Istoricul O.J. Schmitt, profesor la Universitatea din Viena, pentru Digi24: O tâmpenie că Austria a refuzat România în Schengen

Nu mă îndoiesc că meschinăria politică a conducerii Austriei a a vut un rol important în refuzarea României în Schengen. Dar nu e corect să considerăm ce s-a întâmplat ca fiind doar atât. Decidenții austrieci au blocat aderarea României tocmai fiindcă au văzut asta CA UN PLUS în ochii alegătorilor austrieci. Dacă cetățenii de rând din Austria habar n-au ce e Schengen-ul sau n-au auzit de România, de ce refuzul României putea fi un PLUS în ochii lor? Nu, nu e așa, articolul e incoerent. E clar că austriecii pe ansamblu consideră România un stat de mâna a doua, iar pe români niște ”provinciali” așa cum a sugerat chiar domnul istoric austriac. Adică, mai pe românește, românii sunt ”niște țărani”, spre deosebire de ei, austriecii, care sunt mai ”cu stofă”, mai evoluați. Asta e de fapt realitatea și degeaba se chinuie domnul istoric austriac să dreagă busuiocul, rușinându-se probabil cu concepțiile arogante ale propriilor concetățeni.
Dar mai cred ceva: cred că austriecii nu sunt singurii din țările europene dezvoltate și civilizate, care ne privesc așa pe noi românii. Și dacă acum s-au opus austriecii, altă dată s-au opus alții, iar data viitoare poate se vor opune alții, cine știe... Dar scopul e oarecum același pentru toți: să aibă grijă, dar discret, elegant, cu ceva pretexte de ochii lumii, să nu-i lase pe ”țărani” să le intre în clubul lor select Schengen. De aceea, insistența nostră prostească pe respectarea criteriilor tehnice sau alt fel de criterii oficiale, nu va avea în veci câștig de cauză. Trebuie acționat în alt fel, fără să ne ascundem după deget, așa cum fac ei. Trebuie să îi ”ungem” economic cu ceva, dacă vrem, desigur și ne dă mâna să le mai dăm în plus față de câte le-am dat deja. Plus că trebuie să acționăm diplomatic inteligent pentru câștigarea respectului. Pentru asta, în primul rând eu aș zice să nu ne mai gudurăm în fața lor. Deci da, să nu fim agresivi, fiindcă asta ne-ar îndepărta și mai mult. Dar să fim mai demni și mai fermi, fără să fim dușmănoși și agresivi cu ei în niciun fel. Eu, de exemplu, dacă aș fi într-o poziție de conducere în stat și ar veni unii dintr-un stat european să ne felicite, ca profesorii, cu superioritate, că am făcut progrese etc etc aș face și eu la fel: aș felicita și eu statul și poporul respectiv. Aș spune că sunt mulțumit de ce progrese au făcut și ei în domeniile X, Y, Z, eventual le-aș spune părintește și unde cred că greșesc. N-ar fi tare? Abia când ne imaginăm o așa atitudine realizăm cât suntem noi ca popor, de umil, de servil, de slugarnic. Și tocmai aici ar trebui să schimbăm macazul. Dacă vrem să fim respectați, desigur, și să depășim stadiul de ”țărani”.