„Sunt foarte mulțumit de activitatea procurorului general și a procurorilor șefi ai DNA și DIICOT. Nu cred că cineva va solicita schimbarea lor. Nu există niciun demers în sensul revocării procurorului șef al DNA”, a spus vineri la Palatul Cotroceni președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a spus că nu este pentru prima dată când CCR constată că a existat un conflict, referindu-se la decizia Curţii Constituţionale a României care a constatat existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern.
Ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat recent că vrea să evalueze activitatea procurorului șef al DNA Codruța Kovesi și a procurorului general Augustin Lazăr, în legătură cu anchetarea de către DNA a emiterii OUG 13. Anterior, Tudorel Toader le-a cerut voalat demisiile celor doi: „Eu nu exclud ca în lipsa unei proceduri declanșate de mine să aibă dânșii inițiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziționat la dispozițiile legale, constituționale”. Ministrul Justiţiei a revenit apoi cu precizări și a afirmat că nu le-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, şi procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Domnul Tudorel Toader a dispus o evaluare şi trebuie să aşteptăm rezultatul şi concluziile.
De ce s-a antepronunţat Preşedintele? Propunerea domnului Toader urmează să ajungă pe masa Preşedintelui (decidentul...).
Nu conteaza ce a constatat CCR, nu conteaza criticile apasate ale judecatorilor la adresa procurorilor, nu conteaza nici criticile ( timide ) exprimate de CSM la adresa Parchetelor, nu conteaza nici penalitatile impuse de CEDO pentru incalcarea drepturilor omului de catre Institutiile de forta ale Statului.
Singurul lucru care conteaza pentru Presedintele nostru este pastrarea colectiei sale de imobile.
Astfel ca cei doi sefi ai procurorilor, Kovesi si Lazar, pot sta linistiti.
Pixul Presedintelui le va pastra fotoliile de sefi; nu de dragul lor sau spre mai binele justitiei, ci pentru casele sale acumulate cinstit din leafa sa de bugetar de provincie.
Daca Basescu era "vataful" Institutiilor de forta ale Statului, Johannis se dovedeste a fi doar un servant umil si depersonalizat al acestora.
Datorita acestor complicitati prezidentiale ( ticaloasa in cazul Basescului, profund lasa in cazul lui Johannis ), evolutia democratica a Romaniei este grav perturbata, crescand in schimb autoritarismul si forta Statului in detrimentul cetatenilor.
Daca atitudinea celor doi, Basescu si Johannis, nu ma mira, pentru ca ei nu si-au dorit niciodata democratizarea tarii ci doar satisfacerea poftei lor de putere si avere, ma declar insa uimit de apetitul pentru cresterea fortei Statului, manifestat cu strigate patriotice, de catre protestatarii din Piata Victoriei.
Romania nu a cunoscut decat vreo 20 si ceva de ani de democratie reala, in perioada interbelica.
In rest, domnitorii feudali au fost in fapt niste dictatori, chiar si atunci cand au vrut mai binele supusilor, iar regii nostri germani, precum Ferdinand si Carol I, adevarati ctitori ai Statului roman modern pro-occidental, in fatza carora trebuie sa ne plecam cu respect si recunostinta, au fost totusi niste autocrati, conducand tara cu puteri discretionare, absolute.
Apoi a venit regimul comunist care a lichidat elita politica si intelectuala a tarii, instituind o dictatura feroce timp de vreo 45 de ani.
Gena autoritarista a ramas implantata in fiinta multor romani, dovada fiind scandarile tembele pentru cresterea fortei Statului, auzite de noi toti la protestele eterne din Piata Victoriei.
Dar nu-i înţeleg pe Tinerii Frumoşi şi Liberi. Să te naşti în democraţie şi militezi pentru o nouă Securitate...este peste puterea mea de înţelegere.
Să loveşti în aleşii tăi şi să aperi instituţiile de forţă mi se pare o schizofrenie.
Atractia unor semeni de-ai nostri mai tineri pentru prevalenta fortei Statului in raport cu drepturile si libertatile cetatenilor frizeaza intr-adevar patologicul.
NB. Va rog frumos sa tineti cont ca am scris ca trebuie "sa ne plecam cu respect si recunostinta in fatza lui Ferdinand si Carol I "....Sunt un adept convins al monarhiei constitutionale.
Principele Nicolae, singurul care avea o şansă şi a cărui popularitate era în creştere, a fost eliminat pentru mai nimic. Prinţul Harry al Marii Britanii a avut mai multe derapaje dar nu l-a dat nimeni afară. Sunt şi ei tot oameni: trăiesc, iubesc...
Şi mai este ceva: Olanda, ţara care s-a opus intrării României în Schengen, este monarhie constituţională. Deşi monarhul nu are putere în astfel de ţări, n-ar fi stricat o implicare a Casei Regale a României pentru a deschide noi canale de negociere. Nu mă refer la Regele Mihai, starea de sănătate nu-i permitea, ci la ceilalţi. Momentul a fost ratat.
A existat o singura sansa in anii '90, insa poporul, intens manipulat de Iliescu si de FSN, nu a dorit acest lucru.
Imi amintesc cu tristete de felul in care Petre Roman, marele liberal de astazi, urla si facea spume la gura despre liderii de atunci ai Partidelor istorice ( Coposu si Campeanu ): "s-au demascat !!!"
Imi amintesc, cu aceeasi tristete, de articolul scris la acea vreme de dl. CTP in Adevarul, intitulat "Fire-ai al dracu' Maiestate !".
După cum observaţi, până şi comuniştii au păstrat linia conservatoare cu privire la alegerea conducătorilor statului.
În decembrie 1989 s-a întâmplat ceva: pentru prima oară în istorie, poporul a dat jos un şef de stat. Şi, tot pentru prima oară, în 1992 a ales un şef de stat... Ion Iliescu a fost primul conducător ales de către popor, de la Burebista până astăzi. Şi l-a tot ales...
Astăzi, sincer, m-aş întoarce la tradiţie: parlamentul să aleagă preşedintele României. Calitatea conducătorilor aleşi de parlament (divan) a fost net superioară celei reuşite de către votul popular. Istoria a demonstrat-o.