La intrarea în supermarket, un cerșetor mi-a cerut o brânză. Toate bune și frumoase, însă a mai adăugat un cuvânt care m-a făcut să mă răzgândesc

sursa foto: Profimedia

— Doamnaaaaaa, doamnaaaaaa, luați-mi și mie niște brânzăăăăă…

Tocmai mă pregătesc să intru pe ușă la supermarket, când aud vocea cerșetorului plantat mai mereu acolo, rugându-se de mine. De obicei, nu îi dau nimic, îl suspectez de nesinceritate pe omul ăsta. Cu empatia mea, simt când cineva e în suferință doar dacă trec pe lângă el, iar în cazurile alea ajut spontan. Însă cerșetorii ăștia „profesioniști”, cu vocile lor fals plângăcioase, mă irită.

Numai că acum, nu știu de ce, chiar simt un jind autentic în rugămintea lui. O să-i iau o brânză, îmi zic, dacă asta vrea. La urma urmei, îi dau unui om ceva de mâncare, iar dacă mă păcălește și n-are nevoie de fapt, păcatul lui să fie!

Și cu gândul ăsta generos chiar intru în magazin, hotărâtă să adaug un pachet de brânză pentru el în coșul meu, însă omul ajunge în sfârșit să își termine fraza:

— …feta.

Ah, pardon! Pur și simplu, mă pufnește râsul. Adică eu mă zgârcesc să îmi cumpăr mie brânză feta, care e de obicei un sortiment scump, dar omul ăsta care cerșește, deși nu pare suferind de ceva, are astfel de preferințe?! Să-i ia alții, atunci!

A pufnit-o râsul și pe fiică-mea, când i-am povestit tărășenia de mai sus, în timp ce așteptam la coadă la alt supermarket din cartier. Și a râs și casierul, care a apucat să mă audă.

— Cred că îl știu pe om, adaugă el în timp ce ne scanează produsele. A venit odată și aici la ușă și le cerea „ceva de mâncare” celor care intrau în magazin. Iar când un domn i-a întins o sana la plecare, omul s-a uitat lung la el și, pufnind superior, i-a spus: „Da’ cum așa, gol? Fără niciun croasant, nimic?”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp