Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Alegerile care aduc moartea. Este deja Afganistanul un alt Vietnam?

Alegeri in Afganistan

(Foto: Guliver/Getty Images)

Urnele s-au ȋnchis. Odată cu ele, vieţile multor afgani care au dorit să ȋşi exprime votul au fost curmate de atentate teroriste, ȋn principal talibane, care au ameninţat demult populaţia locală că participarea la alegeri va fi plătită cu sȃnge. E vorba de 170 de morţi şi răniţi, „pedeapsa” pentru a ȋndrăzni să spere la o societate normală, iar nu la aplicarea extremă a legii islamice. Totuşi, ȋn ciuda ameninţărilor, dintre cei aproape 9 milioane de cetăţeni ȋnscrişi pe liste, conform datelor furnizate de către preşedintele Comisiei electorale centrale, circa 4 milioane s-au prezentat pentru a-şi exprima susţinerea pentru unul dintre cei 2.500 ȋnscrişi ȋn cursa pentru unul din mandatele celor două camere ale parlamentului (dintre care 10 au fost ucişi pentru intenţia lor). Iată că, pȃnă la urmă, mesajele de pe aeroportul din Kabul, ce urează bun-venit pe „tărȃmul celor viteji”, nu sunt doar cuvinte ce gȃdilă orgoliul localnicilor.

Una dintre victimele faimoase ale ultimelor zile este generalul Abdul Razeq, şeful forţelor guvernamentale din Provincia Kandahar. Acesta a căzut victimă uneia dintre gărzile sale de corp ȋn cursul zilei de joi, în timp ce părăsea o bază militară unde participase la o ȋntȃlnire cu generalul Scott Miller, comandantul foţelor NATO ȋn Afganistan. Razeq, deşi fusese acuzat de torturarea prizonierilor şi ȋmbogăţirea sa neaşteptat de rapidă, era deosebit de apreciat de către comandanţii forţelor militare internaţionale tocmai pentru duritatea cu care ȋi combătea pe rebeli şi succesele militare ȋnregistrate ȋmpotriva acestora.

Situaţia actuală nu reprezintă o noutate pentru ultimele două veacuri afgane. Pentru milenii, crestele ameninţătoare ale munţilor printre care ȋşi duc viaţa o parte din afgani au păzit aceste locuri. Doar marile imperii şi-au trimis armatele prin trecătorile prielnice ambuscadelor: perşii lui Darius, macedonenii lui Alexandru cel Mare, mongolii lui Gingis Han. Astfel că, ȋncă la mijlocul veacului XVIII, pe cȃnd Orientul apropiat nici nu visa la unitate naţională, afganii aveau primul rege.

Istoria modernă aduce ȋn zonă interesele coloniale ale Imperiului britanic. Trei războaie au dus englezii cu Regatul dintre munţi, terminate ȋn 1919, cȃnd au fost nevoiţi să recunoască independenţa regatului. Definitorii pentru istoria ulterioară sunt cuvintele generalului englez Frederick Roberts, cel ce ocupase Kabulul: “Am cucerit o ţară, dar nu şi poporul său.”

Cum spuneam, ultimele două veacuri şi-au pus accentul asupra istoriei recente şi a mentalului colectiv afgan, şi aşa aplecat ȋnspre violenţă (paştunii, afganii majoritari, preţuiesc exacerbat onoarea personală, la fel ca armele). În perioadele ȋn care nu au fost nevoiţi a lupta cu vecinii, şi-au mistuit energia ȋn violente ȋncleştări interne. Singurul care a pus capăt pentru o perioadă acestor conflicte, aducȃnd o oarecare modernizare ţării, a fost Zahir Șah, a cărui domnie se ȋncheia ȋn 1973, cȃnd vărul său, Daoud Khan, reuşea o lovitură de stat.

Din păcate, ȋn anii ‘70, Afganistanul intrase ȋn cercul de interese al puternicului vecin din nord, Uniunea Sovietică. Regimul de la Moscova investise deja multe milioane de ruble ȋn infrastructura ţării. Iar cum acţiunea unuia dintre cei doi actori ai Războiului rece atrăgea reacţiunea celuilalt, luptele tribale s-au reactivat, susţinute fiind şi de serviciile secrete ale celor două super-puteri ale lumii.

In 1978, Partidul Democratic Popular Afgan, comunist, finanţat de U.R.S.S., ȋl asasinează pe Daoud şi preia puterea. Dar, tipic pentru acest colţ de Asie, urmează o luptă ȋntre două facţiuni ale partidului, iar cea cȃştigătoare, condusă de Mohammed Taraki, ȋncepe un proces de reforme, inclusiv laicizarea ţării. Acestea stȃrnesc furia unei părţi a triburilor paştune, care se ridică la luptă.

Cum luptele se ȋnteţesc şi armata guvernamentală face faţă tot mai greu situaţiei, Uniunea Sovietică ȋşi trimite trupele aici. Taraki este ȋnlocuit cu Babrak Kemal, şeful facţiunii anterior perdante a Partidului Democratic Popular, ce revine asupra reformelor laice, sperȃnd că va calma avȃntul războinic al triburilor.

Statele Unite se ȋnţeleg cu Pakistanul să ȋi permită livrarea armelor necesare triburilor paştune pentru a rezista ȋmpotriva maşinii de război sovietice (ce şi-a demonstrat ȋncă o dată brutalitatea ȋn acest război lipsit de sens şi contestat chiar de către reprezentanţi de marcă ai Partidului Comunist Sovietic). Şeici Arabiei Saudite, promotori ai sunnismului wahhabit, surprinşi de succesul Revoluţiei islamice şiite din Iran şi temători că influenţa şiită ȋn regiune se va extinde, se vor implica direct ȋn evoluţia evenimentelor. Astfel, Afganistanul devine nu doar locul unde se intersectează interesele celor două puteri competitoare, Statele Unite şi Uniunea Sovietică, ci se transformă ȋn spaţiul ȋnfruntării curentelor de opinie politică şi religioasă din Orientul Mijlociu şi ȋntr-un laborator ȋn care iau naştere principalele organizaţii teroriste ce bȃntuie acum lumea. Principalul finanţator al insurgenţilor devine Regatul Saudit, iar unul din organizatorii gherilelor paştune este miliardarul Osama bin Laden.

Sovieticii se vor retrage ȋn 1989 din Afganistan, lăsȃnd ȋn urmă sute de mii de morţi, un guvern fragil şi un război civil ȋn care se vor remarca talibanii, “studenţii ȋn teologie”, o grupare de gherilă ce promovează un sunnism radical şi aplicarea strictă a legii islamice, şaria. În 1996, aceştia ocupă capitala Kabul şi declară Afganistanul “emirat islamic”, deşi nu reuşesc să stăpȃnească regiunile din nord. Măsurile lor şochează lumea civilizată, ȋnsă găsesc o largă adeziune printre triburi datorită exacerbării sentimentului naţional şi puterii de a pune capăt – prin forţa armelor, e adevărat – războiului civil ce distrugea ţara de un deceniu.

Cum talibanii au asigurat toate condiţiile pentru dezvoltarea organizaţiilor teroriste, iar Al-Qaeda lui bin Laden a organizat acţiunile din 11 septembrie ȋmpotriva SUA, a urmat Enduring freedom, misiunea care a dus la ȋnlăturarea acestui regim fundamentalist de către coaliţia condusă de către SUA şi Marea Britanie.

La fel ca toate ţările din regiune, şi Afganistanul este un mozaic de popoare, chiar dacă graniţele sale nu au fost trasate arbitrar de voinţa puterilor coloniale. Cei mai numeroşi sunt paştunii, ce reprezintă peste 40% din populaţie şi care au dominat țara, ȋn ultimele trei secole. Lor li se adaugă tadjici, turkmeni, uzbeci sau mongoli.

În prezent, religia oficială - şi majoritară - este Islamul. Chiar dacă vorbim de orientarea majoritară a acestuia, sunnismul, nu este vorba de acel sunnism militant şi obtuz (chiar dacă talibanii promovează o aplicare feudală a preceptelor islamice, ȋn urma influenţelor venite din Arabia Saudită şi Pakistan). Aceasta datorită, ȋn primul rȃnd, moştenirii religioase: ȋntȃi s-a răspȃndit aici ȋnvăţătura profetului persan Zoroastru (Zarathustra), cel ce a introdus conceptul religios a dihotomiei bine-rău, apoi a urmat hinduismul, budismul şi, ȋn sfȃrşit, religia revelată lui Mahomed ȋn pustiul Arabiei, adusă aici cu forţa sabiei. In al doilea rȃnd, avem de-a face cu un popor de munte, pentru care rigurozitatea reprezenta un precept, dar şi spiritualitatea făcea parte din fiinţa afgană, obişnuită a crestelor munţilor, unde contemplarea şi apropierea de divinitate nu ȋşi puteau găsi ȋmplinirea sufletească deplină ȋn normele coranice. Astfel că, la fel ca ȋn situaţia alauiţilor, alţi oameni ai muntelui, consideraţi “sectari” de majoritarii suniţi, şi-a găsit difuzare sufismul, un curent mistic ce propovăduia preamărirea fiinţei divine prin rugăciune, iubire şi asceză, repudiat de islamul ortodox, mulţi dintre maeştrii sufi fiind acuzaţi de erezie şi executaţi.

În urma operaţiunii Enduring Freedom, talibanii au fost ȋnlăturaţi. Aveau loc alegeri libere, instituţiile democrate reȋnfiinţate. Ahmed Karzai, un paştun din tribul Popalzai, ce nu ȋşi legase numele de guvernarea talibană şi cu o genealogie legată de vechea dinastie Durrani, ce guvernase Afganistanul ȋn zorii statalităţii sale, devenea preşedinte. Va fi, ȋnsă, ȋnceputul unei perioade controversate.

O problemă cu care se confruntă multe ţări islamice este tribalismul. Aceasta semnifică o dificilă menţinere a puterii şi o federalizare, o coordonare şi gestionare dificile a teritoriului de la centrul politic, puterea adevărată revenind potentaţilor locali, aşa numiţii “seniori ai războiului” care, de multe ori, repudiau tribul sau familia ce guverna. Codul onoarei paştune, fidelitatea ce trebuie manifestată faţă de trib, dar şi răzbunarea ce trebuie adusă la ȋndeplinire uneori pentru motive minore, care ȋn lumea occidentală nu ar putea fi considerate nici măcar contravenţii, apetenţa arătată faţă de diverse curente fundamentaliste propovăduite ȋn anii războiului cu URSS au transformat Afganistanul ȋntr-un stat greu guvernabil.

Cum acest complicat raport de forţe nu era suficient, guvernarea instaurată ȋn urma ȋnlăturării guvernului taliban s-a remarcat prin numeroase acte de corupţie care au erodat ȋncrederea şi aşa firavă ȋn noii conducători. Familia Karzai şi-a infiltrat membrii la toate nivelele decizionale ale statului, fiind comparată, ȋn presa internaţională, cu un clan mafiot, fiind supranumiţi ȋn presa internaţională “Corleone din Kabul”. Un exemplu tipic pentru ceea ce a însemnat guvernarea Karzai a reprezentat-o Kabul Bank.

Trebuie subliniat că, ȋncepȃnd cu anul 2010, a fost iniţiată, ȋn urma insistenţelor coaliţiei internaţionale ce ȋnţelegea că noua democraţia se va ȋndrepta spre disoluţie, o campanie anticorupţie. Printre “victimele” acesteia s-au numărat fondatorul şi administratorul Kabul Bank, condamnat la cinci ani de ȋnchisoare pentru falimentul băncii ce adunase o “gaură” de 935 milioane de dolari. In perioada procesului a fost devoalat şi modul ȋn care se produsese acest prejudiciu: conducătorii triburilor ce susţineau guvernul beneficiaseră de finanţări fără dobȃndă şi garanţii, printre aceştia remarcȃndu-se fratele mai mare al preşedintelui, Mahmood Karzai. 

Din păcate, nu doar clanul Karzai a fost implicat ȋn numeroase scandaluri de corupţie. Dacă mandatul de preşedinte al “naşului” Hamid ȋnceta ȋn 2014, Afganistanul ocupă un loc de frunte ȋntr-un clasament al celor mai corupte state. S-a ajuns ca Statele Unite să plătească solda a 30.000 de soldaţi afgani ce existau numai pe hȃrtie (SUA sunt unul dintre contributorii importanţi ce susţin cheltuielile publice afgane).

De la 1 ianuarie 2015, grosul forţelor armate NATO s-a retras din Afganistan (ȋn 2009 şi 2010, numărul militarilor străini ajungea la 150.000). A rămas un număr de circa 13.000 de militari, majoritatea ai Statelor Unite, cu misiunea de a oferi asistenţă şi consultanţă strategică trupelor guvernamentale, ȋn ceea de a fost denumit programul “Resolute Support”. Însă, această asistenţă s-a transformat, ȋn cursul ultimilor doi ani, ȋn participare efectivă, mai ales ȋn misiuni de apărare a principalelor centre urbane şi lovituri aeriene ȋn sprijinul ofensivei armatei naţionale, supuse unei presiuni crescȃnde ale forţelor talibane, dar şi ale Statului Islamic.

Trebuie spus că şi pȃnă la retragerea din 2014, atacurile insurgenţilor talibani nu au contenit. Însă, odată cu anul 2015, cȃnd aceştia au ȋncercat capacităţile combative ale trupelor guvernamentale, constatȃndu-le slăbiciunile, ofensiva rebelă s-a intensificat semnificativ. Anual se ȋnregistrează mii de morţi ȋn confruntările cu insurgenţii, iar numărul acestora creşte de la an la an.

Provincia cel mai afectată de aceste atacuri talibane este Helmandul. O altă provincie, Khorasan, a devenit, din 2015, fieful local al organizaţiei teroriste Stat Islamic, ce s-a remarcat mai ales prin atacuri kamikaze, cum a fost cel ȋmpotriva Universităţii Americane din Kabul. Mulţi experţi militari acuză Pakistanul de un joc duplicitar: pe de o parte se arată un aliat al NATO, beneficiind de programe americane costisitoare de suport militar, iar pe de altă parte, insurgenţii locali beneficiază de sprijinul logistic al puternicelor sale servicii secrete ce facilitează tranzitarea ȋnspre zonele de conflict a “ajutoarelor” militare trimise de alte state musulmane ce sprijină radicalismul islamic.

Afganistanul este una dintre ţările cele mai sărace din lume. Cele mai importante venituri – evident, ilicite – sunt cele obţinute din producţia şi vȃnzarea drogurilor: heroina produsă aici a plasat ţara pe locul ȋntȃi ȋn lume ȋn această “industrie”. Se spune că doar ȋn America de Sud nu ar fi ajuns, asta datorită cartelurilor locale ce luptă pentru exclusivitatea propriilor produse.

Conform unui raport al Agenţiei Anti-Drog a ONU din 2016 se explică faptul că veniturile obţinute din producţia de narcotice asigură mijloacele financiare necesare vieţii unui număr de circa patru milioane de afgani, de aici şi rezistenţa violentă a fermierilor localnici la acţiunile efectuate de guvern ȋn colaborare cu agenţiile internaţionale. Iar ȋn 2016, concomitent cu intensificarea atacurilor talibane, a crescut şi producţia de opium (estimată) cu circa 40% faţă de anul anterior.

Pȃnă şi preşedintele Trump, cel care promisese implicarea cȃt mai redusă a SUA ȋn teatrele de război care doar consumă banii contribuabilului american (iar, din această privinţă, conflictul de aici a fost cel mai lung şi mai costisitor), a fost nevoit să suplimenteze ȋn cursul anului trecut numărul soldaţilor care asigură pregătirea trupelor locale, dar şi loviturile aeriene de sprijin. Totuşi, o treime din teritoriu se află sub stăpȃnirea insurgenţilor fundamentalişti, iar celelealte două treimi ȋn care guvernul ȋşi exercită autoritatea sunt ţinta atentatelor şi atacurilor repetate ale acestora. Astfel că analiştii occidentali ai fenomenului vorbesc de un “haos controlat” şi de alegeri organizate pentru a respecta agenda politică asumată de factorii politici interni şi “finanţatorii” externi, iar nu pentru a aduce un plus de ordine şi a face un pas ȋnspre o democraţie funcţională. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    un articol genial !!! multumesc !!!
    • Like 0
  • E destul de simplu, tarile din zona aia traiesc de facto in anul 1490 sau cat e acum in calendarul islamic., desi au iphone x sau mercedes S500 ultima generatie. Traiesc intr-o tara din astea , ce-i drept nu merg pe strada cu AKM-ul la sub brat, dar mentalitatea tot pe acolo e. Si aici se investesc miliarde in educatie.

    Pakistanul; evident ca are dublu limbaj, ei asa sunt ca natie, cine da mai mult, fostul prim ministru corupt condamnat de tribunalul pakistanez are vreo 4 cladiri in Dubai, si un apartament in Burj Khalifa, ca idee.

    Cat despre tribalism, da, am un coleg pakistanez care mi-a povestit, imi spune ca traieste la granita cu Afganistan, nu exista nimic acolo, e un sat, fara TV fara curent fara din astea de oras. SI fara Politie. Acolo, daca se cearta 2 copii pe strada, si unul primeste un "capac", vine taica-su cu pistolul si-l impusca pe celalalt copil. Dupa care prima familie cauta razbunarea la consiliul batranilor .

    Da, asta se intampla acolo in 2018. Dar ei sunt musulmani, iar Coranul condamna ferm crima, la fel ca Biblia, acolo spune ca daca omori un om, e ca si cum ai omori toti oamenii (probabil de aici au derivat cu atentatele ?)

    Democratia nu poate fi adoptata de popoarele din orientul mijlociu si zona aia de Asia, oamenii astia nu sunt obisnuiti cu lucrurile interzise care devin permise peste noapte. Il am pe un sirian care bea alcool, da' cand se apuca, nu se lasa pana nu se face muci. Intr-o casa de localnici, daca esti barbat si te duci la prietenul tau acasa, si doar nevasta-sa e acolo, stai afara, pe o veranda, nu ai voie in casa pana nu vine ala sa te bage. Sunt multe chestii din astea , iar din cate stim, democratia nu e compatibila cu fanatismul religios si traditional.

    Vedeti ce s-a intamplat cu ziaristul transat in consulat, omul ala era un fel de CTP-ul sauditilor - ca sa fortam un pic comparatia.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult