduce perioada. Practic perioada se reduce numai prin reanalizarea dosarului, ca si cum ai face o majorare deoarece banca procedeaza intr-o ordine ciudata. Banca nu permite plata anticipata cu pastrarea ratei lunare ci:
1. primeste plata anticipata. Consecinta - rata scade de la 225 la 200.
2. oiciti reducerea perioadei. Trebuie reanalizat dosarul fiindca se face o majorare a ratei de la 200 la 225.
Este voba de contractele la o banca cu multi clienti deci de competenta BNR
Nu a fost simplu, pot sa zic ca am fost in 4 agentii de ale lor, cam juma din angajate mi s-au parut incompetente sau o lalaiau intentionat, una a incercat sa imi puna in fata o hartie sa semnez ca NU am nicio pretentie contra bancii si sunt de acord cu orice schimbare unilaterala a lor, am tercut printr-o schimbare de dobanda care cica era fixa dar ei au ridicat-o deci iar opc, iar 4 drumuri la banca, etc. Am nimerit peste angajat care a zis ca nu se poate plati anticipat cu scaderea perioadei. Am cerut cu sefa de agentie care a gasit cum. Ba aveam 2 conturi si cerut inchiderea unuia si surpriza, peste 2 ani inca il aveam deschis.
Astazi din plati anticipate am inchis creditul. Un an dupa nu imi venea sa cred ca am reusit... si am ezitat mult pana am contractat noua ipoteca - unde mai am inca 13 ani. Nu ca si aici cand am negociat creditul (am fost la 5 banci) imi zicea angajata ca vai, ea nu stie sa se poata face plati anticipate. Am gasit pe alt angajat si zis si el de un articol mic in josul unei pagini ca ar fi penalitati la plati anticipate si o suma minima de plata anticipata. Da' mai discut cu avocatele din jur si daca gasesc ca nu e legal... reincep :)
În concluzie, nu există credit perfect. Ai una, n-ai alta, că banca vrea profit si mizează din țeavă pe asta. Contractul trebuie luat acasă (înainte de a-l semna) și citit cu picioarele în apă rece. Apoi cu lista de întrebări la bancă. Altă soluție nu văd.
Banca nu se prea bucură la rambursare anticipată că-i scade profitul. Și nici de refinanțare, că atunci profitul îl încasează concurența. Banca vinde bani și face profit, punct.
Cum noi romanii inca asteaptam americanii si ii copiem la consumerism, am citit niste carti americane de educatie financiara de la autori gen Ramsey, Kyosaki, Berret. Conceptia generala e ca venitul e musai sa il impartim in 3 parti: nevoi primare (casa, mancare, curent, apa), optionale(haine, mobil, masina, tv, machiaje, tigari si cafele, vacante), si financiare ( cursuri, pensie privata, actiuni si dividente etc). Raportul era de genu 50% 30% 20% dar e orientativ. Adicalea e o prostie sa imi iau masina cu rata cat juma din venit pe 10 ani. Inca niste cifre de prin cartile de acolo: locuinta care ne permitem sa o cumparam sa fie aprox. venitul net pe ultimii 3 ani, sa fie ceva avans, sa nu sara de 15 ani.
Off topic: pt cine se oripileaza de cat poate sa dea pe mancare si apoi pe pastile, le recomand sa cuate pe net un subiect pe un forum: meniu cu 300 lei pe luna pt 2 adulti in Bucuresti. Ideile de acolo m-au inspirat mereu si le am periodic in meniul saptamanal.
Vezi că prin UK agenții imobiliari au schimbat deja placa, prețurile scad pentru că ei nu mai au ce comisiona. Dacă nu se mai poate atinge nimeni de locuințe ale căror preț depășesc zeci de venituri medii anuale, devine irelevant cât plătești pe mâncare sau transport.
Imi place sa cred ca modelul care ni-l alegem in viata ne aliniaza directia vietii - apai na, al meu sa fie un olandez(ssst, sa nu ma auda sotul, ca nu mai invita prietenii lui olandezi pe la noi :D ).
Inteleg.OK Errare humanum est,perseverare autem diabolicum..
Eu imi mentin invitatia la discutie oriunde si oridecat de greu este descifrarea...
Astfel ca este logic ca domnia sa apere si sa justifice pozitia BNR si a sefului sau, eternul guvernator dl. Isarescu.
Pe de alta parte, descrierea sejurului domniei sale in Austria din anii '70 imi starneste o curiozitate: pe vremea comunistilor, trebuia sa fii un om de mare incredere pentru regim, ca sa poti merge in vacanta sau la studii in Vest. Nici musca nu iesea din Romania daca nu era bine vazuta de regimul comunist si de baietii lui cu ochii ( si epoletii ) albastri.
Astfel ca ma intreb, cu tot respectul datorat unui fruntas al BNR, cu ce a cucerit increderea comunistilor dl Vasilescu, daca acestia i-au dat voie sa umble prin Vestul capitalist al Europei ?
De altfel si presedintele Republicii (anterior lui Van Belen ) fost deasemena evreu.
Am folosit expresia tocmai sa ilustrez atmosfera speciala din Austria de dupa 1955 (impreuna cu Sozialpartnerschaft,statutul Caselor de Economii .monumentrul soldatului sovietic toate "specialitati" nationale). Cu mare placere -daca gasiti un spatiu unde -am putea discuta despre antisemitismul actual .Tema ar fi necesara fiindca din supraprudenta este totdeauna evitata o discutie sincera si lipsita de prejudecati
Independent de obiectivele personale, importante sunt tendințele, casa înainte de orice, consum înainte de economisire, intrare greșită în bucla vieții economice, sclavie eternă.
Dacă are 23 de ani și scadență 15, de ce vorbești despre pensie? Suntem la capitolul gogomănii cu agenți imobiliari.
Problema mentala la romani este disciplina economisirii. Cat despre problemele pensiei deja cunosc tineri ce au negociat pensie privata deductibila in limita de 400 euro cu angajatorii, deci se poate.
Este elementar, ține de bun simț, n-ai nevoie de educație financiară, când dobânzile sunt jos, nu iei credit pentru că prețurile sunt umflate de către oricine, iar dobânzile nu au decât perspectiva creșterii.
Era vraja lui Krejszky un evreu ajuns presedintele partidului patinat socialdemocrat si votat in taina cabinei de vot de asazisii antisemiti de mai multe ori facandu-l cancelarul Austriei.
In tara domnea o coalitie care rar se intrerupea intre SPÖ si OVP (partidul popular mai mult conservator) Erau anii pacii sociale a institutiei numite "Sozialpartnerschaft" adica o comisie din patru representanti (presedintele SPO ,OVP, a sindicatelor si a uniunii industriasilor) discutau inainte de toate alte masuri
de proteste eventualele conflicte sociale si le rezolva impreuna prompt asa ca in Austria decenii intregi nu a fost nici un minut de greva. Intelegerea era veche :trei dintre cei patru erau in timpul fascismului prisoneri politici in Mathausen iar al patrulea Krejski traia in emigratie in Suedia. Era timpul cand o parte dominanta a institutiilor financiare, erau Case de Economie (Sparkasse) care prin statutul lor NU AVEAU VOIE SA AIBA CASTIGURI,Tot plusul castigat trebuia sponsorizat in proiecte locale caritative,de cultura si sport precum si atribuite angajatiilor ca premii...Pe atunci era o interdictia de a vinde participari in strainatate.Era epoca propasirii economice pe ruinele cauzate de razboi. Austria a dobandit in 1955 neutralitatea care se sarbatoreste in fiecare an pe 26 octombrie.O neutralitate dobaindita inteligent (dupa modelul vechi elvetian) Austria s-a declarat neutru de la sine putere si marile puteri apoi si ceilalti au recunoscut valabilitatea acestei declarati(Rusii aveau o singura condituie.ca in Viena pe Schwarzenberg Pklatz sa ramana Statuia Soldatului Sovietic cu inscriptia citat din spusele tovarasului Stalin( care se poatre vizita si azi,frumos ingrijit... Evreul Keyski a fost acela care l-a facut "Salonfaehig" adica capabil de salon-societate pe Jasser Arafat..Austria pana azi nu membru NATO dar isi indeplineste sarcinele de paza a conventiilor internationale in Cipru si Siria&Izrael precum si cred undeva in Africa..
Paradisul s-a scufundat dupa intratrea in EU (pe care nu o regretam) prin imperativul universalitatii pietii ,Sparkasse-le trebuiau sa renunte in mare parte la statul special de casa de economii,Zentralsparkasse Wien a dobandit dupa aceea pe Laenderbank devenind Bank Austria ,cumparand apoi si Creditanstalt-ul,piersand apoi totul prin contopirea in Hypobank Munchen care la randul sau si a pierdut independenta fiind cumparata de Unic Bank (Milano)...Alte Sparkassen s-au unificat in Erste Bank cunoscut si in Romania etc.Pe cand Slavik putea sa viseze inca socialdemocrat (apoi si Zilk) acum domneste vantul rece a realitatii zilelor noastre..plin de hotarari centralizate adeseori false dupa mine (subiectiv:politica dobanzii foarte mici) bancile din Austria trag greutatea europeana asisderea tutorora..
Asta e marturia mea alaturi de domnul Vasilescu