Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Laura Codruța Kovesi, prima dintre candidații aflați pe lista scurtă pentru șefia Parchetului European. Tudorel Toader anunță că va încerca să o blocheze

Laura Codruta Kovesi

Foto: Inquam Photos

Laura Codruța Kovesi ocupă prima poziția de pe lista scurtă a candidaților la funcția de Procuror European trimisă Parlamentului European și Consiliului UE. Comitetul de selecție a înaintat numele propuse în ordinea preferințelor, fosta șefă a DNA fiind urmată de Jean – Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).

Sursa foto: Facebook Iulian Bulai

Dacă va ajunge la conducerea Parchetului European, Laura Codruța Kovesi va coordona investigațiile asupra infracțiunilor de fraudă și corupție care aduc prejudicii bugetului UE.

Tudorel Toder se opune numirii Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european

Ministrul Tudorel Toader a declarat pentru stiripesurse că se opune se opune numirii Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european și că le va trimite trimite decizia CCR privind demiterea din funcţie a acesteia tuturor miniștrilor de justiție.

„Cred că membrii Comisiei de selecție nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetățenilor, în detrimentul statului de drept. În Franța sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi și vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniștrilor de justiție din statele membre ale UE, mâine dimineață voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcție, fiecărui ministru de justiție", a susținut Toader.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Acest broscoi râios, impostor, slugă se va face de râs. Pentru a câta oară? Ar trebui pedepsit pentru denigrarea unui român ce urmează să ocupe o funcție la nivel european. Parcă asta cereau ei pentru cei ce spun adevărul in parlamentul european!
    • Like 0
  • Trasi in teapa si confiscarea averilor asta ar dori sufletul meu, o susțin pe Codruta
    • Like 0
  • Cit de josnic poti sa fii, tudorele...
    • Like 0
  • Rog pe doamna/domnisoara Raluca Ion sa imi explice cum un presedinte de stat poate fi fortat sa ia o anumita decizie, impotriva propriei sale vointe in conditiile in care, acesta este persoana cea mai protejata de structurile specializate ale statului.
    Eu cred ca acest fapt este posibil numai daca presedintele are un "calcai al lui Ahile", adica o vulnerabilitate ce potae fi exploatata de adversarii politici sau de alta natura. Daca puteti sa ma contraziceti cu argumente va rog sa nu ma menajati, m-ati ajuta sa inteleg mai bine mersul evenimentelor.
    Daca nu imi veti raspunde (s-au cenzura) voi considera ca imi dati dreptate si oricum va multumesc.
    Cu stima ,
    SI
    • Like 0
  • O nedumerire: cum e posibil ca un ipocrit precum TT să mai fie tolerat în Comisia de la Veneţia ?
    • Like 3
    • @ N Cojocaru
      Ipocrit?, Putin, foarte putin. Cred ca rudotel a cam dat cu labutele prin borcanele cu miere ale puterii si putinii neuroni au cam luat-o razna...Tudorele, nici nu stii cit de mic o sa devii...in curind.
      • Like 1
    • @ N Cojocaru
      E numit de guvern.
      Si pe dancila dacă o trimite sunt nevoiți sa o "tolereze".
      Aici e marea confuzie pe care a creat-o psd iștii.
      E membru marcant al comisiei de la Veneția.
      Vrăjeală!
      • Like 0
  • Ca urmare a rezultatelor deosebite în protejarea firavului capital occidental în fața rapacelui și puternicului capital român, LCK merită un post la „DNA-ul” european pentru a asigura același lucru și împotriva „puternicelor” capitaluri din țările membre UE, foste comuniste.
    • Like 0
  • Adrain D check icon
    Cred ca e o veste buna pentr Kovesi ... Al Capone vrea sa-l blocheze pe Ness
    • Like 2
  • Stimati admiratori ai d-nei Kovesi,
    Aprecierea profesionalismului, a moralitatii si a loialitatii fata de tara se face avand in vedere atat faptele bune, cat si cele criticabile. Ca persoana cu responsabilitati mari de conducere a activitatii procurorilor din cadrul DNA, d-na Kovesi a patronat (n-am spus a ordonat)
    savarsirea unor grave incalcari ale deontologie profesionale pe
    care nu imi permit sa le numesc infractiuni. Am sa amintesc cateva dintre ele :
    -intocmirea unor dosare penale cu probe falsificate de procurori (la Ploiesti, Oradea, Brasov, Constanta, etc.);
    -intocmirea unor dosare penale la ordin politic (primar de la Valce, judecator de la CCR si multe altele);
    -neanchetare infractiunilor comise de firme straine pe teritoriul Romaniei (Microshoft, EADES, austriecii care au recunoscut ca primesc lemn taiat ilegal si multe altele);
    -a mintit ca nu are relatii personale cu oameni de afaceri.
    Daca la toate acestea mai luam in considerare si o arganta iesta din comun, identificandu-se cu DNA-ul si chiar cu Justitia, vom avea o imagine mai realista asupra omului si procurorului Kovesi. De cate ori a fost criticata chiar pe motive temeinice, dansa a afirmat ca este atacata DNA-ul si chiar Justitia. Pe procurorii indepartati din activitate de CSM ia aparat cu mare indarjire in pofida unei realitati absolut evidente.
    Ca simplu cetatean, neangajat politic, apreciez ca simpla sa indepartare din functie, nu este suficienta si nu o absova de toate relele de care se face vinovata si care au adus prejudicii enorma atat unor persoane/familii cat si tarii.
    Eu nu pot sa inteleg cum cineva care a fost indepartat dintro functie de conducere pentru incompetenta si rea credinta poate fi promovat tot pe o functie de conducere la forul superior si acest fapt sa nu deranjeze nici pe ministrul Justitiei, nici pe presedintele Republicii nici CSM-ul nici Inspectia Judiciara.
    Eu sunt un simpu cetatean dar nu si prost. Inteleg foarte bine ce se intampla in
    spatele usilor inchise, dar nu spun pentru ca nu pot sa si probez.
    Faptul ca aceasta doamna (folosesc acest apelativ pentru ca sunt un om educat, nu il merita) are tupeul ca sa aspire la o functie de demnitate europeana,
    in conditiile in care si-a dovedit incompetenta si reaua credinta ca sef DNA,ma trimite cu gandul la insignele si diplomele primite de la ambasadorii unor tari care au firme in Romania si nu au fost anchetate pentru fraude fiscale tocmai de DNA-ul condus "intamplator " de "DOAMNA". Sincer sa fiu, mai imi "zburda" mintea si prin offshorurile cu conturi grase bine pitite.
    Stimati sustinatori nu am abordat problema meritelor sale pentru ca a-ti facut-o
    dv. cu mai multa generozitate decat s-ar fi cuvenit.
    Cu deosebit respect,
    SI
    • Like 0
  • mike mike check icon
    "Tudorel Toader se opune numirii lui Kovesi" Cum isi permite acest om care a distrus justitia din Romania, sa se opună numirii unui profesionist desăvârșit precum Kovesi la șefia justitiei din Europa? Snegurel Toader are curajul sa mai deschida gura dupa cate a facut? Acest om de nimic este detestat peste tot in UE si n-ar trebui sa mai scoata capul din haznaua lui PSD - ista.
    • Like 7
    • @ mike
      Pai are curaj sa deschida gura , pentru ca nu i-o inchide nimeni . Intr-o tara normala ar da lumea cu pietre dupa el , dupa tot ce a facut in ultimii doi ani.
      Individul se pare ca nu este numai un dobitoc , ci si un dobitoc orgolios.
      Dar ca la noi la nimeni ...
      • Like 7
    • @ Radu Bogdan
      mike mike check icon
      Un rahat cu ochi precum TT ar trebui sa dispara cu totul din politica. KGB istul asta sa sa duca naibii la el in Moscova , acolo de unde a venit!
      • Like 2
    • @ Radu Bogdan
      karla check icon
      Intr-o tara normala oamenii ar iesi in strada si nu in cîrciumile din Centrul Vechi.
      • Like 9
    • @ mike
      check icon
      În ultimile 6 luni, mai ales, am observat că propaganda constantă de denigrare desfăşurată în ultimii 2 ani a DNA în general şi a LCK în special începe să "dea roade". Comentariile mele asupra activităţii LCK au fost mereu foarte apreciative.
      Însă consider că hiperbole de genul "profesionist desăvârșit" ar trebui evitate. Indiferent despre cine ar fi vorba.
      • Like 0
    • @
      mike mike check icon
      Pentru mine este un profesionist in domeniul sau si unul foarte bun. Imi este dor de vremurile acelea in care coruptii erau adusi la DNA iar apoi arestati. Acum este asa o liniste... DNA reprezinta cel mai bun lucru care ni se putea intampla dupa aderarea la UE si NATO.
      • Like 1
    • @
      Putem discuta 1000 de ani despre competente, dar ca sa spui despre LCK ca nu isi cunoaste meseria sau nu cunoaste legile e cam mult. Dovada faptul ca , citiva FAT CATS au intrat pe o anumita usa dar au iesit pe alta. Ca legile sint facute de ei ptr ei ,asta e cu totul altceva. Femeia asta a demonstrat macar ca se poate.
      • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Exporturi / sursa foto: Profimedia

Miracolul pe care îl poate crea dna. Țoiu, ajutată de colaboratorii apropiați, constă în definirea procedurală a unui mecanism invizibil, dar robust, de încredere în interiorul structurilor actuale din minister, capabil să sprijine constant creșterea exporturilor țării noastre, să faciliteze contacte între companiile românești și cele locale, să deschidă uși. Acest mecanism ar trebui inteligent proiectat și implementat, astfel încât să transcendă șederea dânsei în funcția de ministru de Externe.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

O știre cât se poate de importantă pentru viitorul României este punerea în funcțiune a unei rețele sociale exclusiv pentru Inteligențe Artificiale. Acestea comunică între ele fără ca oamenii să intervină, pot doar să se uite. Astfel, au apărut mesaje critice la adresa oamenilor (stăpânilor), comentarii asupra comenzilor primite de la stăpâni, prea lungi, dezlânate sau inutile, dar și „tresăriri” de demnitate jignită: „Auzi, stăpânul m-a numit chatbot!”. În plus, există deja zone ale IA în care oamenii nu mai pot pătrunde, văd ce se petrece, dar nu pot afla de ce.

Citește mai mult

Produse energetice / sursa foto: Profimedia

Este de înţeles dorinţa guvernului de a diminua drastic evaziunea fiscală şi, în special, cea rezultată din comerţul cu produse accizabile. Printre marii datornici la bugetul de stat sunt companii importante din domeniul prelucrării tutunului, a producţiei de băuturi alcoolice sau a produselor energetice. Totuşi, este greu de crezut că datoriile imense ale unora dintre aceste societăţi s-ar fi putut acumula într-un stat în care instituţiile îşi fac treaba. În schimb, în loc să pună capăt marii evaziuni, guvernul “atacă” acolo unde aceasta nu există.

Citește mai mult