Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Jocurile de culise și impertinența la vedere în politica românească

Vizita lui Ciolacu în SUA

Foto - gov.ro

Ni s-a oferit în zilele din urmă o reeditare a unui eveniment politic major de acum peste 20 de ani, și anume, acela al admiterii României în NATO. Acest eveniment îl putem plasa „cu un grano salis” în proximitatea entuziastă provocată de „relaxarea” Austriei în procesul primirii României în spațiul Schengen. Conform unor anunțuri din mass media interne și din afara României, se pare că țara noastră a primit un sprijin important în acest sens din partea lui Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc, important om de afaceri și fost ambasador al SUA în Austria în timpul lui R. Reagan. Trebuie, totuși, să ne amintim că drumul spre lobby-ul organizațiilor mondiale evreiești a fost deschis de președintele K. Iohannis prin relații cultivate, de cele mai multe ori, prin strategii de culise.

Aceste relații au fost valorificate, însă, cu multă dibăcie de Marcel Ciolacu, care a simțit cu viclenie, impertinență și oportunism că trebuie să profite în mod personal de bunăvoința din partea Austriei în cazul Schengen. În acest sens, Ciolacu „a țâșnit” într-o vizită în SUA, vizită în care l-a umilit, dar mai ales, l-a anihilat pe omul lui Iohannis, adică pe țeposul și înfumuratul ambasador A. Muraru. Cred că această marginalizare a lui A. Muraru la întâlnirile lui Ciolacu cu autoritățile americane își poate avea explicația în tendința buzoianului „mâineprezident” de a-și adjudeca merite în cazul Schengen ca un adevărat „viclean copil de casă”. De la sluga umilă a lui Omar Hayssam, la omul vâslă a lui Liviu Dragnea și până la întâlnirea cu înalți oficiali americani este un parcurs plin de „succesuri” și mereu ascendent ca al unui adevărat Dinu Păturică.

Toată această „panaramă” politico-ridicolă, așa cum am menționat, este un déjà vu similar cu episodul intrării României în NATO. Astfel, drumul direct spre NATO a fost netezit de guvernarea CDR, începând cu anul 1997, an când s-a produs și vizita președintelui Bill Clinton la București. Atunci s-a jalonat definitiv accesul țării noastre în organizația euro-atlantică. Se știe că un moment de mare importanță în acest parcurs l-a avut anul 1999, când președintele E. Constantinescu și guvernul român au aprobat survolarea spațiului aerian românesc de către avioanele NATO în acțiunea de pedepsire a Serbiei rebele. În acel moment, triburile pesediste și peremiste s-au isterizat și au reacționat deosebit de violent împotriva președintelui și guvernului CDR pentru că, vezi doamne, s-a distrus prietenia tradițională cu Serbia și Iugoslavia. Ulterior, aceiași strigători în disperare și-au modificat complet comportamentul, după 2001, și au devenit cei mai devotați susținători ai NATO.  

Plini de ipocrizie și amușinând la avantajele afilierii la NATO, acești trepăduși politici s-au călcat în picioare pentru a fi mai vizibili la solemnitatea de la Praga din 2004 prilejuită de admiterea României în NATO. Mă îndoiesc de convingerile acestora, ferme și nesmintite față de valorile euroatlantice atât timp cât în mijlocul lor, pe alocuri, colcăie discursuri suveraniste și antioccidentale. Mai mult decât atât, în spiritul vechilor năravuri și instincte comuniste și uteciste și-au dus cu ei propriile progenituri, elevi și studenți, care să stea smirnă în primele rânduri la liturghia aderării la NATO. Astfel, au fost recompensați țuțerii pesediști pentru fidelitatea și servituțile aduse complexului politic pesedisto-comunist. Vorba lui Caragiale : „curat ipocriți, Coane Fănică !”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

plaja Bulgaria

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Citește mai mult

fani Peter Magyar

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

Citește mai mult

CTP--

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Citește mai mult

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult