Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Poate spera România că va topi în viitorul apropiat decalajele ce ne mai despart de ţările dezvoltate?

Hrusciov, pe la începutul anilor 1960, făcuse un pariu năstruşnic: „America cea iute de picior o vom ajunge şi o vom întrece”. Visul nu i s-a împlinit.

Nicolae Ceauşescu, în anii 1970, avea şi el iluzia ajungerii din urmă a ţărilor dezvoltate. Şi gândea că avea calea: o rată ridicată a acumulării. El îşi imagina că trenul ce goneşte spre viitor, în care se află ţările avansate, poate fi prins din urmă şi depăşit.

Forţarea acumulării nu ducea nicăieri

Soluţia lui Ceauşescu, în cazul României, era repartizarea pentru dezvoltare, din venitul naţional, a cel puţin 30 de procente. Dar nici forţarea acumulării, în care Ceauşescu avea o încredere nelimitată, nici avântul impus al maselor nu reprezentau calea cea bună. Pentru că sfidau legile timpului şi legile progresului economic.

Comunismul se dovedise incapabil să valorifice în aşa fel resursele încât să satisfacă trebuinţele umane la nivelul cotelor impuse de ţările dezvoltate. Se formase un cerc vicios. Deşi „omului nou” prefigurat de ideologia comunistă i se alesese ca model eroismul în muncă, reprimarea poftei lui de consum a făcut ca România comunistă să se plaseze cu mult în urma „lumii capitaliste” în ceea ce priveşte productivitatea, progresul tehnologic şi, în consecinţă, prosperitatea.

Aşa cum observa Raymond Aron, în cartea sa “În apărarea Europei decadente”, nici capitalismul nu s-a autodistrus prin propriile contradicţii, nici naţionalizarea industriilor în ţările cu regimuri „importate” nu le-a adus muncitorilor prosperitatea râvnită. Şi pentru că, singură, ideologia comunistă nu reuşea să stăvilească „influenţa corozivă a societăţii de consum”, a fost nevoie, la graniţele cu „occidentul decadent”, de câini poliţişti şi turnuri de pază. Şi de Zidul Berlinului.

Zece probleme cardinale

Măsurile represive au adus aliniere ideologică, dar nu şi dezvoltare durabilă. Toate aceste drumuri, care nu duceau nicăieri, au devenit de mult “trecut”. Au devenit istorie. Dar întrebarea continuă să fie actuală: cum scăpăm de decalajele ce ne despart de ţările dezvoltate. Am formulat zece probleme, legate de această întrebare, a căror rezolvare este de o importanţă cardinală.

1) Economia noastră nu şi-a pierdut încă vocaţia cantitativistă. Pentru produsele industriale, îndeosebi, consumăm încă multe importuri, chiar şi de materii prime, mulţi bani şi prea mult capital fix neperformant. Este posibilă o ieşire din starea actuală?

2) Se poate trece, în viitorul apropiat, la o creştere competitivă în România, care să se bazeze pe eficienţă economică şi pe productivitate într-o mai mare măsură decât pe consumul de resurse materiale, financiare şi de forţă de muncă?

3) Cele mai multe dintre companiile româneşti şi-au potrivit paşii cu exploziile inflaţioniste din anii ’90; sau cu inflaţiile ceva mai reduse, dar totuşi perfide, din anii 2000. Mai toate au învăţat să scoată profit murdar: au produs mai puţin, mai prost, cu costuri mai mari, dar au vândut mai scump. Vor suporta ele, în actuala etapă, şocul calmării preţurilor?

4) Dacă, aşa cum se mai întâmplă în prezent, este încă mare numărul companiilor româneşti care se mai bat pentru conservarea climatului inflaţionist, ce le-a dat atâta amar de vreme iluzia rentabilităţii, cum vor putea fi ele aduse pe drumul cel bun?

5) Ce s-ar putea întreprinde în România pentru ca economia să iasă dintr-un dualism periculos: în declaraţii, toată lumea evocă nevoia de investiţii care să ducă la creşterea ofertei de bunuri şi servicii din producţie proprie, în timp ce de fapt modelul PIB-ul bazat pe consum proliferează?

6) În această lume, acum, în veacul XXI, mai poate miza România pe avantaje comparative de genul “forţă de muncă ieftină”? Pe ce avantaje competitive ne-am putea baza?

7) Ce schimbări ar fi necesare (şi posibile) pentru ca economia să alimenteze substanţial bugetul fără să fie afectaţi salariaţii şi fără să fie descurajată munca?

8) Balanţa comercială continuă să fie deficitară. Cum ar putea să fie redresată fără a lovi în importatori?

9) Cum ar putea să scadă deficitul bugetar, cu mult sub plafonul de 3 la sută admis de Uniunea Europeană, fără a afecta creşterea economică?

10) Ce avem de făcut, în România, ca să vedem înscriindu-se în linia normalităţii comportamentul companiilor, al investitorilor şi al salariaţilor?

Calea de urmat: învăţarea

Fără un răspuns înţelept, în bloc, dar şi punct cu punct, la toate aceste întrebări - şi la multe altele asemănătoare -, va fi greu, dacă nu imposibil, să se ajungă la o creştere sănătoasă a PIB-ului. Mai ales că în acest hăţiş de probleme sunt multe capcane ce pot să ducă spre erori economice mari.

Suntem pregătiţi, astăzi, să rezolvăm aceste probleme? Să analizăm. 

Un mare istoric român, A.D. Xenopol, a înţeles că în economie „nimeni nu poate să facă tot ce vrea”. Şi, mai cu seamă, “nimeni nu poate să încalce legile economice obiective”. Istoricului îi era clar că „un popor care vrea să propăşească trebuie să pătrundă însuşirile lucrurilor, să fie în armonie cu legile dezvoltării”. O astfel de lege este şi aceea că ţările avansate nu stau pe loc. Aşa că nu prin „refacerea drumului” ar putea prospera România. Nu prin „a lua totul de la capăt, din gara zero”, de acolo de unde au pornit în Vest temerarii începuturilor. Nu pe astfel de căi vom ajunge la topirea decalajelor faţă de ţările dezvoltate. Pentru că ar fi inutilă pierdere de timp. Şi consecinţele n-ar putea fi decât catastrofale.

Ideea lui Xenopol merită atenţie. El scria: “Soluţia este să ne urcăm în tren din mers, acolo unde a ajuns. Cum? Gândind, acţionând, muncind în spiritul timpului prezent”. Astăzi, dacă n-am fi în Piaţa Unică a UE, nu ar fi nici un dubiu că şansele noastre ar fi minime, dacă nu chiar egale cu zero. Dar suntem în Piaţa Unică. E o mare şansă. Şi aşa însă, în actualele condiţii, înaintarea ţării nu va fi posibilă fără integrarea în ordinea globală şi în noua aspiraţie europeană de competitivitate.

Dacă vrem să obţinem în economie, cât mai repede, nu doar un ritm care să grăbească creșterea economică, ci şi un PIB sustenabil, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să genereze bunăstare pentru o masă critică a populaţiei, una dintre marile condiţii este o schimbare radicală în procesul educaţional. Prosperitatea nu poate deveni un bun al societăți fără antrenarea întregii populații active. Iar calea cea mai sigură, verificată în lunga experiență evolutivă a omenirii, este învățarea. Doar un public bine informat și educat se va angaja într-un proces atât de complex şi de complicat.

Următorul comentariu: “O şansă de dezvoltare durabilă vom avea numai dacă vom scăpa de iluzia că am putea însemna în ochii lumii mai mult decât înseamnă educaţia în ochii noştri.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce-mi plac ăștia care-s la butoane de 27 de ani dând sfaturi și prefăcându-se îngrijorați de soarta țărișoarei . Hai lasă-ma Tov Vasilescu cu propaganda asta bancară . O sa-i prindem din urma pe alți când o sa fim conduși de roboti ,iar aia de nu produc nimic deși pot , o sa fie eliminați din societate . La fel ca intr-o grădina , vrei grădina frumoasa scoți buruienile . Da cum tovarăși ca d-ta aveți nevoie de cât mai multe buruieni pe care sa le fraieriți , o sa ajungem pe alți din urma când ne-om vedea ceafa .
    • Like 0
  • Din pacate Romania ramasa inca in epoca boierilor s-a lovit de era informatiei iar rezultatele se vad pe an ce trece, cei care au dorit sa duca o viata normala si-au dat seama rapid ca aici nu e locul potrivit pentru asa ceva si si-au facut bagajele, au ramas supravietuitorii, oportunistii si nostalgicii. In ritmul acesta peste 4-5 generatii aceasta tara va fi locuita de alte natii, si poate atunci va ajunge la nivel cu tarile dezvoltate.
    • Like 1
  • TATAIE,puteam sa urcam si noi in trenul in care au urcat elvetienii,dar,voi,nuuuuuuuu,in loc sa luati banii cartelurilor de droguri,sau al traficantilor de arme,a-ti creat voi cartele de genul TEL DRUM,MICROSOFT,cartelul VALIZA LUI GIGI(cred ca si cei din SINALOA sint invidiosi pe GIGI),fara suparare ,daca nu ma insel ai cochetat nitel cu guvernul Romaniei,ai face bine sa multumesti celui de sus ca, o viata intreaga ai supt la pieptul statului fara sa stii de ce ai aincasat leafa luna de luna
    • Like 0
  • check icon
    Îmi îngădui două panseuri pe marginea articolului maestrului în (macro)economie:

    1. Japonia a reuşit să ajungă din urmă America şi, mi se pare, chiar a întrecut-o.
    2. Primul pas, înainte de a urca pe scara unui vagon din trenul domnului Vasilescu, ar fi PREDICTIBILITATEA FISCALĂ. De la patroni şi până la bugetarul de rând, să-ţi poţi face o planificare măcar pe un cincinal.

    După aceea, s-or găsi minţi să rezolve şi şaradele domnului Vasilescu.
    • Like 1
  • check icon
    E pierduta demult. Nu ai nevoie deloc de prezent ca sa intelegi de ce.... Mentalitatea inca bolsevica bazata pe simplul instinct doar de a supravietui a dus la mediocritatea asta absurda . Abia astept sa fac parte cat mai rapid din cei care pleaca pentru ca e de ajuns sa ma uit pe strada si sa vad cum e plina ochi intreaga societate de oameni inchisi , care nu au incercat niciodata sa isi atinga un ideal si care mai ales vor sa ii traga si pe altii in jos. Pacat doar de resurse si de relief....macar daca ajungeau pe mana altora care poate stiau sa le pretuiasca mai bine si unde menatalitati de genul "capul plecat sabia nu il taie" si " sa moara si capra vecinului" sunt venerate. Un lucru e cert : cand e vorba de kamikaze noi le dam clasa japonezilor: noi stim sa ne "sinucidem" ca popor intreg intr-un timp scurt.
    • Like 2
  • Rezolvă dracnea! Iar șeful tău îl încurajează de pe margine!
    • Like 1
  • Nu, nu poate.
    • Like 0
  • Tema propusă de domnul Vasilescu este pentru premianti... Tare mă tem că România duce lipsă.
    Da, România poate arde decalajul care ne desparte de lumea dezvoltată, avand in vedere că alții au reusit. Japonezii au trecut din feudalism direct in capitalism , ajungând chiar premianți clasei.De ce n-ar fi in stare si România? Însă România are o particularitate: schimbarea se poate face doar de sus in jos.Si sus nu văd pe nimeni capabil.Priviti în istorie: Reformatorul Cuza a fost ales de parlamentele din Moldova si Valahia (nu mai spuneți Tara Romaneasca pentru că este un neadevăr), Carol l a fost adus de politicienii liberali...si asa a apărut România Modernă. Tot asa va apărea si România Prosperă. Dar câți Kogălniceanu si Brătieni avem noi astăzi? In condițiile astea mai putem spera? O să vă surprind...Da, ar mai fi o soluție: un plan de țară conceput de intreaga noastră clasă politică în colaborare cu BNR.Dacă vor fi abandonate orgoliile mărunte, eu cred că este posibil.Din păcate nici BNR-ul nu are o imagine bună. A emis prea multe mesaje negative in spatiul public , mesaje care au determinat o bună parte dintre cetățeni să se întrebe ale cui interese le apără. Legea dării în plată, cresterea salariului minim pe economie (o mizerie si marit) etc. Apropo de legea dar ii in plată...n-a adus apocalipsa băncilor... De aceea va fi greu dar nu imposibil.
    • Like 0
    • @ Constantin
      Cum Costele nu e idolul matale Liviu și partidul bolșevic aia care sa ne ducă pe căile multilateral - dezvoltate ?
      • Like 1
    • @ Constantin
      Anon check icon
      Pentru clasa politica deja nu mai e vorba doar de orgolii ci de riscul real de a merge la puscarie. Asa ca nu, nu o sa puna in aplicare un plan de tara bun, o sa se tina de putere cu ghearele si cu dintii pana in ultimul moment.
      • Like 0
  • indiferent cat vom investi in educatie emigrarea va distruge romania. nimeni nu va ramane aici sa munceasca pe salarii de 3-400 euro . marea problema este ca pleaca tinerii si nu se vor intoarce decat cand vor fi pensionari.daca patronii nu vor intelege necesitatea maririi salariilor pana la un nivel decent in cativa zeci de ani romania va avea o populatie majoritar imbatranita.
    • Like 2
    • @ Dorin Ambrozie
      si atunci ce sa facem? sa-i lasam pe toti sa devina analfabeti cu diploma, ca oricum pleaca? Prabusirea completa a invatamantului de dupa anii 1990-2000 se vede si se va vedea 50 de ani de acum incolo, ramificata pe orizontala si verticala in toate structurile tarii. Criminalitatea, saracia, coruptia, cam merg mana in mana cu lipsa educatiei. Generatii intregi compromise, precum o recolta pipernicita de seceta baraganului.

      Priviti aceste grafice, ele prezinta viitorul Romaniei:
      http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Educational_expenditure_statistics
      • Like 1
    • @ Dorin Ambrozie
      Anon check icon
      Unii nu se vor intoarce nici la pensie. Poate chiar majoritatea.
      • Like 0
  • Luci check icon
    Sincer, mai mult ma gândesc ce se va întâmpla când o sa lovească înapoi măsurile aberante cu salarizarea bugetarilor.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult