La curtea consultantului Arthur

Foto: Washington Post

Obișnuia uneori să glumească așa, ca un geniu alintat: La 30 de ani, zicea, îmi doream să schimb lumea. Și am reușit, nu știu cât în bine, dar ceva, ceva, tot am reușit. Îi plăcea să mănânce doar partea de deasupra de la pizza și să lase blatul întreg în farfurie. Știa să savureze un vin rosu, sau o friptură de vită. În calmul unui pahar cu vin ideile sale creative se nășteau una dupa alta.

În spatele glumelor sale savuroase și a felului pozitiv de a se raporta la oricine îi ieșea în cale, stătea o minte matematică genială. Cred că asta l-a și făcut să fie poate cel mai bun. Pentru că nu era doar un analist de sondaje de opinie. Era cel mai creativ analist de sondaje de opinie. Un analist care vedea strada de după cifre, care înțelegea mulțimea și capriciile ei până la detalii pe care cifrele nu le pot reda.

Mereu cu foițele sale galbene pe care nota cu creionul idei, care cu adevărat au schimbat destine și părți de lume. Da, nu poate nimeni evalua cât de mult în bine, dar sigur a influențat schimbarea destinului unor națiuni și a unor lideri mondiali. Își amintea uneori cu plăcere de perioada în care îl consilia pe Ronald Reagan, alteori vorbea despre nu mai știu ce campanie din Austria, apoi despre alta din Israel, sau chiar din România. Globul pământesc parcă se umplea de stegulețe cu povești marca Finkelstein.

Nu fac însă aici o istorie a ceea ce a făcut Arthur Finkelstein, bine sau rău, pe această lume. A fost o figură controversată public și știu că intim a suferit mult de pe urma controverselor mediatice. Încerc să îmi amintesc cu drag, și eu, și toată echipa Kensington Communication, doar de momentele în care am avut marea onoare de a-l întâlni și de a lucra cu el.

Ultima dată când ne-am întâlnit i-am repetat încă o dată regretul meu ca a ales să fie „un Socrate” al consultanței politice și nu a lăsat în urmă cărți legate de toate intrumentele și procedeele pe care, parte dintre ele, le-a inventat în sfera marketingului și a consultanței politice. A zâmbit și mi-a zis că toată munca lui se vede în viața reală și mi-a repetat și atunci gluma cu schimbatul lumii.

Dar sper că va fi mai mult de atât. Încă sper ca toată înțelepciunea sa a lăsat-o discipolilor săi, sau „copiilor” săi, cum obișnuia să le spună. A format multi alți consultanți. E drept, cum spunea și el, niciun tată nu își alege copiii. Unii au fost mai buni, alții l-au trădat, alții au zburdat prin lume și au făcut prostii. Așa e viața, dar poate că dintre aceștia se vor găsi câțiva care vor și pune pe hârtie ce au învățat de la King Arthur of Political Communication. Un gând bun pentru familia sa și pentru Tim Kelly, ultimul său discipol, care nu l-a trădat și care i-a fost alături până în ultima clipă.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp