Kabul, 2021. Saigon, 1975. Apelul disperat al judecătoarei Tayeba Parsa: „Dacă talibanii vor lua Kabulul, eu voi fi ucisă, cu siguranţă”

Foto: haaretz

Zilele trecute, întrebat dacă imaginile evacuării ambasadei americane din Saigonul cotropit de comunişti se pot repeta, un înalt oficial american a negat ferm adăugând ironic: „Talibanii nu sunt armata vietnameză”.

În dimineaţa zilei de astăzi, 15 august, o fotografie cu un elicopter Chinook deasupra ambasadei SUA din Kabulul la ale cărui periferii forţele talibane au început deja să tragă focuri de armă marcheazã sfârşitul speranţei pentru afganii care nu împărtăşesc învăţăturile extremiste ale talibanilor şi îşi doreau o viaţă decentă. Pe de altă parte, este exemplul că până şi cei mai organizaţi şi profesionişti dintre noi uită învăţămintele istoriei.

Susţinerea talibanilor de către afgani este redusă. A demonstrat-o noaptea de săptămâna trecută, când locuitorii Heratului strigau la unison „Allahu Akbar!” pentru a îmbărbăta forţele guvernamentale. Însă Allah se pare că a fost taliban şi, câteva zile mai târziu, fundamentaliştii arborau steagul alb-negru pe reşedinţa guvernatorului de aici.

Ieri căzuse şi Mazar-i-Şarif, ultimul oraş nordic, odinioarã fieful rezistenţei anti-talibane. Odată ce trupele de la Kabul s-au predat, după lupte de circa două săptămâni, acelaşi lucru l-a făcut şi miliţia bătrânului comandant mujahedin din vremea războiului cu URSS, Dostum, care, se pare, a trecut graniţa în Uzbekistan, după un acord cu talibanii.

Aproape nimeni nu îşi putea imagina căderea atât de rapidă a marilor oraşe. Explicaţii sunt multe: forţele armate şi de poliţie ale Kabulului au fost roase de corupţie (mulţi militari figurau numai în scripte pentru ca ofiţerii să le încaseze soldele plătite de Washington), teama de represaliile talibanilor, motivaţia acestora din urmă, o administraţie coruptă care nu a reuşit să obţină susţinerea triburilor şi a clanurilor, spiritul afgan războinic pe care l-am descris într-un capitol din cartea De la Şeherezada la Osama bin Laden. Istoria palpitantă a Orientului Mijlociu, publicat în Republica.

Cert este că Afganistanul trăieşte o nouă tragedie.

În anii ’70, în Afganistan ajungeau o mulţime de turişti străini dornici să descopere libertatea Hindukuşului şi stupefiantele. În cinematografe, fetele şi băieţii de aici urmăreau împreunã filme hollywoodiene.

Pe urmă, în Afganistan au intrat ruşii.

Afganii s-au revoltat şi au găsit în CIA şi saudiţi sprijinitori. Cei dintâi cu arme, ceilalţi cu fonduri şi învăţături salafiste.

După ruşi a izbuncnit războiul civil dintre conducătorii mujahedini şi, până la urmă, au venit, din taberele pakistaneze, talibanii.

După talibani, americanii. Două decenii, băieţii şi fetele au mers la şcoală împreună şi au privit iarăşi filme occidentale. Cel puţin în oraşe, fiindcă la sate domneau lorzii războiului şi producţia de opiu.

În puţine cuvinte, îmi permit să scriu că, în Afganistan, corupţia a învins democraţia.

„Dacă talibanii vor lua Kabulul, eu voi fi ucisă, cu siguranţă.” Sunt vorbele judecătoarei Tayeba Parsa într-un apel disperat de sprijin către comunitatea internaţională.

Acesta va fi destinul multor femei şi fete afgane care au crezut că, la început de secol XXI, au drepturi.

Tragedia afgană cunoaşte un alt capitol care ne demonstreazã că, oricât de evoluaţi vom fi tehnologic, nu reuşim sã eliminăm răul din mijlocul nostru şi că, din vreme în vreme, acesta îşi va cere plata în vieţi şi destine.

Apasă pe poză, pentru a deschide galeria foto:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp