Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

La Gala Fundației Vodafone România au fost premiate proiecte din domeniul educației, sănătății, serviciilor sociale, dar și acțiunile de voluntariat

Gala Fundației Vodafone

În cei 18 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.000 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei și serviciilor sociale, investind 23 milioane de euro în proiectele desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

La ediția cu numărul 18 a Galei Fundației Vodafone România au fost oferite patru premii din patru arii în care organizația investește, educație, sănătate, servicii sociale și voluntariat, dar și un premiu special. Anul acesta, Premiul pentru Educație a fost acordat Fundației pentru SMURD, pentru caravana „Fii pregătit!”, care instruiește populația pentru a face față dezastrelor naturale și situațiilor de urgență. 

„O populație pregătită este o populație mai puțin vulnerabilă”, a spus Raed Arafat, președintele Fundației pentru SMURD, atunci când i-a fost acordat 

La Gala Anuală a Fundației Vodafone România a fost prezent și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. 

Premiul pentru Sănătate a fost oferit Fundației de Ajutor Medical Profilaxis, care prin proiectul „Împreună pentru sănătate”, oferă persoanelor din zonele rurale servicii medicale de specialitate prin intermediul unei soluții de telemedicină. 

Gala Fundației Vodafone

Premiul pentru Voluntariat a fost înmânat Amaliei Nistor și lui Dan Negru, angajați ai Vodafone România, pentru implicarea în activitățile de voluntariat ale Fundației Vodafone România. Iar Premiul pentru Servicii Sociale a fost acordat Asociației „Bună ziua, copii din România”, pentru proiectul „Împreună cu ei, în comunitate”, care reprezintă un model sustenabil și replicabil de integrare socială pentru tineri cu dizabilități.

Gala Fundației Vodafone

Premiul Special a fost înmânat Condelinei Kilikidis, membru al Consiliului Director al Fundației Vodafone România, pentru 18 ani implicare în acțiunile fundației.

În timpul evenimentului a fost anunțată începerea unei campanii de strângere de fonduri pentru renovarea și modernizarea secției de Neonatologie a Spitalului Județean Constanța. Campania este organizată de Asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi, iar Fundația Vodafone România va dubla suma care se va strânge în cadrul acesteia.

Gala Fundației Vodafone

Anunțul a fost făcut de către Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, care a adăugat că Fundația Vodafone România va oferi și o soluție de telemedicină ce va permite medicilor să monitorizeze copiii chiar și din afara spitalului și să transmită informații medicale vitale sau să organizeze video-conferințe cu medici specialiști din alte spitale din România și din străinătate. Prima astfel de soluție de telemedicină a fost implementată cu ajutorul Fundației Vodafone România la Spitalul Marie Curie din București. Fundația a finanțat cu 1,4 milioane de euro construirea noii clădiri de patru etaje a spitalului Marie Curie în care sunt îngrijiți copiii nou-născuți, în cadrul unui proiect inițiat de Asociația Inima Copiilor.

Cei care doresc să susțină modernizarea secției de Neonatologie de la Spitalul Județean Constanța pot să doneze 2 euro prin SMS la numărul 8845. Costurile renovării și modernizării se ridică la 1,3 milioane de euro. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Student facultate / sursa foto: Profimedia

Îmi amintesc perfect întrebările care nu-mi dădeau pace în seara în care am aflat că am fost admis la facultate. Cu ce mă voi întreține? Unde voi locui? Ce voi mânca? Cum mă voi descurca? Entuziasmul reușitei, după 3 ani de speranță, era umbrit de teama de necunoscut.

Citește mai mult

Simiz Fashion

Din halele fabricilor sale pleacă, în fiecare an, șase sute de mii de paltoane și de sacouri. ori jachete spre America, Canada și aproape întreaga Europă. Camioanele de marfă intră și ies pe poartă fără oprire. Vin stofe prețioase din Italia, pasmanterie, accesorii și pleacă înapoi în lume produse finite, pentru branduri de top. Ani la rând însă, la aceleași porți oprea și ambulanța, iar Silviu Simiz a căutat răspunsul la o întrebare deloc comodă: ce faci cu sănătatea a nouă sute de oameni înainte să doară? (Imagine si montaj video Cristian Tomoiala / MatchCut)

Citește mai mult

pompa de combustibil

Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar fi una dintre ele. Măsura este, deocamdată, o propunere, nu o decizie adoptată. Dar ar fi o greșeală să așteptăm anunțul oficial înainte să înțelegem dimensiunea riscului. foto: Profimedia

Citește mai mult