Judecătorul Cristi Danileț atrage atenția asupra riscului de politizare a Justiției pe care îl presupun unele măsuri din pachetul de modificări legislative anunțat astăzi de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Cele mai grave consecințe le-ar putea avea trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministerului Justiției, o măsură care ne întoarce, în opinia sa, în urmă cu 15 ani, în vremea Rodicăi Stănoiu. Dacă modificările legislative trec în această formă, funcția de ministru al Justiției devine factorul-cheie în tot ceea ce înseamnă răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, respectiv în numirea procurorilor șefi din România. „Închipuiți-vă că vine un ministru și ne decapitează într-o noapte pe toți: pune Inspecția pe jumate din magistrați și, dacă nu, pe liderii magistraților și pe șefii de instituții și dincolo își numește procurorul șef pe care îl vrea el. Asta se poate face într-o noapte”, avertizează Danileț.
Care sunt modificările legislative anunțate de ministrul Tudorel Toader care au drept consecință politizarea sistemului de Justiție?
Cea mai dură este trecerea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției. E o întoarcere în urmă cu 15 ani. Pe vremea lui Stănoiu, de exemplu, Inspecția era la Ministerul Justiției, ceea ce însemna că putea să te ancheteze în orice moment ministrul, practic, prin intermediari. Încercați să vedeți un dosar cu un politician dintr-un anumit partid. Ministrul care este din acel partid poate să declanșeze inspecția împotriva judecătorului. Vă dați seama ce presiune imensă pe judecătorul ăla, chiar dacă nu comite nimic. Este cea mai la îndemână formă de presiune a politicului asupra Justiției. Noi am renunțat la chestiunea asta în 2004-2005, prin reforma mare, a lui Cristian Diaconescu, în 2004, și a Monicăi Macovei în 2005. Să mă întorc acum înainte de 2004 vă spun că nu e ok.
În mod paradoxal, excluderea președintelui din procedura de numire a procurorilor șefi este motivată prin dorința eliminării politizării.
Pe de-o parte elimini un factor politic, șeful statului, pe de altă parte, introduci un nou factor politic la Inspecția Judiciară. Este un paradox, pe care dvs., presa, puteți să-l comentați. Excluderea președintelui de la orice numire nu mi se pare că îngreunează cu nimic sistemul. Dimpotrivă, cred că deciziile pe cariera magistraților trebuie să aparțină CSM. Sincer, CSM, de-a lungul anilor s-a întărit suficient, este un organism colectiv, acolo este și ministrul Justiției, sunt și reprezentanții societății civile, mi se pare în mod firesc că CSM poate decide asupra carierei magistraților. În orice caz, un factor politic tot se menține, pentru că propunerea vine tot de la ministrul Justiției. Chiar dacă CSM numește și nu șeful statului, cel care inițiază propunerea este ministrul Justiției.
Ministrul Justiției devine factorul-cheie în tot ceea ce înseamnă răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, respectiv în numirea procurorilor șefi din România.
Ministrul Justiției a motivat excluderea președintelui din numirea procurorilor șefi spunând că acest lucru a fost cerut prin MCV. Ce părere aveți despre această explicație?
A existat un raport MCV la începutul lui 2016, parcă, în care Comisia Europeană a spus că numirea procurorilor șefi este politizată și trebuie eliminată politizarea. Fostul CSM a cerut așa: șefii din Justiție să-i numim pe toți la fel. Și așa cum șefa de la Curtea Supremă e propusă de CSM și numită de președintele statului, tot așa să fie și la procurorii șefi: CSM să îi propună și șeful statului să îi numească. Cel care inițiază propunerea are cea mai mare putere. Cine inițiază procedura este important.
La fel în cazul revocării, că nimeni nu vorbește despre revocare: revocarea tot de către ministrul Justiției este propusă. Închipuiți-vă că vine un ministru și ne decapitează într-o noapte pe toți: pune Inspecția pe jumate din magistrați și, dacă nu, pe liderii magistraților și pe șefii de instituții și dincolo își numește procurorul șef pe care îl vrea el. Asta se poate face într-o noapte. Vorbesc ca principiu.
O altă modificare propusă ține de faptul că magistrații vor plăti material pentru erorile judiciare.
În nicio țară din lumea asta magistrații nu răspund material decât dacă comit erori cu intenție. Ceea ce înseamnă că au fost motivați de mită, de rudenie etc. Dar în rest să înțeleagă lumea că pentru greșeli de judecată nu răspunde în nicio țară de pe glob magistratul. În momentul de față, statul te despăgubește pe tine, victima unei erori judiciare, după care se poate îndrepta împotriva judecătorului și procurorului. Eu nu știu cine a împiedicat până acum Ministerul Finanțelor să facă o astfel de acțiune, cert este că nu s-a făcut niciuna și vă spun că nu avem proceduri pentru așa ceva. Chiar dacă ministrul Justiției va scrie acolo în lege, în loc de „poate”, „va face”, nu avem procedură pentru a afla cine stabilește până la urmă reaua credință sau grava neglijență a magistratului. Care este procesul? Într-o procedură stabilită de CSM? Într-un proces civil? Luați cazul meu: eu sunt judecător de penal. Să zicem că condamn un om, face pușcărie, apoi este achitat. Statul îl va despăgubi și Ministerul Finanțelor zice: Dacă tot am dat noi 100.000 de euro că Danileț l-a băgat pe ăla în pușcărie, hai să ne îndreptăm împotriva lui Danileț că poate cu rea credință l-a băgat la închisoare. Cum se stabilește reaua mea credință? Statul mă dă pe mine în judecată, judecător de penal, într-un proces civil și vine judecătorul de civil, specializat exclusiv pe civil, să spună că eu, judecător de penal am greșit? E un sistem care nu poate funcționa pentru că nu avem proceduri. Nu le avem nici acum și nici pe viitor nu sunt propuse. Dacă în loc de „poate” va fi un „va” asta nu face sistemul funcțional.
Ce impact va avea asupra sistemului faptul că magistrații vor fi urmăriți penal de o direcție din Parchetul General, nu de DNA?
Nu-mi dau seama ce se întâmplă cu anchetele în derulare. Mai e o chestiune, legată de mandatele șefilor de instituție. Vor avea un mandat de patru ani. Imaginați-vă că ai o judecătorie unde, pe actuala lega, ai dreptul să fii șef trei ani, și apoi încă trei ani și gata. Vine noua lege, care îți dă mandat de patru ani. Întrebarea mea este: cel care a făcut deja două mandate de trei ani mai are dreptul să candideze acum pentru un mandat de patru ani, considerându-se că e altă lege, sunt alte condiții? Și atunci să mai rămână opt ani în funcție? Dacă nu se prevăd niște dispoziții tranzitorii ne vom trezi cu unii care devin împărați. Sunt niște chestiuni tehnice, care trebuie clarificate prin dispoziții tranzitorii. Cu alte cuvinte: ce se întâmplă cu dosarele aflate în curs la DNA? Se dau la structura specializată din cadrul Parchetului General? Ce se întâmplă cu mandatele șefilor de instituții?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.