Foto: Tiberius Photography / Alamy / Alamy / Profimedia
Doi frați din Vâlcea și-au pierdut ambii părinți într-o săptămână, uciși de Covid. El, 32 de ani, căsătorit și cu un copil, a rămas și fără serviciu. Sora lui de 16 ani este elevă în clasa a IX-a. Cu toții trăiesc din indemnizația de îngrijire a copilului, din care trebuie să plătească chirie, utilități, mâncare și multe altele.
Toate nenorocirile au venit peste ei în același timp. Săptămâni întregi de umblat prin spitale cu părinții, apoi decesele acestora la doar șapte zile distanță unul de altul, înmormântarea, concedierea lui Florin, bani pe sponci, perspective zero. Imaginați-vă.
L-am sunat pe Florin astăzi, întrebându-l cum pot să-l ajut. Mă gândeam să organizez o chetă publică, să îi găsim un loc de muncă, să-mi dea un cont bancar pe care să-l pun aici.
Mi-a mulțumit și m-a rugat să nu fac nimic din toate astea. Apoi mi-a mărturisit că este absolvent de Teologie, are un master în acest domeniu și până să se îmbolnăvească ai lui, era cântăreț bisericesc în Rm. Vâlcea.
Este resemnat, știe că nu-l va angaja nimeni în vreo parohie. A încercat ani de zile și s-a lăsat păgubaș. Știm toți cum merg treburile, mi-a zis. Știm, da. Mult prea bine știm, Florine, mult prea bine.
„O să plecăm cu toții în Sibiu, nu ne mai leagă nimic de Vâlcea, în afară de mormintele părinților noștri. Nu avem unde lucra aici. Vindem casa părintească și cumpărăm un apartament acolo. O să mă angajez la Metro, nu mi-e frică de muncă. O să ne descurcăm. Nu ne e ușor acum, de-abia reușim să ținem capul deasupra apei, dar nu murim din asta. Alții sunt vai și amar de ei, cum să apelez eu la mila oamenilor? Ce să fac, să cerșesc bani și loc de muncă? Niciodată”, mi-a spus Florin, insistând să nu caut ajutor pentru ei.
Uite că poți rămâne demn și în cel mai negru moment din viața ta, mi-am spus. Uite că poți strânge din dinți, agățându-ți masterul în Teologie în cui, legumindu-ți fiecare bănuț, căutându-ți de muncă la Metro, îngrijindu-ți copilul și sora mai mică, fără să-ți pierzi speranța.
Îți pui bocceluța în spate și pleci dintr-un oraș în care nu ai nicio șansă, către un loc în care poți să o iei de la capăt. Iar în tot timpul ăsta, nu pleci măcar o dată capul. Nu accepți pomana de care alții au mai multă nevoie decât tine. Te descurci cu ce ai și lupți.
Am vrut să fac un bine și m-am ales cu o poveste. În loc să dau, am primit. Pentru că așa fac oamenii ca Florin: se îmbogățesc umplând sufletele celorlalți cu noblețea lor, chiar și atunci când nu mai au nimic altceva de oferit, fără să aștepte nimic în schimb.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.