Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Laszlo Bodor, „voluntar de profesie”: „Bani există, nu e adevărat că nu există. Strângerea de fonduri depinde de cât de bine reușim noi, ONG-urile, să ajungem cu un mesaj potrivit la oameni”

Fiecare dintre noi poate găsi o cauză cu care să rezoneze puternic și în care să se poată implica. Generozitatea are puterea de a apropia oamenii, poate crea punți de legătură puternice între ei, poate schimba destine. 

Laszlo Bodor, 38 de ani, a lucrat timp de opt ani într-o multinațională și aproape doi ani  într-o companie românească, unde a avut proiecte cu multinaționale. La un moment dat a avut oportunitatea să plece în străinătate, să lucreze pentru compania la care era angajat. Era implicat în activități de voluntariat. Apoi și-a dat seama că de fapt altceva i-ar fi plăcut să facă, în loc să muncească într-o corporație.

„Pot să spun cu mâna pe inimă ca activitatea în sectorul neguvernamental oferă o extraordinară experiență de viață”

Activitatea de voluntariat la Hospice Casa Speranței, fundație care oferă îngrijire paliativă pentru pacienții cu boli incurabile, avea să îi schimbe toată perspectiva personală și profesională. 

„Am o sensibilitate aparte pentru cei care se luptă cu cancerul. Cred că e una dintre cele mei mari nedreptăți să ai această boală care te macină și te distruge pas cu pas. Hospice îi ajută pe acei oameni cu cancer să aibă mai puțină durere și să aibă cât mai multe zile trăite frumos și cu demnitate. Familiile lor sunt ajutate să treacă mai ușor peste acea perioadă. Am rezonat foarte bine cu această cauză”, mărturisește Laszlo Bodor. 

Munca de voluntar i-a dat șansa să-și descopere caracteristici pe care le avea cu siguranță și înainte, dar care au ieșit atunci la suprafață. Și-a dat seama că vrea să ajute oameni care suferă. Își dorea să cunoască mult mai mulți oameni și și-a planificat să treacă dinspre mediul corporatist către sectorul neguvernamental. 

„Pot să spun cu mâna pe inimă ca activitatea în sectorul neguvernamental este una extrem de bogată și oferă și o experiență de viață extraordinară”, descrie Laszlo Bodor ce simte după anii petrecuți în ONG - uri. Îi consideră cei mai bogați din punct de vedere profesional.  

Totul a început în 2013, când a aflat de programul „Voluntar de profesie” al Fundației Vodafone România. A aplicat și a fost selectat. A mers într-un ONG – Hospice Casa Speranței – unde a pus în practică un proiect de strângere de fonduri timp de șase luni. După ce a terminat perioada de voluntar la Hospice, a aplicat pentru un job vacant în organizație, cel de director de fundraising și de comunicare.  A rămas acolo timp de aproximativ trei ani. 

„A fost o experiență extraordinară, am învățat cel mai mult din activitatea mea de până atunci. A fost o supriză pentru mine. Mulți oameni trăiesc cu impresia că activitatea într-un ONG îți dă posibilitatea să faci o faptă bună în fiecare zi, dar eu cred că îți dă și oportunitatea de a avea o viață profesională extrem de bogată”, spune Laszlo Bodor. 

„Strângerea de fonduri este o profesie foarte complexă. Pe mine m-a ajutat foarte mult. Mi-am dezvoltat abilități pe care le pot folosi și în viața mea de zi cu zi și asta mi-a plăcut”, descrie Laszlo Bodor cei trei ani în care a reușit, împreună cu echipa pe care o avea, să aibă rezultate foarte bune, motivați de faptul că activitatea lor ajută oameni greu încercați. 

Își amintește că la un moment dat a fost întrebat de o colegă din echipa pe care o coordona ce se va întâmpla dacă nu vor reuși să strângă suma pe care și-o fixaseră ca țintă. În fiecare an își fixau obiective ambițioase. „I-am răspuns că dacă nu reușim să ne atingem obiectivul financiar înseamnă că vom oferi îngrijire pentru mai puțini pacienți. De fapt miza este o enormă responsabilitate”, vede el.

Crede cu tărie că în România există foarte multe oportunități în zona de fundraising.

„Bani există, nu e adevărat că nu există bani. Strângerea de fonduri are la bază foarte multă emoție, iar atunci când lucram la Hospice am simțit că depinde de noi, de cât de bine reușim să ajungem cu un mesaj potrivit la oameni. Am simțit că mai degrabă mingea e la noi, cei din ONG, iar asta ne-a încurajat și ne-a dat motivație”, subliniază el. 

Anul trecut, 49% dintre firmele care au plătit impozit pe profit au înregistrat cheltuieli cu sponsorizarea, iar suma sponsorizată a fost în jur de 280 de milioane de euro.

„Dăruiește ziua ta” - Galantom a strâns un milion de lei pentru cauze sociale

În paralel, Laszlo Bodor lucrează și la asociația Envision, creată împreună cu prieteni pe care și i-a făcut din timpul perioadei de voluntariat. Scopul organizației: crearea unei punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. În urmă cu cinci ani a creat Galantom, o platformă de fundraising peer to peer, de la om la om, care ajută oamenii să strângă fonduri pentru organizațiile și cauzele în care ei cred cu tărie. 

„De obicei persoana respectivă își asumă o provocare, cum ar fi să alerge la un maraton și își îndeamnă prietenii să sprijine o cauza aleasă – un proiect al unui ONG - cu o donație. Sau își donează ziua de naștere. În 2018 ne-am apropiat pe ”Dăruiește ziua ta” de un milion de lei strânși pentru proiecte ale ONG-urilor din România. Suma totală intermediată de platforma Galantom în cei cinci ani de când funcționează a ajuns la sfârșitul anului trecut la 7,7 milioane de lei”, se mândrește Laszlo Bodor. 

În plus din 2017 asociația Envision este reprezentant local al mișcării globale Giving Tuesday. 

Tot în 2017 Laszlo Bodor s-a alăturat echipei de la Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), unde se ocupă de aplicarea unei strategii care are rolul de a crește capacitatea ONG-urilor din România să strângă fonduri mai eficient și mai sustenabil. El este implicat în proiecte de consultanță în fundraising, traininguri, precum și în organizarea conferinței naționale de fundraising care are loc de 15 ani în România. 

„Conferința națională de strângere de fonduri adună laolaltă profesioniști în fundraising din toată țara și din străinătate pentru a le oferi participanților din sectorul neguvernamental o experiență de învățare inedită. E un eveniment foarte important atât pentru noi cât și pentru sectorul ONG și ne dorim să îl dezvoltăm cât mai mult în viitor”, spune Bodor. 

„Voluntar de profesie” a avut un rol absolut determinant în viața mea

Programul „Voluntar de profesie” al Fundației Vodafone România a avut un rol-cheie în viața lui Laszlo Bodor. „Și asta pentru că mi-a dat oportunitatea, prin programul «Voluntar de profesie» , să fac o pauză de la activitatea mea profesională precedentă și să mă duc într-un ONG, respectiv la Hospice și să lucrez timp de 6 luni normă întreagă.

Eu aveam nevoie de acest test, să văd cum este să lucrez cu normă întreagă, iar Fundația Vodafone România, prin programul «Voluntar de profesie» , mi-a dat fix această oportunitate, să testez și să văd cum este. Încercarea m-a convins că aceasta este cea mai potrivită activitate  pentru mine și am decis să rămân în sectorul neguvernamental și am avut și oportunitatea, la momentul respectiv a existat acel job de director de fundraising  și comunicare care era liber și la care puteam să aplic.

Cu siguranță, cumva trecerea mea dintr-un loc în altul s-ar fi întâmplat probabil oricum, dar poate mult mai târziu, poate jobul acela nu ar mai fi fost disponibil, poate, poate... Și uite așa «Voluntar de profesie» a avut un rol absolut determinant în viața mea și a avut un impact pe care e foarte greu să îl estimezi într-o sumă de bani sau e pur și simplu ceva de neprețuit, pentru că dacă nu ar fi fost viața mea ar fi putut să ia o altă direcție. Încrederea primită de la Fundația Vodafone România va rămâne aproape de sufletul meu cred că pentru totdeauna. A fost atât de important și avut un impact atât de mare”, spune Laszlo Bodor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult